Rugaciune Algoritm De Dezlegare

  Cu mainile ridicate in sus, directionate catre cer, spun: Doamne Dumnezeule, eu invoc Puterile Tale Cele Sfinte, provenite din Lumina cea Pura, din Intelepciunea Desavarsita si din Iubirea I…

Sursă: Rugaciune Algoritm De Dezlegare

MARIA BICAN
Psihologie – Master Psioterapii Psihanalitice

Studiul diferenţelor conceptuale
asupra personalităţii
la Sigmund Freud şi Melanie Klein

2010

CUPRINS

Introducere: Teoria personalităţii în psihanaliză
Cap. I: Structura personalităţii
Cap. II: Etapele dezvoltării aparatului psihic
Apariţia instanţelor
Stadiul oral
Stadiul anal
Stadiul falic
Complexul Oedip
Perioada de latenţă
Adolescenţa. Alegerea de obiect.
Cap. III: Diferenţe conceptuale la Melanie Klein faţă de Sigmund Freud
Cap. IV: Geneza instanţelor psihice la Melanie Klein7
Poziţia paranoid-schizoidă
Poziţia depresivă
Complexul Oedip
Perioada şcolarităţii şi pubertatea
Concluzii
Bibliografie

Introducere: Teoria personalităţii în psihanaliză

„Marele dicţionar al psihologiei – Larousse” defineşte personalitatea drept „Ansamblu de caracteristici afective, emoţionale, dinamice, relativ stabile şi generale, ale felului de-a fi al unei persoane în modul în care reacţionează la anumite situaţii în care se găseşte”. Se precizează în continuare că termenul nu acoperă aspectele cognitive (inteligenţa, aptitudinile, cunoştinţele). Dat fiind că „personalitatea” nu este un concept specific metapsihologic (în sensul dat de Freud ca dimensiune teoretică a psihanalizei ), prima sarcină este de-a găsi echivalentul său în acest domeniu. În literatura psihanalitică, personalitatea este găsită în sintagme precum „tulburare de personalitate”, „personalitate narcisică” sau „personalitate borderline”, „depersonalizare”, etc. În aceste contexte, termenul se referă la caracteristici ale unei structuri psihice şi la modul de funcţionare al acesteia. Acest fapt ne face să considerăm că cel mai apropiat concept din terminologia psihanalitică este cel de „aparat psihic”. La fel ca şi în cazul termenului din psihologia academică, aparatul psihic presupune o structură şi un mod de funcţionare. La fel ca în definiţia dată mai sus, preocuparea psihanalizei este faţă de latura afectivă a aparatului psihic, scopurile practice, terapeutice vizând modificări în registrul afectiv, fără preocupare (decât ca beneficiu indirect) faţă de aspectele cognitive, de performanţă, ale pacientului.
Din punct de vedere metapsihanalitic (pentru a reveni la terminologia contemporană), aparatul psihic este definit ontogenetic, respectiv în funcţie de fazele din etapele de dezvoltare pe care le parcurge de la naştere până la adult. Atât structurile evidenţiate, cât şi modul de funcţionare sunt legate de procesele ce au loc în fiecare etapă de dezvoltare, procese definite relativ diferit de cei doi autori fundamentali din literatura psihanalitică: Sigmund Freud şi Melanie Klein.
Încă de la început, Freud încearcă în 1895 în cadrul lucrării Proiect de psihologie ştiinţifică să descrie un model integrat al funcţionării aparatului psihic. Influenţat puternic de formaţia sa de cercetător, el pleacă de la modelul neurofiziologic ce vizează cantităţile de energie ce circulă între neuroni pentru a descrie faptele de observaţie psihologică aculumulate până atunci. Fără a aborda problema strucurării aparatului psihic, lucrarea tratează strict funcţionarea după primele principii propuse: principiul inerţiei şi principiul constanţei, descriind pentru prima oară fenomene ce vor rămâne concepte fundamentale valabile şi în psihanaliza contemporană: procesele primare şi procesele secundare. Abia în 1900, în Cap. VII din Interpretarea viselor propune primul model de structură a psihicului, consacrând noţiunile ce definesc cele trei instanţe: conştient, preconştient şi inconştient. Aici – şi în completare în Formulări asupra celor două principii de funcţionare mintală – va dezvolta ceea ce a rămas cunoscut drept „prima topică”, un model rezultat din observaţiile sale clinice.
Aşa cum a procedat de-a lungul întregii sale opere, Freud reia periodic şi revizuieşte (uneori radical) descoperirile sale anterioare, astfel că la începutul anilor ’20 are loc o cotitură în istoria psihanalizei, prin introducerea celei de-a doua topici în cadrul lucrării Eul şi Sinele . În noua sa concepţie, aparatul psihic este descris ca fiind format tot din trei instanţe: Sine, Eu şi Supraeu, dar acestea rezultând după criterii complet diferite faţă de cele din prima topică. Totodată modul de funcţionare este conceput după principii radical diferite.
Dacă din punctul de vedere al structurii – aşa cum este descrisă în a doua topică, drept rezultatul final al organizării instanţelor psihice – viziunea lui Freud este împărtăşită şi susţinută în mod explicit de Melanie Klein, nu acelaşi lucru se poate spune despre psihogeneza sa şi mai ales despre descrierea modului de funcţionare al aparatului psihic.
Una din diferenţele fundamentale între cei doi autori este dată de concepţia asupra primelor luni de viaţă, descrise de Freud ca un stadiu al „narcisismului primar”, în care psihicul nou-născutului încă nu este structurat, Sinele fiind instanţa din care se vor forma treptat celelalte două: Eul şi Supraeul. Această situaţie face ca relaţiile de obiect să nu fie posibile decât odată cu asimilarea principiului realităţii. Freud concepe Supraeul ca un rezultat al complexului Oedip, formându-se în perioada 3-5 ani.
Spre deosebire de această viziune, Klein afirmă existenţa unui Eu în stare incipientă încă de la naştere, care va mai parcurge un drum în procesul său de structurare, dar care este în măsură să aibă relaţii de obiect încă de la început. Aceeaşi afirmaţie o regăsim despre Supraeu, care se manifestă încă din primele luni de viaţă, dat fiind că – spre deosebire de Freud – Klein identifică şi faze pregenitale ale complexului Oedip.
În final, după stadiul falic, cei doi autori au o viziune comună asupra structurii aparatului psihic. Ceea ce nu se poate afirma şi despre modul de funcţionare al acestuia.
Interesul diferit în studierea acestei problematici şi mai ales activitatea clinică cu pacienţi de vârste diferite (adulţi vs. copii) au dus la evidenţierea de aspecte complet diferite de către cei doi. Dacă Freud, lucrând în special cu pacienţi adulţi, a pus accent pe rolul conflictului extern, privilegiind lucrul cu pacienţi nevrotici şi punând accent pe descrierea dinamicii libidinale, Klein a lucrat preponderent cu copii, ipostaziind în special conflictul intrapsihic şi scoţând în evidenţă pulsiunile agresive şi rolul lor în dezvoltarea psihică şi în patologia aferentă, mai ales în psihoze. Deşi aparent complet diferite, cele două viziuni sunt complementare şi se susţin reciproc în multe puncte, reconstituind un tablou unitar asupra genezei şi funcţionării psihice. Demonstrarea acestei ipoteze este şi scopul propus în cadrul acestei lucrări, pe parcursul căreia vom încerca să abordăm argumentele pro şi contra acestei concluzii.

Cap. I: Structura personalităţii
În descrierea structurii aparatului psihic, Freud a fost influenţat de pregătirea sa iniţială ca medic, şi a pornit de la cele mai simple elemente: neuronii. În lucrarea din 1895 „Proiect de psihologie ştiinţifică” , Freud încearcă să justifice ştiinţific – conform modelului ştiinţelor vremii – psihanaliza, şi pentru aceasta pleacă de la cele mai fundamentale cunoştinţe de neurologie cu scopul de-a ajunge la constatările clinice din practica sa cu pacienţii isterici.
Astfel, se distinge între două stări în care se poate afla neuronul: încărcat cu un impuls provenit de la o sursă (cathected), şi descărcat, după ce cantitatea de energie produsă de starea de excitare neuronală a părăsit neuronul în virtutea unei tendinţe naturale la descărcare (prima formulare a principiului inerţiei care va sta la baza viitorului principiu al constanţei). Preluând proprietatea iritabilităţii dintr-o anterioară substanţă protoplasmatică, neuronul reacţionează astfel faţă de orice stimul, având şi alternativa fugii din faţa lui (cu excepţia celor interni).
Descriind mai departe traseul cantităţii de excitaţie (Qή) instituie trei categorii de neuroni: φ, ψ şi ω, corespunzând fiecare unei structuri cu funcţii bine precizate. Astfel, prima categorie, φ, constituie stratul exterior de receptori neuronali, în contact cu realitatea externă, şi care au proprietatea de-a permite să treacă orice stimul, fără a păstra urma acestuia, fără a se modifica pentru a o reţine şi identifica ulterior. Următorul tip de neuroni, ψ, opun o rezistenţă la trecerea impulsului nervos, astfel încât sunt deformaţi de acesta în mod specific. Aceştia alcătuiesc substanţa nervoasă care îndeplineşte funcţia de memorie. Urma mnezică lăsată de fiecare impuls depinde de intensitatea şi de frecvenţa trecerii lui. Ultima categorie de neuroni, ω, sunt responsabili cu verificarea provenienţei semnalului – internă sau exterioară – pentru a putea deosebi între cele două realităţi: fantasmă şi percepţie. Ei fac posibilă proba realităţii prin asigurarea caracterului conştient al trăirilor.
În cadrul neuronilor de tip ψ, Freud diferenţiază două categorii: unii care sunt în permanenţă încărcaţi, şi care nu mai permit libera circulaţie a energiei nervoase, iar alţii – cea mai mare majoritate – care facilitează această circulaţie, având şi acea proprietatea de-a putea fi impregnaţi cu noi tipuri de informaţie. Reformulând, sunt stabilite două funcţii: cea de legare a energiei, şi cea de circulaţie liberă a acesteia. Prima corespunde proceselor secundare, iar cea de-a doua proceselor primare.
Cu aceasta, Freud descrie pentru prima oară ceea ce va denumi în cap. 14 (p. 322) Eu – o organizare de neuroni ψ care funcţionează după principiul plăcerii şi neplăcerii, ca răspuns la stimulările exercitate asupra lor. Ei sunt în stare continuă de legare pentru a putea depista imediat orice modificare în cantitatea de excitaţie şi a da un răspuns prin intermediul aparatului muscular. Devenind ulterior instanţa reprezentativă a întregii personalităţii, Eul este cel mai în contact cu lumea exterioară şi se opune – prin funcţia de legare – proceselor primare inconştiente. El este sediul percepţiei şi are sarcina testării realităţii, în timp ce restul neuronilor ψ sunt caracterizaţi de procesele primare, ei fiind sediul reprezentărilor şi ideilor şi funcţionând în sensul împlinirii (halucinatorii, dacă nu se poate în realitate) a dorinţelor şi apărării contra neplăcerii.
Este o primă schiţă care dă seamă de organizarea aparatului psihic, fără a contura şi numi clar viitoarele instanţe ce vor alcătui succesiv psihicul în cele două topici. Abia cinci ani mai târziu, în 1900, Freud sistematizează această eboşă în cap. VII din „Interpretarea viselor” , unde în subcapitolul B) Regresia (p. 531-627) descrie detaliat şi oferă trei desene care reprezintă prima topică a aparatului psihic.
Punctul de plecare îl constituie reprezentarea vizuală a împlinirii dorinţelor în cadrul visului, cu referire în special la dorinţele care nu pot fi împlinite în realitate. Preluând afirmaţia lui Fechner (p. 536) că scena pe care se defăşoară visele diferă de cea a reprezentărilor conştiente diurne, Freud remarcă echivalenţa în vis între timpul prezent şi cel al trăirii din vis, similar cu cea dintre halucinaţie şi reprezentările cu bază în realitate. Posibilitatea acestei auto-înşelări a psihicului este dată de inversarea sensului în care influxul de excitaţie străbate traseul nervos: în loc ca succesiunea să fie dinspre stimul (perceput în realitate) spre reprezentările din cadrul neuronilor ψ, aceste reprezentări sunt transformate (echivalate) ca percepţii (i.e. reale).
Schiţa de la p. 537 (v. Fig. 1) descrie cea mai simplă organizare a aparatului şi procesului psihic: de la percepţie (Pcpt) la reacţia prin intermediul aparatului muscular (M).
3). Freud afirmă: asociaţiile se bazează pe simultaneitatea stimulării şi pe similaritatea caracteristicilor (oricum, nu au un caracter „logic”, logica fiind produsul şi caracteristica formaţiunilor de neuroni conştiente, cele care astfel „leagă” conceptele de semnificaţii stabile şi uşor de „recuperat” din cadrul memoriei).
Conştiinţa apare în locul urmelor mnezice, spune Freud, evidenţiind excluderea reciprocă a celor două grupuri de neuroni: conştienţi şi inconştienţi, dar şi relaţia dintre aceştia.
Rezultatul din Interpretarea viselor este topica I, care consacră trei instanţe, în funcţie de caracterul (calităţile) lor: conştient (Cs), preconştient (Pcs) şi inconştient (Ics).
Conştiinţa are contact direct cu realitatea exterioară, iar Freud indică legătura acestei formaţiuni cu Eul, care are funcţia de testare a realităţii. Formaţiunile neuronale Cs sunt de tip φ, aflate la cele două capete ale circuitului energiei provenite de la stimul: intrare (componenta perceptivă) şi ieşire (aparatura musculară), ambele fiind sub controlul Eului, şi în afara controlului instanţei Ics. În fapt, cele două instanţe – conştiinţa şi cea preconştientă formează un tot notat de Freud Cs-Pcs, în baza modului lor de funcţionare împreună. Pcs, deşi are în componenţă neuroni de tip ψ, are capacitatea de-a putea fi accesibilă conştiinţei, spre deosebire de Ics, care nu poate ajunge în câmpul conştiinţei decât trecând prin Pcs.
Descrierea oferită în acest stadiu de Freud, este una sincronică, fără componenta psihogenetică. Nu se face referire la ordinea în care apar aceste instanţe, decât indirect, prin câteva analogii cu filogeneza materiei vii, respectiv cu apariţia diverselor funcţii în istoria evoluţiei organismelor.
O etapă intermediară, ce pregăteşte apariţia celei de-a doua topici, o constituie lucrarea „Dincolo de principiul plăcerii” din 1920. În fapt, odată cu 1920 au loc modificări radicale în gândirea psihanalitică a lui Freud, fiind un moment de referinţă din acest punct de vedere.
Astfel, în continuarea atribuirii principiului realităţii, respectiv capacitatea de-a amâna satisfacerea unor dorinţe, Eului i se asociază instinctele de autoconservare, în opoziţie cu pulsiunile libidinale, aferente Sinelui. Eul este descris ca putând să renunţe la o parte din tendinţele de satisfacere şi să tolereze un anumit timp neplăcerea, în vederea obţinerii unei satisfacţii considerate mai importante, dar pe o cale ocolită, acceptabilă din punct de vedere social. Încă din acest articol, Freud arată că o parte destul de mică a Eului ţine de preconştient, iar cea mai mare este inconştientă. Acesta este sursa mecanismelor de apărare ale Eului şi motivul principal pentru care topica I va suferi modificări radicale.
Tot acum se diferenţiază între instinctele Eului şi cele sexuale, primele corespunzând unei noii categorii conceptuale – pulsiunile morţii, iar cele din urmă pulsiunilor vieţii. De acum, opoziţia Cs-Pcs / Ics va deveni cea dintre aceste două noi categorii psihanalitice: pulsiunile de moarte şi cele de viaţă.
Cu aceste pregătiri, Freud introduce în 1923, în lucrarea „Eul şi Sinele” , cea de-a doua topică. El începe chiar prin a demonstra că prima diviziune a psihismului în inconştient, preconştient şi conştient nu mai este îndeajuns pentru a explica funcţionarea psihică, şi că este necesară o nouă viziune. Pornind de la rezistenţele pe care Eul le opune conştientizării în cursul curei, Freud introduce un nou model în trei instanţe psihice: Eul, Sinele şi Supraeul. Cele două modele nu se exclud unul pe celălalt, dimpotrivă, sunt complementare în sensul că descriu realitatea psihică din unghiuri diferite.
Freud defineşte cele trei instanţe arătând că ele au calitatea de-a fi atât conştiente cât şi inconştiente. Chiar dacă noţiunea de Eu mai fusese utilizată şi în texte anterioare acestuia, ea desemna persoana conştientă. Începând cu 1923, Eul este prezentat ca o instanţă „reglatoare” a fenomenelor psihice, care trebuie să găsească în permanenţă un echilibru între exigenţele Sinelui (rezervorul pulsiunilor), ale Supraeului (instanţa critică) şi cele ale realităţii exterioare. Tensiunile conflictuale inconştiente care se crează între Sine, Eu şi Supraeu, ale căror exigenţe sunt contradictorii, au o influenţă durabilă asupra formării personalităţii: aceasta este rezultanta forţelor respective în prezenţa şi în echilibrul lor dinamic.
Freud consideră că personalitatea unui individ şi caracterul său rezultă dintr-o succesiune de procese de identificare. În acest sens este descris complexul Oedip în forma sa completă, atât pozitivă – băiatul identificându-se cu tatăl şi fata cu mama sa – cât şi inversă – identificarea feminină a băiatului şi identificarea masculină a fetei – ţinând cont de bisexualitatea psihică a fiecărui individ.
Termenul Sine a fost folosit mai întâi de Nietzsche, apoi Groddeck l-a preluat în lucrarea publicată cu doar câteva săptămâni înaintea celei scrise de Freud, „Cartea Sinelui”. Deşi Freud a atribuit noţiunii de Sine o semnificaţie diferită de aceea pe care i-o atribuia Groddeck, totuşi el a recunoscut contribuţia pe care i-o datora discipolului său.
Totdată, prin „Eul şi Sinele” Freud abandonează planul biologic şi rămâne definitiv strict în plan psihanalitic. Pentru a prezenta noile caracteristici ale conceptului de „Eu”, el porneşte de la distincţia între conştient şi inconştient, dar precizează că noţiunea de inconştient poate fi abordată din două perspective: descriptiv şi dinamic. Din punct de vedere descriptiv, aceasta înseamnă că există reprezentări care nu sunt încă prezente în conştiinţă, dar care pot ajunge: se poate spune despre acestea că sunt „inconştiente” atâta vreme cât ele rămân în stare latentă. Dimpotrivă, din punct de vedere dinamic, există reprezentări care sunt „inconştiente” pentru că au fost refulate: acestea din urmă nu pot deveni conştiente pentru că există forţe care li se opun, numite rezistenţe, iar tehnica psihanalitică este un mijloc de a le face conştiente. Deci putem deosebi două tipuri de inconştient: un inconştient latent, care este inconştient din punct de vedere descriptiv şi corespunde preconştientului, şi un inconştient propriu-zis, care mai este numit şi inconştient dinamic, cel de care se ocupă psihanaliza.
La început, Freud considera că noţiunea de „Eu” desemna numai ceea ce era conştient. Dar curând, a realizat că Eul manifestă şi rezistenţe care îi sunt proprii faţă de conştientizarea refulatului. Astfel, a fost constrâns să considere că o parte a Eului era de asemenea inconştientă, în sens dinamic, şi că refulatul necesita un travaliu psihanalitic pentru a fi făcut conştient. El a reluat apoi ideea că inconştientul nu coincide cu refulatul; rămâne valabil faptul că refulatul este inconştient, dar întregul inconştient nu este doar ceea ce este refulat. În consecinţă, dacă raportul conştient-inconştient rămâne o articulare fundamentală în travaliul analitic, noţiunea de inconştient nu mai este suficientă pentru a descrie psihismul în ansamblul său.
A treia instanţă statuată de Freud este Supraeul, care – în contextul acestei lucrări – mai este numit şi Idealul Eului. Din inconştient mai provine o manifestare, respectiv sentimentul de culpabilitate inconştientă care se observă la mulţi nevrotici sub forma unui exces de autocritică şi de conştiinţă morală. Ipoteza proveninţei celor două instanţe, Eul şi Supraeul se bazează pe procesul de identificare, şi din acest punct de vedere, se pot distinge două tipuri de identificare. La începutul vieţii, după cum este descris în „Psihologia maselor şi analiza Eului” (1921), nu se poate face diferenţa între identificarea cu şi investirea de obiect, astfel că „a iubi obiectul” este echivalent cu „a fi obiectul”. Altfel spus, identificările primitive sunt nişte identificări narcisice în care obiectul sexual este introdus în Eu conform mecanismului de introiecţie melancolică, „ceea ce face posibilă concepţia conform căreia caracterul Eului rezultă din sedimentarea investirilor de obiect abandonate, că el conţine istoria acestor alegeri de obiect” (p. 241, op.cit). aceste prime identificări se comportă ca o instanţă pariculară în interiorul Eului, se opun Eului în calitate de Supraeu, sau Ideal al Eului. Atunci când Eul a devenit mai puternic, se instastalează o formă mai evoluată de identificare, şi devine capabil să-şi abandoneze scopurile sexuale şi să investească obiectele oedipiene cu un libido narcisic sublimat, identificându-se, totodată, cu unele trăsături ale personalităţii lor: „Când Eul adoptă trăsăturile obiectului, se impune pe el ca obiect de iubire Sinelui, ca să ne exprimăm aşa, şi caută să înlocuiască ceea ce a pierdut spunându-i: ‹‹Poţi să mă iubeşti şi pe mine, uite ce bine semăn cu obiectul.›› (p. 242, op.cit.)
Aşa cum arată Jean-Michel Quinodoz, în lucrarea sa „Citindu-l pe Freud” , părintele psihanalizei constată că Idealul Eului nu este format doar din identificările cu părinţii, ci este totodată şi rezultatul identificărilor cu interdicţiile parentale, care se opun realizării dorinţelor incestuoase oedipiene. Astfel că Supraeul prezintă, din acest punct de vedere, o dublă faţă în relaţie cu Eul, pe de o parte încurajându-l: „Trebuie să fii aşa (ca tatăl).”, şi pe de alta îi opune o interdicţie: „Nu ai dreptul să fi aşa (ca tatăl), adică nu ai dreptul să faci tot ce face el; anumite lucruri îi sunt rezervate.” Toate acestea arată Idealul Eului ca moştenitor al complexului Oedip. Din existenţa unui Ideal al Eului care impune cele mai înalte exigenţe fiinţei umane decurg în mod natural sentimentul religios, conştiinţa morală individuală şi sentimentele sociale. Astfel, sentimentul religios se află în centrul oricărei religii: „Atunci când Eul se compară cu idealul său, judecata avută asupra propriei insuficienţe generează sentimentul de umilinţă religioasă pe care credinciosul îl invocă în fervoarea sa nostalgică.” În ceea ce priveşte conştiinţa morală, Freud consideră că aceasta rezultă din interiorizarea ordinelor şi interdicţiilor provenind de la învăţători şi autorităţi, iar tensiunea dintre exigenţele conştiinţei morale astfel rezultate şi realizările Eului sunt resimţite ca „sentiment de culpabilitate”. În final Freud concluzionează că „sentimentele sociale au la bază identificarea cu alţii pe baza unui ideal comun.”
Referitor la geneza acestor formaţiuni ale aparatului psihic, Freud menţionează că este uşor de remarcat că Eul este acea parte din Sine care a fost modificată de influenţa directă a lumii exterioare prin intermediul percepţiei-conştiinţă; într-un fel, este o extensie a suprafeţei de diferenţiere. Mai mult, Eul caută să impună influenţele realităţii exterioare asupra Sinelui şi tendinţelor acestuia, şi se străduieşte să înlocuiască principiul plăcerii cu cel al realităţii. Eul reprezintă ceea ce am putea numi raţiunea şi bunul simţ, în timp ce Sinele reprezintă pasiunea.
În schema care însoţeşte acest text (Fig. 4), Freud arată originea comună a Eului şi a Sinelui în laturile inconştiente ale acestora, şi faptul că Eul acoperă Sinele doar în partea care reprezintă sitemul percepţiei. Conţinuturile refulate de Eu sunt, astfel, nevoite să comunice cu acesta prin intermediul Sinelui şi să negocieze posibilitatea accesului la conştiinţă (şi, implicit, la motilitate, respectiv, la satisfacere în realitate). Din desen remarcăm şi că auzul are un rol important, ulterior Freud arătând rolul major al acestuia în formarea Supraeului (mai ales în ce priveşte funcţia critică şi de interdicţie a acestuia).

Fig. 4

Dacă în privinţa rezultatului acestei psihogeneze, între Freud şi Melanie Klein nu este nici o diferenţă, nu acelaşi lucru se poate afirma despre diacronia procesului.
Melanie Klein propune două etape în formarea instanţelor personalităţii descrise de Freud, numindu-le „poziţii”, în ideea că ele sunt modalităţi de organizare şi funcţionare a aparatului psihic ce pot fi reluate şi după depăşirea acestor stadii primitive de organizare, în condiţiile unor dificultăţi ce împiedică funcţionarea normală şi facilitează regresia. O altă diferenţă fundamentală este accentul pus pe lumea obiectelor interne şi pe relaţiile de obiect – ale Eului cu obiectele sale, dar şi între obiecte.
Cea mai timpurie dintre aceste etape de organizare este poziţia paranoid-schizoidă, numită astfel, după conţinutul angoaselor şi tipul mecanismelor de apărare utilizate. În această perioadă Eul şi obiectele interne sunt clivate şi fragmentate, iar sarcina principală este agregarea unui nucleu de obiecte parţiale bune în jurul căruia va lua naştere viitorul Eu. În poziţia depresivă, următoarea etapă psihogenetică, Eul are în centrul său un obiect bun care îi permite să funcţioneze mai integrat. Acest obiect bun poate fi vătămat sau mort şi se află în relaţie cu celelalte obiecte care populează lumea internă şi pe cea externă. Această structură mai integrată formează şi limite mai consistente ale Eului şi un sentiment mai realist şi mai stabil al identităţii şi al conţinutului sinelui.
Această perspectivă contrazice destul de puţin pe cea descrisă de Freud, diferenţa fiind dată mai degrabă de accentul pus pe aspecte diferite. Narcisismul primar al Eului freudian se suprapune pe poziţia paranoid-schizoidă kleiniană, dar sunt descrise mai mult aspectele intrapsihice, cvasi-autistice, în care investirea priveşte exclusiv propriul corp, în timp ce la Klein sinele (self desemnând nediferenţiat Eul şi Sinele) pare în relaţie cu lumea exterioară încă de la început, devansând un anumit mod de funcţionare.
Se poate spune că cele două perspective descriu mai degrabă aspecte diferite ale aceleiaşi realităţi decât două structuri diferite, mai ales în condiţiile în care Klein a accentuat explicit susţinerea teoriei lui Freud şi a ţinut să afirme de fiecare dată că rămâne fidelă şi nu va contrazice în nici un mod cele descoperite de el.

Cap. II: Etapele dezvoltării aparatului psihic
Apariţia instanţelor
Aşa cum descrie în cea de-a doua topică, Freud consideră că, iniţial, psihicul este format doar din Sine, din acesta luând naştere ulterior celelalte două instanţe – Eul şi Supraeul. Originea comună a celor trei instanţe este regăsită în faptul că atât Eul cât şi Supraeul au conţinuturi inconştiente, respectiv mecanismele de apărare – cele ale Eului împotriva pulsiunilor Sinelui, şi cele ale Supraeului împotriva tendinţelor Eului şi revendicărilor Sinelui. Diferenţierea este impusă de modul de funcţionare, de rolurile şi atributele celor trei substructuri.
Iniţial, relaţia nou-născutului cu lumea exterioară nu diferă foarte mult de perioada intrauterină, când manifestările sale erau preponderent pasive, iar schimburile cu mediul se reduceau în principal la hrănire şi respiraţie. Somnul, care ocupă cea mai mare parte din timpul nou-născutului, reproduce întrucâtva condiţiile de existenţă din timpul sarcinii: relaţii minime cu lumea exterioară, raportare la propriul corp şi începutul semnificării psihice a experienţelor corporale. Tocmai absenţa simbolizării obiectelor din mediul extern face ca singurele repere să fie efectele trăite corporal ale acţiunilor mamei în timpul îngrijirilor acordate nou-născutului. Un efort de-a imagina această lume ne duce la ideea unui registru foarte redus de semnificaţii, respectiv la plăcere şi neplăcere în sensul de confort şi disconfort, totul raportat la felul în care corpul trăieşte acţiunile la care este supus. Este modul în care funcţionează inconştientul şi care va rămâne valabil şi mai târziu pentru Sine. Energia primară, nelegată (prin intermediul semnificaţiilor) circulă liber şi are acces direct în această perioadă la aparatul muscular; nou-născutul reacţionează la ceea ce i se întâmplă fără a-şi limita conduita în funcţie de reguli ce vor fi asimilate mai târziu, şi mai ales fără un orizont temporal. Trăirea are loc exclusiv în registrul prezentului şi al nevoilor de moment. Acestea trebuie satisfăcute în momentul în care apar, fără a suporta întârzierea.
Apariţia Eului este datorată utilizării mecanismelor introiecţiei şi proiecţiei, fapt ce populează treptat în baza experienţei lumea internă a nou-născutului. Experienţele şi persoanele cu care intră în contact, în special mama, sunt internalizate cu trăsăturile care sunt percepute despre ele în baza primelor experienţe de viaţă. Ele devin repere ce vor asigura funcţionarea din ce în ce mai autonomă a persoanei şi vor forma instanţa reprezentativă a acesteia: Eul.
Freud afirmă că apariţia Eului are loc printr-un proces de diferenţiere, sub influenţa acţiunilor realităţii exterioare asupra zonelor de la suprafaţă ale Sinelui, cele cu care acesta vine în contact cu lumea, acest proces determinând modificarea proprietăţilor şi modului de funcţionare al acestei cruste. Freud compară structura ce ia naştere cu poziţionarea albuşului unui ou deasupra gălbenuşului. Chiar reprezentarea grafică sugerează disproporţia dintre cele două structuri, între care Sinele şi – implicit – inconştientul constituie cea mai mare parte din structura aparatului psihic.
Dată fiind poziţia în contact cu lumea exterioară a Eului şi ca unic factor decizional în privinţa aparatului muscular, acesta se vede pus în situaţia de-a intermedia între tendinţele Sinelui ce solicită satisfacerea conform vechiului principiu al plăcerii – aici şi acum – şi limitele impuse de principiul realităţii: respectarea posibilităţilor fizice de satisfacere.
Dar, situaţia Eului este şi mai mult îngreunată de cea de-a treia instanţă: Supraeul. Treptat, odată cu internalizarea obiectelor şi constituirea de imagini interne ale persoanelor cu care vine în contact, nou-născutul preia şi multe din atributele acestor obiecte, inclusiv principii de funcţionare care nu ţin cont de nevoile imediate ale Sinelui. Acestea se vor impune ca necesare, odată cu integrarea crescândă a Eului şi cu acceptarea realităţii, în condiţiile în care experienţa va dovedi că amânarea satisfacerii unor nevoi (şi a obţinerii unor plăceri) merită prin faptul că doar aşa pot fi obţinute satisfacţii mai mari, şi – implicit – satisfacerea unor nevoi superioare.
Supraeul ia naştere ca figuri parentale internalizate, în urma declinului complexului oedipal, aşa cum este descris în capitolul referitor la această perioadă. El este instanţa ce va impune Eului limite suplimentare în satisfacerea nevoilor Sinelui, pentru a corespunde modelelor internalizate şi pentru a păstra iubirea de care copilul are nevoie din partea părinţilor săi.
Dacă Sinele nu are alt scop decât satisfacerea nevoilor, iar Eul încearcă să medieze între Sine, Supraeu şi lumea exterioară (având şi el propriile scopuri sub forma motivelor), Supraeul are rolul de observare continuă Eului şi de critică a ceea ce consideră inacceptabil din comportamentul acestuia, dar constituie, totodată, şi un ideal către care va tinde în permanenţă Eul.
Modalitatea în care iau naştere toate aceste instanţe şi relaţiile ce se stabilesc între ele sunt descrise în continuare.
Stadiul oral
Freud a periodizat psihogeneza în mai multe stadii de dezvoltare, denumindu-le în funcţie de relaţiile predominante din acea perioadă între copil şi mediul său, mai precis de acele părţi ale corpului care sunt implicate preponderent în aceste relaţii, constituind sursa principală de excitaţie în perioada respectivă.
Primul stadiu de dezvoltare este cel oral, denumit astfel pentru că zona orală este principala sursă de satisfacţie, stimulată în schimburile nou-născutului cu mediul. Organizarea în stadii de dezvoltare, sau stadii libidinale, implică o anumită organizare libidinală sub primatul unei zone erogene şi o anumită modalitate de relaţie cu obiectul. În stadiul oral, caracteristic primului an de viaţă, pulsiunile sexuale sunt satisfăcute prin anaclisis, în raport cu funcţia alimentară. Aceasta înseamnă că stimularea zonei bucale în timpul hrănirii generează plăcere şi investeşte această parte a corpului ca sursă de satisfacţie principală. Treptat, această plăcere devine autonomă, copilul învăţând să-şi stimuleze singur zona orală prin acţiunea suptului, ceea ce asigură în continuare plăcerea, fără a mai fi legată de actul hrănirii.
Trăirea de satisfacţie din această perioadă, constituie un prototip ce va genera păstrarea acestei plăceri şi dincolo de stadiul oral, determinând uneori fixaţii puternice faţă de această zonă, faţă de obiectul libidinal din această perioadă şi faţă de tipul relaţiilor de obiect. Scopul relaţiilor de obiect din acest stadiu, preluat de la funcţia alimentară, este încorporarea. A mânca sau a fi mâncat, a lua înăuntru sau a da afară, a proiecta, sunt tipuri de relaţii ce domină raportul Eului din această perioadă cu lumea externă. De aceea mecanismele principale care acţionează sunt introiecţia şi proiecţia, acestea ajutând la crearea treptată a realităţii interne.
Ca stadiu pregenital, stadiul oral este caracterizat de o sexualitate perversă ca scop şi polimorfă ca localizare a zonelor erogene. Freud arată în „Trei eseuri asupra teoriei sexuale” (1905) că adevărata origine a perversiunilor din sexualitatea adultă nu este rezultatul unei degenerări, aşa cum se credea până atunci, ci îşi află originea în copilărie. Abordând diverse forme ale devierilor sexuale – homosexualitatea, pedofilia, zoofilia – el arată că alegerea de obiect sexual are loc încă din prima copilărie, iar pe baza predispoziţiei universale bisexuale, tendinţele masculine şi cele feminine determină această alegere funcţie de predominanţa lor. Deviaţiile în raport cu scopul sexual sunt legate de descompunerea pulsiunii în „pulsiuni parţiale”, acestea având ca sursă de excitaţie o anumită zonă erogenă. Felaţia sau cunilingus, ca perversiuni ale scopului sexual, îşi au originea în stadiul oral, în care zona bucală este principala sursă de satisfacţie. Polimorfismul zonelor erogene nu presupune o exclusivitate, o limitare a excitaţiei în aria unei singure zone; întregul corp constituie o sursă de excitaţie, dar, în diferite etape de dezvoltare, predomină anumite zone. În final, sexualitatea adultă va uni şi va subordona ca scop pulsiunile parţiale (şi, implicit, diversele zone erogene) primatului şi maturităţii genitale.
Caracteristic primului an de viaţă, stadiul oral a fost sub-împărţit de Karl Abraham în două etape: etapa suptului (stadiul oral precoce) şi cea a muşcatului (stadiul sadic-oral). Diferenţele sunt date de modul în care pulsiunile agresive sunt legate de cele libidinale, sau are loc o dezintricare a acestora. Cele două mecanisme de apărare principale – introiecţia şi proiecţia – vizează păstrarea de obiecte bune (rezultatul experienţelor resimţite ca fiind satisfăcătoare) şi expulzarea celor rele, vătămătoare, astfel încât nucleul Eului se va constitui în jurul acestor prime experienţe de viaţă, în principal al relaţiei duale mamă – nou-născut. Deşi Freud nu a lucrat direct cu copii mici, observaţiile şi inferenţele realizate din practica cu adulţii au fost confirmate pe deplin ulterior, atât de Klein, cât şi de alţii: D.W. Winnicott dezvoltă şi detaliază rolul funcţiei materne din această perioadă, şi al mediului în general, ca factor activ în cadrul constituirii psihismului.
Tot în această etapă are loc trecerea de la relaţia de obiect parţial la cea de obiect total.
Freud descrie „figura copilului care suge la sânul mamei” ca fiind modelul oricărei relaţii de iubire. Şi vorbeşte despre asta ca fiind „primul raport sexual şi cel mai important dintre toate”. El evocă astfel o relaţie de obiect parţial precoce, sânul matern fiind luat de către bebeluş ca substitut al mamei. După aceea, descrie modul în care bebeluşul, după ce a renunţat la sân, descoperă persoana mamei în totalitatea sa: în opinia sa, „această trecere se efectuează la epoca la care devine posibil pentru copil să îşi formeze o reprezentare globală a persoanei căreia îi aparţinea organul care îi procura satisfacţia”. Teoria relaţiilor de obiect va fi pe deplin dezvoltată de Douglas Firbairn şi de şcoala relaţiilor de obiect, confirmând şi amplificând primele constatări ale lui Freud.
Din punct de vedere al patologiei legate de stadiul oral, putem afirma că aceasta se datorează fixaţiilor produse de excesul de satisfacţie, sau, dimpotrivă, experienţelor traumatice. Prea mult sau prea puţin sunt situaţii echivalente ca factori cu potenţial patogen. Dificultăţile majore în dezvoltarea psihică sunt date de trecerea de la un stadiu la altul, de renunţarea la un tip de relaţii de obiect, la o anumită zonă erogenă, pentru a institui noi modalităţi de relaţie şi a activa noi tipuri şi surse de satisfacere. În cazul în care plăcerea produsă în cadrul stadiului oral este deosebit de mare (satisfacerea tuturor nevoilor fără a interveni vreun motiv de frustrare, de întârziere în această satisfacere), această legătură devine greu de rupt, desprinderea de obiectul-sursă de plăcere devine traumatizantă, şi – ulterior – în stadii mai avansate, acesta va constitui un loc de refugiu, prin fixaţia constituită în această perioadă, ori de câte ori copilul sau viitorul adult va întâmpina o dificultate în evoluţia sa. Astfel se pot constitui inclusiv trăsături caracteriale, întreaga personalitate fiind marcată de tipul de relaţie din acest stadiu: tendinţe ca bulimia, anorexia, tulburările alimentare în general sau adicţiile la o substanţă, satisfacţia de-a vorbi sau mutismul electiv – toate acestea sunt legate de modul în care copilul mic a traversat stadiul oral.
Dificultăţile de tipul privaţiunilor determină la rândul lor un alt tip de fixaţii, împiedicând trecerea la următorul stadiu până la constituirea unui nucleu în jurul unui obiect suficient de bun şi de rezistent pentru a face faţă unor noi frustrări. Dacă stadiul oral este caracterizat iniţial prin starea de nestructurare şi tendinţe de integrare, evoluţia ulterioară are ca scop o stare mai structurată, mai organizată, adesea având loc o oscilaţie şi regresii temporare datorate la o stare destructurată, şi însoţită de trăiri angoasante la adresa existenţei obiectului sau chiar a existenţei fizice a bebeluşului. De aceea în acest stadiu îşi au originea nucleele psihotice care pot genera tulburări severe în cazul unei evoluţii ulterioare în condiţii nefavorabile. Aşa cum copilul mic nu poate fi considerat pervers sexual, aceasta fiind starea sa normală de evoluţie psihosexuală, tot aşa el nu poate fi privit ca un psihotic, dat fiind că mecanismele de apărare şi relaţiile de acest tip sunt singurele posibile în acestă etapă de dezvoltare.
Putem afirma că stadiul oral constituie începutul unui lung proces de structurare şi maturizare psihogenetică, fiind caracterizat de evenimente cruciale în istoria individului, şi care determină evoluţia acestuia ulterioară, modul său de parcurgere având ecouri pe termen lung în întreaga viaţă a viitorului adult.
Dacă bebeluşul a beneficiat de o „mamă suficient de bună” după expresia lui Winnicott, iar istoria sa de viaţă nu este marcată de evenimente traumatizante, atunci există şansele unei treceri cu succes la etapa următoare de dezvoltare, la stadiul anal.

Stadiul anal
Catacteristic vârstei de 2-4 ani, stadiul anal presupune organizarea libidinală sub primatul zonei erogene anale. Relaţiile de obiect sunt impregnate cu semnificaţii legate de actul defecaţiei: expulzarea şi retenţia. Erogenizarea zonei anale este legată de parcurgerea de către copil a etapei de însuşire a aptitudinilor de curăţenie corporală. Eforturile impuse de părinţi în direcţia disciplinei sfincteriene determină o puternică investire a mucoasei anale, aceasta devenind sursa plăcerilor sau a neplăcerilor, iar materiile fecale capătă o valoare simbolică în registrul polarităţii „a da / a primi”. Freud remarcă echivalenţa care se constituie în acest stadiu: „fecale – cadou – bani”, fapt care mai târziu se poate remarca în viaţa adultului în cadrul trăsăturilor de caracter: ordine, spirit de economie, încăpăţânare.
Polaritatea „activitate / pasivitate”, caracteristică acestui stadiu este legată de eforturile copilului de control al musculaturii, iar în registrul pulsional, al rezultatului acestor eforturi, de apariţia tendinţelor sadice şi masochiste. Freud echivalează, astfel, activitatea cu sadismul şi pasivitatea cu erotismul anal şi atribuie fiecăreia din pulsiunile parţiale corespunzătoare o sursă distinctă: musculatura pentru pulsiunea de dominaţie şi, respectiv, mucoasa anală.
În 1924, Karl Abraham a propus diferenţierea a două faze în cadrul stadiului sadic-anal, definind în fiecare dintre faze două tipuri de comportament opuse în raport cu obiectul. În prima fază, erotismul anal este legat de evacuare, iar pulsiunea sadică de distrugerea obiectului; în faza a doua, erotismul anal este legat de retenţie, iar pulsiunea sadică de controlul posesiv. Pentru Abraham, trecerea de la o fază la alta reprezintă un pas decisiv în direcţia iubirii obiectului, cum o indică faptul că linia de clivaj dintre regresiile nevrotice şi psihotice trece prin aceste două faze. Sadismul, bipolar prin natură – deoarece el vizează un scop contradictoriu, şi anume distrugerea obiectului şi menţinerea sa prin dominare – îşi află corespondenţa privilegiată în funcţionarea bifazică a sfincterului anal (evacuare-retenţie) şi în controlul acestuia.
De parcurgerea cu succes sau mai dificilă a stadiului anal sunt legate patologii precum nevroza obsesională, paranoia, sau perversiuni ca alegerea de obiect homosexuală sau sado-masochismul.
Toate acestea sunt în legătură cu opoziţia dintre iubire şi ură, şi de apariţia ambivalenţei în viaţa afectivă a copilului mic. Lupta şi raportul de forţe între cele două tendinţe determină diverse coloraturi şi tendinţe afective. Odată cu trecerea la relaţiile de obiect întreg, când copilul îşi poate reprezenta obiectul afecţiunii sale ca fiind concomitent sursa plăcerilor, dar şi a frustrărilor, cele două tendinţe contrarii îşi dispută întâietatea, rezultatul fiind stabilit de rezistenţa obiectului intern bun constituit în stadiul oral la atacurile agresivităţii şi legarea pulsiunilor agresive de către cele libidinale.
Tipul mecanismelor puse în acţiune în acest stadiu determină şi caracteristici ale modului de manifestare afectivă a copilului (de ex. ritualuri înainte de culcare, alternanţa rapidă între stări afective opuse), dar şi din viaţa adultului (lupta pentru putere şi tendinţa la a controla, ambivalenţa şi dificultatea alegerilor, trăsăturile sadice sau masochiste). Trăsături de caracter, precum conştiinciozitatea sau curăţenia corporală sunt rezultatul sublimării eroticii anale.
În acest stadiu, copilul mic are de îndeplinit o sarcină dificilă, odată cu înţărcarea şi ieşirea din dualitatea constituită cu mama sa în primul an de viaţă: sentimentele de furie şi ură faţă de frustrările provocate de dispariţia sânului ca sursă de satisfacere provoacă o mişcare de îndepărtare de mamă şi apropiere de tată, care se constituie mai concret ca figură în viaţa sa, dar şi menţinerea relaţiei cu mama, care continuă să rămână principala persoană de relaţie şi faţă de care trebuie să împace sentimentele de ambivalenţă. Iniţial, aceste curente se manifestă alternativ, ca treceri succesive de la o poziţie la alta, până ce sunt integrate şi se dezvoltă o relaţie mai matură, în care diferitele aspecte resimţite ca bune şi rele ale obiectului sunt acceptate şi copilul reuşeşte să-şi tolereze (cu ajutorul adultului) propriile tendinţe distructive la adresa obiectului.
Această primă schimbare de obiect va influenţa într-o anumită măsură şi viitoarele alegeri, preponderenţa poziţiilor activ sau pasiv având un rol hotărâtor în constituirea obiectului sexual şi a tipului de relaţie sexuală preferat. Deşi, la începutul scrierilor sale complexul Oedip este situat cronologic în jurul perioadei 3-4 la 6-7 ani, Freud va aduce corecţii acestei periodizări, arătând că elemente precursoare apar încă din acest stadiu, iar această primă mişcare de trecere de la afecţiunea pentru mamă la preferinţa tatălui constituie parte integrantă din procesul triangularizării.

Stadiul falic
Consecutiv stadiului anal, stadiul falic acoperă perioada între 4 şi 6/7 ani. Deşi presupune organizarea libidinală în jurul zonei erogene genitale, cunoaşte un singur organ genital: falusul, iar opoziţia nu este între penis şi vagin, ci între falic şi castrat. Freud afirmă că fetiţa ingnoră vaginul, interesul său fiind concentrat asupra clitorisului, care este echivalat cu penisul băiatului.
Organizarea falică ocupă un loc central în teoria psihanalitică, dat fiind că este corelativă complexului de castrare la apogeu şi determină poziţia şi rezolvarea complexului Oedip. Alternativa care se oferă subiectului în acestă fază se pune în aceşti termeni: a avea falus sau a fi castrat. Aici opoziţia nu se manifestă între doi termeni desemnând realităţi anatomice, ci între prezenţa şi absenţa unui singur termen. Freud, în „Transformările pulsiunii, în particular ale erotismului anal” (1917), demonstrează în ce mod organul masculin se înscrie într-o serie de termeni substituibili unii altora în „ecuaţii simbolice” (penis = fecale = copil = cadou, etc.), termeni al căror caracter comun este de a fi detaşabili de subiect şi susceptibili de a circula de la o persoană la alta.
Copilul acordă penisului un rol major, ca simbol, în măsura în care absenţa sau prezenţa lui transformă o diferenţă anatomică în criteriu major de clasificare a fiinţelor umane. Atribuirea sau acceptarea lipsei falusului este rezultatul unu proces prin care copilul îşi asumă (sau eşuează în acest proces) propriul sex. Băiatul se descoperă posesorul acestui atribut preţios şi râvnit, ceea ce constituie totodată motiv de mândrie şi de îngrijorare (dată fiind calitatea de-a putea fi detaşabil, respectiv de a fi pierdut). Fetiţa constată că – în cel mai bun caz – echivalentul feminin, clitorisul, se prezintă cu mult sub dimensiunile penisului băiatului, ceea ce poate duce fie la speranţa că – la fel ca multe alte părţi anatomice în această perioadă – cu timpul va creşte la fel de mare, fie va renunţa la această speranţă, căutând, în schimb obţinerea lui de la cel care îl posedă, respectiv de la tată. Acestea sunt rădăcinile „invidiei de penis” statuate de Freud ca fiind caracteristică femeilor şi care va marca într-o măsură mai mare sau mai mică sexualitatea viitoarei femei adulte, dar şi unele trăsături de personalitate.
A avea sau nu falus, dincolo de aspectul posesiei, semnifică mai degrabă calităţi asociate cu activismul (a penetra) în opoziţie cu pasivitatea (a fi penetrat, a primi un falus). Este o primă schiţă pe care se va constitui treptat masculinitatea şi feminitatea ulterioare. Pentru fetiţă, trecerea de la constatarea absenţei falusului la dorinţa de-a primi unul şi apoi la aceea de a avea un copil de la tată, constituie reperele pe drumul constituirii sexualităţii mature şi a asumării condiţiei feminităţii. Adesea, dificultăţile în acest proces se soldează cu cantonări în perioadele iniţiale, în care incapacitatea de-a renunţa la ideea de-a avea un falus propriu determină conduite proprii sexului opus şi alegeri de obiect în consecinţă.
Nici pentru băiat situaţia nu este una simplă; posesia falusului nu implică şi satisfacţiile provenind din utilizarea lui: pericolul castrării determină renunţarea la obiectul matern ca obiect de investiţie libidinală şi căutarea unui substitut care elimină pericolul prezentat de rivalul oedipian.
O activitate cu relevanţă din ce în ce mai mare în viaţa copilului în acest stadiu o constituie masturbarea. Importanţa acordată penisului şi clitorisului ca surse de obţinere a satisfacţiei provine şi din situaţia specifică ce limitează relaţiile erotice la autoerotism. Direcţia evoluţiei băiatului diferă, din acest punct de vedere de cea a fetei, renunţarea la activitatea masturbatorie datorându-se unor motive diferite: în timp ce băiatul se teme de posibilitatea pedepsirii unui astfel de act interzis, prin transformarea în realitate a ameninţărilor părinţilor (sub diferite forme) cu castrarea, fata va tinde spre obţinerea unui penis sau a echivalentului acestuia (păpuşă, copil) îndreptându-şi atenţia către potenţialii deţinători de penis care ar fi vizaţi de această mişcare, şi în special tatăl.
Dificultăţile dezvoltării psiho-afective din această perioadă sunt legate de fixaţiile faţă de poziţia oedipală şi de incapacitatea rezolvării complexului Oedip, cu persistenţa în cadrul triunghiului format de copil şi cuplul parental. Tocmai extinderea lumii copilului odată cu mersul la creşă şi la grădiniţă este ocazia care oferă alternative la obiectele princeps şi posibilitatea alegerii de obiecte-substitut pentru a depăşi complexul şi a aborda o nouă etapă în evoluţia spre autonomie.

Complexul Oedip
Sigmund Freud a statuat complexul Oedip ca nucleu al nevrozelor şi una din cele mai importante sarcini pe care le are de rezolvat copilul în istoria sa psihogenetică.
O primă remarcă necesară este că organizarea sexuală falică îndreaptă atenţia copiilor de ambele sexe asupra zonei genitale, excitaţia acesteia fiind legată de Freud în mod direct de activitatea masturbatorie, chiar înainte de-a asocia un conţinut fantasmatic referitor la obiectul dorinţelor lor. Evenimentul care declanşează diferenţele în evoluţia fetei faţă de băiat este observarea penisului la acesta din urmă, respectiv constatarea absenţei sale la fată.
Băiatul este mai întâi neîncrezător, sau nu dă prea mare importanţă acestei descoperiri, dar, acceptă relativ uşor diferenţa constatată, dat fiind aspectul gratulării narcisice, fapt ce poate determina două reacţii, regăsite ulterior în atitudinea viitorului adult: fie dispreţ faţă de cineva care are mai puţin decât el, fie groază faţă de femeia „mutilată”, „castrată”. Această diferenţă de reacţii ar putea fi determinată de succesul cu care au fost parcurse etapele anterioare de dezvoltare: dacă Eul este suficient de integrat, pentru a face faţă angoasei rezultată din fantasma că i s-ar putea întâmpla şi lui un asemenea lucru, atunci accentul este pus pe afirmarea propriei superiorităţi, rezultând prima atitudine, de dispreţ. Dacă asprimea Supraeului îl copleşeşte, atunci reacţia este de preocupare faţă de posibila ameninţare la adresa propriului penis, şi groază la vederea „realizării” propriilor fantasme.
Pentru fată, descoperirea diferenţei între sexe este în primul rând o rană narcisică. Dat fiind că penisul încă nu are atribuit un rol sexual, lucrurile rămân în registrul logicii „El are, eu nu am”, iar continuarea „…şi îmi doresc să am şi eu”, este răspunzătoare de apariţia „invidiei de penis”. O primă soluţie invocată este speranţa de-a-i creşte cu timpul şi ei, iar dacă trauma este resimţită ca fiind prea dureroasă, ea poate activa mecanisme de apărare precum negarea, fiind refuzată acceptarea realităţii. Este cauza a ceea ce Freud numeşte „complexul de masculinitate”, şi care determină un comportament determinat de convingerea fetei că şi ea posedă propriul penis.
Începând din acest moment, drumurile celor două sexe se separă: la băiat este declanşat declinul complexului Oedip, eveniment care la fată abia acum este amorsat. Freud constată ordinea diferită în care se succed complexul Oedip şi complexul castrării, precum şi rolurile diferite ale acestora în derularea evenimentelor: „În timp ce complexul Oedip al băiatului piere din cauza complexului de castrare, cel al fetei va fi înlesnit şi prefaţat de complexul de castrare.”
Freud afirmă în mod repetat că nu se cunosc prea multe despre pre-istoria complexului Oedip, dar atrage atenţia asupra influenţei complexului castrării asupra impactului, trăirilor şi mecanismelor angrenate de complexul Oedip. Semnificaţia ameninţărilor adultului asupra integrităţii falice a micului băiat cu referire la activitatea masturbatorie, este determinată après coup în urma perceperii absenţei penisului la fată, ca posibilitate reală a castrării, reacţia fiind influenţată de experienţe anterioare de separare, cum ar fi înţărcarea sau trecerea de la poziţia paranoid-schizoidă la cea depresivă. Angoasa de separare primordială (a naşterii) şi istoria celorlalte separări vor determina intensitatea şi semnificaţiile complexului castrării pentru ambele sexe. Teama de consecinţele separării, respectiv, pericolul pierderii Obiectului, va angaja mecanisme de apărare ca dezinvestirea Obiectului şi a legăturii obiectale şi căutarea unui substitut, fie obiectal, fie prin sublimare.
Cele două posibilităţi de rezolvare pentru băiat implică fiecare un pericol: în cazul complexului normal se instalează pericolul pierderii penisului dacă copilul persistă în eforturile sale de cucerire a mamei şi de înlăturare a tatălui. În cazul complexului inversat, pierderea este deja acceptată, astfel încât cea mai frecvent aleasă soluţie este renunţarea la legătura obiectală primară, în scopul căutării unui Obiect substitutiv, concomitent cu desexualizarea relaţiei de obiect, demers ce salvează pericolul narcisic invocat de complexul castrării. Freud face legătura între această anulare a funcţiei organului genital şi instalarea perioadei de latenţă, eşecul însemnând perpetuarea tendinţelor oedipale în cadrul Supraeului, cu consecinţe patogene ulterioare de lungă durată.
În cazul rezolvării normale a complexului Oedip, băiatul investeşte în obiectele abandonate şi înlocuite prin identificare, aceasta fiind calea prin care se naşte Supraeul. În cazul eşecului, sunt introiectate doar Supraeurile părinţilor, nu aceştia ca obiecte totale, rezultând un Supraeu deosebit de sever, tiranic. Acesta poate fi răspunzător de viitoarele eşecuri în dezvoltarea copilului şi a adultului. Un aspect conex care ilustrază modul de auto-sabotare îl constituie clasicul refuz al succesului, în care individul pare să facă deliberat totul pentru a evita succesul. Este rezultatul semnificaţiei incestuoase a satisfacţiei în general.
În cazul fetei, debutul evenimentelor este unul brusc, o dată cu acceptarea lipsei penisului. Complexul castrării declanşează demersurile ce vor duce la o îndelungată preocupare pentru relaţia oedipală – directă sau inversată. Recunoaşterea rănii narcisice poate genera un sentiment de inferioritate, complementar cu atitudinea de dispreţ a băiatului. Soluţia princeps este evocată de Freud în ambele articole ca fiind o „alunecare de-a lungul unei ecuaţii simbolice” de la penis către copil, cele două fiind echivalente. Acest demers determină slăbirea legăturii cu mama (dispreţuită în cele din urmă ca fiind la fel de „castrată” ca şi fetiţa, şi acuzată de-a nu fi înzestrat-o corespunzător), şi reorientarea eforturilor pentru o nouă relaţie obiectală care se doreşte a fi exclusivă cu tatăl posesor de penis. Fantasma obţinerii unui copil cu ajutorul tatălui, este precursoarea gestului inconştient de mai târziu al viitoarei mame de-a dedica nou-născutul tatălui său – în cazul când nu este dedicat în mod reparator mamei, Obiectul deteriorat în timpul luptei oedipale. De remarcat trecerea de la dorinţa fetiţei de-a „primi” un copil, la dorinţa femeii de-a concepe un copil, ca unul din aspectele ce ilustrează rezolvarea complexului castrării la fată.
Un alt aspect abordat de Freud este cel legat de activitatea masturbatorie, faţă de care, din nou, atitudinile celor două sexe sunt diferite. Freud afirmă că onanismul este o activitate definitorie masculină, iar renunţarea este determinată de angoasa castrării punitive.
Referitor la psihopatologia specifică legată de această problematică, un prim aspect ar viza relaţia conflictuală/tandră cu părintele de acelaşi sex.
În cazul abordării complexului Oedip din poziţia normală, băiatul se confruntă cu rivalitatea provenind fie din partea tatălui, fie – în mod concurent – şi din partea fraţilor mai mici (o eventuală sarcină a mamei şi naşterea ce urmează sunt uneori suficiente pentru a dizolva mare parte din complex).
Atât relaţia cu mama, cât şi cea cu tatăl sunt în cea mai mare parte a timpului puternic ambivalente: alternanţa speranţelor şi a decepţiilor, precum şi lipsa rezultatelor concrete determină o dinamică afectivă care treptat uzează capacitatea de investiţie şi determină renunţarea la scopurile oedipale. Mai mult, chiar în relaţia cu tatăl, rivalitatea este împletită cu admiraţia pentru calităţi pe care copilul şi le doreşte (copilul imită părintele de acelaşi sex), aceasta constituind un preambul la introiectarea părinţilor în final, facilitând aspectul identificator.
În cadrul acestor relaţii este importantă capacitatea de exprimare a ambivalenţei, respectiv a urii: refuzul duce la ruperea legăturii obiectale.
Chiar dacă renunţarea la scopurile oedipale şi această nouă separare pe care o impune rezolvarea complexului Oedip, ar presupune un moment depresiv consecutiv, se pare că acest demers nu este realizat complet, fiind reluat cu ocazii ulterioare, cel puţin în ce priveşte partea reparatorie a obiectelor deteriorate, una din cele mai importante astfel de ocazii fiind – pentru ambele sexe – perioada gravidităţii, în care apare funcţia reparatorie a parentalităţii, faţă de Obiectele şi relaţiile deteriorate în nenumărate împrejurări, inclusiv în timpul perioadei oedipale. Acum se poate manifesta vinovăţia oedipală a gravidei faţă de mama sa, sau – mai discret în cazul viitorului tată – reluarea problematicii oedipale, inclusiv reconsiderarea şi aprofundarea identificării cu propriul tată.
Unul din pericolele acestei perioade îl reprezintă refuzul angajării problematicii oedipale prin incapacitatea de-a accepta diferenţa dintre sexe. Eşecurile în experienţele de separare, fixaţia faţă de relaţia duală cu Obiectul primordial, dificultăţile din elaborarea spaţiului tranziţional, premerg opoziţia faţă constatarea absenţei penisului la fete şi negarea consecinţelor în planul diferenţei între sexe.
O altă dificultate pentru băiat o reprezintă posibila relaţie deteriorată cu Obiectul matern. Acest fapt complică instalarea normală a complexului Oedip şi angajarea în cucerirea locului tatălui, fiind o premisă pentru un complex inversat, în care băiatul adoptă o poziţie feminină, tandră, faţă de tată, cultivând atribute specific feminine. În cazul fetei, o relaţie dificilă cu mama impietează asupra identificării feminine în scopul cuceririi tatălui, fiind deschise două posibilităţi: asumarea şi cultivarea unor atribute feminine total diferite de ale mamei sale, sau o competiţie cu aceasta, dar implicând un înalt nivel de agresivitate, care va face dificilă ulterior introiectarea figurii feminine în cadrul Supraeului.
Falsul self este o altă posibilă complicaţie în derularea complexului Oedip. Eşecul mamei în perioada uniunii duale, în sarcinile sale de holding, handling şi object presenting, pot determina o strategie de adaptare a nou născutului prin crearea unui comportament compliant faţă de solicitările mediului, dar nu în acord cu trebuinţele sale pulsionale. Această carcasă protectoare faţă de intervenţiile din epoca timpurie de viaţă, va afecta stabilirea de relaţii obiectale autentice ulterior, inclusiv în perioada oedipală. De regulă, activitatea fantasmatică masivă, menită să satisfacă – cel puţin la nivel inconştient – trebuinţele Sinelui, împiedică o abordare şi o rezolvare în realitate a problematicii oedipiene, nucleul conflictual rămânând activ şi generând ulterior efecte patogene în toate perioadele de evoluţie ale copilului, adolescentului şi adultului.
Absenţa unuia dintre părinţi poate determina o dinamică particulară a complexului Oedip. Astfel, chiar şi atunci când părintele există în realitate, dar nu îşi exercită funcţia sa în cadrul familiei, el nu poate intra în alcătuirea triunghiului Oedipal. Dacă este vorba de părintele de sex opus, va fi încă un factor de influenţare în sensul instalării unui complex Oedip inversat, dar, la fel ca şi în cazul relaţiilor obiectale deteriorate, nu este vorba de un determinism direct, cu efecte obligatorii în acest sens. Absenţa părintelui de acelaşi sex poate determina o instalare mai precoce a complexului, în funcţie de măsura în care părintele existent atribuie copilului părţi din rolul părintelui absent. Dificultatea majoră constă, în acest caz, în ieşirea din complex, cu alternativa unei fixaţii care va afecta evoluţia ulterioară a copilului.
Existenţa fraţilor poate avea un rol facilitator sau de complicare a traversării perioadei Oedipale. Dacă este vorba de fraţi mai mici, sau – mai ales – de nou-născuţi, în cazul băiatului, aceştia vor fi rivali echivalenţi cu tatăl, în atragerea afecţiunii materne, iar copilul se poate vedea pus în inferioritate mult mai clar, cu un posibil deznodămând mult mai rapid în sensul renunţării la pretenţiile sale de cucerire a obiectului matern. Calea urmată la ieşire depinde – din nou – de istoria separărilor trăite anterior. Pentru fată, nou-născutul poate fi modelul întruchipat a ceea ce va dori de la tatăl său, deseori încercând să rivalizeze cu mama în atenţia acordată nou-născutului şi în rolul matern pe care îl exersează cu această ocazie. Fraţii mai mari, mai ales de sex opus, pot substitui părintele la care se vede nevoit să renunţe copilul în încercările sale de cucerire. Ei sunt cea mai la-ndemână dovadă că există o alternativă, ca soluţie de ieşire din complex, chiar dacă efectele complexului castrării vor determina o desexualizare a obiectivelor sale.
O contribuţie aparte la tratarea problematicii de faţă o constituie articolul lui Şandor Ferenczi „Efecte complementare inevitabile privind conflictul oedipian” . Aspectul abordat este cel al influenţei adultului asupra intensităţii cu care copilul trăieşte relaţiile oedipale: cât este „natural”, provenind din pulsiunile libidinale şi agresive ale copilului, şi cât se datorează „atacurilor genitale” implicate de un anumit comportament seductiv şi excitant al adulţilor. Este o influenţă care amplifică în mod artificial reacţiile copilului faţă de ambii părinţi, făcând mai dificilă sarcina oedipală de rezolvat.
Revenind la perspectiva freudiană a lucrurilor, rezolvarea găsită de copil în perioada falică este una provizorie, întreaga problematică fiind reluată în adolescenţă, când sarcina – cea a alegerii – rămâne aceeaşi, dar contextul în care se desfăşoară este cu totul altul. Modul iniţial de desfăşurare a conflictului oferă un model, dar nu este unul obligatoriu de repetat, accentul căzând pe aspectele „dilematice” rămase nesoluţionate în primă instanţă. Poate că un motiv – printre multe altele – al impresiei de neîndemânare, de stângăcie oferit de adolescent, este şi acesta: confruntarea cu o problemă „copilărească”, un ultim efort obligatoriu şi necesar înainte de-a putea să-şi asume condiţia de adult; o repetiţie, un examen final, prin care dovedeşte cum anume concepe el rezolvarea acestei probleme fundamentale – complexul Oedip.

Perioada de latenţă
Deşi mişcările pulsionale îşi reduc semnificativ din intensitate, acestea nu încetează cu totul. Solicitările din realitatea exterioară şi factorii evoluţiei biologie permit Eului să parcurgă o perioadă mai liniştită, cel puţin în primii ani de şcoală ai copilului, dar în care, mai ales în situaţia când probleme din stadiile anterioare de organizare libidinală nu au fost rezolvate satisfăcător, se reiau conflicte şi se reîncearcă restructurarea apărărilor, pentru a permite abordarea noilor provocări din evoluţia către maturitate.
Până la începutul pubertăţii se constată o diminuare a activităţilor sexuale, desexualizarea relaţiilor de obiect şi a sentimentelor (cu prevalenţa tandreţei asupra dorinţelor sexuale), apariţia sentimentelor de pudoare sau dezgust şi a unor aspiraţii morale şi estetice. Intensificarea refulării permite transformarea investirilor de obiecte în identificări cu părinţii şi dezvoltarea sublimărilor. Succesul acestor operaţii este condiţionat de constituirea şi activitatea Supraeului, ca imagini parentale introiectate şi care determină declinul complexului Oedip. Freud se exprimă astfel: „… complexul Oedip trebuie să dispară pentru că a sosit momentul ca el să ia sfârşit, aşa cum cad dinţii de lapte atunci când apar dinţii definitivi” .
Faptul că Freud vorbeşte de o perioadă de latenţă şi nu de un stadiu, implică faptul că această etapă nu presupune o nouă organizare libidinală. Este vorba doar de conflictul între problematica oedipală şi absenţa condiţiilor biologice de rezolvare definitivă a acesteia. Toate aceste lucruri vor fi reluate la pubertate şi în adolescenţă, ca un al doilea timp de rezolvare a alegerii de obiect.

Adolescenţa. Alegerea de obiect.
Odată cu transformările în plan biologic aferente pubertăţii, se modifică şi condiţiile de raportare la problematica oedipală, devenind posibilă satisfacerea în realitate a nevoilor sexuale. Organizarea libidinală suferă o ultimă transformare, întreaga sexualitate fiind integrată zonei genitale. Asaltul pulsional din această perioadă ia, oarecum, prin surprindere tânărul adolescent, care se vede pus în situaţia de-a dispune de mijloacele necesare satisfacerii sexuale depline, ceea ce înseamnă alegerea obiectului.
Ultimele eforturi în această privinţă au fost cele din perioada de declin al complexului Oedip, când tendinţa a fost de desprindere din triunghiul format cu părinţii şi de găsire a unui obiect substitut, dar relaţia cu acesta a fost una cu caracteristici desexualizate. În noua conjunctură, problema se reia având ca scop deplina identificare cu părinţii, inclusiv pe planul relaţiei sexuale cu un partener, ceea ce repune în joc conflictele anterioare datorate ambivalenţei relaţiilor din stadiile pregenitale. Este lupta de auto-definire şi eforturile de independenţă faţă de imagourile parentale, care sunt supuse în acest scop unei critici severe. Distanţarea presupusă de desprinderea din relaţiile copilăriei presupune în primul rând un nou travaliu de doliu faţă de obiectele din acea perioadă. Adolescentul regăseşte dorinţe vechi pe care acum are posibilitatea de a le satisface, dar în condiţiile unui Supraeu mai matur şi al unui Ideal al Eului care impune standarde mult mai înalte decât în prima copilărie, ceea ce duce la o luptă interioară pentru stabilirea de noi scopuri şi modalităţi de acţiune.
Putem spune că rezultatul acestei îndelungi deveniri care se va finaliza cu definitivarea personalităţii viitorului adult este în mare parte prefigurat de rezultatele fiecărui stadiu de dezvoltare, respectiv de succesul sau eşecul în depăşirea dificultăţilor aferente acestora. Fiecare conflict rămas nerezolvat în stadiile de organizare libidinală pregenitale va apărea pentru o nouă soluţionare şi va influenţa alegerile adolescentului. Acum este momentul în care se manifestă cel mai pregnant toate fixaţiile faţă de momente critice din evoluţia copilului şi care îşi dispută şansa de-a deveni viitoarele strategii de depăşire a momentelor de dificultate din viitor (dacă e vorba de fixaţii rezultate din satisfacţii deosebit de mari obţinute la un moment dat), sau şansa de-a reclama şi obţine prioritatea în satisfacerea anumitor nevoi rămase nesatisfăcute suficient la un moment dat. Toate aceste decizii constituie lupta interioară şi determină tabloul unei perioade agitate din viaţa fiecărui individ, acela al adolescenţei.
La fel ca oricare stadiu de dezvoltare, şi adolescenţa poate constitui un viitor punct de fixaţie în jurul unui nucleu conflictual, problematica sa rămânând deschisă şi rejucându-se de fiecare dată când condiţiile sunt propice unei astfel de evoluţii. Eul îşi va crea singur astfel de situaţii în care să poată relua această problematică, în speranţa, de fiecare dată, a unui rezultat diferit, definitiv, ceea ce – ştim din una din ultimele scrieri ale lui Freud – că este o muncă sisifică şi care nu va înceta niciodată.

Cap. III: Diferenţe conceptuale la Melanie Klein faţă de Sigmund Freud

Înainte de toate, sunt necesare câteva precizări terminologice privind specificul perspectivei metapsihanalitice kleiniene. Urmând descrierea modelului structural al lui Freud (Sine, Eu şi Supraeu), istoria psihanalizei înregistrează un interes mai mare în ceea ce priveşte studiul Eului decât al Sinelui, şi al modului în care Eul se relaţionează şi utilizează obiectele sale. Accentul pus de Klein a fost pe importanţa relaţiilor de obiect. Ea tinde să utilizeze termenii „Sine” (self), „Eu” (Ego) şi „subiect” (subject) ca echivalenţi. Termenul „Eu” (ca şi cel de „subiect”) este utilizat ca şi complement al „obiectului”. În privinţa „sinelui”, ea acceptă într-o lucrare din 1959 că „… este utilizat pentru a acoperi întreaga personalitate, care include nu numai Eul, ci şi viaţa instinctuală pe care Freud o denumea Sine” .
De asemenea, referitor la conceptul tradus de James Strachey ca id, una din instanţele structurii aparatului psihic (Sine), Klein adoptă o abordare clinică, Sinele incluzând nu doar instinctul morţii, ci şi forma acestuia ca reprezentări mintale, mai degrabă decât originile sale fiziologice. Acest fapt a determinat interesul său pentru fantasmă şi fantasma inconştientă ca reprezentare a instinctelor. Klein a adoptat teoria freudiană a instinctului morţii, adăugându-i puncte de referinţă clinice, iar modelul său de conflict psihic vizează nu atât lupta între instinctul vieţii şi cel al morţii în sine, cât cea între reprezentanţii acestora din fantasma inconştientă. Dat fiind că, în viziunea sa, conflictul psihic rezultă din impactul instinctului morţii asupra relaţiilor de obiect, Sinele a tins să devină un reprezentant al instinctului morţii. Astfel, conflictul freudian dintre Eu şi Sine a fost înlocuit în scrierile lui Klein cu cel între instinctul vieţii şi cel al morţii.
Dacă Eul apare ca o parte din structura minţii descrisă obiectiv, Sinele tinde să desemneze subiectul în propriile fantasme descrise din punct de vedere subiectiv. Termenul pare să sugereze experienţa subiectului, fantasmele despre sine însuşi. Sinele exprimă, astfel, aspectul relaţional al teoriei kleiniene, la fel ca şi termenul de „subiect”. Acest lucru este diferit faţă de psihologia eului, unde Sinele este o reprezentare legată (investită cu energie mintală) de către Eu.
Pentru Klein Eul există încă de la naştere, are o graniţă şi poate identifica obiecte. El are anumite funcţii de un tip extrem de primitiv: separarea între „eu” şi „non-eu”, discriminarea a ce este „bun” (senzaţii plăcute) faţă de „rău”, fantasmele încorporării şi expulziei (introiecţia şi proiecţia), fantasma unirii pre-concepţiilor cu realizările. Toate acestea sunt în contrast cu concepţia freudiană clasică şi cu şcoala ego-psihologiei, care situează apariţia Eului la câteva luni de la naştere. Klein a fost mai puţin interesată de mecanismele care definesc activitatea Eului, şi mai mult de conţinutul anxietăţilor. Ea justifică într-una din scrierile sale majore (1955) această preferinţă: „Am deviat de la unele din regulile stabilite până acum, pentru că am interpretat ceea ce am considerat a fi mai urgent în materialul prezentat de copil şi am constatat concentrarea interesului meu asupra anxietăţilor sale şi asupra apărărilor împotriva acestora” .
Eul timpuriu este lipsit de coeziune şi tendinţa spre integrare alternează cu cea de dezintegrare, de fărâmare în bucăţi. Acest aspect a fost descris ulterior de Esther Bick (1968) la nou-născuţi în prima săptămână de viaţă. În timp ce psihanaliza clasică este preocupată de Eu ca organ care caută descărcarea tensiunilor instinctuale într-o formă oarecare de satisfacere, şi poate fi descris obiectiv în termeni de structură şi funcţie, Klein a privit Eul într-o manieră diferită: ca experienţă de care acesta o are asupra sa însuşi. Ea descrie acest aspect în termenii fantasmei pe care o are Eul în lupta cu anxietăţile trăite în cursul relaţiilor de obiect, care – deşi privite din perspectiva instinctuală – dau naştere la o întreagă lume de experienţe, anxietăţi, iubire, ură şi temeri, mai degrabă decât la simple stări de descărcare. Lupta Eului este de a-şi menţine integritatea în faţa experienţelor dureroase care îl ameninţă cu anihilarea.
Dar Supraeul rămâne cel mai disputat concept din cele trei instanţe psihice, şi cel mai provocator la adresa teoriei clasice. Dacă Freud concepea Supraeul ca figurile (imagourile) parentale internalizate, reprezentând standardele sociale, capacitatea de auto-evaluare şi originea anumitor stări mintale cum ar fi vina, devalorizarea, stima de sine, pentru Klein Supraeul este analizabil ca un număr de figuri interne, cunoscute ca obiecte interne, care sunt în relaţie reciprocă, precum şi în relaţie cu Eul. Apariţia Supraeului este presupusă ca mult mai devreme decât în teoria clasică, iar originea sa este radical diferită, provenind din deflectarea iniţială a instinctului morţii.
În fapt, viziunea kleiniană asupra Supraeului diferă în trei aspecte majore faţă de cea freudiană.
Referitor la originea Supraeului, aceasta este datată mult mai devreme de patru-cinci ani, cât sugerase Freud. Activitatea clinică cu copii de doi ani îi arătase clar existenţa sentimentelor de vinovăţie şi remuşcare încă de la această vârstă. Mai mult, fantasmele subiacente, implicate în simptomele pacienţilor săi pot fi presupuse a fi operat încă de la apariţia acestor simptome (cazul Rita, de la optsprezece luni). Melitta Schmideberg exprimă clar acest raţionament: „Presupun că determinanţii simptomelor pe care le-am găsit la trei ani au fost activi încă din perioada în care au apărut primele simptome. Acest fapt n-ar putea fi dovedit. Dar şi Freud a făcut aceeaşi presupunere când a utilizat factori descoperiţi în analiza adulţilor pentru a explica simptome care au apărut în copilărie” . Totodată, severitatea Supraeului copilului este un alt argument în acest sens. Klein n-a încetat să remarce calitatea vinovăţiei, care sugera un Supraeul extrem de aspru, cu mult mai aspru decât în cazul adulţilor. De fapt, Klein arată că cu cât este mai mic copilul, cu atât este mai sever Supraeul, ceea ce sugerează că în dezvoltarea copilului are loc un proces continuu de modificare în sensul îmblânzirii unui Supraeu timpuriu sadic, care persecută copilul cu ideea unor pedepse îngrozitoare. Implicaţiile rezultate sunt că asprimea Supraeului este legată de fazele pregenitale ale sadismului, aşa cum au fost descrise şi situate în timp de Abraham. Încă o dovadă a originii timpurii a Supraeului o constituie caracterul pregenital al fantasmelor implicate, indicând o origine în fazele pregenitale. Asprimea Supraeului poartă amprenta impulsurilor pregenitale, Supraeul devenind în fantasmele copilului ceva care muşcă, devorează şi taie. Legătura între formarea Supraeului şi fazele pregenitale de dezvoltare este importantă din două puncte de vedere: pe de o parte, sentimentul de vinovăţie este ataşat de fazele oral- şi anal-sadice care încă predomină; iar pe de altă parte, Supraeul apare în timp ce aceste faze sunt în plină dezvoltare, ceea explică caracterul său sadic.
Al doilea punct de diferenţiere faţă de teoria clasică priveşte constituenţii Supraeului. Apărând în contextul fazelor pulsionale orală şi anală, acesta constă în multiple imagini internalizate ale mamei şi ale tatălui. Analiza copiilor mici a arătat că structura Supraeului se construieşte din identificări datând din diferite perioade şi straturi ale vieţii mintale. Aceste identificări au naturi surprinzător de contradictorii, bunătatea excesivă şi severitatea extremă stând alături una de alta. Aceste imagouri (figuri internalizate ale părinţilor) reprezintă pentru copil activităţi orale sau anale îndreptate împotriva sa. Aceste relaţii interne pot fi reprezentate prin fantasma de-a fi hrănit, sau da-a fi devorat, muşcat, sau de-a hrăni obiectul, etc. („remuşcările” cuiva, de exemplu), la fel şi cu impulsurile anale.
Această perspectivă a Supraeului ca un set de relaţii între obiecte interne cu funcţii specifice în cadrul fantasmei a dus la transformarea psihanalizei kleiniene în analiza cu precădere a acestor obiecte internalizate. Această lărgire a conceptului este în contradicţie cu tendinţa freudiană de înlocuire a Idealului Eului cu Supraeul şi limitarea relaţiilor la cele între Eu şi Supraeu. Dar, clinic avantajul este decrierea realităţii interne a copilului cu o varietate de detalii, fiecare imago din componenţa Supraeului fiind identificat cu un rol specific: păpuşa care joacă rolul Eului sau al sinelui, elefantul care este Supraeul intimidant, personaje care ajută copilul sau care îl persecută. Această varietate este amplificată de distincţia între „bun” şi „rău” şi de diferenţele între nivelurile de dezvoltare pregenitală pe care le reprezintă. Klein face trimitere la figuri oedipale care sunt caracterizate prin aceste atribute de excesivă bunătate sau agresivitate, şi care sunt introiectate sub influenţa diferitelor puncte de fixaţie libidinală. Figurile care ajută sunt cele care dau satisfacţie pulsiunilor pregenitale, rolul lor fiind accentuat în stabilirea poziţiei depresive, când păstrarea şi stabilitatea obiectelor bune interne este factorul cel mai important.
Un al treilea element specific perspectivei kleiniene asupra Supraeului îl constituie modificările pe care le suferă acesta. Astfel, asprimea sa este treptat diminuată în principal sub influenţa obiectului extern, iar ameninţările fără sens şi terifiante se reduc la încercări de prevenire a acţiunilor interzise. În paralel, are loc un proces de sinteză a obiectelor interne, similar cu descrierile freudiene despre un obiect unificat în jurul vârstei de patru-cinci ani, proces ivit din necesitatea înţelegerii cu un Supraeu provenind din obiecte cu naturi atât de opuse. Dar Klein situează acest proces în jurul vârstei de 6-8 luni când se instalează poziţia depresivă.
Rezumând viziunea sa, Melanie Klein arată că în adult descoperim un Supraeu cu mult mai sever decât au fost părinţii în realitate, iar în copil dăm peste unul de un caracter incredibil şi fantastic, dar în spatele acestor figuri imaginare şi terifiante stau chiar părinţii reali, ale căror caracteristici sunt reflectate într-o formă cu mult exagerată de imagourile din cadrul Supraeului. Distorsiunea extremă din cadrul acestor procese de internalizare sub influenţa pulsiunilor sadice timpurii constituie principalul obiect de investigaţie al psihanalizei kleiniene şi semnul distinctiv al acesteia.

Cap. IV: Geneza instanţelor psihice la Melanie Klein
Poziţia paranoid-schizoidă
Spre deosebire de periodizarea descrisă de Freud referitor la constituirea aparatului psihic, şi care se bazează de evoluţia libidinală în cadrul „stadiilor”, Klein operează cu noţiunea de „poziţie”, diferenţa majoră fiind că parcursul dezvoltării psihice nu presupune un drum cu sens unic, în cadrul căruia fiecare etapă este parcursă odată şi apoi integrată în cadrul următoarelor, (eventual rămânând unele puncte de fixaţie) ci copilul – şi, ulterior, adultul – se află în permanenţă într-una din „poziţiile” descrise de teoria kleiniană.
Prima din aceste etape este poziţia paranoid-schizoidă (pPS), şi care caracterizează cel mai timpuriu stadiu de dezvoltare mintală. În primele zile şi săptămâni de viaţă, nou-născutul se confruntă cu o anxietate persecutorie în cadrul unor procese care ameninţă cu fragmentarea minţii. Procesele de clivaj duc la proiecţia unor părţi din sine sau Eu (identificare proiectivă) în cadrul obiectelor, având un efect de sărăcire a sinelui, care se luptă în acelaşi timp să introiecteze obiecte bune. Klein pune în legătură această experienţă a minţii fragmentate cu activitatea instinctului morţii în cadrul Eului. Ea a dus dovezi în acest sens din clinica celor mai tulburaţi pacienţi, schizofrenicii, dar şi din clinica copiilor mici. Searl (1932), unul din colegii săi descrie cum asemenea stări de persecuţie şi paranoia induc o diminuare a vieţii libidinale prin reducerea trăirilor şi senzaţiilor de tensiune. Eul se luptă să-şi menţină integritatea în faţa experienţelor dureroase a obiectelor care ameninţă cu anihilarea, iar strategia folosită este clivajul, însoţit de anxietatea de-a fi fragmentat.
Această activitate de deviere a instinctului moţii prin proiecţie presupune în mod clar existenţa unui Eu format, ceea ce presupune (şi se sprijinină pe) existenţa unui obiect bun. Este o abatere semnificativă a teoriei kleiniene de la cea clasică, care presupune scindarea Sinelui. Anxietatea primitivă este frica de anihilare (moarte) şi ia forma temerii de persecuţie, experimentată ca teama de un obiect atotputernic şi de necontrolat, care realizează această distrugere din interior.
Clinic, Klein vede aceste sentimente luând naştere la copil în cadrul incursiunilor fantasmatice în corpul mamei, iar temerile sunt de răzbunarea acesteia sau a conţinuturilor distruse ale acesteia. Aici este preluată ideea freudiană a respingerii în afară a instinctului morţii şi reintroiectarea sa sub forma unui obiect intern persecutor. Suicidul este forma extremă de luptă a Eului clivat împotriva unor astfel de persecutori prin anihilarea părţii resimţite ca periculoase, împreună cu întregul Eu.
Dată fiind necesitatea ca Eul să fie construit în jurul unui obiect bun, acest fapt presupune că primul act este cel de introiecţie a unui asemenea obiect care acţionează ca un punct focal pentru Eu. Acest obiect bun integrativ traversează aceleaşi stări alternative de apariţie şi dispariţie, însoţind stările de integrare şi dezintegrare ale Eului. Stările de frustrare duc a dispariţia acestui nucleu al Eului, presupunând intervenţia mamei pentru a re-asigura existenţa şi continuitatea acestui obiect. Printre calităţile cerute obiectului se numără aceea de-a menţine şi conţine experienţele nou-născutului. Esther Bick (1968) precizează, chiar, că acest prim obiect trebuie să aibă capacitatea de-a menţine laolaltă lucrurile (experienţele) interne pentru a da un prim sens sinelui. Ea numeşte acest obiect „piele” (psihică).
Trebuie făcută o distincţie între acestă primă introiecţie a unui obiect bun din pPS şi introiecţia unui obiect bun în poziţia depresivă (pD), cea care succede pPS. În primul caz, se manifestă un caracter omnipotent al introiecţiei, care dizolvă graniţele Eului, astfel încât nu mai există distincţie între Eu şi obiect; acesta este o simplă parte a sinelui. În pD, Eul este în relaţie cu obiectul, acesta având o existenţă de sine stătătoare, fiind experimentat mai realist, într-o manieră mai puţin narcisică.
Stările de slăbiciune ale Eului, cosecutive clivajului acestuia, duc la o introiecţie şi identificare inadecvată, rezultând obiecte interne neasimilate; de asemenea, fantasmele omnipotente de încorporare pot presupune multă agresivitate şi pierderea oricărui obiect intern nedeteriorat. Eul se poate teme în asemenea situaţii că ar putea să introiecteze obiecte bune într-o realitate internă distructivă.
Mecanismele de apărare specifice acestei perioade sunt cele primitive: clivajul, introiecţia, proiecţia, identificarea proiectivă. Clinic, acestea apar sub forma fantasmelor copilului de-a ataca corpul mamei sub presiunea pulsiunilor orale (a suge până la a seca, a muşca, a goli, a jefui conţinuturile bune din corpul mamei), sau a celor anale şi uretrale (a evacua substanţe periculoase, excremente din sine şi a le pune în corpul mamei). Acest din urmă aspect al proiecţiei conţinuturilor dăunătoare este însoţit de clivajul Eului şi de expulzia unor părţi din sine. Klein scrie: „Împreună cu aceste excremente dăunătoare, expulzate în cadrul urii, sunt proiectate şi părţi clivate ale Eului asupra mamei, aş spune chiar în interiorul mamei. Aceste excremente şi părţi rele ale sinelui sunt menite nu numai să rănească, ci şi să controleze şi să ia în stăpânire obiectul. Pe măsură ce mama ajunge să conţină părţile rele ale sinelui, ea nu mai este simţită ca un individ separat, ci ca sinele rău… Aceasta duce la o formă aparte de identificare care stabileşte prototipul unei relaţii agresive” . În 1952 Klein numeşte acest proces „identificare proiectivă”. Rezultatul acestei forme de control violent al obiectului este un sentiment profund de slăbire sau sărăcire a Eului, care duce la depersonalizare.
Complicaţii ale identificării proiective apar datorită faptului că, excesivitatea procesului determină şi pierderea părţilor bune ale Eului. Astfel, personalitatea schizoidului se teme de iubire, întrucât aceasta îi generează un sentiment de sărăcire datorită utilizării identificării proiective.
Mai mult, pe lângă sărăcirea lumii interne, Eul se confruntă acum şi cu obiecte externe ostile, care conţin părţile rele expulzate din sine, şi care, în acest fel sunt identificate cu Eul. Această situaţie crează un cerc vicios, ura cu care Eul atacă obiectul făcându-l să se simtă la rândul său în pericol şi acutizând starea de anxietate. Deşi este un proces fantasmatic, absenţa mijloacelor nou-născutului de-a testa realitatea fac ca acesta să trăiască aceste ameninţări ca fiind cât se poate de reale, ca şi cum toate aceste lucruri s-ar fi petrecut aievea. Aceasta este realitatea psihică a nou-născutului.

Poziţia depresivă
Dacă în primele 4-6 luni nu apar probleme deosebite în dezvoltarea copilului mic, după această perioadă începe asimilarea pD. În prima fază, este vorba de o alternanţă între cele două poziţii şi de efortul de-a rămâne în pD, ceea ce presupune depăşirea anxietăţilor paranoide şi renunţarea la mecanismele de apărare maniacală împotriva depresiei.
pD apare ca rezultat al confluenţei dintre ura şi iubirea pe care le stârneşte obiectul, exprimând cele mai primitive forme anxioase ale vinovăţiei. În această perioadă, copilul mic este suficient de matur fizic şi emoţional pentru a integra fragmentele de percepţie a mamei, punând laolaltă versiunile (imagourile) bune şi rele pe care le-a experimentat până acum. Când sunt reunite, asemenea obiecte parţiale ameninţă să formeze un obiect întreg contaminat, vătămat sau chiar mort.
Anxietatea depresivă este elementul crucial pentru relaţiile mature, sursa generozităţii şi sentimentelor altruiste dedicate stării de bine a obiectului. Acum se mobilizează eforturi în vederea maximizării aspectelor de iubire în relaţia ambivalentă cu obiectul, de reparare a acestuia, dar se manifestă şi mecanisme de apărare de tip paranoid şi maniacal.
Klein observase depresia la copii şi relaţia acesteia cu agresivitatea şi vinovăţia. După consumarea sadismului în fantasme, aparent fără nici o inhibiţie, reacţia se instala sub forma unei depresii profunde, a anxietăţii şi epuizării fizice. Ca şi Freud, ea ştia că vinovăţia şi depresia aveau de-a face cu pierderea şi cu doliul după un obiect ambivalent iubit. „Într-un stadiu ulterior de dezvoltare, conţinutul ameninţărilor se schimbă de la atacul asupra mamei la pericolul că mama reală, iubitoare va fi pierdută şi că fetiţa va fi lăsată singură şi uitată” . Îndată ce sadismul copilului diminuează şi se modifică funcţia şi caracterul Supraeului astfel încât acesta produce mai puţină anxietate şi mai mult sentimentul de vinovăţie, atunci aceste mecanisme de apărare care formează baza atitudinii etice şi a moralităţii sunt activate, iar copilul începe să fie îngrijorat pentru obiectele sale şi e dispus la trăiri sociale.
Instalarea pD constituie şi momentul debutului unui tip diferit de relaţie de obiect: relaţia de obiect întreg. Astfel, pulsiunile de iubire apar mai pregnant şi copilul este copleşit de o remuşcare adâncă şi de îngrijorare. El înţelege acum că îngrijorarea este rezultatul confluenţei dintre iubire şi ură (instinctuale şi dobândite) îndreptate asupra aceleiaşi persoane (obiect) care conţine şi aspecte „bune” şi aspecte „rele”.
Din diferite motive, incluzând şi percepţia deficitară, nou-născutul recunoaşte iniţial obiectele în mod polarizat, fără a le percepe în ansamblu, ci doar ca diferite aspecte: sânul, faţa mamei. Freud defineşte prima situaţie anxiogenă trăită de copil ca fiind pierderea obiectului iubit, iar Klein leagă acest fapt de teoria lui Abraham despre obiecte parţiale şi obiecte întregi. Pierderea crucială a obiectului iubit este experienţa copilului mic de-a pierde obiectul ideal, minunat de perfect (mama) când descoperă imperfecţiunile acestuia. În acest moment, sânul care îl hrăneşte este mama care îl face să aştepte.
Aceste obiecte timpurii au o prezenţă sau atribute fizice foarte precare, copilul nefiind în situaţia de-a putea recunoaşte aceste atribute, dar pe măsură ce percepţia se dezvoltă el dobândeşte capacitatea de-a percepe persoanele ca obiecte întregi, nu numai vizual, dar şi ca trăire emoţională provocată de acestea. Dat fiind că obiectele parţiale se definesc pentru copil doar în termeni de sentimente şi intenţii binevoitoare sau răuvoitoare, a aduce împreună aceste părţi în ceva întreg, înseamnă a le reuni într-un obiect cu un amestec de intenţii. Acest pas (în jurul vârstei de patru-şase luni) pune o problemă emoţională dificilă care este nouă şi foarte dureroasă pentru copil.
În aceste condiţii, obiectul bun se schimbă în mintea copilului mic în ceva mai realist (în sensul obiectiv), dar şi mai suspect. Aceasta este o nouă relaţie cu mama, una în care mama (ca obiect parţial) deosebit şi excepţional de bună şi complet binevoitoare, începe să fie o figură amestecată, deosebit de ostilă, şi, în consecinţă, contaminată, vătămată şi fără a mai fi perfecţiunea pe care o dorea copilul. Această nouă relaţie cu mama este nucleul poziţie depresive şi sursa multor fantasme dureroase despre ce i s-ar fi putut întâmpla. Ea pare să fi fost drastic sărăcită de bunătatea ei, sau să fi fost contaminată cu răutate, sau rănită, vătămată sau mutilată în mod brutal. Toate aceste fantasme, izvorând din pulsiunile pe care copilul le simte în el, duc la un sentiment copleşitor de responsabilitate, ca şi de părere de rău. Copilul trebuie să se confrunte cu faptul că urăşte, cu cea mai paranoidă şi neîngrădită intensitate, mama pe care acum poate s-o vadă ca fiind aceeaşi persoană pe care o iubea pentru că îl hrănea şi avea grijă de el şi îl iubea.
O dată cu acest pas apare o nouă capacitate de-a iubi. Îngrijorarea, părerile de rău şi iubirea pentru obiectul întreg sunt adresate obiectului însuşi, nu doar gratificaţiilor pe care le oferă acesta. Abraham a descris primul adevărata-iubire-pentru-obiect în contrast cu dorinţa faţă de obiectul parţial. Această nouă formă de iubire aduce noi consecinţe pentru iubire şi ură. Klein crede că principala diferenţă între încorporarea din paranoia şi cea din melancolie este legată de schimbările în relaţia cu obiectul. În pD obiectul este iubit în ciuda părţilor sale rele, în timp ce în pPS conştientizarea părţilor rele transformă subit obiectul într-un persecutor. În acest fel iubirea poate fi susţinută în pD, oferind începuturile stabilităţii.
Confluenţa emoţiilor este extrem de tulburătoare şi acest pas înainte de ieşire din pPS poate fi ratat, astfel încât copilul poate creşte cu o propensiune neobişnuit de puternică pentru relaţii paranoide (respectiv, cu un potenţial psihotic fixat în cadrul personalităţii). Klein descrie reîntoarcerea la relaţiile paranoide ca apărare paranoidă împotriva anxietăţii depresive.
Instalarea noilor relaţii de obiect întreg cu obiectul bun stârnesc noi reorientări ale luptei duse de copil. În locul conflictului vizând controlul libidoului pe care îl descrie Freud, Klein vede acum eforturile impetuoase de-a proteja şi repara obiectul bun. Acesta constituie baza pe care se formează întreaga identitate, oferind un dialog interior continuu de încurajare şi stima de sine pe care se bazează încrederea şi siguranţa psihologică.
În această etapă copilul simte că totul în interiorul său este tulburat şi haotic, şi aceasta nu doar pentru că este încercat de sentimente amestecate, ci mai ales pentru că trăirile sale sunt toate reprezentate la nivel fantasmatic, ceea ce-l face să creadă că obiectele se află cu adevărat în interiorul său, în corpul său. El simte în special că ura sa îi răneşte mama reală iubită, iar aceasta se reflectă interior prin experienţa că obiectul intern este, de asemenea, deteriorat sau mort, el putându-se identifica cu această stare de moarte interioară. Haosul interior poate proveni şi din introiectarea unui obiect exterior gata deteriorat sau mort: „…orice durere cauzată de experienţe nefericite, indiferent de natura acestora, are ceva în comun cu doliul” .
Referitor la această secvenţă din dezvoltarea psihică a copilului mic descoperită de Klein, nu numai că succesiunea pPS-pD (poziţia paranoid-schizoidă – poziţia depresivă) descrie un fragment din evoluţia nou-născutului în primul an de viaţă, dar, prin dezvoltările teoretice ulterioare, a reuşit să descrie mai exact o gamă întreagă de fenomene psihice normale sau patologice. Astfel, se disting la ora actuală trei contexte în care apare această secvenţă de succesiune:
– psihogeneza (în care se notează, conform propunerii lui Bion, Ps1→D1, şi reprezintă traiectul pe care îl parcurge orice nou-născut în jurul perioadei de 4-6-8 luni
– creşterea şi dezvoltarea ulterioară a vieţii psihice (secvenţa fiind: D(n)→Ps(n)→D(n+1), unde poziţia Ps constituie starea declanşată de orice element nou de cunoaştere, şi care determină o muncă de re-elaborare, până când se atinge din nou starea din poziţia D – respectiv starea de siguranţă, aceasta constituind şi starea de normalitate în existenţa individului, după cum a afirmat chiar Melanie Klein); este şi situaţia întâlnită în şirul de regresii aferent travaliului din cadrul curei analitice
– apărările patologice (regresiile în poziţia Ps sau în cea D), care reprezintă situaţiile de eşec al succesiunii din paragraful precedent.
În acest din urmă caz, distingem între Ps(n) ca poziţie pre-depresivă şi Ps(n+1) ca poziţie post-depresivă, prima reprezentând normalitatea, respectiv pregătirea abordării poziţiei D, iar cea de-a doua rezultatul eşecului acestui demers şi refugiul, regresia în poziţia Ps. Această din urmă situaţie rezultă din pierderea încrederii cognitive şi morale datorită incoerenţei şi nesiguranţei, şi duce la abordarea poziţiei D(path), respectiv a poziţiei depresive patologice, caracterizată de masochismul maniacal sau melancolic rezultat din severitatea excesivă a Supraeului.
Complexul Oedip
Descoperirile din analiza copiilor au modificat drastic viziunea freudiană asupra complexului Oedip. Klein a evidenţiat componentele pregenitale (orale şi anale) din fantasmele oedipale ca o dovadă a originilor timpurii, pregenitale ale complexului. Viaţa fantasmatică terifiantă şi „psihotică” foarte timpurie a nou-născutului stă la baza complexului Oedip şi evidenţiază stadiile timpurii ale acestuia.
În jocul copiilor, Klein a văzut ilustrarea diverselor fantasme ale acestora şi modalităţile în care aceştia se identificau cu diferitele personaje ale scenariilor puse în scenă. Acest fel de identificare multiplă părea să determine amplificarea creativităţii jocului însuşi, copilul privind evenimentele din joc odată din punctul de vedere al unui personaj, apoi al altuia. Klein arată că identificarea cu fiecare dintre părinţi are loc mai întâi în cea mai simplă formă a complexului Oedip, respectiv ura faţă de unul din părinţi şi iubirea pentru celălalt.
În descrierea complexului Oedip, Klein pune accentul pe calitatea deosebit de sadică a fantasmelor despre cuplul oedipal şi care generează o mare anxietate. Klein scrie: „Micul băiat care îşi urăşte tatăl ca rival în iubirea pentru mamă, va urî cu agresivitatea şi fantasmele derivate din fixaţiile sale oral- şi anal-sadice. ” O asemenea manifestare de tendinţe primitive este invariabil urmată de anxietate. Aceste pulsiuni sadice crează o mare temere şi remuşcări în copilul care se teme de ce s-ar putea întâmpla în realitate părinţilor şi se teme, de asemenea, de răzbunarea acestora.
Klein indică preferinţa marcată a copilului mic încă din al doilea an de viaţă pentru părintele de sex opus precum şi alţi indici ai complexului oedipal timpuriu. Pulsiunile pregenitale apar în reacţiile copilului faţă de părinţi şi faţă de relaţiile lor sexuale şi în cadrul jocului acestea se învârt în jurul ideilor, fantasmelor şi anxietăţilor legate de scena primară; în ignoranţa sa faţă de faptele reale, aceste fantasme sunt bazate pe interpretarea propriilor sale nevoi (orale, anale) şi a frustrărilor crude provocate de acestea. Conform stadiului în care se află, oral sau anal, actul sexual ajunge să însemne pentru copil o activitate în care a mânca, a găti, schimbul de fecale şi acte sadice de tot felul (a bate, a tăia, ş.a.m.d.) joacă rolul principal. Astfel, în realitatea internă a copilului, părinţii se hrănesc reciproc, se încorporează, se fărâmiţează unul pe altul în interiorul copilului, se controlează unul pe altul. Conform teoriilor de la această vârstă pe care copilul le formulează asupra actului sexual al părinţilor, în timpul acestuia mama încorporează pe gură continuu penisul tatălui, astfel încât corpul său este plin cu o mulţime de penisuri şi de bebeluşi. Pe toate acestea copilul vrea să le devoreze şi să le distrugă. În acest fel, atacând interiorul mamei, copilul atacă un mare număr de obiecte.
O astfel de descriere, un astfel de conţinut al complexului Oedip diferă într-o manieră radicală de cea propusă de psihanaliza clasică, freudiană. Dar, descoperirile permanente şi covârşitoare din clinica şcolii kleiniene au impus (chiar în ciuda dificultăţii pe care Klein însăşi o resimţea) modificarea totală a periodizării fenomenului, care de la 3-4 ani a ajuns să aibă faze pregenitale încă din stadiul oral! Dar, în acest fel nu numai că s-a dezvăluit misterioasa realitate psihică internă a copilului mic, dar s-au făcut progrese considerabile în înţelegerea şi tratamentul tulburărilor severe ale adulţilor psihotici.

Perioada şcolarităţii şi pubertatea
La începerea şcolii, copilul iese din mediul care a constituit baza fixaţiilor şi formaţiunilor sale complexuale şi se trezeşte în faţa unor noi obiecte şi activităţi prin care trebuie să-şi încerce mobilitatea libidoului. Sublimarea înainte de toate a activităţii genitale contribuie în mod decisiv la învăţarea anumitor materii, învăţare ce poate fi inhibată corespunzător de frica de castrare.
Principalele activităţi şcolare sunt canale pentru fluxul libidoului, prilejuind investiri din diverse registre de organizare pulsională. În acest mod pulsiunile componente sunt sublimate sub primatul celor genitale. Această investire libidinală este preluată de la cele mai elementare studii – citi, scris, socotit – până la eforturile şi interesele mai largi pe care se bazează; desenul, pictura, fotografia au ca temei o activitate inconştientă adâncă în care obiectul reprezentat este produs şi procreat.
Klein afirmă în „Şcoala şi dezvoltarea libidinală a copilului” că profesorul poate realiza mult prin înţelegere bienvoitoare, putând să reducă considerabil acea parte a inhibiţiei care se leagă de persoana profesorului ca „răzbunător” (reprezentantul Supraeului, şi al părinţilor în general).
Efectul inhibitor al fantasmelor agresive îşi poate pune amprenta asupra personalităţii şcolarului, utilizând punctele de fixaţie pregenitală, mai ales în contextul bulversărilor psihologice care marchează pubertatea ca urmare a intensificărilor pulsionale caracteristice acestei vârste. Klein exemplifică în articolul „Dezvoltarea sexuală a fetei” , cum inconştientul nu face distincţie între diferitele lichide ale corpului, astfel încât sângele menstrual este echivalat cu fecalele periculoase din fantasmă, iar asocierea între sânge şi rană naşte angoase de rănire corporală reală, de atacuri agresive, răzbunătoare din partea mamei care caută să recupereze penisul patern şi copiii de care a jefuit-o tânăra fată. Doar în condiţiile în care Eul este suficient de matur, mai matur decât în prima copilărie, şi dacă deţine mijloacele de apărare împotriva unor asemenea angoase, menstruaţia constituie o satisfacţie, ca dovadă a maturizării sexuale şi a condiţiei feminine, ca speranţă de a putea obţine o satisfacţie sexuală şi de-a fi fecundă.
Putem afirma că pubertatea – ca şi adolescenţa – este încă un prilej pentru Klein de-a relua temele care au dominat perioadele pregenitale, de-a remarca modul în care poziţiile pPS şi pD apar alternativ şi cum diferitele conţinuturi ale anxietăţilor primitive sunt adaptate la contextul realităţii din aceste perioade. La fel cum Freud statuează reluarea complexului Oedip şi a alegerii de obiect sexual, tot aşa Klein descrie registrul problematicii adolescenţei în termenii specifici teoriei sale, fără a infirma teoria clasică, ci completând-o cu noi aspecte.

Concluzii

O comparaţie între concepţiile celor doi autori asupra structurii şi funcţionării aparatului psihic depăşeşte cu mult limitele unei asemenea lucrări de disertaţie, astfel încât putem doar să punctăm aspectele majore care formează aria comună şi pe cele specifice, eventual puţinele conflicte declarate ireconciliabile până în prezent.
Astfel:
– toate cele trei instanţe statuate de Freud în cea de-a doua topică sunt regăsite şi la Melanie Klein: Sine, Eu şi Supraeu, chiar dacă geneza, rolul şi relaţiile dintre ele sunt mai mult sau mai puţin diferite
– stadiile organizării libidinale descrise de Freud n-au fost niciodată infirmate de Klein, ci doar descrise cu accent pe alte aspecte ale evenimentelor pe care le presupun
– obiectul parţial şi relaţiile de obiect parţiale din timpul primului an de viaţă le regăsim la ambii autori, precum şi trecerea la relaţiile de obiect întreg, cu întreg cortegiul de dificultăţi, cu oscilaţiile între cele două etape, precum şi modificările implicate de un asemenea progres
– regăsim şi dualismul mamă – nou-născut din prima perioadă de viaţă, şi, chiar dacă la Melanie Klein relaţia triangulară apare cu mult mai devreme, şi la Freud, tatăl este introdus încă din această etapă, ca penisul din mintea mamei, precum şi prin toate elementele masculine din personalitatea acesteia
– dacă structura iniţială este cea în care Sinele constituie întreg spaţiul psihic, treptat din el formându-se Eul, există deosebiri marcante în modul în care are loc acest proces, în funcţiile îndeplinite de această instanţă, precum şi de urmările acestui proces:
– la Freud, în această perioadă iniţială, Sinele desemnează funcţionarea pulsională bazată de fiziologia nou-născutului, ca expresie a biologicului încă prea puţin simbolizat, reflectat în plan psihic; Eul nu se conturează decât abia la sfârşitul stadiului narcisic, când apar şi primele obiecte şi relaţii de obiect
– Melanie Klein instituie o funcţionare diferită a Sinelui, care are relaţii de obiect încă de la naştere şi deţine funcţii atribuite în mod normal Eului. Aceasta deoarece Klein continuă şi după această primă perioadă să desemneze sinele şi Eul ca termeni interschimbabili, cu atribut de reprezentare a întregii personalităţi.
– stadiului narcisismului primar descris de Freud, la Klein îi corespund relaţiile de obiect parţiale din pPS, iar acest fapt are consecinţe care duc la diferenţe majore în concepţiile celor doi:
– constituirea Supraeului cu mult mai devreme, în perioada pregenitală, ceea ce presupune şi un caracter mult mai sadic, conform cu intensitatea cu care acţionează pulsiunile în această perioadă
– existenţa unor faze primitive oedipale, astfel încât perioada propusă de Freud (4-5 ani) constituie doar faza cea mai intensă, rezolutivă, când acest fenomen iese la suprafaţă în mod clar, fiind urmat de involuţia sa la începutul fazei de latenţă
– descrierea dezvoltării personalităţii este realizată urmărind aspecte diferite:
– Freud pune accentul pe evoluţia libidoului şi pe relaţiile între cele trei instanţe, inclusiv relaţiile cu realitatea externă; maturizarea înseamnă echilibrul obţinut de persoană în condiţiile funcţionării corecte a mecanismelor de apărare şi ale unei capacităţi de sublimare care permite confruntarea cu frustrările inerente vieţii de zi cu zi
– Klein urmăreşte evoluţia conţinutului fantasmelor şi influenţa în special a pulsiunii de moarte, exprimată în agresivitate, maturizarea fiind asigurată de sublimarea acesteia în cadrul creativităţii şi al activităţilor constructive, cu un scop socialmente acceptat.

Ca o concluzie, complementaritatea contribuţiilor celor doi părinţi ai psihanalizei s-ar putea ilustra în următoarea constatare: dacă Sigmund Freud a fost Bărbatul din psihanaliză, impunând primatul falic şi detaliind în principal psihogeneza băiatului, Melanie Klein a fost Femeia din psihanaliză, ea impunând mama şi sânul său, clarificând multe aspecte legate de feminitate şi de funcţia maternă. Aşa cum mama este prima persoană din viaţa nou-născutului, tatăl intervenind mai târziu, tot astfel, Klein a remarcat şi problematizat mai în amănunt mai ales primele etape de viaţă, în timp ce Freud a abordat în principal stadiile ulterioare de dezvoltare a personalităţii. În acest fel nu se poate afirma că unul a fost mai important decât celălalt, decât din perspectiva cronologiei psihanalizei ca ştiinţă, unde, fără problemele puse – chiar punctat – de Freud, nu ar fi fost posibile dezvoltările ulterioare, precum cea realizată de Melanie Klein.

Bibliografie

Esther Bick – The experience of the skin in early object relations, în Int. J. Psycho-Analysis, nr. 49
Esther Bick – The experience of the skin in early object relations, în Int. J. Psycho-Analysis, nr. 49
SIGMUND FREUD – The Origins of Psychoanalysis, Imago, Londra, 1954
SIGMUND FREUD – „Lettres a Wilhelm Fliess”, în La naissance de la psychanalyse, PUF, 1956
SIGMUND FREUD – „Project for a Scientific Psychology”, The Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud in English (SE), vol. I, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – „The Interpretation of Dreams”, SE vol. V, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – Three Essays on Sexuality, SE, vol. VII, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – „Formulations on the Two Principles of Mental Functioning”, SE vol. XII, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – „The Ego and the Id”, SE vol. XIX, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – „Beyond the Pleasure Principle”, SE vol. XVIII, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – „Group Psychology and tje Analysis of the Ego”, SE vol. XVIII, Vintage, 2001
SIGMUND FREUD – Analysis Finished and Unfinished, S.E. vol. XXIII, Vintage, 2001
MELANIE KLEIN – Criminal tendencies in normal children, Collected Works of Melanie Klein, vol. 1, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – Infantile anxiety-situations reflected in a woek of art and in the creative impulse, Collected Works of Melanie Klein, vol. 1, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – Mourning and its relations to manic-depressive states, Collected Works of Melanie Klein, vol. 1, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – Our adult world and its roots in infancy, Collected Works of Melanie Klein, vol. 3, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – The psycho-analytic play technique: its history and significance, Collected Works of Melanie Klein, vol. 3, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – Notes on some schizoid mechanisms, Collected Works of Melanie Klein, vol. 3, Hoharth Press, 1975
MELANIE KLEIN – Şcoala şi dezvoltarea libidinală a copilului, în „Iubire, vinovăţie, reparaţie”, Ed. Sigmund Freud, 1994
MELANIE KLEIN – La Psychnalyse de l‘Enfant, Presses Universitaires de France, 1959
Jean-Michel Quinodoz – Citindu-l pe Freud, Ed. Fundaţiei Generaţia, 2005
Melitta Schmideberg – The play analysis of a three-year-old girl, în Intl. J. Psycho-Analysis, nr. 15

Psihologie -Profilurile celor 16 tipuri de personalitate-

Maria Bican

Psihologie

PROFILURILE CELOR 16

TIPURI DE PERSONALITATE

– 2011-

Cuprins
1. Introducere în psihologia lui C. G. Jung
2. Introducere în clasificarea tipurilor
3. Aspectele fundamentale ale personalităţii
Extravertirea (e) şi introvertirea (i)
Funcţia senzorială (S) şi cea intuitivă (I)
Funcţia reflexivă (R) şi cea afectivă (A)
Atitudinea juducativă (J) şi atitudinea perceptivă (P)
4. Profilurile celor 16 tipuri de personalitate
I. Tipul eIAJ – extravertit-Intuitiv-Afectiv-Judicativ
II. Tipul iIAJ – introvertit-Intuitiv-Afectiv-Judicativ
III. Tipul eIAP – extravertit-Intuitiv-Afectiv-Perceptiv IV. Tipul iIAP – introvertit-Intuitiv-Afectiv-Perceptiv
V. Tipul eIRJ – extravertit-Intuitiv-Reflexiv-Judicativ
VI. Tipul iIRJ – introvertit-Intuitiv-Reflexiv-Judicativ VII. Tipul eIRP – extravertit-Intuitiv-Reflexiv-Perceptiv
VIII. Tipul iIRP – introvertit-Intuitiv-Reflexiv-Perceptiv
IX. Tipul eSRJ – eravertit-Sensorial-Reflexiv-Judicativ
X. Tipul iRSJ – introvertit-Senzorial-Reflexiv-Judicativ XI. Tipul eSAJ – extravertit-Senzorial-Afectiv-Judicativ
XII. Tipul iSAJ – introvertit-Senzorial-Afectiv-Judicativ
XIII. Tipul eSRP-extravertit-Senzorial-Reflexiv Perceptiv
XIV.Tipul iRSP – introvertit-Senzorial-Refelexiv-Perceptiv
XV.Tipul eSAP – extravertit-Senzorial-Afectiv-Perceptiv
XVI. Tipul iSAP – introvertit-Senzorial-Afectiv-Perceptiv
Studii de caz

1. Introducere în psihologia lui C. G. Jung

Psihologia lui Jung se bazează în primul rând pe experienţa sa privind oamenii: normali, nevtorici şi psihotoci. Nu este un fel de psihopatologie, deşi ţine seama de materialul empiric al patologiei, ci teoriile sale sunt, cum el însuşi ne-o spune, “sugestii şi încercări de formulare unei noi psihologii ştiinţifice întemeiate în primul rând pe experienţa nemijlocită cu fiinţele umane” . Nu există formule simple la care această experienţă să poată fi redusă; a o focaliza într-un punct conduce la un spor de claritate, dar reţeaua relaţiilor din care constă activitatea psihică este pierdută din vedere. Căutarea preciziei în definirea experienţei mentale o jefuieşte pa aceasta de multe ce-i aparţin de la natură.
Vorbind despre spirit si activitatea mentala, Jung a ales termenii Psyché şi psihic mai degrabă decât spirit şi mental, deoarece acestea din urmă sunt associate in spcial cu conştiinţa, în timp ce Psyché şi psihic sunt termini folosiţi cu referire atât la conştiinţă cât şi la inconştient. Aşa-numitele fenomene inconştiente sunt de obicei nerecunoscute de cei afectaţi de ele şi nu au nici o conexiune cu Eul. Dacă ele intră cu forţa în conştiinţă – de exemplu, sub forma unei explozii emoţionale disproporţionate în raport cu cauza sa aparentă – sunt in general inexplicabile cuiva care nu cunoaşte nimic despre natura motivaţiei inconştiente. “Nu ştiu ce este cu mine”, spunem. Manifestările inconştiente nu se limitează la patologic, oamenii normali fiind în permanenţă puşi în mişcare de motive despre care ei sunt în totală necunoştinţă.
Aspectele inconştiente ale psihicului sunt diferite de cele conştiente, dar sunt compensatorii faţă de conştient. “provine din psihicul inconştient, care este mai vechi decât el şi care funcţionează împreună cu el sau chiar în pofida lui” . De altfel, spre deosebire de cei care consideră spiritul ca pe o manifestare secundară, un epifenomen, Jung insistă asupra realităţii psihicului, acesta nefiind mai puşin real decât fizicul, având propria sa structură, fiind subiect al propriilor sale legi.
“Tot ceea ce trăiesc este psihic. Chiar şi durerea fizică este o imagine psihică a cărei experienţă o am; impresiile mele senzoriale – cu tot ceea ce îmi impune ca lume de obiecte impenentrabile care ocupă spaţiul – sunt imagini psihice şi numai acestea constituie experienţa mea imediată, căci ele singure sunt obiectele nemijlocite ale conştiinţei mele. Psihicul meu chiar transformă şi falsifică realitatea şi el face aceasta în asemenea măsură ăncât trebuie să recurg la mijloace artificiale spre a determina ce lucruri se deosebesc de mine însumi. Atunci descopăr că un sunet este o vibraţie a aerului de cutare şi cutare frecvenţă sau că o culoare este o undă optică de cutare si cutare lungime. Într-adevăr, suntem atât de înfăşuraţi de imagini psihice încât nu putem penetra nicidecum esenţa lucrurilor exterioare nouă. Întreaga noastră cunoaştere constă din substanţa psihicului (Psyché) care, din cauză că este singura nemijlocită, este reală la modul superlative. Aici, în acest caz, este o realitate pe care psihologul o poate denumi, anume realitatea psihică.”
La acestea putem adăuga că realitatea ni se impune pe multiple căi; există chiar boli în mod psihic, care au toate aparenţele de a fi “pur psihice” şi care până în present se dovedesc a nu avea nici o cauză organică., de la dramaticele paralizii isterice si cecitate psihică până la durerile de cap, tulburări gastrice şi o mulţime de alte indispoziţii minore. Pe de altă parte, orice face omul îşi are începuturile in Psyché, este ceva ce el tocmai a gândit sau poate a vazut într-un vis sau într-o viziune. Propriile noastre speranţe şi temeri pot fi întruchipate în “realităţi” recognoscibile pentr ceilalţi sau pot fi “pur imaginare”, dar bucuria sau anxietatea pe care ele le aduc sunt aceleaşi în fiecare caz – ceea ce trăim este real pentr noi, darn u si pentru ceilalţi oameni, având propria lor validitate, egală, în diferite forme, cu “realitatea” general recunoscută.
Această atitudine faţă de realitatea psihicului contrastează puternic cu ceea la care Jung adesea se referă ca la “atitudinea depreciativă”. Susţinătorii acestui punct de vedere minimalizează în permanenţă manifestările psihice, în special trăirile care nu pot fi lesne conectate ca la o “pură imaginaţie” sau “simplă subiectivitate”; Jung, pe de altă parte, acordă procesului psihic intern o valoare egală cu aceea a celui din afară sau environmental.
Concepţia lui Jung despre psihic este aceea despre un sistem dinamic, în continuă mişcare şi totodată autoreglator; el numeşte libido energia psihică generală. Conceptul de libido nu trebuie gândit ca implicând o forţă ca atare, ceva mai mult decât conceptual de energie din fizică; el este pur şi simplu o cale convenabilă de a descrie fenomene observate.
Aşa-numita “prospectivă” (fortificarea conştiinţei) nu este la Jung decât un simplu ecou al finalităţii psihanaliyei freudiene. Psihiatrul elveţian nu este interesat atât de domesticirea inconştientului cât de condiţionarea conştiinţei în vederea acceptării unei guvernări ale iraţionalului. În pofida unor aspecte obscure ale operei sale, în care răzbat trăiri de veritabil borderline, Jung rămâne însă în istoria psihologiei prin contribuţii de o certă valoare ştiinţifică.
a) Descrierea tipurilor fundamentale de atitudine umană (extravertit, introvertit), pornind de la cercetarea timp de aproape două decenii (cu ajutorul “experimentului asociativ verbal” si al testelor proiective) a atitudinii oamenilor faţă de “obiect”, adică faţă de lumea obiectivă: “Introvertitul se comportă abstractiv faţă de obiect, fiind tot timpul preocupat să abstragă libidoul din el, aşa ca şi cum are avea de împins o forţă enormă intrisecă obiectului. Extravertitul, în schimb, se comportă pozitiv faţă de obiect. El afirmă importanţa acestuia până într-atât încât îşi raportează constant atitudinea subiectivă la obiect şi şi-o orientează spre el” . Introvertitul este un interiorizat, iar extrovertitul contrariul acestuia, un vânător de senzaţii exterioare.
b) Observarea şi descrierea unor trăsături exacte ale vârstelor omului, prin prisma problematicii psihologice a evoluţiei ontogenetice a omului (în copilărie, arată el, constituim o problemă pentru alţii, în tinereţe şi în anii maturităţii ne punem probleme, pentru ca la bătrâneţe să redevenim o problemă a celorlalţi).
c) Dezvoltarea în sens experimental a metodei asociaţiilor, pornind de la antecedente descoperite de Francis Galton (1879) si Wilhem Wundt. Cu precauţiile necesare, metoda (care are două tăişuri) este utilizată şi în criminalistică.
d) A introdus în teoria psihologică (secondântu-l, între alţii, pe G. T. Fechner) noţiunea de entropie, elaborată de Rudolf Clasius, şi, după el, de Josiah Gibbs. Jung a anticipat astfel o idée, de circulaţie curentă astăzi, că psihicul reprezintă un sistem cu autoreglare antientropică, opunându-se izolării şi conservând în acest mod structur şi inbtegritatea funcţională a organismului, prin interacţiunea captativă interior-exterior. Maladiile psihice grave se explică, spune Jung, prin inchiderea acestui sistem, numai relativ închis, care este psihicul. “Cu cât sistemul psihologic este mai închis – arată el – cu atât se manifestă mai curând fenomenul de entropie. Vedem acest lucru adesea în tulburările mentale caracterizate printr-o izolare intensivă faţă de anturaj. Ceea ce numim abrutizare afectivă în demenţa precoce sau schizofrenie, trebuie probanil să considerăm a fi un fenomen de entropie. În acelaşi fel, de asemenea, trebuie să înţelegem fenomenele degenerative dezvoltate în atitudinile psihologice care, cu timpul, duc la ruperea oricărei legături cu lumea exterioară” .
e) Jung – remarcă J. Piaget – a vazut bine că simbolismul oniric constă într-un fel de limbaj primitive, “ceea ce corespunde deci constatărilor noastre cu privire la jocul simbolic, şi el a avut meritul de a studia şi de a arăta marea generalitate a anumitor simboluri. Dar, fără nici o dovadă de generalitate a dedus concluzia caracterului înnăscut al acestor simboluri şi teoria arhetipurilor ereditare” .
f) A încercat să pătrundă substructurile filogenetice ale psihicului, straturile abisale primordiale. Când Edward Glover, scormonind – cum singur recunoaşte – “în cenuşa răcită a vechii controverse dintre freud şi Jung” , afirmă în consluzie că Jung are “doar stofa unui bun psiholog al conştientului” , el formulează o abilă injurie pentru un psiholog abisalist decât contestarea calităţii de psiholog abisalist. Ceea ce Jung a fost cu certitudine.
g) Last but not least, prin cercetările sale de împătimit alchemist al secolului XX, Jung a pus degetul, nu îndeajuns de conştient însă, pe un mare adevăr: spiritul este de căutat in fenomenele chimice si electrochimie de neuroni şi din spaţiile sinaptice si parasinaptice. “Arhetipurile” sale sunt înscrise în anatomia creierului.
Impresia de fascinantă bogăţie a operei lui jung vine de la ectensiunea şi diversitatea epicii sale mitologice şi de la imensul travaliu de interpretare comparatistă, ceea ce îl situează mereu dincolo de graniţele psihologiei. Depozitar al unor structuri uriaşe de informaţie privind folosofia, istoria religiilor, teologia, spiritismul, alchimia, magia, miturile şi simbolistica mai multor culturi (a făcut, în scopuri documentare, călătorii pe continentele unde putea fi studiată civilizaţia primitivă), Jung – arată J. Brown – este mai degrabă un metafizician, teoria sa fiind “mai mult un sistem metafizic decât o şcoală de psihologie ştiinţifică” . Aceeaşi părere o împărtăşeşte Curt Boenheim, care spune că “Jung may be called the philosopher among modern psychologists” . Cele câteva mari descoperiri ale sale sunt însă de ajuns spre a-i fixa un loc distinct in istoria psihologiei.

2. Introducere în clasificarea tipurilor

Oamenii au fost conştienţi din cele mai vechi timpuri de varietatea şi de pluralitatea comportamentelor umane. Ăn anul 450, î. Cr., Hipocrate distingea patru temperamente diferite – o ipoteză pe care mai târziu au preluat-o şi altţi specialişti. Însă abia C. G. Jung a adus argumente mai consistente în sprijinul acestei teorii, în cartea sa Tipuri psihologice.
Savantul elveţian susţinea că oamenii au anumite trăsături specifice care pot fi identificate cu uşurinţă. Cartea lui jung, deşi acoperă o mică parte din preocupările sale, a reprezentat o bază solidă pentur diversele studii de mai târziu.
Printre cei care a recunoscut valoarea ei indiscutabilă s-a numărat si Katharine Myers din Statele Unite, care a găsit acolo confirmarea propriilor ei teorii. Katharine Myers era de multă vreme fascinată de diferenţele psihologice dintre indivizi, iar teoriile lui jung au încurajat-o şi au stimulat-o sa-si continue cercetările.
Deşi nu erau psihologi, Katherine şi fiica ei Isabel au studiat teoriile lei Jung timp de patruzeci de ani, cu atenţie şi răbdare, în ciuda dificultăţilor şi lipsei de recunoaştere. La sfârşitul acestei perioade, în 1962, au formulat un chestionar care permitea clasificarea şi identificarea a şaisprezece tipuri de personalitate. Chestionarul a fost numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs (Myers-Briggs Type Indicator – MBTI).
La început, ideea tipurilor nu a fost primită cu prea mare entuziasm, dar în 1972 s-a înfiinţat în Florida un centru oficial de cercetare în domeniu, numit Center for the Application of Psychological Type (CAPT). Această instituţie, care îşi propune să strângă informaţii şi date despre tipuri de personalitate, s-a constituit cu vremea într-un centru mondial. Din 1975 Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este publicat în Statele Unite de către Consulting Psychologists Press. Treptat, el a fost unanim recunoscut, iar interesul în privinţa informaţiilor pe care le conţine a crescut considerabil, mai ales în perioada anilor ’60. Tipologia respectivă se poate aplica oricărui individ, indiferent de zona culturală din care provine.
În ultimii ani, profesorul american David Keirsey a adus cea mai substanţială contribuţie la studiul tipurilor. Urmând, timp de aproape patruzeci de ani o metodă proprie de investigaţie, el a conceput o teorie despre temperament care simplifică mult Indicatorul Myers-Briggs. Keirsey susţine că cele şaisprezece tipuri iniţiale – altminteri greu de reţinut – pot fi grupate în patru temperamente de bază şi dă indicaţii precise pentru identificarea acestora.
Nota distinctivă a oricărei personalităţi este dată de caracteristicile ei dominante. Dintre toate caracteristicile pe care le deţine un individ, el preferă să le folosească în mod constant pe cele mai bine conturate, numite predispoziţii. Celelalte caracteristici, mai puţin dezvoltate, sunt oarecum neglijate în comparaţie cu acestea. Predispoziţiile definesc variatele aspecte (sau funcţii) pe care le îmbracă interacţia individului cu lumea. Următoarele patru perechi de caracteristici (sau predispoziţii) vor forma tipul de personalitate pe care îl reprezintă persoana respectivă.

3. Aspectele fundamentale ale personalităţii noastre

Caracteristicile de bază ale personalităţii:
Extravertirea (e) şi introvertirea (i) – legate de preferinţa noastră pentru lumea exterioară, respectiv interioară.
Funcţia senzorială (S) şi cea intuitivă (I) – legate de modul în care asimilăm informaţii despre lumea înconjurătoare.
Funcţia reflexivă (R) şi cea afectivă (A) – legate de procesul prin care luăm decizii.
Funcţia juducativă (J) şi cea perceptivă (P) – legate de preferinţa noastră pentru un stil de viaţă mai organizat, respectiv mai flexibil.

Extravertirea (e) şi introvertirea (i)
Extravertirea şi introvertirea descriu atitudinea noastră faţă de lume. În timp ce unii dintre noi preferă lumea exterioară a oamenilor şi lucrurilor, alţii preferă lumea interioară a gândurilor şi contemplaţiei. Indiferent ce predispoziţie avem, ea reprezintă sursa noastră de energie. Extravertiţii şi introvertiţii au nevoie de medii de viaţă diferite care să-i stimuleze şi să le transmită energie. Extravertiţii simt nevoia să comuniceş ei vorbesc şi se exprimă cu uşurinţă să sunt mai degrabă expansivi decât rezervaţi. Introvertiţii au nevoie de singurătate, de perioade în care să reflecteze şi să cântărească lucrurile; ei sunt mai curând rezervaţi decât expansivi.
În faţa solicitărilor lumii exterioare, extravertiţii “ies” din ei înşişi, pe când introvertiţii “intră” în ei înşişi. În vreme ce extravertiţii sunt sociabili şi prietenoşi, simţind nevoia să le împărtăşească şi celorlalţi ideile şi problemele lor, introvertiţii sunt mai reţinuţi şi mai detaşaţi. Au nevoie de momente de linişte, în care san u fie tulburaţi.
Extravertiţii simt mereu nevoie să fie în contact cu oamenii, să comunice, să discute, să interacţioneze. Atenţia lor se îndreaptă spre lumea exterioară. Prezenţa introvertiţilor, acasă sau la serviciu, îi nelinişteşte, iar pasivitatea şi neputinţa acestora de a comunica îi fac sa-şi piardă răbdarea.
Introvertiţii sunt cât se poate de diferiţi: ei au nevoie de singurătate pentru a analiza lucrurile cu atenţie. Acţionează mai încet decât extravertiţii, preferând să reflecteze temeinic înainte. Sunt mai răbdători, iar atenţia le este îndreptată spre lumea interioară. Când au în preajmă extravertiţi, acasă sau la serviciu, se simt extenuaţi. Adesea, se inched în sine, ascunzându-şi emoţiile. Prin urmare, din punctual de vedere al atitudinii, extravertitul are tendinţa de a se exteriorize, pe când introvertitul se interiorizează. Afirmaţiile de mai jos se referă la fiecare din cele două atitudini.
Extravertitul
* Preferă să lucreze împreună cu alţi oameni şi se simte nefericit când e singur. Doreşte compania oamenilor şi în momentele de destindere
* Se simte bine într-un grup şi este în general vorbăreţ şi prietenos. Perioadele prea lungi de singurătate pot să-l deprime. * Cere noutăţi despre toată lumea; este interesat de tot ce înseamnă lume exterioară

* Este de obicei deschis şi se împrieteneşte uşor; cunoaşte multă lume

* Acumulează energie din contactele cu oamenii, dar îşi epuizează repede rezervele.

* De obicei, discută deschis cu cei din jur, îşi exprimă sentimentele şi vorbeşte cu plăcere la telefon

* Este impulsiv; întâi acţionează apoi gândeşte.

* Vorbeşte cu uşurinţă despre el însuşi şi îşi exprimă părerile fără reţineri. Compania introvertiţilor îi produce o senzaţie de diconfort, întrucât îu displace tăcerea.
* Devine mai echilibrat dacă reuşeşte să-şi dezvolte trăsături introvertite. Introvertitul
* Îi place, din când în când, compania oamenilor, dar are nevoie şi de momente de singurătate în care să citească, să mediteze sau pur şi simplu să aibă linişte
* Preferă grupurile mici şi contactele
cu câte un singur om. O companie prea numeroasă îl oboseşte şi-l vlăguieşte.
* Aşteaptă să primească noutăţi de la ceilalţi. E mai interesat de lumea interioară a reflecţiei decăt de lumea exterioară.
* Este rezervat şi are uneori dificultăţi e comunicare. Îşi face mai greu prieteni, dar se simte foarte legat de ei.
* Se “realimentează” din surse interioare de energie; are tendinţa să-şi economisească energia în s-o cheltuiască.
* Când se află într-un grup, are nevoie de timp de gândire înainte de a-şi spune opinia. În general nu intervine înconversaţia celorlalţi. Este posibil să nu-i placă să vorbească la telefon.
* Preferă să gândească bine înainte de a acţiona; uneori nu acţionează la momentul oportun.
* Este mai greu de cunoscut, căci îşi ascunde calităţile. Compania extravertiţilor îi trezeşte un sentiment dureros.

* Devine mai echilibrat dacă reuşeşte sa-şi dezvolte trăsături extravertite.

Funcţia senzorială (S) şi cea intuitivă (I)

Aceste două funcţii se referă la modul în care cunoaştem lumea din jur şi primim informaţii de la ea. Ele ne spun cum să observăm oamenii, lucrurile şi siituaţiile, şi cum asimilăm ceea ce citim şi ceea ce ni se spune. Este foarte important să înţelegem aceste două predispoziţii. Deciziile noastre ulterioare şi modul în care le ducem la îndeplinire depend de felul în care percepem sau observăm lucrurile. De aceea funcţia senzorială şi funcţia intuitivă se numesc perceptive.
Însuşirile noastre senzoriale depend de informaţiile pe care ni le furnizează cele cinci simţuri – văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul. Dacă funcţia senzoială este dezvoltată, se va pune probabil accentual pe tot ce este sşi particular; se preferă să se facă un singur lucru o data, se va trăi în present, se va ţine seama de toate intrucţiunilr primate, se are înclinaţie spre concret şi se va baza întotdeauna pe datele reale; probabil va fi o persoana “cu picioarele pe pământ”, care preferă realitatea posibilului şi se simte atrasă de acţiune, nu de speculaţie.
Senzorialii sunt ancoraţi de regulă în realitatea cotidiană, preferă lucrurile bine determinate şi masurabile, sunt pricepuţi în chestiuni practice. Îşi rezolvă problemele în mod systematic, pas cu pas, dând mare atenţie aspectelor precise, concrete. Adesea absorb pur şi simplu orice informaţie factuală, chiar dacă nu au nevoie de ea. Le place să se folosească mereu de cunoştinţele accumulate şi fac lucrurile metodic, concentrându-se asuprea prezentului. Consecinţa este că pot fi inconştienţi de urmările actelor lor.
Intuitivii sunt complet diferiţi; ei absorb şi percep un spectru mai larg şi mai difuz de informaţii, reţinând mai curând întregul decât componentele. Dacă funcţia intuitivă este dezvoltată, se tinde a se neglija faptele şi instrucţiunile, abordând orice activitate într-o manieră personală. Câteodată sunt “cu capul în nori”, mai interesat de idei şi posibilităţi, decât de realităţile cotidiene, şi se tinde spre concentrarea asuprea viitorului. Le place mai degrabă să dobândească cunoştinţe noi decât să se folosească de cele deja acumulate.
Intuitivii tind să trăiască în viitor, descoperind permanent noi posibilităţi şi căi de a schimba şi a îmbunătăţi lucrurile. Simt imediat ce îmbunătăţiri s-ar putea adduce unei situaţii date şi le place să-şi imagineze cum ar trebui procedat. Uneori sunt complet rupţi de realităţile cotidinene şi uită, de pildă, unde ăşi lasă cheile, abonamentul de autobus sau portmoneul. Au o privire de ansamblu, neatentă la detalii, dar pot surprinde tipare ascunse şi relaţii subtile între oameni sau lucruri. Se entuziasmează în faţa oricărui proiect nou, în care se grăbesc să se implice, şi lucrează bazându-se adesea pe fler.
Nu asimilează informaţii la întâmplare, căci pentru ei totul se leagă şi este investit cu sens.
Prezentăm mai jos câteva afitmaţii referitoare la funcţia senzorială şi funcţia intuitivă, care ne arată cum percepem lumea din jurul nostru.

Senzorialul
* Realist, cu simţ practic, rezonabil.
* Se conformează instrucţiunilor; atent la detalii
Intuitivul
* Are imaginaţie, e închlinat spre reflecţie.
* Uneori nu se conformează instrucţiunilor; acţionează pe neaşteptate; nu e atent la detalii.

* Ia lucrurile aşa cum sunt; face uz de metode deja verificate.
* Dă mare importanţă trecutului, crede că orice decizie trebuie să se bazeze pe experienţa trecută
* Se implică în tot ce se întâmplă acum şi este “cu picioarele pe pământ”; ştie să se bucure de clipa prezentă.
* Crede că datele concrete sunt importante şi trebuie exploatate; în general, domeniul posibilului nu-l interesează
* Are tot timpul ceva de făcut şi asta îl relaxează.
* Esenţial pentru el este să se simtă util.
* Observă detaliile, dar uneori nu are perspectiva întregului
* Adesea, îi consideră pe intuitivi cam inconsecvenţi, lipsiţi de simţ practic şi nerealişti.
* Are nevoie să-şi dezvolte trăsături intuitive pentru a-şi găsi echilibrul. * Inventiv; îi plac schimbările şi varietatea.

* Dă mare importanţă viitorului şi crede că deciziile trebuie luate în funcţie de posibilităţile ulterioare
* Poate părea absent. Căci nu e intersat de ce se întâmplă acum, ci de ceea ce s-ar putea întâmpla; are “capul în nori”.
* Interesat mai ales de idei şi posibilităţi; se întâmplă să neglijeze date concrete importante.
* Are tot timpul în minte idei şi proiecte

* Esenţial pentru el este să creeze.
* Vede mai curând întregul decât detaliile şi poate să nu aibă simţ de observaţie.
* Adesea, îi consideră pe senzoriali cam plicticoşi şi incapabili să priceapă o idee.

* Are nevoie să-şi dezvolte trăsături senzoriale pentru a-şi găsi echilibrul.

Funcţia reflexivă (R) şi cea afectivă (A)
Aceste două funcţii, denumite judicative, se referă la modul în care luăm decizii şi la procesul prin care ajungem la concluzii şi judecăţi asupra lucrurilor.
Ca să luăm o hotărâre, trebuie mai întâi să primim infomaţii folosindu-ne de una din funcţiile noastre perceptive – senzorială sau intutitivă – despre care am vorbit. Abia după ce am dobândit informaţii pe calea care ne este proprie (senzorială sau intuitivă) putem decide în funcţie de ceea ce am asimilat. Nu putem lua hotărâri dacă nu am asimilat informaţii şi trebuie să înţelegem că oamenii decide nu numai în moduri diferite (reflexiv sau afectiv), ci şi plecând de la informaţii diferite (senzoriale sau intuitive).
Aşa cum percepem în moduri diferite, luăm decizii în moduri diferite, şi anume folosind funcţia noastră preferată, reflexivă sau afectivă.
Funcţia reflexivă face apel la raţiune şi la logică şi se caracterizează prin fermitate, detaşare şi obiectivitate. Oamenii care preferă această funcţie privesc de obicei lucrurile din afară şi tind să nu se implice personal. Nu arată ce simt – chiar dacă au sentimente foarte puternice – şi cel mai adesea dau dovadă de obiectivitate. Sunt buni analişti, sunt neclintiţi în hotărârile lor şi nu se lasă dominaţi de emoţii.
Funcţia afectivă pune înj schimb accentual pe armonia din relaţiile interumane, ţine seama de nevoile oamenilor şi de împrejurărio, de sentimente individuale şi de loialitate. Tipul afectiv participă la trăirile celorlalţi şi ia hotărâri în funcţie de influenţa, bună sau rea, a hotărârilor lui asupra oamenilor. Când se gândeşte să întreprindă ceva, afectivul îşi pune problema efectelor acelui lucru asupra celorlalţi.
Reflexivul crede în cinste şi în dreptate, iar în absenţa lor se simte ultragiat şi protestează veherment. La nevoie, îşi expune deciziile metodic şi detaşat. Pentru că pune mare preş pe standarde şi pe principii, de obicei ignoră circumstanţele atenuante.
Tipul afectiv ia hotărâri într-o manieră mai personală şi mai subiectivă, iar nevoile oamenilor şi împrejurările dificile din viaţa lor îl mişcă profound. Afectivii îşi exteriorizează cu uşurinţă sentimentele şi îşi exprimă fără reţineri simpatiile. Spre deosebire de reflexive, se simt personal implicaţi în majoritatea deciziilor pe care le iau şi sunt gata să facă orice ca să mulţumească un om.
Reflexivul
* Ia decizii sub influenţa raţiunii; este impersonal şi obiectiv când alege.

Afectivul
* Ia decizii sub influenţa sentimentelor; ţine cont de valorile subiective şi personale când alege.

* Priveşte lucrurile din unghi logic şi raţional.

* Bun analist, are principii ferme.

* Reacţionează emoţional la fel ca un afectiv, dar pentru că nu se exteriorizează mulţi îl cred insensibil.
* E devotat firmei sau companiei în cadrul căreia lucrează; este capabil să facă faţă oricărei situaţii fără să se implice emoţional.

* În majoritatea cazurilor, rămâne ferm pe poziţie.
* Crede de obicei că afectivii sunt cofuzi şi ilogici.
* I-ar fi de folos să ţină seama de sentimentele celolalţi şi de latura umană a diverselor situaţii. * Priveşte lucrurile din unghiul nevoilor umane; crede că acestea trebuie să primeze întodeauna.
* Simpatia şi armonia dintre oameni sunt pentru el esenţiale.
* Îsi exteriorizează sentimentele.

* Este devotat şefului şi colegilor de serviciu; se simte implicat în majoritatea situaţiilor şi încercă să menţină armonia în relaţiile umane.
* În majoritatea cazurilor, se lasă convins de doleanţele oamenilor.
* Crede de obicei că reflexivii sunt calculaţi şi fără inimă.
* I-ar fi de folos să facă apel la raţiune şi logică; e bine să ceară părerea unui reflexiv când trebuie să ia o decizie importantă.

Atitudinea juducativă (J) şi atitudinea perceptivă (P)
Această nouă pereche de predispozţii descrie altă latură a atitudinii faţă de viaţă, exprimând tendinţa de a folosi cu precădere o funcţie perceptivă – senzorială sau intuitivă – sau una judicativă, reflexivă sau afectivă.
Cum se petrece cea mai mare parte a timpului, acumulând informaţii şi observând lmea din jur sau luând hotărâri şi judecând lucrurile? Celor care preferă atitudinea judicativă le place să aibă o viaţă organizată şi planificată. În general, iau decizii cu uşurinţă şi le pun în aplicare ad litteram. Dimineaţa vor să ştie ce au de făcut de-a lungul zilei, iar schimbările de program îi scot din ritm şi îi irită. Le place să aibă mereu un scop în viaţă şi se adaptează greu situaţiilor neprevăzute.
Cei care peferă atitudinea perceptivă sunt mai relaxaţi şi nu au o viaţă prea organizată, iau deciziile pe moment. Uneori îşi amână hotărârile până la ultima clipă pentru a strânge cât mai multe infomaţii şi a vedea “cum stau lucrurile”, ceea ce l-ar înspăimânta pe un judicativ. Dimineaţa se bucură de o nouă zi şi de surprizele cu care aceasta îi întâmpină. Dacă se întâmplă ceva neprevăzut sau lucrurile s-au modificat între timp, perceptivii se adaptează foarte uşor, lasându-se “luaţi de val” fără să-şi facă probleme.
Cele două atitudini, judicativă şi perceptivă, reprezintă stiluri de viaţă opuse. Tipul judicativ, organizat din fire, îşi planifică treburile, se pregăteşte temeinic şi ăşi duce la bun sfârşit proiectele. Îşi petrece timpul în mod constructiv şi creator, fără să-l irosească. Adesea, judicativii se simt presaţi de timp, căci orice lucru, fie el pregătirea mesei sau scrierea unei disertaţii, reprezintă pentru ei un proiect care trebuie încheiat. Tot ce rămâne neterminat le “stă pe cap” judicativilor, nemulţumindu-i.
Mai puţin organizaţi şi mai flexibili, perceptivii nu ăşi fac planuri bine definite şi adesea le mofidică pe parcurs. În general, nu se pregătesc, ci preferă să resolve lucrurile din mers. Nu se simt presaţi de timp, căci sunt interesaţi nu atât să încheie un proiect, cât să adune cât mai multe informaţii. În consecinţă, vor urmări mai multe lucruri deodată, spre deosebire de judicative, care preferă să-şi resolve treburile pe rând. Perceptivilor le place să-şi trăiască viaţa aşa cum este, fiind mai puţin preocupaţi să realizeze ceva. În timp ce judicativii sunt neliniştiţi când lasă ceva neterminat, perceptivii sunt, din contra, neliniştiţi când termină ceva, pentru că nu suportă lucrurile definitive şi imuabile.

Judicativul
* Preferă să ducă lucrurile la bun sfârşit Perceptivul
* Preferă să lase lucrurile să decurgă firesc, o dată cu fluxul vieţii.

* Îşi fixează termene-limită şi le respectă; se conformează programului stabilit

* Are un sentiment de uşurare după ce s-a luat o decizie, căci poate trece la treabă

* Lucrează mult şi face lucrurile temeinic; se pregăteşte serios pentru orice însărcinare şi lasă lucrurile în ordine când a terminat; de obicei nu se poate relaxa câtă vreme are ceva de făcut.

* Îşi planifică şi îşi structurează viaţa, aşteptându-se ca şi cei din jur să procedeze astfel; schimbările îl derutează.
* Adesea se simte presat de timp şi vrea să încheie ce a început.
* Îi consideră pe cei perceptivi nehotărâţi, verstili şi lipsiţi de ţel
* Ar avea de căştigat dacă ar fi mai receptiv la noi şi mai flexibil. * Termenele-limită nu-i folosesc decât
ca să-şi amintească ce-ar trebui făcut; aduce frecvent schimbări programului iniţial.
* Amână deseori luarea unei decizii pentru a strânge cât mai multe informaţii; are un sentiment de disconfort când s-a luat o hotărâre definitivă.
* Nu se fereşte de muncă, dar preferă să lucreze când are dispoziţia necesară; nu-i place să se pregătească din timp şi nici să lase lucrurile în ordine. E gata să se relaxeze sau să se distreze chiar dacă mai are treburi de făcut.
* E mai flexibil şi refuză programele fixe; se adaptează cu uşurinţă la orice schimbare.

* Consideră că are timp berechet; preferă sa stea şi să vadă ce se mai întâmplă.
* Îi consideră pe judicativi mărginiţi, încăpăţânaţi şi rigizi.
* Ar avea de câştigat dacă s-ar strădui să fie mai organizat şi mai ordonat.

4. Profilurile celor 16 tipuri de personalitate

Înainte de a prezenta profilurile celor 16 tipuri de paersonalitate, amintim ce caracteristici ne aşteptăm să găsim la fiecare tip. Aceste caracteristici sunt suficient de evidente ca să le putem recunoaşte atât în noi ănşine, cât şi la cei din jur:
Extravertitul (e) – persoană mai deschisă, care vorbeşte cu uşurinţă şi acceptă cu plăcere să colaboreze şi să comunice cu ceilalţi.
Introvertitul (i) – persoană mai rezervată, care vorbeşte mai puţin şi are nevoie de mai multă singurătate.
Senzorialul (S) – trăieşte în prezent, acordă mare importanţă faptelor şi este priceput în chestiuni practice; îi plac lucrurile bine definite şi măsurabile.
Intuitivul (I) – creative şi orientat spre viitor; preferă să imagineze mereu alte posibilităţi şi se străduieşte să imbunătăţească lucrurile.
Reflexivul (R) – ia decizii folosindu-se de logică; apelează mai degrabă la raţiune decât la sentimente.
Afectivul (A) – interesat de oameni şi de nevoile lor; apelează mai degrabă la sentimente decât la raţiune.
Judicativul (J) – este organizat şi îşi îndreaptă eforturile spre definitivarea peroiectelor.
Perceptivul (P) – flexibil, deschis schimbărilor şi noului în general.
Aceste caracteristici alcătiuesc cele şaisprezece tipuri de personalitate: eSRJ, iIAP, eIAJ, iIAJ, eIAP, etc. O persoană de tip eSRJ, de pildă, este sociabilă, acordă importanţă faptelor reale, face uz de logică şi este bine organizată. Un iIAP este reţinut, creativ, dă multă atenţie problemelor oamenilor şi este flexibil. Fiecare tip are anumite trăsături care îl particularizează. .

I. Tipul eIAJ
extravertit-Intuitiv-Afectiv-Judicativ
deschis * creativ * interesat de oameni * organizat
Felul cald şi protector în care se poartă cu oamenii, ca şi siguranţa cu care oferă soluţii şi organizează lucrurile, îi transformă pe cei aparţinând tipului eIAJ în veritabili lideri. Dacă un eIAJ crede în ceva, el va şti să transmită entuziasmul său şi celorlalţi, iar capacitatea de a vorbi coerent şi convingător îi va face pe oameni să reacţioneze pozitiv la ideile lui. La rândul lor, eIAJ reacţionează cu promptitudine la problemele celorlalţi, ceea ce le sporeşte popularitatea.
Aceste calităţi determină de multe ori succesul professional, eIAJ fiind antrenaţi în slujbe care implică un contact direct cu oamenii. Ei sunt atraşi de radio, televiziune şi alte instituţii mass-media şi sunt foarte buni agenţi de vanzări, căci se implică personal în tranzacţii. Dacă ajung profesori, sunt simpatizaţi deopotrivă de colegi şi elevi. Sunt buni psihoterapeuţi. Se simt atraşi de probmele religioase şi spirituale şi fac adesea parte din grupuri de această natură. Partea administrativă a oricărei slujbe îi irită, iar detaliile practice pur şi simplu îi demoralizează. Din acest motiv, contabilitatea, asigurările sau domeniul bancar nu îi atrag.
Un eIAJ are întotdeauna o viaţă plină, căci se implică până la capăt în bucuriile şi necazurile celor din jur şi în diferite proiecte, riscând să aibă o existenţă agitată. Cauza acestui lucru poate fi timpul insifucient pe care îl alocă fiecărui proiect. Un eIAJ invită pe toată lumea la el acasă, îşi primeşte oaspeţii cu braţele deschise şi le oferă o masă bună. Telefonul îi sună în continuu, iat nota de plată este probabil pe masură.
Persoanele de tip eIAJ se simt cel mai bine în compania altor oameni. Cum singurătatea îndelungată le deprimă, se vor grăbi să-şi programeze căt mai multe intâlniri. Tipul acesta este cât se poate de sociabil. Conflictele şi lipsa armoniei la serviciu sau acasă îl supără, şi de aceea va face tot ce îi stă în putinţă pentru a le evita. Rareori îi vorbeşte de rău pe ceilalţi.
Cu asemenea calităţi excepţionale în ceea ce priveşte relaţiile interumane, eIAJ vor atrage oamenii în mod firesc. Asta înseamnă că vor fi întotdeauna înconjuraţi de lume, dar şi că vor trebui să asculte problemele tuturor. Funcţia lor afectivă puternică îi va face să se identifice cu aceste probleme şi să şi le însuşească. Adesea, un eIAJ se poate epuiza din punct de vedere emoţional, preluând grijile celorlalţi. Deşi în acel moment va avea nevoie de refacere, este posibil ca sentimental puternic al dăruirii de sine san u i-o îngăduie.
Oricare dintre tipurile psihologice poate fi afectat de necunoaşterea caracteristicilor contrare. Tipul eIAJ trebuie să se asigure că nu se precipită, că deţine datele reale ale oricărei probleme, că priveşte orice situaţie în mod logic şi că ia în considerare orice informaţie nouă înainte de a lua o decizie.
În jur de 4% din întreaga populaţie sunt persoane eIAJ, şi, cum ocupaţiile lor diferă, nu prea există şanse ca mulţi să lucreze în acelaşi loc. Numărul femeilor aparţinând acestui tip este mai mare decât al bărbaţilor.

II. Tipul iIAJ
introvertit-Intuitiv-Afectiv-Judicativ
rezervat * creativ * interesat de oameni * organizat
Sentimentele persoanelor aparţinând acestui tip sunt foarte puternice, iIAJ se implică în problemele celor din jur şi vor neapărat să contribuie la deyvoltarea lor psihologică; adesea, servesc drept model oamenilor.
Totuşi nu mulţi beneficiază de calităţile tipului iIAJ, căci el nu-şi dezvăluie sentimentele decât apropiaţilor, în care poate avea încredere. De obicei, oamenilor le se pare că iIAJ sunt personae plăcute, dar cam reci. În realitate, ei nu sunt reci deloc; dimpotrivă, sunt stăpâniţi de sentimente puternice, însă pe cele mai adânci şi mai complexe nu le pot exprima şi împărtăşi celorlalţi. Câte un extravertit intuitiv mai perspicace poate percepe instinctive această bogată viaţă interioară, ajutându-l pe tipul iIAJ s-o aducă la lumină, spre binele celor din jur.
Te poţi bizui întotdeauna pe un iIAJ, căci el îşi îndeplineşte obligaţiile cu promptitudine, este punctual la întâlniri şi se ţine de cuvânt. La serviciu respectă termenele de lucru – nu-o place să facă nimic în grabă, ăn ultima clipă. Detestă să-şi încalce promisiunile şi încearcă din răsputeri să evite acest lucru. E conştiincios şi perseverant şi uneori dorinţa lui de a duce orice la bun sfârşit intră în conflict cu nevoia de a reflecta, de aimagina şi de avisa.
Adesea, un iIAJ are premoniţii cu totul speciale, care de obicei se adeveresc. E greu de explicat cum şi de ce au reprezentanţii acestui tip astfel de premoniţii, cert este că mulţi posedă calităţi extrasenzoriale. Un iIAJ e capabil să treacă rapid în revistă nenumărate posibilităţi şi adesea resimte acut atât criticile ce i se aduc, cât şi prezenţa stărilor conflictuale, de care încearcă să se ferească.
Persoanele de tip iIAJ au nevoie de slujbe în care să-şi folosească talentul de a scoate la suprafaţă tot ce este mai bun în ceilalţi. În general, se simt bine ăn ănvăţământ, iar elevii lor ştiu că vor fi sprijiniţi şi ăncurajaţi să-şi îndeplinească potenţialul. Este foarte probabil ca iIAJ să fi fost ei înşişi.studenţi străluciţi, capabili de o carieră universitară. Sunt interesaţi, de asemenea, de arte plastice şi muzică. Ceea ce îi fascinează însă cu adevărat este natura umană, aşa că se vor îndrepta către psihiatrie sau psihologie. Se simt totodată straşi de religie şi spiritualitate, ceea ce îi poate determina să-şi aleagă o carieră în acest domeniu.
Mulţi iIAJ sunt scriitori, găsind astfel o modalitate de a transmite şi celorlalţi gândurile şi sentimentele lor profunde. Le este mai greu să se exprime verbal, dar în scris au o fluenţă uimitoare şi o mare capacitate de a comunica. Bineînţeles că nu toţi reuşesc să-şi câştige existenţa scriind. Unii scriu din pură plăcere sau ca parte integrantă a vieţii lor profesionale ori sociale, alţii sunt implicaţi în editorialistică.
Un iIAJ ar trebui să nu-şi piardă prea mult timp disecând problemele, să se asigure că deţine datele reale oricărei chestiuni, că priveşte lucrurile în mod logic şi că ia în considerare orice informaţie nouă înainte de a lua o decizie.
Persoanele de tip iIAJ reprezintă doar 1% din populaţia globului, femeile deţinând majoritatea. Probabil că un iIAJ va întâlni puţini indivizi din categoria sa, pe care îi va recunoaşte după interesele lor bind precizate.

III. Tipul eIAP
extravertit-Intuitiv-Afectiv-Perceptiv
deschis * reativ * interesat de oameni * flexibil
Persoanele de acest tip tind să aibă o viaţă plină şi variată, adesea urmând mai multe cariere de-a lungul existenţei. Lucrează cu plăcere şi entuziasm şi, datorită minţii lor imaginative şi ingenioase, se pot îndrepta apre apoape tot ce îi atrage. Cei din preajma lor se simt încurajaţi de această atitudine plină de viaţă şi de bunăvoinţă, astfel că eIAP sunt de obicei foarte populari.
Orice ar întreprinde, un eIAP trebuie să stabilească relaţii cu oameni; lucrând pe cont propriu, nu dă acelaşi randament. Adoră să vină cu idei inedited în afaceri şi să iniţieze proiecte noi. Îşi susţine atât de convingător cauza, încât îi entuziasmează pe toţi, făcându-i să-i acorde tot sprijinul. Nu cruţă nici un efort pentru a-şi prezenta apoi proiectele atât verbal, cât şi ăn scris, următorul pas fiind acela de a-i implica şi pe alţii, pe cât mai mulţi. Când însă proiectul va demara, în sfârşit, şi doar micile detalii practice vor mai trebui puse la punct, tipul eIAP îşi va pierde răbdarea şi interesul; dacă nu are şansa ca altcineva – un senzorial – să se ocupe de chestiunile practice, minunatul proiect va pieri. Prin urmare, este capabil mai degrabă să înceapă decât să finalizeze ceva, astfel că tipurile mai orgnizate se întreabă adesea de ce un proiect atât de promiţător sfârşeşte atât de jalnic. Deşi se pot ocupa temporar şi de activităţi practice, cu şanse de success datoriră adaptabilităţii şi capacităţii lor de a improviza, eIAP sunt mai degrabă atraşi de tot ce presupune interacţia cu oamenii. Se vor descurca minunat în activităţile de vânzare şi publicitate; sunt înteresaţi totodată de psihologie, şi, în general, de educaţie. Actoria e alt domeniu care li se potriveşte. În afaceri îşi încurajează colegii şi subordonaţii, evitând să se plaseze în postura de şefi autoritari.
Ca partener, tipul eIAP are unor, este bland şi plăcut. Bărbaţii şi femeile din această categorie atrag fără nici un efort. Un zâmbet, o ocheadă şi un sărut îşi croiesc drum imediat spre inima celuilalt. Un eIAP este un bun partener de viaţă pentru un alt perceptive, dar unei personae cu o pronunţată componentă judicativă i se va părea imprevizibil, între altele, deoarece tinde să cumpere frecvent articole luxoase şi foarte scumpe.
Un om de acest tip se simte adesea epuizat pentru că dă o importanţă exagerată evenimentelor cotidiene. Mintea lui lucrează neîncetat, încercând să asimileze toate informaţiile noi, ceea ce duce uneori la supraîncărcare şi la stări depressive. Pentru că este oricând gata să se implice, consumă prea multă energie şi adesea are nevoie de încurajările celorlalţi pentru a nu claca. Deşi e foarte receptiv în privinţa oamenilor, poate să-şi interpreteze greşit percepţiile. De obicei are nenumărate cunoştinşe, iar agenda telefonică este plină. Cei din jur ştiu că pot apela la el oricând au nevoie să fie puşi în legătură cu cineva.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu se precipită, că deţin datele reale ale oricărei chestiuni, şi că privesc totul în mod logic, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Cam 4% din întreaga populaţie aparţin tipului eIAP. Datorită mobilităţii lor, este foarte probabil ca eIAP să se întâlnească frecvent cu oameni din acelaşi tip. Atâta timp cât “au pus mâna” pe un nou proiect şi sunt înconjuraţi de persoane înţelegătoare sunt mereu mulţumiţi.

IV. Tipul iIAP
introvertit-Intuitiv-Afectiv-Perceptiv
rezervat * creativ * interesat de oameni * flexibil
Un iIAP este o persoană ieşită din comun, de o sensibilitate cu totul aparte şi cu intuiţii neobişnuite. Reprezentanţii acestui tip se dăruiesc cu generozitate câte unei sarcini care îi interesează. Deţin vaste cunoştinţe pe care le transmit şi celorlalţi, ca profesori sau publicişti. În viaţa de zi cu zi pot părea retraşi şi nesociabili, astfel că mulţi oameni îi judecă greşit.
Aceşti oameni au convingerea că trebuie să contribuie la bunăstarea celor din jur şi se implică din tot sufletul în nenumărate proiecte, fiind permanent în criză de timp. Sunt deseori în întârziere, căci organizarea lor lasă de dorit – de obicei datorită neputinţei de a aloca fiecărui lucru timpul necesar. Ce toleranţi se pot învăţa cu idea că un iIAP ăntârzie mereu, dar cei cu simţ organizatoric socotesc acest lucru inacceptabil.
Idealurile tipului iIAP intră câteodată în conflict cu realităţile vieţii cotidiene. Dacă îşi alege un partener realist “cu piciarele pe pământ”, acesta se va ocupa probabil de micile detalii practice ale vieţii. Dar dacă partenerul îi seamănă, cei doi îşi vor petrece timpul schimbând idei şi concepte pe care nu le vor pune niciodată în practică.
În copilărie, iIAP asimilează cu uşurinţă informaţii şi cunoştinţe, fiind de obicei elevi buni. Munca de cercetare li se potriveşte, căci le place să acumuleze date; de asemenea, sunt atraşi de tot ce are legătură cu fiinţa umană. Sunt buni consilieri, psihiatri şi psihologi şi sunt adesea interesaţi de domeniul religios şi spiritual. Au simţ musical şi artistic. Au talent pentru limbi, inclusiv pentru limbajul computerului. Dacă se vor îndrepta spre lumea afacerilor, vor avea succes în măsura în care se vor simţi răspunzători de bunăstarea salariaţilor – de pildă, ca şefi de personal. Credinţa în bine şi frumos a unui iIAP este adesea umbrită de melancolie. El percepe acut partea întunecată a vieţii, ceea ce îl confundă în stări depressive chinuitoare; în aceste momente, preferă să se izoleze. Numai un partener înţelept şi profound va putea să-l înţeleagă.
Viaţa unui iIAP este o continuă căutare de sens şi, cum rareori întâlneşte oameni de acelaşi tip cu el, are un sentiment de izolare. Convins că are de dăruit lumii ceva unic, tipul iIAP devine profund frustrat când nu-şi poate împlini menirea.
Cine este de acest tip, trebuie să se asigure ca nu pierde prea mult timp disecând problemele, că deţine datele reale ale oricărei chestiuni, că priveşte lucrurile în mod logic, ca nu îşi amână la nesfârşit deciziile şi că respectă termenele.
Cam 1 – 2% din populaţie aparţine tipului iIAP; majoritatea sunt femei – un motiv în plus pentru a le spori sentimentul de singurătate şi neasemănare cu cei din jur.
V. Tipul eIRJ
extravertit-Intuitiv-Reflexiv-Judicativ
deschis * creativ * logic * organizat
Oamenii din acest tip sunt sinceri, direcţie şi foarte comunicativi. Cel mai adesea spun lucrurilor pe nume. Persoanele mai rezervate îi pot considera agresivi, dar în fond este vorba doar de nevoia de a explica şi a clarifica lucrurile. Au o capacitate organizatorică excepţională, mai ales când se pune problema folosirii eficiente a timpului şi a oamenilor. Din acest motiv sunt adesea numiţi în posturi manageriale.
Mulţi eIRJ fac din muncă scopul vieţii lor, nu-şi cruţă eforturile şi pretind celorlalţi să se comporte la fel. Când constată că cineva nu-şi îndeplineşte sarcinile, îi supraveghează şi îi clarifică munca.
Pentru că sunt vorbăreţi, se exprimă cu uşurinţă şi au încredere în forţele lor, eIRJ sunt conideraţi realişti şi cu simţ practic. Cei din jur îşi dau rareori seama că trăsătura lor dominantă este imboldul de a crea, de a inova, de a întreprinde ceva inedit. Prea puţin sunt interesaţi de rutina administrativă şi de detalii, eIRJ se vor strădui totuşi să le acordă atenţie dacă servesc scopului lor final. Urcă de obicei repede treptele ierarhiei manageriale, ajungând uşor în posturi de conducere, aderea foarte înalte. Majoritatea sunt lideri înnăscuţi, bucuroşi să dea instrucţiuni şi să vorbească în public. Uneori subordonaţii îi consideră prea autoritari.
Când li se cerea părerea, eIRJ vin întotdeauna cu soluţii logice. Numai ceea ce este logic are valoare în ochii lor. Firile emoţionale nu prea au trecere în faţa acestui tip, dar dacă un lucru este înfăţişat şi din unghi logic, nu numai emoţional, atunci va primi atenţia şi simpatia cuvenite.
Nature foarte independente, eIRJ ţin să planifice totul dinainte şi să controleze perfect ce fac şi când fac. Tipurile rezervate, sensibile şi mai puţin organizate îi pot considera dominatori şi agresivi, aşa ca eIRJ ar trebui să-I trateze pe aceşti oameni cu mai mult tact.
Bărbaţii eIRJ par să fie acceptaţi de societatea noastră mai uşor decât femeile. În viaţa domestică, atât bărbaţii cât şi femeile se aşteaptă ca întreaga families ă-I susţină şi să fie bine organizată. Dacă prblemele de acasă îi solicită prea mult, devin irascibili, intrucât au nevoie de stimuli adecvaţi firii lor creative.
Persoanele aparţinând acestui tip trebuie să se asigure că nu se precipită, că deţin datele reale ale oricărei chestiuni, că nu nesocotesc sentimentele celorlalţi şi că ţin seama de orice infomaţie nouă înainte de a lua o hotărâre.
Şansele ca eIRJ să întâlnească multe persoane de acelaşi tip vor fi mici, pentru ca toţi (reprezentând cam 4% din populaţie) sunt prea ocupaţi să-şi expună planurile în aplicare! Oricum, vor întâlni mai curând bărbaţi decât femei.

VI. Tipul iIRJ
introvertit-Intuitiv-Reflexiv-Judicativ
rezervat * creativ * logic * organizat
Datorită spiritului lor creativ şi receptive la nou, iIRJ sunt întotdeauna antrenaţi într-un proiect sau altul. Adesea, nu sunt mulţumiţi nici când lucrurile merg bine şi găsesc negreşit o cale de a aduce îmbunătăţiri. Le place să-şi vadă planurile puse în aplicare.
La serviciu vor fi probabil consideraţi nişte originali atraşi de viitor şi de organizarea lui. Tendinţa lor de a aduce schimbări şi înbunătăţiri la toate nivelurile este susţinută de calităţi organizatorice deosebite şi de capacitatea de a-şi duce la bun sfârşit proiectele.
Chestiunile mărunte ale vieţii zilnice de familie, ca şi ocaziile sociale îi lasă reci. De aceea, sunt consideraţi nepoliticoşi şi vădit elitişti, când de fapt ei pur şi simplu nu se pot concentra asuprea detaliilor domestice ale existenţei. De nenumărate ori, observaţiile şi sugestiile originale pe care le fac în public par deplasate şi stranii îm ochii celorlalţi pentru că nu sunt înţelese.
Adesea au dificultăţi de comunicare din cauza firii foarte rezervate şi pentru că gândirea lor creativă rămâne un process interior. Raţiunea e foarte importantă pentru un iIRJ şi tot ceea ce face – chiar distracţia şi jocul – trebuie să aibă o logică. Dacă ceva i se pare logic şi realizabil, se va strădui din rasputeri sa-l pună în practică.
Persoane independente, iIRJ îşi urmează netulburaţi drumul singular, creând sisteme bazate pe clasificări şi pe deducţii, cărora sunt oricând capabili să le demonstreze meritele. Deşi preferă să-şi folosească propriile idei, pot înţelege şi analiza şi ideile altora, pe care le prezintă apoi într-o manieră accesibilă.
La serviciu sunt de obicei foarte preţuiţi pentru că oamenii de tipul lor sunt rari şi pot lucra aproape în orice domeniu atâta timp cât se ocupă de proiecte de viitor. Au un simţ critic ascuţit şi pot fi încăpăţânaţi. Se pricep sa lucreze la computer şi pot crea noi sisteme; preferă să se ocupe de o mai bună utilizare a oamenilor decât a mijloacelor de producţie.
Dacă are ca partener un intuitive, tipul iIRJ îi va împărtăşi probabil multe din ideile şi gândurile sale; un partener cu mai mult simţ practice s-ar putea să nu înţeleagă aceste idei şi gânduri, în schimb îi va spune dacă au sau nu vreo aplicabilitate.
Persoanele de tip iIRJ trebuie să se asigure că nu pierd prea mult timp disecând problemele, că deţin datele reale ale oricărei chesiuni, că nu nesocotesc sentimentele celorlalţi şi că ţin cont de orice informaţioe nouă înainte de a lua o hotărâre.
Doar 1% din populaţie este de tip iIRJ, ceea ce îi poat face pe aceşti oameni să se simtă cam siguri. Numărul bărbaţilor este mai mare ca al femeilor.

VII. Tipul eIRP
extravertit-Intuitiv-Reflexiv-Perceptiv
deschis * creativ * logic * flexibil
Reprezentanţii acestui tip se implică în nenumărate activităţi, au o varietate impresionantă de preocupări şi iniţiază multiple proiecte. Imensa lor capacitate de a “produce” idei atinge tot ce întâlnesc în cale, au capul plin de idei şi sunt mereu inspiraţi. Obişnuiesc să sară în continuu de la un proiect la altul, modificându-şi ideile pe măsură ce absorb informaţii noi.
Cei din jur, mai ales judicativii, se simt adesea deconcentraţi: obiceiul tipului eIRP de a-şi schimba punctual de vedere când tocmai se ajunsese la un consens îi derutează. Adevărul este că eIRP sunt atât de prolifici şi gândesc cu atâta repeziciune, încât prea puţini reuşesc să-i urmărească.
Un eIRP se pricepe să-şi prezinte ideile ăntr-o manieră care-o determină pe ceilalţi să le preia imediat. Nu se gîndeşte însă dacp ele pot fi puse în practică, preferînd să lase în seama altora acest aspect. Adesea, când ideile lui sunt pe punctual să se realizeze – rămânând doar câteva detalii practice de rezolvat – tipul eIRP îşi pierde orice interes şi vrea să treacă la ceva nou. Vechiul proiect are toate şansele să eşueze dacă nu e dus la îndeplinire de altcineva. Pentru că nu se ocupă în mod sistematic de micile detalii practice, multe dintre ideile lui bune rămân în suspensie. Se pricepe totuşi de minune să le insufle viaţă.
Daca n-au libertate la serviciu sau dacă sunt constrânşi la o viaţă de familie ritualizată şi repetitivă, eIRP se simt, fără să ştie de ce, adânc frustraţi şi pot avea stări depressive. Ei au nevoie de varietate şi de provocare în viaţă sub forma mai multor proiecte diferite cărora să li se dedice simultan. Celelalte tipuri s-ar putea să nu-i înţeleagă şi să îi creadă incapabili de dăruire.
La serviciu şi în societate sunt o prezenţă plăcută, iar când încep să vorbească devin fascinaţi; sunt foarte sociabili şi au î general o bună dispoziţie molipsitoare. Cu logica lor impecabilă, sunt capabili să argumenteze în favoarea a orice, căci nimeni nu le poate ţine piept.
Acasă, eIRP nu sunt de obicei un model de ordine şi curăţenie, dar ştiu să însufleţească mediul în care trăiesc. Pentru că nu-i interesează mărunţişurile vieţii casnice, îi pun la treabă pe ceilalţi. Ştiu cum să se joace cu copii pentru a-i stimula să gândească, iar asta înseamnă că viaţa lor de familie nu e niciodată plicticoasă. Se pricep să inventeze fel de fel de gadgeturi nostime.
Persoanele de acest tip trebuie să se asigure că nu se precipită, că deţin datele reale ale oricărei chestiuni, că nu nesocotesc sentimentele celorlalţi, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Cam 4% din populaţie aparţine tipului eIRP, predominând bărbaţii. Având nenumăraţi prieteni şi cunoştinţe, eIRP au şanse mari să întâlnească oameni de tipul lor.

VIII. Tipul iIRP
introvertit-Intuitiv-Reflexiv-Perceptiv
rezervat * creativ * logic * flexibil
Reprezentanţii tipului iIRP îşi construiesc opiniile logic şi raţional şi sunt consideraţi de obicei foarte inteligenţi. Motivul este capacitatea lor de a reţine cu uşurinţă date despre un anumit subiect, eliminând tot ce e nesemnificativ. Sunt ăntodeauna cu un pas ănaintea celorlalţi, care adesea nu le pot urmări reaţionamentele complexe. Pe măsură ce asimilează ănformaţii şi idei noi, iIRP îşi ajustează tabloul mental, modificându-şi corespunzător vechile gânduri şi decizii. Fac asta cu uşurinţă şi plăcere, având sentimentul că toul ăn viaţă este sortit schimbării. Privesc problemele ca pe nişte situaţii care se nasc şi evoluează, nu ca pe un set rigid de circumstanţe necesitând o reacţie specifică.
Dificultăţile apar când trebuie să-şi pună ideile în practică, căci pe de o parte noţiunile cu care lucrează sunt prea abstracte şi cumva nebuloase, iar pe de alta atenţia le e captată mereu de ceva nou. Din această cauză, ideile lor sunt puse adesea pe seama altora, presupunând că se găsesc persoane capabile să le finalizeze.
Cum iIRP trăiesc ăn universal abstract al conceptelor, ei pot părea retraşi, detaşaţi şi excentrici. Adesea sunt cititori împătimiţi, ce devorează carte după carte, astfel că ciu din jur se întreabă pe ce lume sunt! Sunt ăntr-o lume a lor – şi lasă lumea “reală” să-şi vadă de treburile ei. Deşi un serviciu pe masura capacităţilor lor e greu de găsit, sunt în general satisfăcuţi când lucrează în cercetare, unde pot îmbogăţi permanent o descoperire cu date noi. Nu sunt făcuţi pentru slujbele de rutină, care cer stăpânirea detaliilor practice, ci pentru cele care presupun studiul minuţios al tuturor conexiunilor unei probleme, fără a da răspunsuri imediate. Societatea noastră îi acceptă cu mai multă uşurinţă pe bărbaţii iIRP decât pe femeile de acelaşi tip, care sunt considerate oarecum lipsite de feminitate şi nonconformiste.
Spre deosebire de opusul lor, tipul eSAJ, iIRP nu se implică prea mult în viaţa de familie şi în cea socială. Cu toate acestea, sunt toleranţi, iar compania familiei îi bucură, nederanjându-I dezordinea din casă sau mesele neregulate. Nu le place să-şi organizeze şi să-şi îngrijească mereu casa şi nici nu înţeleg rostul acestor ocupaţii. În schimb, se străduiesc să dezvolte capacităţile intelectuale, nu numai deprinderile practice, ale copiilor lor.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu pierd prea mult timp disecând problemele, că deţin datele reale ale oricărei chestiuni, că nu nesocotesc sentimentele celorlalţi, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Cum doar 1% din populaţie este de acest tip, există puţine şanse ca iIRP să întâlnească mulţi oameni similari, mai ales că au tendinţa sp ducă o viaţă solitară.

IX. Tipul eSRJ
extravertit-Sensorial-Reflexiv-Judicativ
deschis * practic * logic * organizat
Persoanele aparţinând tipului eSRJ sunt “cu picioarele pe pământ”, viguroase şi practice. Sunt totdeauna la current cu ceea ce se petrece în jurul lor pentru că obişnuiesc să se afle în miezul evenimentelor. Spun lucrurilor pe nume, astfel că ştii la ce să te aştepţi din partea lor, iar la serviciu, ca şefi, vor să se înconjoare cu oameni productivi şi de încredere. Tipul eSRJ îşi impune anumite standarde şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să procedeze la fel. Ideile şi teoriile au valoare în ochii lui doar dacă pot fi puse în practică. Dacă are impresia că o idee se poate concretiza într-un produs util, o sprijină, dacă nu, o repinge socotind-o utopică.
Datorită firii lor deschise, eSRJ sunt întotdeuna la current cu ultimile noutăţi în materie de afaceri sau de politică, despre care află mai ales din discuţiile cu cei din jur. La rândul lor, sunt consideraţi surse inepuizabile de informaţii, căci pot da nenumărate detalii relevante despre aproape orice.
Vorbesc curgător şi în cunoştinţă de cauză, ceea ce-I face să se detaşeze net ăntr-o mulţime. Sunt sitematici şi hotărâţi, iar capacitatea de a finaliza poiectele îi face foarte potriviţi pentru o profesiune în domeniul comercial. Se descurcă bine în afaceri şi în finanţe, obţinînd adesea sume importante, pe care le investesc cu pricepere. Ajung cu uşurinţă în posturi manageriale înalte, căci ştiu să profite la maximum de timp şi au grijă ca subordonaţii lor să facă la fel. Se dovedesc buni administratori, deşi cam severi. Sunt organizatorici desăvârşiţi; poţi fi sigur că îşi vor duce întotdeauna proiectele la bun sfârşit.
Candizi şi sinceri, nu le place să-şi complice viaţa. Nu se simt atraşi de ezoterisme sau de teorii încâlcite, iar cei cu firi mai complexe, înclinaţi spre abstracţiuni, îi consideră cam rudimentari. Acasă sau la serviciu, preferă să rănească sentimentele cuiva decât să lase o problemă nerezolvată. În comitete şi în consilii, şi se oferă adesea preşedinţia. Judecăţile lor sunt tranşante – cei incapabili să-şi assume responsabilităţi sunt condamnaţi fără drept de apel.
Reprezentanţii tipului eSRJ se dovedesc părinţi şi parteneri stabili, deşi nu se feresc să spună lucrurilor pe nume. Cei din familie ştiu la ce să se aştepte din partea lor. Le place să aibă o casă ordonată şi bine întreţinută şi o familie pe măsură. Participă de obicei la o sumedenie de proiecte comunitare, în care preferă să joace un rol cat mai activ.
Persoanele eSRJ trebuie să se asigure că nu se precipită, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că nu nesocotesc sentimentele oamenilor şi că ţin cont de orice informaţie nouă înainte de a hotără ceva.
Aproximativ 14% din populaţie este de tip eSRJ, aşa că oamenii aceştia se vor întâlni frecvent între ei; e unul dintre motivele pentru care se simt adesea atât de bine în lumea materială.

X. Tipul iRSJ
introvertit-Senzorial-Reflexiv-Judicativ
rezervat * practic * logic * organizat
Îi întâlnim pe iSRJ mai ales în domeniul bancar, în asigurări, în justiţie şi în contabilitate. În aceste zone profesionale e întotdeauna nevoie de oameni capabili să duca singuri la capăt o treabă, să dea rezolvări logice problemelor practice şi să respecte procedurile. De asemenea, pot fi des întâlniţi în instituţiile militare, căci se adaptează foarte uşor unei vieţi simple şi stricte. Formează coloana vertebrală a multor institutii traditionale, văzându-şi liniştiţi de treabă, constienţi de responsabilităţile lor şi gata oricând să-şi facă datoria. Sunt foarte conştiincioşi când supervizează ceva.
S-ar putea ca ceilalţi să nu le recunoască meritele, socotindu-i rigizi şi oarecum mărginiţi. Îşi petrec ore întregi trecând în revistă detalii cu care altţii şi-ar pierde imediat răbdarea. Temeinici şi conştiincioşi, verifică şi coordonează datele concrete cu infinită atenţie. Astfel, îşi petrec ce mai mare parte a vieţii, mai ales dacă se simt răpspunzători pentru ceea ce fac. A primi responsabilităţi este foarte important pentru tipul ISRJ.
Reprezentanţii acestui tip îşi trăiesc viaţa concentrându-se asupra etapelor pe care le au de parcurs ca să aducă la îndeplinire câte o sarcină. Numic nu-i abate din drum când sunt convinşi că urmăresc un obiectiv corect şi iau oricând cuvântul, cu femitate şi hotărâre, pentru a-şi pleda cauza.
Deşi par câteodată greu de abordat din cauza firii lor rezervate, cei din jur îţi dau curând seama ca sunt oameni pe care te poţi baza. Sursele lor de informaţie sunt ziarele, citite regulat şi metodic, radioul şi televiziunea.
Un iSRJ nu poate fi niciodată “sufletul” unei petreceri – rolul acesta devine tipului opus, eIAP. Inspiraţia, distracţia şi posibilităţile nelimitate nu joacă un rol important în viaţa lui. În schimb, este gata oricând să dea detalii precise despre munca lui, ca şi despre hobby-urile sale trecute şi prezente. Persoanele aparţinând acestor tipuri nu prea văd rostul acumulării unor date fără vreo legătură evidentă între ele, dar iSRJ profită de orice sursă pentru a memora tot felul de informaţii.
La serviciu, iSRJ vin şi pleacă la ore fixe; rutina joacă un rol esenţial în viaţa lor. Preferă să-şi petreacă liber timpul într-un cadru organizat, cum ar fi cluburile şi alte asemenea structuri; deseori sunt activi în cadrul Bisericii. Grupurile ezoterice nu-i atrag.
Femeile iSRJ tind să-şi găsească împlinirea în rolul tradiţional de soţie şi mamă, trecând uneori prin adevărate crize când copiii crec mari şi părăsesc căminul, căci li se mare că au devenit inutile. Nu aspiră de obicei la o carieră profesională, iar dacă îşi iau o slujbă se simt oarecum vinovate că îşi neglijează îndatoririle casnice. Toţi iSRJ sunt puternic legaţi de familie şi orice membru al acesteia se poate bizui pe ei.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure ca nu pierd prea mult timp disecând problemele, ca nu ignoră posibilităţile ulterioare, că mu nesocotesc sentimentele celorlalţi şi ţin cont de orice informaţie nouă înainte de a lua o hotărâre.
Cel puţin 6% din populaţie aparţine tipului iSRJ, pentru ca tind să se “adune” cu personae de acelaşi tip (şi cu eSRJ), iSRJ nu se simt izolaţi. Numărul bărbaţilor este mai mare ca al femeilor.

XI. Tipul eSAJ
extravertit-Senzorial-Afectiv-Judicativ
deschis * practic * interesat de oameni * organizat
Cei mai mulţi îi simpatizează pe eSAJ pentru că sunt plini de căldură, “cu picioarele pe pământ” şi organizaţi. Tipul acesta ştie să-i facă pe oamenii din preajmă să se simtă protejaţi – indiferent că-i ajută să-şi scoată haina când vin acasă, că le gătesc ceva bun, că se interesează cum o duc sau că efectiv îi îngrijesc. Femeile sunt foarte mulţumite de rolul lor casnic şi adesea încearcă sa-l amplifice, reţinându-şi pe cât pot de mutl membrii familiei acasă. La rândul lor, bărbaţii sunt nişte părinţi iubitori.
De obicei, eSAJ sunt foarte sociabili să adoră să vorbească, brodând la nesfârşit pe tema vieţii familiei lor sau a colegilor de serviciu. Femeile care nu pot avea copii suferă profound şi sunt dezamăgite.
Deşi s-ar putea pregăti pentru cariere strălucite, eSAJ preferă să se pună în slujba celorlalţi, aşa că îşi aleg profesiuni de un anumit gen. pot deveni asistenţi medicali, învăţători, profesori, recepţioneri sau orice presupune un ajutor de ordin practic sat semenilor. Sunt excepţionali agenţi de vânzări, căci se implică din tot sufletul în tranzacţii.
Îi găsim adesea în diverse comitete locale, unde se dovedesc cooperanţi şi activi. Acasă ori la serviciu, au permanent grijă de alţii. Mulţi nu ştiu să-i preţuiască: s-au obişnuit într-atât cu buna lor dispoziţie, cu loialitatea şi grija lor faţă de ei, încât li se pare de la sine înţelese. Totuşi, eSAJ are mare nevoie de apreciere, căci numai astfel pot continua să se pună în slujba celor din jur. Asta e tot ce pretind de la viaţă; teoriile complicate, care-I atrag atât de mult pe iIRP, pe ei îi lasă reci. Femeile eSAJ pot crede chiar că abstracţiunile sunt exclusiv de competenţa bărbaţilor.
Acasă, persoanele de acest tip au grijă ca ceilalţi membri ai familiei să-şi respecte programul şi adesea îi însoţesc, asigurându-se că ajung la timp. Au o viaţă de familie agitată şi plină de peripeţi, pe care le împărtăşesc cu plăcere şi lux de amănunte prietenilor şi colegilor de serviciu.
Adesea, oamenii spun că familia unui eSAJ este “foarte unită”, motivul fiind, probanil, tendinţa acestui tip de a-şi aduna laolaltă întreaga familie şi de-a o ocroti. Stilurile de viaţă excentrice nu sunt pe gustul unui eSAJ, căci i se pare că subminează ordinea stabilită. Nonconformiştii familiei nu sunt nici ei prea simpatizaţi.
Reprezentanţii acestui tip tr4ebuie să se asigure că nu se precipită, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că privesc lucrurile în mod logic şi că ţin cont de orice informaţie nouă înainte de a lua o decizie.
Tipul eSAJ deţine un procent semnificativ în ansamblul populaţiei – cam 18% – aşa că reprezentanţii lui vin frecvent în contact unii cu alţii. Femeile sunt în număr mai mare decât bărbaţii.

XII. Tipul iSAJ
introvertit-Senzorial-Afectiv-Judicativ
rezervat * practic * interesat de oameni * organizat
Oamenii de acest tip sunt tăcuţi, serioşi răbdători şi muncitori. Nu le place să se laude cu ceea ce fac şi – pentru că ceilalţi le ignoră contribuţia – sunt rareori apreciaţi aşa cum merită. Se manifestă în spatele scenei şi lumea nu-i poate vedea la lumina rampei.
Pot lucra ani de zile în aceeaşi instituţie, îndeplinind liniştiţi şi răbdători sarcini care pe alţii i-ar plictisi la culme. Le place ca munca lor să servească oamenilor, să simtă că fac ceva util celorlalţi. Sunt atraşi de contabilitate, de lucrul în bănci sau asigurări, pentru că toate acestea presupun contactul cu oamenii. Femeilor iSAJ le place să lucreze ca infirmiere, secretare, recepţionere sau ca funcţionare în spitale, mai ales în administraţie şi în aprovizionare. Se achită de obligaţii cu grijă şi acurateţe.
Reprezentanţii tipului iSAJ au nevoie să fie recunoscuţi şi apreciaţi fără a fi ridicaţi în slăvi. Nu aspiră să conducă şi nici să devină cunoscuţi sau faimoşi – nu s-ar simţi bine în aceste situaţii. Poziţia de şef li se pare dificilă. Sunt mulţumiţi ca subalterni, iar dacă urcă în ierarhie le este foarte greu să dea ordine. Subordonaţii unui iSAJ ajuns într-un post de conducere nu-i înţeleg comportamentul şi adesea se prodc confuzii de roluri.
În copilărie, tipul acesta e serios şi ascultător – copilul ideal! Ca părinţi, iSAJ îşi cresc copiii după principii “sănătoase”, tradiţionale. Fiind oameni pe care te poţi bizui întru totul, iSAJ sunt adesea exploataţi, propunându-li-se sarcini pe care alţii le refuză. Dintr-un simţ al datoriei exacerbate, ei le acceptă, deşi este mai mult decât pot produce. De obicei, eforturile lor trec neobservate.
Viaţa acestui tip se derulează liniştit, fără nimic dramatic care să atragă atenţia celorlalţi. Rezervaţi şi modeşti, iSAJ nu se mândresc cu ceea ce fac şi uneori sunt prea creduli. Spre deosebire de tipul eIRP, opusul lor, nu sunt prea inventive, nu au o inteligenţă sclipitoare şi se adaptează destul de greu la schimbări. Ca parteneri se dovedesc loiali şi credincioşi., darn u fascinanţi. Nu sunt genul care să-ţi propună un program spectaculos pentru week-end. Când are un partener schimbător sau imprevizibil, tipul iSAJ poate, în schimb, să ofere stabilitatea şi realismul necesare unei relaţii.
Femeile iSAJ casnice se simt atât de legate de familiar, încât pot trece printr-o criză de identitate atunci când copiii părăsesc viaţa părintească. Văzându-şi rolul diminuat, sentimentul inutilităţii le copleşeşte. Când căsnicia li se destramă, atât femeile, cât şi bărbaţii iSAJ sunt profound afectaţi de pierderea rolurilor lor conjugale.
La serviciu şi acasă, iSAJ sunt capabili să facă o sumedenie de lucruri practice repativ repede, iar dacă nu îi întrerupe şi nu îi convinge nimeni că trebuie să facă altceva, se integrează perfect în timpul pe care şi l-au alocat.
Ei trebuie să se asigure ca nu pierd prea mult timp disecând problemele, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că privesc lucrurile în mod logic şi că ţin cont de orice informaţie nouă înainte de a lua o hotărâre. Cel puţin 6% din populaţie aparţine acestui tip, aşa că şaneele unui iSAJ de a veni în contact cu persoane similare (si cu nenumăraţi eSAJ) sunt destul de ridicate. Numarul femeilor este mai mare decât al bărbaţilor.

XIII. Tipul eSRP
extravertit-Senzorial-Reflexiv-Perceptiv
deschis * practic * logic * flexibil
Persoanele de acest tip nu trec neobservate au mereu ceva interesant de spus şi la orice reuniune se află în centrul atenţiei. Povestesc despre lucrurile dramatice şi neobişnuite ce li s-au întâmplat lor sau altora, iar viaţa lor este aventuroasă şi variată. Se plictisesc repede de rutina zilnică şi reuşesc adesea să evadeze din ea. Bărbaţilor eSRP le este mai uşor s-o facă, întrucât îşi pot găsi activităţi noi şi pot călători – lucru pe care-l adoră. Aceşti oameni trebuie să fie active.
Dacă au la serviciu o muncă prea repetitivă, eSRP se simt furstraţi şi îşi folosesc timpul liber pentru a acţiona aşa cum le place – adică din impuls. Iar dacă sarcinile de serviciu nu presupun ceva pe care “poţi pune măna”, vor face lucruri practice şi active în timpul liber. Persoane îndemânatice, eSRP ştiu adesea să picteze, să prelucreze lemnul sau să sculpteze, iar uneori le place să meşterească prin casă. Dacă au talent la muzică şi cântă la un instrument, vor încerca să intre în cât mai multe formaţii. Adesea sunt pasionaţi de sport.
Folozofia sau psihologia nu-i interesează câtuşi de puţin. Ideile şi teoriile nu-i prea atrag, căci nu sunt lucruri pe care “poţi pune mâna”. Sunt infinit mai interesaţi de lumea concretă şi reală din jur, ca şi realitatea şi concreteţea momentului prezent. Trăiesc clipa la maximum şi îşi schimbă reacţiile de îndată ce clipa s-a schimbat. Sunt sensibili la micile schimbări din viaţă şi de aceea unele tipuri îi pot considera imprevizibili, ba chiar nedemni de încredere.
Nu fac parte dintre aceia care cer ajutorul psihologului pentru a-şi dezvolta personalitatea, căci nu sunt interesaţi deloc de exploatarea inconştientului. Devin de obicei circumspecţi când aud de chestiuni ezoterice, cum ar fi “rezonanţa undelor telepatice” – probabil pentru ca nu ştiu ce vrea să spună această expresie!
Deşi sunt vorbăreţi şi comunicativi în societate, eSRP caută mai degrabă acţiunea decât discuţiile intime. Adânc înrădăcinaţi în realităţile zilnice, ei îşi bazează deciziile pe fapte concrete. Iau hotărâri cu uşurinţă, folosindu-se de logică şi fără să se implice prea mult, după ce au analizat toate variantele. Dacă au în vedere un proiect, vor testa cât mai multe posibilităţi, fără să le pese dacă majoritatea nu vor conduce la nici un rezultat. Din această cauză, eSRP sunt tot timpul ocupaţi, explorând mereu ceva, călătorind încolo şi-ncoace, refuzând să stea prea mult într-un loc. Chiar şi lumea de azi, acest stil le este mai accesibil bărbaţilor decât femeilor. O femeie eSRP lăsată acasă să-şi îndeplinească rolul tradiţional de mamă şi soţie se va simţi frustrată din cauza monotoniei şi a lipsei de variaţie şi va încerca să-şi găsească diverse supape de descărcare.
Relaţiile apropiate îi obosesc – şi chiar îi stânjenesc – pe eSRP, astfel că persoanelor sensibile le va fi greu să se ataşeze de ei. Cu cât sunt mai presaţi să intre într-o asemenea relaţie, cu atât se atrag mai tare – deopotrivă fizic şi emoţional. În relaţiile amicale pot fi captivanţi şi imprevizibili, iar realismul lor este benefic relaţiei. Nu se simt ataşaţi de detaliile zilnice ale vieţii de familie şi adesea pur şi simplu le ignoră. Cei mai mulţi eSRP se implică de*a lungul vieţii în numeroase activităţi şi lasă pretutindeni amprenta talentului lor. Adesea îşi aleg prietenii dintre colegii de serviciu. Le place să lucreze ca antreprenori, căsi sunt negociatori înnăscuţi. Adoră riscul şi ar da orice pentru a-şi face viaţa mai palpitantă. Mecanismele şi tot ce are legătură cu transportul – nave, avioane şi vehicule de orice fel – îi atrag pe SRP pentru că se mişcă şi trebuie manevrate. Când o afacere e în declin, eSRP sunt persoanele cele mai potrivite să transforme pierderile în profituri. De îndată însă ce lucrurile încep să meargă bine, îşi pierd orice interes. Pot iniţia o afacere excelentă, care va eşua până la urmă pentru că nu au răbdare să se ocupe constant de ea.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu se precipită, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că nu nesocotesc sentimentele altora, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Ca şi celelalte tipuri eS, eSRP există în număr mare, reprezentând cam 12% din populaţie, deci nu duc lipsă de companie. Bărbaţii sunt mai numeroşi decât femeile.

XIV. Tipul iRSP
introvertit-Senzorial-Refelexiv-Perceptiv
rezervat * practic * logic * flexibil
Reprezentanţii acestui tip nu vorbesc mult – preferă să acţioneze – şi au o foarte bună înţelegere a realităţilor acestei lumi. Au un simţ de observaţie şi remarcă micile detalii practice – un avantaj indiscutabil în lumea afacerilor. Nu ratează nici o ocazie favorabilă; pentru că ştiu când să intre în scenă şi să îşi joace rolul, îşi consumă rareori energia in acţiuni inutile. Cum nu sunt atraşi de discuţiile minore sau de bârfă, cei din jur nu-şi dau seama de inteligenţa şi perspicacitatea lor.
Simţul lor practic este atât de dezvoltat, încât şi pot mânui orice mecanism – maşini şi unelte de toate tipurile, vehicule şi, în general, orice se mişcă. E de ajuns să arunce o privire sau să atingă o maşinărie ca să înţeleagă imediat cum funcţionează şi adesea îşi găsesc cu uşurinţă slujbe care necesită îndemânare. Demontarea unui mecanism, examinarea felului în care funcţionează, repararea şi utilizarea lui – toate acestea răspund nevoii lui de a-şi folosi mâinile. Orice presupune manualitate şi manevrare li se potriveşte perfect. Pilotarea unui avion ori conducerea unui vehicul le poate oferi satisfacţii extraordinare. Dar e posibil ca în copilărie să-şi fi adus la disperare părinţii şi profesorii din cauza incapacităţii de a învăţa lucruri teoretice.
Pentru că sunt atât de realişti şi de temeinici, iSRP rezolvă problemele vieţii practice cu o eficienţă şi o siguranţă de sine inaccesibile altor tipuri.
Dacă activităţile de la serviciu sunt variable şi incitante, iSRP acceptă bucuroşi să lucreze mult, cu perseverenţă şi talent, chiar în condiţii neavantajoase. Dacă au însă un serviciu convenţional sau monoton, se vor plictisi imediat şi uneori vor încerca să regizeze situaţii critice, pentru a mai înviora lucrurile. Slujba trebuie să le dea posibilitatea să-şi pună în valoare acurateţea practivă într-un mediu mereu schimbător. Desele răsturnări de situaţii din lumea afacerilor şi din comerţ nu-i deranjează, căci se pot adapta imediat, folosindu-şi “ochii de vultur” şi perspicacitatea.
Nu sunt făcuţi pentru o viaţă de familie liniştită, iar dacă slujba îi condamnă la activităţi de rutină, acasă au nevoie de activităţi spontane. Spontaneitatea, impulsivitatea şi libertatea de acţiune sunt esenţiale pentru un iSRP, dar îl neliniştesc pe partenerul lui când acesta aparţine altui tip.
Deşi nu sunt lipsiţi de simţul datoriei, iSRP îşi vor asuma cât mai puţine resposabilităţi în familie sau la serviciu, căci vor să se simtă absolute liberi. Pentru că sunt sensibili la micile schimbări de moment, preferă să nu fie legaţi de minim şi să decidă din mers ce au de făcut mai departe.
Caracteristicile tipului iSRP sunt acceptate mai uşor de societate când este vorba de bărbaţi. Există însă şi femei cu aceste caracteristici, şi ele pot fi întâlnite astăzi exercitând profesiuni rezervate mai demult doar bărbaţilor – în domeniul construcţiilor şi decoraţiei interioare, în transporturi, ba chiar în armată şi poliţie.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu pierd prea mult timp disecând problemele, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că nu nesocotesc sentimentele altora, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Reprezentând doar 6% din populaţie şi fiind foarte mobili, iSRP au puţine şanse să vină în contact unii cu alţii la locul de munca. Se întâlnesc mai degrabă în afara serviciului.
XV. Tipul eSAP
extravertit-Senzorial-Afectiv-Perceptiv
deschis * practic * interesat de oameni * flexibil
Oamenii de acest tip sunt foarte populari şi oricine se simte bine în compania lor. Prietenoşi cu toată lumea, chiar şi cu străinii, au o mare putere de convingere şi de comunicare. De obicei, sunt angajaţi în mai multe proiecte simultane şi trec cu uşurinţă de la unu la altul.
Nu sunt înclinaţi spre teorie şi analiză, preferând să se afle în miezul lucrurilor concrete – să acţioneze, nu să reflecteze asupra lor. Pot primi mai multe însărcinări practice deodată, pentru că au atenţie distributivă.
Le place să meşterească prin casă, dar lasă treaba la jumătate de îndată ce se iveşte ceva mai interesant de făcut. Treburile neterminate nu-i neliniştesc, ci le dau sentimentul plăcut al lucrului “aproape gata”; îi vor nelinişti în schimb pe eventualii parteneri judicative, obişnuiţi să ducă totul la bun sfârşit.
Musafirii sunt întotdeauna bineveniţi în casa unui eSAP chiar dacă totul e cu susul în jos. Oamenii de acest tip ştiu să creeze o atmosferă plăcută şi caldă, se pregătesc cu mâncăruri bune şi să poarte discuţii interesante. Adesea le place să se îmbrace excentric şi elegant, sunt la curent cu moda şi se pricep de minune să-şi asorteze hainele. Sunt interesaţi de tot ce se întâmplă pe lume şi vor să participe la tot, cât mai repede. În faţa unei asemenea mobilităţi şi adaptabilităţi, s-ar putea ca partenerul şi copii lor să tânjească după o familie ceva mai liniştită.
Atraşi de o mulţime de sporturi, eSAP pot deveni buni antrenori, mereu atenţi la nevoile imediate şi schimbătoare ale echipei lor. Sunt totodată excelenţi profesori de gimnastică şi educaţie fizică în şcoli; obişnuiesc să-şi schimbe de la o saptămână la alta felul de a preda, ţinând treaz interesul elevilor.
Prin natural or, eSAP sunt draguţi şi amabili. Uniii dintre ei sunt foarte spirituali şi amuzanţi, calităţi pe care le transformă adesea în atuuri profesionale. Sunt încântaţi când au o slujbă care presupune deplasări, căci le face plăcere să stea la taifas cu oamenii, chiar necunoscuţi. Mereu zâmbitori şi destinşi, eSAP îi înveselesc şi pe cei din jur. Această calitate îi face foarte potriviţi pentru asistenţa medicală, de pildă; chiar dacă par străini de tristeţe şi durere, de descurcă perfect în situaţii de criză.
Spontaneitatea lor se împacă greu cu rutina şi regulamentele de tot felul. La serviciu vor mai degrabă să acţioneze decât să gândească. Sunt atraşi de relaţiile publice şi se dovedesc excelenţi agenţi de vânzări, mai ales dacă trebuie să vândă ustensile practice sau servicii. În afaceri se pricep de minune la tranzacţii, ştiind să spună ce trebuie exact când trebuie. Şi teatrul îi atrage, întrucât iubesc tot ce este palpitant şi dramatic.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu se precipită, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că privesc lucrurile în mod logic, că nu-şi amână hotărârile la desfârşit şi că respectă termenele.
Tipul eSAP poate fi găsit în aproximativ 12% din ansamblul populaţiei şi în variate domenii profesionale, aşa că reprezentanţii săi vor intra în contact unii cu alţii relative frecvent. Femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii.

XVI. Tipul iSAP
introvertit-Senzorial-Afectiv-Perceptiv
rezervat * practic * interesat de oameni * flexibil
Oamenii de acet tip sunt adesea greşit înţeleşi, căci sunt tăcuţi, modeşti şi se manifestă rareori cu vigoare. Observă totul cu atenţie, percep fiecare detaliu, dar nu vorbesc de obicei despre asta. Trăiesc din plin clipa prezentă şi, când le place un lucru, le vine greu să treacă la altceva. Ceilalţi pot crede că sunt oarecum debusolaţi, dar de fapt aceşti oameni nu pierd niciodată contacul cu ei înşişi şi cu lumea din jur. Se simt bine în compania animalelor şi a copiilor şi sunt în armonie perfectă cu natura şi cu pământul. Deviza lor este “trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască”, aşa că nu încearcă niciodată să-i schimbe pe oameni, care, susţin ei, sunt parte integrantă din natură. Probabil din cauza acestei convingeri, aspiră să lucreze în aer liber, eventual în compania animalelor, ca fermieri, sau în rezervaţiile naturale. Au deseori talent artistic – la dans, pictură sau muzică – şi se exprimă mai uşor astfel decât prin cuvânt. Exersează şi repetă ore întregi fără să obosească deoarece nu “se pregătesc” pentru un lucru, ci chiar “fac” acel lucru, liberi şi dintr-un impuls lăuntric.
Fermecători şi cooperanţi, neobişnuit de amabili şi de înţelegători, iSAP percep cu intensitate nevoile celorlalţi şi sunt bucuroşi oricând să dea o mână de ajutor. Uneori sunt atât de implicaţi în amănuntele prezentului, încât ignoră complet viitorul. Şa serviciu reacţionează la necesităţile de moment, iar acasă îşi primesc oaspeţii cu căldură, anticipându-le delicat dorinţele. Pentru acest tip, a ţine la cineva înseamnă să te îngrijeşti de nevoile lui şi să-i oferi mese pregătite cu grijă. Copii au parte de o îngrijire perfecă, părinţii iSAP părând să ştie exact când trebuie să intervină. Reprezentanţii acestui tip au nevoie să se pună în slujba oamenilor, dar fără să iasă în evidenţă. Pentru că reacţionează mai ales în culise, ceilalţi nu-i remarcă şi adesea uită să le fie recunoscători. Bărbaţilor iSAP li se reproşează de obicei că nu sunt destul de energici. Asistenţa medicală şi cea socială pot corespunde nevoilor unui iSAP, ca şi domeniul artistic sau activităţile în aer liber. Dacă sunt îndeajuns de variate, activităţile de birou care presupun atenţie şi minuţie sau munca manuală i se potrivesc de asemenea.
La şcoală, iSAP nu se numără printre primii; subiectele academice nu-i prea atrag şi mulţi nici nu-şi doresc să intre în învăţământul superior. Calităţile şi chiar talentul le trec adesea neobservate, şi de aceea realizările lor de mai târziu par surprinzătoare.
Reprezentanţii acestui tip trebuie să se asigure că nu-şi pierd prea mult imp disecând problemele, că nu ignoră posibilităţile ulterioare, că privesc lucrurile în mod logic, că nu-şi amână hotărârile la nesfârşit şi că respectă termenele.
Din cauza ariei largi de profesiuni şi preocupări, iSAP au şanse mici să vină în contact cu persoanele de acelaşi tip; deţin cam 6% din totalul populaţiei, numărul femeilor fiind mai mare decât al bărbaţilor.

Aceste profile de personalitate ne vor permite să identificăm mai bine tipurile şi să devenim mai realişti în aşteptările noastre – fie că este vorba de noi înşine sau de cei din jur. Devenind conştienţi de aspectele positive ale fiecărui tip, vom preţui atât calităţile noastre, cât şi pe ale celorlalţi. În sfârşit, vom şti ce cale să urmăm pentru a ne dezvolta personalitatea.

Studii de caz

1. B. M. 34 ani, Agent Asigurari – eSAJ
1. Se descurcă bine în ce priveşte sentimentele oamenilor şi stările lor sufleteşti şi în ce priveşte propriile sentimente, ştie când sunt adecvate, este sincer, urăşte prefăcătoria, indiferenţa, bădărănia, lipsa de tact, e un optimist, are emoţii puternice, variate, uneori chiar porniri tiranice, este omul de acţiune, energic, hotărât, dârz.
2. Este un partener de discuţie plăcut şi un ascultător deosebit de atent, ştie cum să se apropie de oricine, să procure bucurie altora bucurându-se el însuşi de bucuria lor, îi plac mesele cu prietenii, distracţiile, ştie să înţeleagă, să se entuziasmeze, să aprobe, să manifeste compasiune, are încredere în oameni, nu e invidios, se bucură de succesele altora, se pricepe să facă un compliment chiar şi numai cu privirea, intră uşor în contact cu oamenii, este mai întotdeauna cel care ia asupra lui iniţiativa în raporturile cu celălalt, reacţionează imediat la gesturi de acest fel din partea celuilalt, se simte atras de oameni, de colectiv, îl caracterizează bucuria de viaţă, optimismul, naturaleţea în comportare, îi place să fie între oameni, nu-i place singurătatea.
3. E capabil să reacţioneze cu vioiciune şi avânt la orice iniţiativă şi a o susţine cu energie, aşteaptă clipa ca să determine scopul, de îndată ce îl descoperă se îndreaptă năvalnic către el, e neobosit, permanent activ, e mereu între oameni, mereu în mişcare, munceşte foarte sârguindos, se antrenează uşor în alt gen de activitate, e capabil să facă mai multe lucruri deodată, dar pe fiecare din ele le duce până la capăt.
4. Păstrează un ritm susţinut şi destul de alert, un tempo rapid al vieţii, el însuşi face totul cu iuţeală şi îl irită dacă alţi oameni se mişcă încet, nu-i plac cărţile cu o dezvoltare lentă a acţiunii, sare adesea peste descrieri de natură, se uită la sfârşit. Insă acest ritm nu este destul de elastic, nu-şi dă seama când trebuie să încetinească, să frâneze, să mai aştepte (e o fire care se entuziasmează) şi se înfurie dacă i se atrage atenţia în acest sens.
5. Viaţa personală are pentru el, de regulă, o pondere mai mare decât cariera, chiar şi cinicii amuţesc atunci când îl văd în tovărăşia unui copil, pentru el copiii sunt ceva sacru, apoi urmează familia, prietenii şi la sfârşit munca; de aceea pare paradoxal faptul că el adesea se căsătoreşte din calcul, şi asemenea căsnicii pană la urmă nu sunt chiar atât de nereuşite; fie că a fost făcut corect calculul, sau fiindcă, ştiind să-şi stăpânească emoţiile, a prins în mreje pe cine trebuia.
6. Ştie să creeze pentru sine şi cei din jur o atmosferă de comfort, de bunăstare, de bucurie şi rafinament, o foarte ospitalier, e îmbrăcat întotdeauna potrivit, îngrijit şi cu imaginaţie, în locuinţa sa, în maşina şi în cămara sa este întotdeauna o ordine perfectă şi o curăţenie exemplară, frumuseţia şi comfortul cer bani, el şi-i procură activ şi fără urmă prefăcătorie, este adesea un admirator al artelor, al poeziei, al teatrului, ştie să pultive impresia dorită despre sine, apără consecvent interesele sale, şi a celor apropiaţi.
7. În muncă nu face deosebire între ce e interesant şi ce e neinteresant, problema aceasta nu-l preocupă şi nu o analizează, trebuie să o facă şi gata, dacă a decis să atingă un scop duce treaba neapărat până la capăt, întotdeauna tinde spre perfecţiune, armonie, pe a făcut el este nu numai de calitate dar şi frumos, tinde să realizeze perfecţiunea în aspectul exterior al creaţiilor sale.
8. De regulă nu-şi supraaperciază competenţa, în adâncul sufletului e mereu măcinat de îndoieli dacă poate face faţă sarcinii asumate (deşi din afară pare sigur de sine şi satisfăcut de propria persoană) de aceea îi face mare plăcere dacă este în mod deschis lăudat pentru munca sa.
9. Ca temperament este de regulă sanguinic, posedă emoţii foarte diferite dar nu puternice şi ele alternează cu uşurinţă, dar există reprezentanţi ai acestui tip care după ce s-au pătruns de o ideie sau au fost cuprinşi de un sentiment de dragoste îi rămân credincioşi o viaţă. O problemă importantă a vieţii lui este capacitatea de a-şi controla afectul. De obicei îi vine uşor să se elibereze de o stare sufletescă apăsătoare, dar subtipul încăpăţânat poate fi stăpânit pe o perioadă îndelungată de emoţii negative, să nu-şi poată reveni timp de ani de zile după o dramă grea.
10. Poate fi caracterizat drept un fatalist optimist, crede că el şi persoanele care îi sunt apropiate s-au născut sub o stea fericită, consideră că dacă îşi îndeplineşte rolul care i-a fost hărăzit de soartă “aşa cum îi dictează raţiunea şi conştiinţa” atunci poate să abanadoneze fără teamă în mâinile sorţii şi dacă încerci să-l convingi de contrariul se va simţi profund jignit, uneori resimte el însuşi pericolul, dar văicărelile altora îl tulbură echilibrul sufletesc, nu-i plac scepticii, cărţile cu un sfârşit nefericit, filmele apăsătoare.
11. E atent la impresia pe care o produce asupra celorlalţi, pentru el este important cum este categorisit de ceilalţi, se poartă elegant în împrejurări oficiale, nu se pierde cu firea, ştie ce atitudine să adopte şi se pricepe să organizeze atitudinea altora faţă da el, îi împarte pe oameni în grupe foarte bine conturate, în ciuda ospitalităţii sale e foarte grijuliu, când e vorba să decidă cine urmează să fie invitat şi cine nu, nu-i place dacă anumite persoane au o comportare ne la locul ei, femeia trebuie să rămână femeie chiar şi atunci când împrejurările cer să se poarta ca un bărbat, bărbatul trebuie să fie bărbat.
12. Caută sa inoculeze celor din jur dragostea de frumos şi maniere elegante, în prezenţa lui, oamenii se poartă civilizat, nu recurg la comportări grosolane fiindcă ştiu că aşa ceva nu-i place, se orientează instinctiv cu viteza fulgerului în materie de regulile bunei purtări, a etichetei, acordă o mare irnportanţă aparenţelor exterioare.
13. În problemele cruciale ale existenţei – căsătorie, divorţ, război – nu se sfătuieşte cu nimeni, nu e în stare să le rezolve repede, oscilează, meditează mult, gândindu-se cum să acţioneze, cugetă în asemenea situaţii neîntrerupt desprinzându-se parcă de lumea exterioară, parcă nu-i aude pe cei din jur, nu e în stare să hotărească în probleme complicate în prezenţa altora – oamenii îl distrag prea tare; e convins că un adevărat prieten trebuie să-l susţină în orice conflict, indiferent dacă are dreptate sau nu.
14. E inventiv când e vorba de diverse hobby-uri, este sau un vânător pasionat sau au frecventator asiduu al teatrelor, ştie să judece spectacolul cu rafinament, e extrem de priceput în a-şi procura bilete la întrare în teatru sau chiar să se fofileze fără bilet, dar tot aşa de bine poate fi un jucător pasionat de cărţi şi chiar un şahist, e gata să joace chiar cu zaruri numai să existe risc.
15. În ciuda sociabilităţii sale este în unele privinţe un individualist, obţine pentru el totul prin propria sa trudă, nu se aşteaptă la ajutor din partea altora, are puţini prieteni apropiaţi, nu e prea uşor pentru ceilalţi să suporte pressingul său emoţional.
16. E o fire raţională, priveşte viaţa lucid, are simţul realităţii, nu-i place cazuistica, încâlcirile sofisticate, e conservator, nu caută şi nu-i plac soluţiile noi, preferă pe cele vechi, drumurile încercate, ca ideile pe care le aprobă majoritatea, nu întotdeauna manifestă înţelegere pentru reformele radicale, crede că metoda tradiţională va reusi mai de vreme sau mai târziu, iar cea nouă este încă necunoscută.

2. P. O., 38 ani, Jurist la o firmă de consultanţă in afaceri – iSRJ
1. Ştie să aleagă în mod inteligent şi exact cel mai bun din sis temele, abordările existente, manifestând în aceasta intransigenţă care ajunge până la încăpăţânare, se luptă pentru implementarea lui, refuză categoric tot ce nu adaugă nimic la el, aduce acest sistem până la starea ideală, te poţi întru totul bizui pe el în ceea el priveşte realizarea sistemului, chiar dacă el e schimbător, evită improvizările, se pregăteşte cu grijă pentru luare de cuvânt, referat, orice lucru de răspundere.
2. Niciodată nu disperă şi nu se lasă stăpânit de iluzii, e întotdeauna la fel de egal, calm, logic, este un om modest, nu are înclinaţii spre divagări fanteziste şi nici la alţii nu-i place îngâmfarea intelectuală şi sentimentalitatea deşartă, acordă importanţă amănuntelor, ştie să le generalizeze şi sa tragă concluzii, avertizează pe ceilalţi împotriva unei explicaţii simpliste a legilor existenţei doar prin factori generali, integrali , neluând în considerare factorul uman, individul.
3. Are tendinţa de a analiza profund probleme înguste stabileşte cu grijă legătura lor cu cele studiate anterior, ştie să aplece urechea la ce spune interlocutorul său şi să deducă chiar şi din relatări fragment esenţa celor expuse, simte starea de spirit a interlocutorului, adesea se pricepe să asculte pe doi deodată; are o normă înaltă a solitudinii, citeşte puţin, dar meditează mult, aceasta este starea sa preferată, întotdeauna găseşte aplicarea practică a cunoştinţelor, acţiunile sale par paradoxale ai imprevizibile celor care nu ştiu să înţeleagă până la capăt situaţia, vede ieşirea acolo unde alţii nu o remarcă.
4. Este destul de închis şi discret, nu-i place să se afle în centrul atenţiei, în relatiile cu oamenii e delicat şi discret, dar resimte totuşi nevoia de ascultători, prin consecvenţa în realizarea propriului sistem trezeşte admiraţia oamenilor, atunci când vede ceva precis iar alţii văd greşit el devine agresiv; este încăpăţănat, nu acceptă compromisuri, ca şef este inclinat sa strângă şurubul, are tact, simte oamenii, dar îi priveşte ca instrumente, simpatiile şi antipatiile personale nu-l influenţează, importante sunt rezultatele, subordonează morala logicii.
5. E dârz, fără capricii, ştie să se stăpânească, nu cheltuieşte timpul cu treburile casnice, preferă să-şi ascundă senzaţiile: foamea, oboseala, durerea, frica, munceşte calm, sigur şi sistematic, fără căderi şi elanuri.
6. Nu-şi ascunde preferinţele, uneori se pare că le demonstrează în mod expres, nu lasă să treacă neobervată nici o persoană de sex opus; apreciază sentimentele celor din jur numai după manifestările lor exterioare, cum se uită partenerul la el, cum vorbeşte cu el, de aceea greşeşte destul de uşor, şi ia drept sentimente ale partenerului dorinţa sa de a fi iubit, e conştient de acest fapt, de aceea e neîncrezător şi bănuitor.
7. De regulă e ambiţios, caută să deţină un anumit post, să ocupe o anumită poziţie în societate, în ierarhia funcţiilor, dar în aceasta îl împiedică adesea firea sa închisă, timiditatea; pune la suflet atât aprecierea cât şi critica, trăieşte dureros insuccesele dar preferă să nu se exteriorizeze în această privinţă, având un sentiment acut al dreptăţii e exigent faţă de sine şi de ceilalţi, simpatiile sale sunt constante şi profunde deşi puţin numeroase, nu suportă familiaritatea, pe oamenii agresivi şi batjocoritori, deşi nu intră în polemică cu ei.
8. Il irită în dispută oamenii tăcuţi, pentru el importantă este informaţia, dacă nu o obţine, devine bănuitor, adesea poţi auzi de la el reproşul “De ce nu-mi spui nimic?” are nevoie ca să fie ajutat să-şi împartă timpul, să-i se creeze o dispoziţie pentru lucru, înaintea unei luări de cuvânt importante e uneori util pentru el să asculte o anumită piesă muzicală.
9. E extrem de inventiv în descoperirea unor noi forme ale obiectelor, poate fi un bun artist, meseriaş, disigner, creator de modă, îi place să facă cadouri dar nu cu ocazia unor aniversări, care se fac din obligaţie, are grija ca partenerul său să aibă tot ce-i trebuie, se îmbracă foarte modest, logic, dar pe partener caută să-l îmbrace foarte elegant, chiar luxos, să-l facă remarcat, şi o face ca paravan pentru propria sa fire introvertită; bărbaţii poartă barbă pe care când o lasă, când o tund.
10. E înclinat să creeze pe un anumit teritoriu un spaţiu închis al unor lucruri personale, în care fiecare lucru îşi are locul său, nu-i place dacă cineva se amestecă în această lume, de exemplu dacă îi mută lucrurile dintr-un loc în altul, fiindcă prin aceasta se tulbură armonia, acasă la el este de obicei o ordine ideală, hainele şi le împarte foarte strict în haine de purtare şi de ieşire în oraş, pâinea, salamul tăiate oricum îl irită.
11. Gândirea sa e foarte logică, consecventă, luând cuvântul pune întrebări celor de faţă şi apoi răspunde el însuşi la ele, apreciază tot ce observă multilateral şi în expresie numerică, cantitativâ, după părerea sa orice om posedă un anumit sistem de vederi, dac acesta nu se potriveşte cu al lui îl dezaproba, dă devadâ de multe ori de pedantism.

3. G. S., 43 ani, Inginer mecanic la un Service auto – iSRP
1. E o fire încăpăţânată, rezervată, aproape întotdeauna la fel de rece şi misterios, foarte practic şi eficient, ştie oriunde să se aranjeze confortabil, îşi cunoaşte interesele şi le va apăra neabătut, nu vrea să depindă de nimeni.
2. Aceasta este faţada iar în spatele ei se ascunde de obicei o fire destul de poetică, uşor de rănit şi de aceea în mod deosebit de mândră, o inimă sensibilă, vrea să fie cel mai iubit, nu suferă să fie trataţi toţi la fel, poţi să dobândeşti recunoaşterea de către el numai prin sentimente sincere, va veni fără ezitare în ajutor dacă ochii şi intonaţia respectivului arată că are mare nevoie de acesta, că el e foarte necesar omului respectiv.
3. Mişcările sale sunt calme, precise, foarte reţinute, privit din afară s-ar părea că rezultatul obţinut e întotdeauna mai mare decât eforturile depuse, îl caracterizează îndârjirea liniştită în vederea ducerii la bun sfârşit a tot ce a început, o răspundere interioară faţă de o cauză şi modestia, în atitudinea faţă de muncă nu face mare vâlvă, după cum şi sentimentele şi le manifestă fără emfază, la început pare că face totul lent, neglijent, dar cu încetul începi să observi că încetineala lui reflectă ritmul general al vieţii. Este o înbinare între descătuşare şi armonie.
4. Nu va lucra fără scop, este un inventator înnăscut, dar nu se grăbeşte să-şi implementeze ideile, până nu se vor maturiza împrejurările în vedere unui profit maxim, se laudă cu capacitatea sa de a nu face nimic fără câştig, îi place foarte mult comfortul, dacă întreprinde ceva împreună cu aitul totul se va aranja pe neobservate în aşa fel ca să-i fie avantajos lui, în sfera lui de acţiune totul este aranjat pentru condiţii ideale de muncă şi odihnă.
5. Vorbeşte mult şi nu face nimic, parcă aşteaptă ceva, el într-adevăr aşteaptă – strigătul de ajutor, nu va face nimic fără un scop iar scopuri nu ştie să-şi inventeze,
6. Porunca ca o formă de adresare pentru el nu există, nu reacţionează la comenzi, procedează aşa cum crede de cuviinţă, şi de obicei se întâmplă ceea ce a vrut el, nu prea ştie să ceară, îi vine mai uşor să oblige pe om să facă ce trebuie.
7. E importantă şi intonaţia, expresia feţei în timpul dialogului, nu-i place maniera moale, dezlânată de a vorbi cu el, nu-i plac intonaţiile sceptice şi expresia acră a feţei.
8. Caută să atragă atenţia persoanei care îl interesează printr-o glumă sau o observaţie temerară, dar nu jignitoare, iar apot se arată perfect indiferent.
9. Îl caracterizează emotivitatea reţinută, tendinţa de a masca trăirile sufleteşti în spatele unei măşti de răceală şi inaccesibilitate, datorită căreia le împrumută rafinament şi expresivitate, e impasibil în orice împrejurări, dar rămâne rece şi inaccesibil în mod diferenţiat, e foarte gelos şi neîncrezător, are o frică extraordinară ca nu cumva sentimentele sale să fie luate în derâdere, cu cât este mai singuratic cu atât este mai greu accesibil.
10. În situaţii de pericol cu încăpăţânare nu se teme de nimic, se apropie calm de focarul pericolului, aceasta este mişcarea sa cea mai caraeteristică, să se îndrepte drept spre adversar, rezistă acela care este mai tare, încăpăţânarea, refuzul concesiilor, sentimentul adânc al dreptăţii care e de partea lui, curajul.
11. E greu să fie convins, poate să nu continue altercaţia dar rămâne la părerea sa, dreptatea sa nu demonstrează prin cuvinte ci continuând imperturbabil să facă ce a început, adeseori face dovadă a unei deosebite măiestrii diplomatice, reuşind să evite conflictul, căci ştie că conflictul odată început, îi va veni foarte greu să facă compromisuri.
12. E un estet, îi place să citească şi să mediteze la frumuseţea lumii dimprejur, îi plac stările sufleteşti armoniase, reţine în memorie sunetele, culorile, mirosurile, dar reţine şi mai intens trăirile neplăcute, se bazează cu totul pe gustul său, dispreţuieşte moda şi consideră că fiecare om trebuie să aibă ceva propriu, individual, apartamentul tebuie să fie plăcut şi frumos, acesta este pentru el acelaşi lucru, într-un mediu neplăcut se simte prost.

4. I. G., 34 ani, Analist financiar la o societate de leasing – iSAJ
1. Oamenii au de regulă încredere în el şi nu fără motiv, nu-i place să profite de relaţiile amicale pentru treburi: prietenia contează la el mai mult decât orice altceva. Este politicos, are tact, un simţ artistic subtil şi ştie să-l aplice, ştie fără greş cine pe cine nu iubeşte, cine spre ce tinde, cine pe cine influenţează şi cece, el nu are sentimente incomplete, el sau iubeşte şi atunci e gata să facă orice pentru omul respectiv, sau urăşte şi atunci e greu să-l convingi.
2. Celor care nu-l cunosc li se pare o fire retinuta chiar ursuză şi un om sec, el de regulă manifestă răceala şi imparţialitatea, nu ştie să se distreze singur, îi plac oamenii cu o fire veselă, care ştiu să glumească, care sunt în stare de o păcăleală grozavă, în tovărăşia lor parcă se simte şi el mai vesel, îşi subordonează propriile emoţii stărilor sufleteşti ale altora, între cei veseli este vesel, între cei supăraţi e supărat.
3. Arareori discută problemele importante, dirijează raporturile cu ceilalţi nu atât prin cuvinte cât cu ajutorul intonaţiei şi privirii, nu-l priveşte pe interlocutor drept în faţă de parcă i-ar fi teamă să-l pârjolească cu privirea.
4. Îl caracterizează în prea mică măsură trufia şi cu atât mai puţin ambiţia, nu se laudă, nu se făleşte, adesea cariera îi este indiferentă, nu-l interesează ce părere au despre el oamenii străini, dar este de cele mai multe uri un truditor conştiincios şi de nădejde, are un simţ dezvoltat al datoriei şi pretinde altora acelaşi lucru, ştie să supună pe oameni propriei sale voinţe, dacă aceasta o cer interesele familiei, ale cauzei, firea lui poate fi adesea caracterizată ca severă, ştie să concentreze eforturile sale şi ale altor oameni pentru atingerea scopului comun, şi să ducă la bun sfârşit printr-un efort susţinut tot ce şi-a propus.
5. Compară mereu realitatea cu idealul şi adesea preferă pe acesta din urmă, critică oamenii, moravurile societatea, adesea se caracterizează prim judecăţile sale aspre, discută cu accente critice acţiunile oamenilor într-un cerc restrâns, de obicei ţine minte şi binele şi răul, consideră necesar să exprime aceste aprecieri, preţuieşte prietenia şi nu iartă trădarea.
6. Este precaut, îi vine greu să se decidă la schimbări radicale în viaţa sa: să-şi schimbe domiciliul, să-şi apropie un nou prieten, să se ocupe cu o treabă nouă; e foarte îngrijit şi pretenţios.
7. Când se află într-un anturaj nou este un om liniştit şi modest, ascultă şi observă dacă există vreo posibilitate de a câştiga bunăvoinţa celor prezenţi, de a-i determina să accepte idealul său propriu al raporturilor dintre oameni, dacă această posibilitate nu există va continua să tacă, sau poate chiar pleacă. Cînd se află printre oamenii săi este activ, vorbăreţ , “ai lui” sunt cei care au acceptat normele lui etice.
8. Atunci când este vorba despre familie, despre o colectivitate caută să creeze în primul rând un spirit de ajutor reciproc, un colectiv de oameni ce gândesc la fel, care se înţeleg reciproc prin jumătăţi de cuvânt, consideră că încrederea reciprocă este condiţia esenţială a succesului, de aceea acordă o importanţă colosală problemelor morale, chiar şi în mărunţişuri, fiindcă o minciună mică generează o mare lipsă de încredere, adesea proclamă idealurile raporturilor umane, vorbeşte cu entuziasm despre aceea cum ar trebui să fie oamenii, despre familia unită reuşită, despre fericirea care se sprijină pe dragoste şi încrederea unuia faţă de celălalt.
9. Consideră că omul are dreptul asupra sentimentelor sale, asupra propriilor dorinţe şi simpatii şi antipatii, se pronunţă împotriva prefăcâtoriei, a tendinţei de a trece peste raporturi neplăcute, propăvăduieşte respectul faţă de sine, e revoltat de tot ce este tulbure, lipsit de armonie, nedefinit, e împotriva nesiguranţei şi a lipsei de voinţă.
10. Ii este străină libertatea sexuală, păstrează fidelitatea conjugală din respect pentru sine, în dragostea dinainte de căsătorie e schimbător, căci nu poate să continue raporturi care au devenit intolerabile, nu-i plac cei care nu sunt în stare să iubească, primul se decide să se despartă, deşi nu manifestă iniţiativă în apopierea de celălalt, e în stare să se ducă până la celălalt capăt al lumii după iubire.
11. E un rafinat, se îmbracă foarte elegant şi original, principalul este să-şi placă sie însuşi, fiecare lucru al său trebuie să se apropie de perfecţiune, un lucru cât de cât zgâriat sau rupt pierde în ochii lui orice valoare, e uşor să-l acuzi de ataşament exagerat faţă de obiecte, suportă greu sărăcia, e foarte pretenţios în ce priveşte corectitudinea limbajului, îi place să dăruiască lucruri utile şi nu e zgârcit în această privinţă, dar numai din proprie iniţiativă, când celălalt începe să-i ceară cu insistenţă un obiect se desparte de el cu greu, fixează termenul de înapoiere şi nu se ruşinează să amintească despre aceasta.
12. Adesea e reţinut, asociabil, necomunicativ, are o atitudine independentă, bănuitoare, e foarte susceptibil, trăieşte într-o lume de sentimente puternice şi adânci, a unei mari iubiri faţă de bine şi o mare ură faţă de ce consideră că e rău şi nu ascunde aceasta.
13. E sensibil la suferinţa celuilalt, are tendinţa de compasiune, boala, neplăcerile celuilalt îl domină cu totul şi în acele momente nu e în stare să se gândească la altceva şi cere şi de la alţii un devotament similar, nu importă faptul că nu e în stare să ofere un ajutor real.
14. Nu exteriorizează niciodată mânia sau ura, se va comporta deosebit de politicos şi mândru, numai un prieten bun îl poate surprinde ciufulit sau neglijent, e întotdeauna “încheiat la toţi nasturii”, mobilizat sufleteşte, e extrem de intolerant faţă de neglijenţă, dezordine.
15. Acasă păstrează o curăţenie şi o ordine ideală, face adesea curat, când vine acasă trebuie să găsească asemenea condiţii încât să dispară oboseala, ne distinge ordinea de frumuseţe, consideră că lucrurile trebuie aşezate frumos nu oricum, consideră drept una din calităţile principale ale partenerului să fie pus la punct în ce priveşte îmbrăcămintea şi aspectul exterior, îl învaţă să fie ordonat dar nu bruscându-l ci prin exigenţă treptată.
16. Ii vine greu să determine talentele, capacităţile reale ale oamenilor de aceea are o abordare egalizatoare a acestora, pretinde de la toţi acelaşi lucru, uneori subapreciază pe cei din jur, alteori îi supraapreciază, urăşte pe cei care împart oamenii în caste, îl supără dacă cineva vrea să afle priceperea lui, talentele sale potenţiale sau se laudă faţă de alţii cu propriile sale talente.
17. Îl bucură dacă alţii au o atitudine pozitivă faţă de el, un zâmbet poate să facă să-i dispară jignirea, uită de ce a fost dacă celălalt manifestă bunăvoinţă faţă el, poţi destul de mult timp să-l apropii sau să-l îndepărtezi, nu poţi să-l refuzi, aşa procedează dualul său: promite, mai minte, mai răsuceşte, ocupând întotdeauna o poziţie avantajoasă pentru el.
18. Poate să-şi planifice munca pe puncte, dar adesea nu reuşeşte să-o îndeplinească deoarece planul nu e realist. Îl caracterizează cuvântul “datorie”: e în stare să spele podeaua având febră, fiindcă trebuie să fie curat în casă, nu e întotdeauna clar faţă de cine şi-a asumat această obligaţie, el însuşi crede că faţă de cei apropiaţi.
19. Este muncitor, conştiincios, plin de străduinţă şi dârzenie, prefer munca pe care o poţi face repede şi de ale cărei rezultate te poţi bucura, are mereu impresia că rămâne în urmă deşi ceilalţi îl consider punctual, necesitatea de a executa o lucrare într-un termen dat îl enervează.

Bibliografie

• Briggs Myers, Isabel, Gifts Differing, Consulting Psychologists Press, Inc., Palo Alto, California, 1980
• Glover, E., Freud ou Jung? , P.U.F. , 1954,
• Hedges, Patricia, Personalitate si temperament – Ghidul tipurilor psiihologice, Editura Humanitas, 1999
• J. A. C. Brown, Freud und the Post-Freudians, Penguin Books, Baltimore, Maryland, 1967,
• Jacobi, Jolanda The Psychology of C. G. Jung, New Haven and London, 1962
• Jung, C. G., L’énergétique psychique
• Jung, C. G., Tipuri psihologice, Editura Trei, 2004
• Keirsey, David şi Bates, M., Please Understand Me: Character and Temperament Types, Prometheus Nemesis Book Co. Us, 1972
• Keirsey, David, Portraits of Temperament, Prometheus Nemesis Book Co. Us, 1987
• Kroeger, Otto şi Thuesen, Janet M., Type Talk, The 16 Personality Types that Determine how we Live, Love and Work, Oxford Psychologists Press, 1988
• Page, Earle, Looking at type, Centre for Application of Psychological Type Inc., Florida, 1983
• Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970

Tratamente naturiste pentru parodontoza

Potrivit statisticilor, 70% dintre oamenii din intreaga lume sufera de paradontoza (parodontopatia sau mobilitatea dentara), o afectiune cronica de tip inflamator si de origine microbiana, in ultimii ani cazurile fiind in continua crestere.
Paradontoza reprezinta o degenerare a paradontiului, tesut prin care sunt fixati dintii in osul maxilarelor, constand in retractia gingiilor, dezvelirea pronuntata a dintilor si, in final, caderea lor. Este o boala a gingiilor si nu a dintilor.

Boala, in stadiu mai avansat, este considerata ireversibila, evoluatia ei putand insa fi stopata printr-o buna igiena orala si cu ajutorul medicului stomatolog.

Paradontoza evolueaza in timp indelungat si progresiv cu simptome discrete, de aceea este foarte importanta o diagnosticare din timp a bolii. Apare atunci cand organismul este slabit, cu imunitate scazuta si expus pentru o perioada lunga de timp la stres de diverse cauze. La inceput gingia isi pierde culoarea roz devenind un rosu aprins, apoi se atrofiaza, retragandu-se spre baza dintilor, iar in faze avansate dintii incep sa se miste si sa cada pe rand, in strarea cea mai avansata a bolii.

Principalele simptome ale paradontozei sunt:

– inflamatia si sangerarea gingiei la periaj;
– miros neplacut al gurii (halena);
– prurit, senzatie de tensiune interdentara;
– gingii fragile, care se desprind usor de dinti.

Factori care contribuie la declansarea paradontozei:

– depunere de tartru pe dinti;
– o igiena bucala deficitara;
– pozitia dintilor pe arcade;
– cariile;
– lucrari protetice adaptate incorect;
– factori generali: varsta, predispozitia genetica, anumite boli cronice (ex: diabetul zaharat), stresul, imunitate scazuta, starile fiziologice (sarcina, pubertatea);
– fumatul, consumul de cafea si bauturi alcoolice in exces;
– o alimentatie bogata in zahar, deficiente de vitamina C, calciu si acid folic etc.

Tratamentul paradontozei

Tratamentul este destul de complex si, in general, nu implica vindecarea completa ci doar incetinirea evolutiei bolii.

Tratamentul se aplica de catre medic in cabinetele stomatologice si, in functie de stadiul bolii, poate consta in aplicatii locale de antiinflamatoare si antibiotice, interventii chirurgicale (chiuretajul gingival si subgingival, chirurgia osoasa alveolara, gingivectomii), tratament ortodontic si de imobilizare, restaurari coronare sau protetice etc.

Cateva tratamente naturiste pentru paradontoza:

• Maseaza gingiilor cu ulei de masline (ajuta la atenuarea durerilor si cicatrizarea ranilor);
• Seara inainte de culcare, dupa spalarea pe dinti, se pun 2-3 picaturi de ulei de susan pe deget si se maseaza gingiile, tratamentul dureaza minim 3 luni.
• Mesteca in fiecare zi o radacina de hrean care, datorita proprietatilor sale revulsive creste afluxul de sange in zona gingiilor;
• Tinctura de Hrean – sub forma de frectii locale, clatiri ale gurii cu tinctura diluata (20 picaturi la un pahar cu apa), cataplasme.
• Clateste gura, timp de 5 minute, de 3 ori pe zi, cu un amestec din 40 de picaturi de tinctura de propolis diluate in 50 ml apa sau cu tinctura din scoarta de stejar (diluata cu apa);
• Maseaza gingiile zilnic cu sare marina, suc de aloe vera sau zeama de lamaie;
• Mesteca zilnic 4-5 g de propolis, apoi inghite, pana la vindecare;
• Faceti gargara cu decoct de scoarta de stejar 4-5 linguri la o cana de apa;
• Aplica pe gingii, pe spatiile dintre dinti, coenzima Q10 (reduce inflamatia);
• La fiecare periaj, presara pe pasta de dinti extract din seminte de strugure (foloseste o periuta de dinti cu peri foarte moi).
sursa: feminin.netul.ro

RETETE DE PASTE DE DINTI NATURALE

Reteta 1: 2 parti argila alba (pulbere), 1 parte menta (pulbere), 0,5 parti cimbrisor (pulbere), 1 parte musetel (pulbere).
Amestecul se pastreaza intr-un borcanel inchis in dulapior
ul de la baie. In momentul folosirii, se ia din el o lingurita si se amesteca fie cu apa, fie cu un ceai de plante (salvie, galbenele, zmeur, rachitan etc.) pana se obtine o pasta omogena, gata pentru periaj.
Reteta 2: 1 parte argila alba (pulbere), 0,5 parti zmeur frunze (pulbere), 1 picatura menta ulei esential.
Argila si pulberea de zmeur se pastreaza intr-un recipient, din care la nevoie se ia o cantitate egala cu o lingurita si se mixeaza cu apa, pana la omogenizare. La final, se adauga si picatura de ulei de menta. Pulberile de plante se obtin macinand planta uscata cu ajutorul rasnitei de cafea.
Reteta 3: Se umezeste peria de dinti si se incarca cu pulbere de argila cat cuprinde, iar deasupra se adauga o picatura de tinctura de propolis (30%). Cu aceasta compozitie se realizeaza periajul dentar, de doua ori pe zi.
Reteta 4: 1 lingurita argila alba (pulbere), 1 picatura fenicul ulei esential, musetel infuzie. Se amesteca argila cu infuzia de musetel, pana se obtine o pasta omogena, la care se adauga picatura de ulei de fenicul.

RETETE PENTRU APE DE GURA NATURALE
Apa de gura cu propolis: 250 ml (1 pahar) apa, 10 picaturi tinctura de propolis 30%. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu menta si busuioc: 250 ml busuioc (macerat la rece sau infuzie), 1 picatura de ulei esential de menta. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu argint coloidal: 250 ml (1 pahar) apa, 2 linguri argint coloidal. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu plante antiseptice: 1 parte musetel (macerat la rece/infuzie), 1 parte coada-soricelului (macerat la rece/infuzie), 1 parte salvie (macerat la rece/infuzie), 1 parte cimbrisor de camp (macerat la rece/infuzie). Se clateste gura dupa periaj.
Toate aceste preparate pot fi folosite si in scop preventiv, dar sunt eficiente si in tratarea gingivitelor, parodontopatiilor, abceselor dentare, aftelor etc.
dr. stomatolog
CRISTINA CHIPER, tel. 0726/54.95.09

Inflamatie a gingiei ca urmare a unor mici leziuni. Poate fi de natura iritativa, toxica sau infectioasa si se manifesta prin congestiem sangerare, ulceratii.
Plante ce pot fi utilizate – afinul, cimbrisorul, coada calului, jalesul, sunatoarea, trandafirul.
Uz extern
Afinul – infuzie din 2 lingurite afine uscate, zdrobite, peste care se toarna o cana cu apa clocotita – 250ml. Se lasa acoperita 20-30 de minute si apoi se strecoara. Se face gargara de mai multe ori pe zi, una inaininte de culcare.
Cimbrisorul – decoct din 1-2 linguri pulbere planta, la o cana cu apa-250ml. Se fierbe 5-10 minute si apoi se strecoara. Se fac spalaturi bucale.
Coada calului – decoct din 2 lingurite de planta maruntita, la o cana cu apa-250ml. Se face gargara de mai multe ori pe zi.
Jalesul – infuzie din 2 lingurite de frunze la 100ml de apa, cu care se clateste gura sau se tine calduta in gura, cate 5 minute.
Sunatoarea – infuzie din 2 linguri cu planta uscata, maruntita, peste care se toarna 200ml apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute si apoi se strecoara. Se fac gargare de mai multe ori pe zi din care una seara, inainte de culcare.
Trandafirul – infuzie din 3-5 linguri cu petale, peste care se toarna 200ml apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute si se strecoara. Se face gargara de trei ori pe zi.

Aspirina vegetala

Scurt istoric
In urma cu aproape 200 de ani, chimistul francez Leroux a obtinut din coaja de salcie (Salix sp.) primul extract cu efect de scadere a febrei, salicina, un fel de aspirina primitiva. In 1835, chimistul german Karl Lewieg a descoperit acidul salicilic, iar in 1868 un grup de chimisti germani condus de Adolf Kolbe a obtinut aceeasi substanta dintr-o varietate de carbune extrem de raspandita (huila). Apoi, acidul salicilic a primit numele de aspirina, care s-a raspandit in intreaga lume: era primul medicament de sinteza din istoria omenirii. De atunci au trecut mai mult de o suta de ani, iar aspirina a reusit sa reziste invaziei noilor medicamente alopate. Pe langa traditionalele utilizari (in guturai, gripa si dureri de cap), s-au descoperit noi si noi proprietati ale sale, de la reducerea incidentei infarctului miocardic, pana la inhibarea cresterii anumitor tipuri de tumori.
Pe de alta parte, mii de oameni au murit din cauza abuzului de aspirina (care provoaca hemoragii grave), altii au facut sau si-au agravat gastrita sau ulcerul gastric, si-au scazut dramatic capacitatea de aparare a organismului impotriva infectiilor ori si-au grabit moartea prin fragilizarea vaselor de sange care iriga creierul. Aceste neajunsuri cu adevarat grave ale aspirinei i-au facut pe cercetatori sa isi orienteze atentia spre sursele naturale de aspirina. Astfel s-a ajuns la punctul din care s-a plecat in urma cu 200 de ani. Prezentam in continuare proprietatile exceptionale ale plantelor care contin salicilati – adevaratele aspirine vegetale.
Efecte terapeutice
Sute de studii realizate in spitale si clinici din intreaga lume au pus in evidenta proprietatile terapeutice cu adevarat exceptionale ale salicilatilor din plante, izolati sub forma aspirinei vegetale. Iata cateva din cele mai importante indicatii si proprietati terapeutice ale acidului salicilic:

– febra, guturai, gripa. Acidul salicilic are un efect febrifug rapid si eficient, actionand direct asupra mecanismelor de reglare termica din creier. El determina cresterea debitului de sange periferic si provoaca transpiratia, care este cel mai simplu mecanism de reglare a temperaturii corpului. Ca atare, plantele care contin cantitati mari de salicilati sunt recomandate in racelile de toate felurile, atat pentru a grabi procesul de vindecare, cat si pentru a diminua suferintele produse de boala.

– dureri de cap, dureri reumatice, inflamatii ale articulatiilor. Acidul salicilic este eficient mai ales in durerile de intensitate medie si mica. Este folosit in cefalee (dureri de cap), dureri musculare, dureri articulare. Actiunea anti-durere are loc la nivelul creierului, unde acidul salicilic are efect inhibitor asupra centrilor nervosi. Are efect antiinflamator asupra tuturor tesuturilor inflamate (cum este cazul in reumatismul acut sau cronic) sau cu edeme.

– ischemie cardiaca, predispozitie spre infarct. In urma unor studii realizate la Universitate de Medicina din California si la cea din Colorado s-a ajuns la concluzia ca 500 mg de acid salicilic luat zilnic timp indelungat reduce cu 20-50% riscul infarctului miocardic (atac de cord) la bolnavii cardiaci. 500 mg de acid salicilic sunt continuti de: 5-7 grame de pulbere de coaja de salcie (Salix fragilis sau Salix purpurea) sau 4-5 grame de muguri de plop (Populus alba sau Populus tremula).

– guta. Acidul salicilic favorizeaza eliminarea pe cale urinara a acidului uric aflat in sangele bolnavilor de guta (boala caracterizata prin depunerea acidului uric in exces la nivelul articulatiilor mici, ceea ce produce imobilitatea articulatiilor si dureri atroce);

– tromboflebita, tromboza, accident vascular cerebral (hemoragie cerebrala). Rolul binefacator al acidului salicilic se datoreaza efectelor sale antiagregante plachetare, adica acelei capacitati de a se opune aglomerarii si conglomerarii plachetelor sanguine (trombocite) responsabile direct de coagularea exagerata a sangelui si de consecintele acesteia: aparitia de trombusuri in vasele miocardului, de hemoragii sau de zone de necroza in creier. Efectul benefic a fost observat mai ales la persoanele care prezinta risc crescut pentru aceste accidente (hipertensivii, diabeticii, obezii).

– sterilitatea masculina. Mecanismele de actiune in acest domeniu sunt insuficient elucidate, dar este cert ca atat cantitatea, cat si motilitatea spermatozoizilor este imbunatatita sub actiunea acestei substante.

– boli virale (herpes, gripa, HIV). Acidul salicilic nu distruge virusii, dar inhiba actiunea lor daunatoare asupra organismului;

– prevenirea cataractei. Conform cercetarilor unui reputat oftalmolog de la Facultatea de Medicina a Universitatii Yale, acidul salicilic este capabil sa previna sau sa intarzie mult aparitia cataractei, actionand asupra unei enzime care favorizeaza acumularea de sorbitol (substanta zaharata responsabila de formarea cataractei la o varsta mai inaintata) in cristalin.

– cancer, tumori benigne. Prin mecanisme inca neelucidate, acidul salicilic s-a dovedit capabil sa incetineasca si uneori chiar sa opreasca dezvoltarea unui proces tumoral malign produs in laborator asupra unor animale de experienta.

Surse naturale
Salcia (Salix sp). Insasi denumirea de acid salicilic a aspirinei este imprumutata de la numele stiintific al zecilor si sutelor de specii de salcie raspandite pe intreg globul. Coaja salciei, culeasa primavara, inainte sa-i dea frunzele, este extrem de bogata in salicilati, fiind initial materia prima pentru aspirina, inainte sa fie descoperit procedeul de prelucrare chimica a huilei.

Plopul. La noi in tara exista patru specii de plop (plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), plopul tremurator (Populus tremula) si cel hibrid (Populus hibrida)), ai caror muguri sunt bogati in salicilati. Mugurii se culeg la sfarsitul lui februarie si inceputul lui martie. Pe langa efectul de aspirina naturala, ei mai au proprietati antiinfectioase si cicatrizante (mai ales plopul negru), stimulente ale regenerarii tesuturilor si ale sistemului imunitar.

Taula (Spiraea salicifolia). Este un arbust care creste in zona de campie, fiind una din cele mai bogate plante in acid salicilic din lume. De altfel, se presupune ca de la denumirea stiintifica a acestei plante provine si denumirea „aspirina”.

Cretusca (Filipendula ulmaria). Este o planta care infloreste in lunile de vara, cu flori delicate, albe, cu un miros foarte dulce, asemanator cu al mierii. Partea sa aeriana este mai bogata in acid salicilic decat coaja de salcie si, in plus, i se atribuie un efect antiinfectios puternic. Un aspect important este acela ca numai in stare proaspata planta contine salicilati, acestia evaporandu-se prin uscare.

Iasomia (Jasminum officinalis). Este o planta care creste in zona sub-tropicala, are flori albe cu un parfum extrem de suav si de placut. Initial, iasomia a fost si ea una din sursele naturale de aspirina, pe langa salicilati avand principii aromatice cu efecte cu totul exceptionale: febrifuge, antialgice, stimulente generale, reglatoare foarte subtile ale activitatii nervoase.

Portocalele (coaja si fruct) sunt si ele surse naturale de aspirina, ceea ce explica efectul lor foarte bun in gripe, bronsite acute, afectiuni infectioase cu febra in general. Se recomanda sucul obtinut din fructul intreg (cu tot cu coaja) obtinut prin mixare, care se consuma cat mai proaspat. Este febrifug, stimulent imunitar, relaxant, antivomitiv, reduce durerile de cap.

Pericole si accidente la care se expun consumatorii de aspirina de sinteza
Putini oameni stiu ce risc presupune consumul, mai ales cel abuziv, de aspirina (adica de acid salicilic obtinut sintetic). Foarte multi isi fac rau fara sa stie, luand aspirina la cel mai mic simptom, fara a consulta medicul. Acidul salicilic sintetic, adica aspirina, provoaca urmatoarele neajunsuri:

– Produce tulburari grave de coagulare a sangelui, favorizand producerea hemoragiilor interne. In fiecare an, iarna mai ales, zeci de persoane sunt internate in spital cu hemoragii interne grave produse de abuzul de aspirina.

– Favorizeaza aparitia ulcerului gastric si a gastritei hiperacide. Asa numita “aspirina tamponata” inlatura in buna masura acest neajuns, dar nu total, deoarece afectarea directa a mucoasei gastrice nu este singurul mecanism prin care acidul salicilic sintetic produce aceasta categorie de boli.

– Inhiba actiunea antimicrobiana a leucocitelor (principalele celule ale sistemului imunitar), ceea ce are consecinte negative asupra organismului uman, impiedicand astfel unele procese imunologice. Inhiba productia de anticorpi (factori sanguini specifici de aparare imunologica), de unde rezulta o rezistenta mult mai slaba in fata unor boli infectioase cum ar fi gripa, de exemplu (contrar credintei populare ca aspirina ajuta la vindecarea gripei). Este important de stiut insa ca acest efect este specific numai aspirinei sintetice, nu si salicilatilor aflati in stare naturala in plante!

Concluzii practice
1. Evitati auto-medicatia. Atunci cand va hotarati sa faceti un tratament cu aspirina sau cu medicamente care ar putea contine aceasta substanta, consultati mai intai medicul pentru a evita astfel intoxicarea cu acest produs, care in cantitati mari este extrem de periculos.

2. Folositi sursele naturale de aspirina, cum ar fi scoarta de salcie plesnitoare (Salix fragilis) sau salcie rosie (Salix purpurea), mugurii de plop alb (Populus alba) sau plop tremurator (Populus tremula). Toate sunt plante extrem de abundente in flora noastra. Cel mai eficient este extractul combinat din aceste plante, obtinut prin macerare plus decoctie.

Iata reteta: se pun 2 linguri de planta bine maruntita la macerat in jumatate de pahar de apa de seara pana dimineata; dimineata se filtreaza, iar solutia rezultata se pune deoparte; planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de pahar de apa vreme de 5 minute dupa care se lasa sa se raceasca. In final, se combina maceratul la rece cu decoctul racit (trebuie sa aiba sub 40 de grade Celsius), iar preparatul obtinut se consuma in 1-2 reprize, avand toate efectele benefice ale aspirinei anterior mentionate.

3. Studiati cu atentie sursele mascate de aspirina, cum ar fi diferitele pilule contra racelii, comercializate in farmacii. Atunci cand intalniti denumirea de aspirina sau de acid acetilsalicilic, trebuie sa fiti foarte prudenti in administrarea medicamentului respectiv.

4. Nu faceti tratamente indelungate cu aspirina de sinteza, deoarece efectele secundare nocive vor fi mai mari decat cele benefice. Preferati mai bine o sursa naturala. Pentru prevenirea infarctului, de exemplu, inlocuiti cele 500 mg de aspirina cu coaja de salcie sau muguri de plop.

5. Consumati suc de portocale preparat casnic. Pe langa salicilatii usor asimilabili, veti beneficia si de aportul flavonoidelor, esentelor volatile, vitaminelor si acizilor organici pe care acestea le contin. In afectiuni cronice cum ar fi reumatismul, tromboflebita, bolile cardiace etc. se recomanda sucul obtinut dintr-o portocala cu tot cu coaja, 1 lingura de miere si o jumatate de pahar de apa de izvor. Toate aceste componente se maruntesc bine cu mixerul de bucatarie, dupa care se filtreaza si se consuma pe stomacul gol. Gustul este destul de puternic, aproape neplacut, dar efectele benefice sunt cu totul extraordinare. Acelasi suc este indicat in guturai si in stari gripale, in locul “pilulelor minune” cu aspirina de sinteza, care nu reusesc sa imite aroma si efectele terapeutice ale citricelor.

Stiati ca…
… acidul salicilic a fost descoperit inca din antichitate?

Descoperirea aspirinei a fost anticipata inca din anul 400 i.Hr. de catre parintele medicinii moderne, medicul grec Hipocrate. Acesta recomanda utilizarea pulberii din coaja de salcie (Salix sp.) pentru scaderea temperaturii corpului, iar femeilor gravide ajunse la termen le recomanda sa mestece frunze de salcie pentru diminuarea durerilor nasterii. El afirma ca atat coaja, cat si frunzele de salcie contin “un principiu subtil” cu efect antitermic si analgezic. Aceasta l-a determinat pe cercetatorul francez Leroux sa cerceteze coaja de salcie si sa descopere astfel salicina.

…denumirea aspirinei nu s-a stabilit nici in ziua de azi de unde provine? Cei mai multi cercetatori sustin ca provine de la planta Spiraea salicifolia, care este foarte bogata in acid salicilic. Germanii sustin ca termenul aspirina ar proveni din limba germana unde Spiersaure este denumirea acidului salicilic.

… populatia planetei consuma munti de aspirina?

Pe plan mondial, se consuma anual aproape o suta de mii de tone de aspirina – mai mult de 5 miliarde de tablete de aspirina la o populatie a planetei de aproape 7 miliarde de oameni. In Europa si in SUA se inregistreaza consumul cel mai mare de aspirina si tot aici sunt si cele mai multe cazuri de deces din cauza abuzului.

sursa: kamala.ro

Hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială este o afecţiune foarte des întalnită. Creşterea tensiunii arteriale peste media şi limitele normale este însoţită de ameţeli, dureri de cap, astenie. Alături de unii alcaloizi din plante sau alte substanţe active utilizate în fitoterapie, o serie de plante sau ceaiuri medicinale consumate sub formă de infuzii, macerate şi tincturi, în cure de lungă durată, pot regla tensiunea sangelui în artere, înlăturand sau ameliorand efectele produse de această boală.

Macerat de usturoi cu miere şi propolis

Reţeta acestui remediu provine din vechea medicină chinezească şi se bazează pe virtuţile terapeutice ale celor trei ingrediente de bază: usturoiul, propolisul şi mierea de albine.
Mai întai se prepară tinctura de usturoi 60 la sută (600 g de bulbi trecuţi prin maşina de tocat carne la 1 l alcool de 90-95°). Se lasă la macerat o săptămană, folosindu-se doar lichidul de după decantare. Apoi se prepară tinctura de propolis: la 100 ml alcool de peste 80° se adaugă 20 g propolis; amestecul se introduce într-un vas, se încălzeşte la 30-35°C şi se amestecă bine; procedura se repetă zilnic, timp de o săptămană, după care, amestecul se lasă la decantat şi se alege doar lichidul curat. Se amestecă apoi cele trei ingrediente: 62 la sută tinctură de usturoi, 32 la sută miere de albine (de preferinţă provenită de la flori de salcam, deoarece conţine o mare cantitate de flavonoide, cu acţiune hipotensivă şi diuretică) şi 6 la sută tinctură de propolis. În acest macerat se adaugă o tinctură 10 la sută din flori şi frunze de păducel, talpa gaştei şi frunze de mesteacăn, în părţi egale. Adăugarea acestei tincturi în preparatul de bază se face în proporţie de 10 la sută.

Remediul obţinut se ia sub formă de picături diluate în ceai medicinal sau apă, de 3 ori/zi, cu jumătate de oră înaintea meselor principale sau între mese. Se începe cu 3 picături şi de fiecare dată se mai adaugă la doză cate o picătură. Cand se ajunge la 25 de picături, se păstrează această doză timp de o zi, apoi se continuă luand din doză, de fiecare dată, cate o picătură. Cand se ajunge la 3 picături, se face pauză o zi şi se reia tratamentul. Se continuă în acest fel timp de 1-2 luni. După o pauză de 1-2 luni se poate relua. Acest tratament este contraindicat în hipotensiunea arterială.

Tratarea hipertensiunii arteriale cu plante medicinale

În flora spontană există plante cu principii active cunoscute ca avand efect sedativ şi de reducere a stresului. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală, specialist în fitoterapie, una dintre acestea este talpa gaştei (Leonurus cardiaca), de la care se utilizează partea aeriană: “Este o plantă cu bun efect calmant şi se recomandă, mai ales, în cazul hipertensiunii care survine pe un fond de iritabilitate, manie, încordare. Talpa gaştei are proprietatea de a diminua tensiunea din artere prin reglarea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine. De asemenea, este utilă, alături de păducel, în hipertensiunea instalată la menopauză”. Se prepară infuzie din 3 linguri de plantă la o cană cu apă şi se iau 3-5 linguri/zi. Se poate administra şi sub formă de tinctură: 20 g plantă macerată, timp de 7-8 zile, în 100 ml alcool de 70°. Se iau cate 20-30 de picături, de 2-3 ori/zi.

O altă plantă utilă este păducelul (Crataegus monogyna), de la care se folosesc frunzele, florile şi fructele: “Compoziţia chimică a materiei uscate din această plantă a fost studiată de către farmacişti şi s-a demonstrat că are un efect de scădere a tensiunii arteriale, prin dilatarea vaselor coronare şi vaselor de sange. Planta nu este toxică şi nu dă efecte secundare. Păducelul este nelipsit din tratamentele naturiste pentru bolile inimii şi ale vaselor de sange, fiind acceptat astăzi în tratamentul hipertensiunii şi de către unii medici cardiologi”.

Se prepară infuzie din flori, frunze şi fructe uscate de păducel, o linguriţă la o cană cu apă clocotită. Se iau 3-5 linguri/zi. Efecte deosebite are tinctura de păducel: 20 g plantă macerată 10 zile în 100 ml alcool de 60°. Se iau cate 10-15 picături, de 3 ori/zi, amestecate în puţină apă sau ceai hipotensiv.

Rădăcina de valeriană (Valeriana officinalis), spune dl prof. Milică, este un binecunoscut sedativ şi se recomandă la persoanele care fac hipertensiune pe fondul unor stări de nervozitate şi nelinişte şi care au adesea palpitaţii, crize de sufocare sau dureri abdominale. De asemenea, “ceaiul din frunze de roiniţă (Melissa officinalis) este un bun calmant, antidepresiv şi ajută la eliminarea stărilor de manie, iritabilitate şi frustrare care întreţin adesea sau pot chiar declanşa pusee de hipertensiune”. Acest ceai este indicat, mai ales, persoanelor agitate, care nu se pot odihni.

Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) este recomandată de dl Milică în hipertensiunea însoţită de epistaxis şi în cea apărută la menopauză, această plantă avand, pe langă acţiunea hipotensivă, calitatea de a opri hemoragiile.

O plantă foarte apreciată în reglarea tensiunii arteriale este usturoiul (Allium sativum), în special, tinctura de usturoi, cate 20 de picături de 3 ori/zi, într-un pahar cu apă.

Nu trebuie uitate florile de tei, pentru efectul lor liniştitor, florile de sunătoare, care elimină tensiunea psihică şi uleiul de levănţică, cate 2-3 picături de 3 ori/zi, contra insomniei.

Unele plante, spune dl Milică, acţionează contra hipertensiunii arteriale indirect, prin efectul lor diuretic. Printre acestea, coada calului, mătase de porumb, teci de fasole, frunze de mesteacăn, feciorică, trei fraţi pătaţi, cozi de cireşe amare.

Şi vascul ajută, dar trebuie utilizat cu mare atenţie

O plantă folosită în medicina populară contra hipertensiunii dar care a starnit multe controverse între aceasta şi fitoterapie este vascul. Despre vasc (Viscum album), dl Milică spune că are un bun efect de scădere a tensiunii dar este şi o plantă care are o anumită toxicitate. De aceea, “bolnavii de inimă trebuie să fie foarte atenţi atunci cand folosesc vasc şi, dacă apar aritmii cardiace, trebuie întreruptă administrarea plantei”. De fapt, vascul ar avea un efect reglator, astfel încat la hipertensivi scade tensiunea, iar la hipotensivi ajută la creşterea ei. De reţinut este că se foloseşte numai vascul de pe măr, păr, cireş şi brad. Nu se foloseşte vascul de pe plop, salcie, salcam, stejar şi arţar, care este otrăvitor.

Frunzele de vasc se administrează numai în amestecuri cu alte plante, în doze strict controlate. Iată reţeta unui astfel de amestec: frunze de vasc (30 g), coada calului (20 g), fructe de păducel (20 g), flori de coada şoricelului (10 g), flori de mentă (10 g), flori şi frunze de păducel (10 g). Se prepară infuzie din 1 lingură amestec la o cană cu apă şi se beau 1-2 căni/zi, în mai multe reprize, în cure de 2-3 luni.

Evitarea hipertensiunii impune un regim de viaţă fără stări emotive şi de stres, cu o alimentaţie controlată, bogată în legume, fructe şi lactate, borş de tăraţe, drojdie de bere, oţet de mere, sucuri din sfeclă roşie, hrean, morcov, roşii, lămai şi orz verde, asociate cu remedii din plante medicinale.

Mai trebuie menţionat că un tratament naturist nu substituie medicamentele clasice. Bolnavul trebuie să ia medicamentele stabilite, mai ales în situaţiile de criză hipertensivă. Tratamentul naturist se poate administra în paralel cu medicamentele alopate, ca adjuvant, în toate formele de hipertensiune, mai puţin în urgenţe.
sursa: evenimentul.ro

Masajul cu Preparate Aromate

 

Remedii naturiste-leacuri vechi

Leacuri vechi pentru suferinte stravechi

Medicina a gasit rezolvari pentru multe boli mari. Dar nu si pentru bolile mici, suferinte sezoniere, provocate de anotimpuri. Guturaiul, raceala, durerile de gat si de piept, bronsita si tusea sunt mult mai simplu de vindecat cu un ceai sau cu o prisnita aplicata corect, decat cu un pumn de medicamente. Chiar daca oamenii de stiinta stramba din nas cand e vorba de leacuri stravechi, ele sunt reluate si revazute cu “furie”, in toate tarile mapamondului. Si nu e vorba de a crede in miracole. Interesul pentru traditie este o stare de spirit a lumii contemporane. Chiar daca virtutile anumitor leacuri babesti nu pot fi demonstrate academic, atata vreme cat ele fac bine, cat provin din natura si nu dintr-o fabrica de “elixiruri” chimice, oamenii le prefera. Si le prefera, spre lauda lor, si o gramada de medici care au inteles ca medicina viitorului nu se poate desparti de traditie. In China, pacientul are dreptul sa-si aleaga terapia pe care o prefera. Este ceea ce facem si noi prin leacurile de fata, invitandu-va sa alegeti ce credeti ca v-ar fi de folos.

Crize de astm

In caz de urgenta: doua cesti
de cafea sau doua tablete de ciocolata

Afara e umezeala si ceata, sunteti astmatici si v-ati uitat inhalatorul acasa. Simtiti cum se apropie o criza de astm. Intrati rapid intr-un bar sau o cofetarie si cereti doua cafele tari. Ultimele studii realizate in Canada arata ca administrarea de cofeina slabeste obstructia bronhiilor si usureaza respiratia. Atentie: nu este vorba despre un substitut de medicamente, ci doar de un ajutor de ocazie. Cofeina este un stimulent puternic al sistemului nervos si cardiovascular, cu efecte secundare periculoase: tahicardie, anxietate, convulsii, palpitatii. Nu abuzati! Si ciocolata poate fi folosita in caz de urgenta. Contine magneziu, un antidepresor cunoscut.

Masaj cu usturoi
•Zdrobiti doi catei de usturoi in 500 ml de untdelemn. Aplicati aceasta mixtura pe talpa picioarelor si pe coloana vertebrala, masand usor.
• La fel de eficient este si un catel de usturoi macerat, vreme de opt zile, intr-un pahar de alcool de 90 de grade. La nevoie, puneti cateva picaturi din acest amestec pe o bucatica de zahar.
• Pentru a calma o criza de astm, impregnati cu amestecul de usturoi si alcool o compresa inmuiata inainte in apa fierbinte. Aplicati-o pe piept. Caldura e indispensabila pentru eficienta acestui tratament.

Infuzie de cimbru
Virtutile antiseptice ale cimbrului sunt recunoscute din Antichitate. Crizele de astm fiind declansate adesea de o infectie, cimbrul se dovedeste si in cazul acesta util. Beti 2-3 infuzii pe zi, preparate din 1 lingurita de planta oparita cu 1 cana de apa.

Bronsita
Boala a iernii, bronsita este o afectiune respiratorie legata de obicei de o raceala. Se disting doua tipuri mari de bronsite: acute si cronice. Prima se caracterizeaza printr-o tuse seaca, acompaniata sau nu de febra. Bronsita cronica (dureaza cam trei luni pe an si tine trei ani la rand…) este extrem de frecventa si foarte grava. Simptomele ei sunt o tuse cu expectoratie, care necesita supraveghere medicala.

Inhalatii cu picaturi de eucalipt
Eucaliptul este o planta antiseptica si decongestionanta a cailor respiratorii. El poate fi administrat sub forma de ceaiuri, pastile de supt, produse pentru baie, sirop, picaturi pentru inhalatii. Ultimele sunt deosebit de eficiente in bronsite. Dar atentie: zece mililitri de ulei esential de eucalipt pot duce la deces. In schimb, 0,1 – 0,2 ml/zi (2-3 picaturi) puse in apa fierbinte, pentru inhalatie, nu reprezinta nici o toxicitate. In farmacii exista si alifii cu eucalipt. Alifiile pot fi aplicate pe spate sau pe piept, dar niciodata pe fata sau pe mucoase. (Persoanele bolnave de afectiuni hepatice si copiii mai mici de un an nu trebuie sa apeleze la eucalipt.)

Lapte cu usturoi
La tara, si astazi bronsita se trateaza cu supe bogate in usturoi. O alta versiune a acestui remediu: puneti doi catei de usturoi intr-o cana de lapte rece. Lasati-i sa fiarba 20 de minute, apoi beti lichidul cat mai cald. Reteta poate fi preparata si cu ceapa. Trei cepe se fierb in 500 ml de apa, se strecoara si lichidul se amesteca cu miere.

Inhalatie cu lamaie
Puneti la fiert 750 ml de apa. Stingeti focul. Adaugati 5 picaturi de ulei esential de lamaie. Aplecati-va capul peste vas, acoperiti-va cu un prosop si inspirati. Se repeta de trei ori pe zi.

Frictionari si comprese pe piept
…Cu untdelemn de masline cald, amestecat cu lamaie, usturoi sau ulei aromat de lavanda sau eucalipt.

Cataplasme cu otet de mere
Inmuiati o compresa in apa fierbinte, stropiti-o cu otet de mere si aplicati-o pe piept, acoperita de o folie de plastic. Prin compozitia sa, otetul degaja caile respiratorii superioare – nas, gat, sinusuri, si inferioare: bronhiile si plamanii.
Dureri de gat
Mesagere nedorite ale racelii sau gripei, durerile de gat pot anunta si o infectie virala sau bacteriana, o angina sau o laringita. Cert este ca fac mari probleme la inghitit si e bine sa scapam de ele rapid.

Cataplasme cu musetel
Puneti o lingura de musetel intr-o cana cu apa clocotita si lasati sa se infuzeze cinci minute. Varsati lichidul pe o compresa, stoarceti-o putin, apoi aplicati-o direct pe gat. Acoperiti-o cu o bucata de plastic. Cand se raceste, operatia trebuie repetata. La fel de bune sunt compresele fierbinti cu ulei de masline si apa de colonie din lavanda.

Gargara cu salvie
Planta cunoscuta din Antichitate, salvia da un ulei esential cu proprietati antiinflamatoare si antibacteriene foarte eficiente in caz de inflamatie a gatului si gurii. Doua-trei picaturi de ulei de salvie puse in 100 ml de apa calda sunt mult mai active decat infuzia de salvie, preparata dintr-o lingurita de planta, infuzata cu o jumatate de litru de apa fiarta. Se fac 2-3 gargare pe zi, vreme de 2-3 zile.

Gargara cu miere si suc de lamaie
Diluati in apa fierbinte un praf de sare, sucul unei lamai si o lingurita de miere. De trei ori pe zi.

Gargara cu apa sarata
Un remediu simplu si cat se poate de eficace: amestecati 1 lingurita de sare de masa cu 500 ml de apa calduta si faceti gargara din ora in ora.

Cataplasme cu sare grunjoasa si suc de lamaie
Luati un pumn de sare grunjoasa, stropiti-o cu suc de lamaie fierbinte, intindeti sarea umeda pe un tifon si aplicati-l pe gat, vreme de o ora. Inveliti bandajul cu un fular.

Gargara cu otet de mere
Antiseptic si bactericid, otetul de mere este inainte de toate un fortifiant excelent, ideal pentru a spori rezistenta organismului impotriva neplacerilor iernii. E firesc, deci, sa usureze si durerile de gat. Amestecati o lingura de otet de mere cu o lingurita de miere. Diluati-le cu ceai de musetel si faceti gargara.

Bolile toamnei

Retete de vindecare cu alimente
Racelile

Simptomele clasice: guturaiul si tusea, insotite adeseori de dureri de cap si de gat, de o stare generala proasta, de dureri ale membrelor si frisoane.
Autorii: rino-virusurile ce se fixeaza in special pe mucoasa nazala, iritand-o. Imbolnavirea este favorizata de un sistem imunitar slabit din cauza frigului sau a stresului excesiv.

Alimente iuti
Desfunda nasul mai bine decat medicamentele, pentru ca lichefiaza secretiile de pe caile respiratorii. Cele mai eficiente remedii: o bucatica de ardei iute (mestecata in gura) sau 10-20 picaturi de Tobasco intr-un pahar cu apa. Si bineinteles… usturoi – dar proaspat si crud.

Usturoi: “penicilina ruseasca”
Rusii – in special – cred orbeste in puterea vindecatoare a usturoiului in caz de raceala. Si pe buna dreptate, caci efectul lui antibacterian a fost confirmat intre timp si de oamenii de stiinta. Iata o reteta: curatati de coaja 5 catei de usturoi, zdrobiti-i si amestecati-i cu 5 lingurite de zahar. Turnati deasupra putina apa si puneti-i pe foc pana dau in clocot. Lasati-i sa stea 5 minute si apoi strecurati zeama. Se ia cate o lingurita de zeama de-a lungul zilei.

Ceapa
“Leacul atoatevindecator” are si el efect antibacterian si antiviral si este extrem de eficient – sub toate formele – in caz de raceala. Iata doua retete:

• Se taie o ceapa mare felii si se pune peste noapte pe o farfurie, langa pat. Prin inhalarea mirosului de ceapa, raceala “erupe” si se vindeca mai repede.

• Taiati marunt 1-2 cepe si turnati peste ele apa clocotita. Lasati-le putin sa se infuzeze si beti apoi ceaiul fierbinte de ceapa, indulcit cu putina miere.

Cataplasme cu cartofi
Sunt foarte eficiente atunci cand va doare gatul. Fierbeti 2 cartofi mari pana ce se inmoaie, zdrobiti-i pana ce obtineti un piure, impachetati-i fierbinti in jurul gatului. Deasupra mai puneti un prosop de in (uscat) si apoi un sal de lana. Nu le scoateti decat atunci cand cartofii s-au racit.

Otet de mere
Pentru desfundatul nasului este bine sa incalziti otet de mere (o ceasca) si sa inhalati aburul. Alternativ, puteti lua de trei ori pe zi cate o lingurita de otet de mere diluat in 1/2 pahar de apa.

Bautura cu mustar
In caz de raguseala sau voce suprasolicitata, va recomandam o bautura cu mustar, miere si suc de lamaie: amestecati cate o lingura de mustar, de miere si de suc de lamaie si beti “medicamentul” astfel obtinut seara, inainte de culcare.

Lamaie
Zeama de lamaie desfunda si ea nasul. Trageti pe nas o lingurita de zeama de lamaie proaspat stoarsa. Lasati sa actioneze putin, dupa care suflati-va nasul cu putere.

Propolis
Mestecati, indelung, o bucatica de propolis solid. Alternativ, lingeti de pe o lingura de lemn miere amestecata cu lamaie.

Reteta bunicii
Sunteti racit? Mancati supa fierbinte de pasare. Si-a gasit consacrarea de curand, cand s-a descoperit ca in carnea de pasare exista cisteina, un aminoacid. Aceasta este foarte asemanatoare cu Acetilcisteina, un medicament prescris de medici pentru combaterea bronsitei si afectiunilor respiratorii.

Amigdalita
Este o afectiune provocata de bacterii, in special de streptococi, si apare, frecvent, odata cu raceala. Se manifesta prin inflamarea amigdalelor, roseata in gat si dureri ce radiaza de multe ori pana la urechi si dinti. Alte simptome: febra, frisoane si dureri ale membrelor.

Miere
Inghititi incet cate-o lingurita de miere de cateva ori de-a lungul unei zile sau faceti gargara cu o lingurita de miere si putin otet diluate intr-un pahar cu apa calda.

Otet de mere
O compresa cu otet de mere potoleste durerile de gat: inmuiati un stergar de bucatarie intr-un sfert de litru de otet de mere, stoarceti-l bine si infasurati-l in jurul gatului. Puneti deasupra un fular de lana si stati asa 30 de minute.

Zeama de lamaie
Cand va doare-n gat, luati in gura cate putina zeama de lamaie (de mai multe ori pe zi). Tineti-o cateva minute, apoi inghititi-o incet.

Cataplasma cu ceapa
Taiati marunt 1-2 cepe si caliti-le in ulei de floarea-soarelui pana ce s-au inmuiat bine. Infasurati ceapa fierbinte (asa uleioasa) intr-un prosop, lasati-o sa se raceasca putin si aplicati cataplasma pe gat. Bagati-va imediat in pat si tineti-o pana dimineata.

Seminte de ridiche
Semintele de ridiche contin uleiuri eterice bogate in sulf si actioneaza ca un antibiotic natural. Fierbeti o lingurita de seminte si o lingura de miere intr-o jumatate de ceasca de otet. Adaugati apa, pana ce taria otetului devine suportabila, si faceti gargara.

Iute si sarat
Vindecatorii mexicani trateaza amigdalita cu ardei iute sarat, mestecat bine si inghitit incet. In faza acuta a bolii puteti sa sugeti in loc de bomboane cate-un catel de usturoi crud.
Alimente recomandate: usturoi, ceapa, ghimbir, salvie si miere. Au efect antibacterian si antiviral.

Inflamarea cavitatilor nazale
Simptomele: guturai puternic, dureri de cap, dureri de urechi si febra. Este o boala provocata fie de raceala, fie de o gripa nevindecata complet. In aparitia ei, un rol important il are starea psihica. Grijile, emotiile, frica pot duce la inflamarea cavitatilor nazale.

Ceai cu mirodenii
Preparati o infuzie din: 1 lingurita de cuisoare, 1 lingurita de anason, 1 lingurita de lemn dulce si 1/2 lingurita de ghimbir (toate pisate), peste care turnati 1/4 l de apa fierbinte. Lasati sa stea 5 minute si beti cate o ceasca de cateva ori pe parcursul zilei.

Cataplasma cu hrean si branza de vaci
Branza de vaci proaspata si hreanul au efect curativ, antiinflamator. Intindeti pe un stergar de in branza de vaci amestecata cu 1 lingura de hrean proaspat ras (un strat gros de un deget) si aplicati cataplasma 10-15 minute pe frunte sau pe zona sinusului maxilar.

Fagure de miere
Mestecati o bucatica de fagure (cca 2 cm) timp de 15-20 de minute, dupa care o scuipati. Repetati de 6 ori pe zi, la intervale de o ora. Tratamentul se efectueaza o saptamana. Apoi, luati zilnic cate-o lingurita de miere dupa mesele principale. Lasati-o sa se topeasca in gura, inainte de-a o inghiti.
Alimente recomandate:
– broccoli, miere, iaurt, morcovi, usturoi, dovleac, nuci, portocale, ardei gras, spanac – stimuleaza sistemul imunitar;
– ananas, mere, peste gras, ghimbir, ceapa – sunt antiinflamatoare. Evitati laptele!

Durerile de urechi
Apar, in general, din cauza curentului si a vantului rece, dar pot fi provocate si de otita.

Usturoi
Taiati un catel de usturoi in lamele fine, luati-le cu o bucata de vata (ca un dop) si introduceti vata in urechea bolnava. Culcati-va pe pat si acoperiti urechea cu un sal gros de lana. Alternativ, puteti sa va picurati in ureche ulei de usturoi, pe care-l preparati dupa cum urmeaza: zdrobiti 3 catei de usturoi si amestecati-i cu 3 linguri de ulei de masline. Puneti amestecul astfel obtinut intr-o sticla si lasati-o sa stea o saptamana la temperatura camerei. Pe urma strecurati uleiul printr-o sita deasa.

Cataplasma cu ceapa
Ceapa, bogata in uleiuri eterice, este un “leac atoatevindecator”, care calmeaza si durerile de urechi. Tocati marunt o ceapa, puneti-o intr-o batista si legati batista ca un saculet. Culcati-va pe-o parte si tineti saculetul cu ceapa pe urechea bolnava.

Reteta bunicii
Pentru alinarea durerilor de urechi, bunicile noastre foloseau zeama de praz, amestecata cu otet sau cu lapte, pe care o picurau apoi in ureche.
Alimente recomandate: ardei iute, cuisoare, ghimbir, usturoi si ceapa – toate au un efect calmant.

Compresele aplicate pe gat, reci sau calde, eventual cu adaosuri de branza de vaci sau mustar, se recomanda in caz de inflamatii ale gatului si faringelui. Se reinnoiesc dupa minimum o jumatate de ora, maximum doua. Se pot lasa peste noapte.

 

Retete fulger contra bolilor toamnei

Bronsita.

Lapte cu usturoi: puneti doi catei de usturoi intr-o cana de lapte rece. Puneti la fiert vreme de 10 minute. Beti mixtura cat mai fierbinte.

Ceapa fiarta: puneti la fiert trei cepe in 500 ml apa. Strecurati lichidul, indulciti-l cu miere, si beti cat mai cald cu putinta.

Inhalatie cu lamaie: puneti la fiert 750 ml de apa. Stingeti focul. Adaugati 5 picaturi de ulei aromat de lamaie. Aplecati-va capul deasupra aburilor si inhalati. Repetati procedeul de 3 ori pe zi.

Frictiuni si comprese pe piept: se fac cu untdelemn fierbinte (sa nu provoace arsuri) in care se adauga ulei aromat de eucalipt, usturoi, lamaie, lavanda sau salvie.

Cataplasme cu otet de mere: inmuiati bucati de tifon in otet de mere fierbinte si aplicati-le pe piept. Compus din apa si acid acetic, otetul de mere contine saruri minerale, oligoelemente, pectina si betacaroten, reputate pentru modul in care elibereaza caile respiratorii superioare – nas, gat, sinusuri, si pe cele inferioare: bronhii si plamani.

Gripa

Sucuri vitaminizate: beti mult suc de morcovi si sfecla, combinate cu suc de lamaie sau grepfrut.

Usturoi fiert in lapte: inainte de fiecare masa principala, luati doi catei de usturoi, zdrobiti-i si puneti-i la fiert intr-o ceasca de lapte. Beti lichidul cat mai fierbinte.

Sirop cu miere si gin: iata o reteta folosita in satele canadiene. Luati 250 ml de gin, 125 g miere lichida, 2 lingurite de rasina de brad. Puneti toate ingredientele intr-un borcan si amestecati, pana ce se omogenizeaza. Se iau 2 lingurite pe zi (nu mai mult).

Alcool fierbinte: consumat fierbinte, cu moderatie, si asociat cu diverse ingrediente, poate avea efecte benefice contra gripei. Preparati seara, inainte de a va culca, un amestec de rom si portocala stoarsa, ambele puse intr-o cana de apa foarte fierbinte. Un amestec de rom si cuisoare aromate (ele nu trebuie inghitite) diluate intr-o cana de apa fierbinte sau ceai, are efect antiinfectios, antalgic si antiinflamator.

Ceai de cimbru: o infuzie fierbinte de cimbru amestecata cu miere este un antiseptic redutabil.

Cum scapam de raceala si gripa

Se spune ca o gripa netratata dureaza o saptamana, in timp ce una tratata dureaza sapte zile. Aceasta afirmatie nu este intru totul adevarata, pentru ca daca stim ce leacuri sa folosim, in ce cantitati si cat de des, chiar si cea mai “fioroasa” epidemie poate fi invinsa. Iata in continuare ghidul celor mai puternice remedii naturale contra gripei.

Fitoterapie

Maghiranul – se administreaza sub forma de infuzie: la o cana de apa clocotita se pun intre o lingurita si jumatate si patru lingurite de pulbere de maghiran; se lasa vasul acoperit 15-20 de minute, dupa care se strecoara. Indulcit cu miere, ceaiul se bea intotdeauna fierbinte. La 10-15 minute vom transpira, eliminand din abundenta toxine, in timp ce sinusurile si caile respiratorii superioare se vor descongestiona. In faza de coctiune, inainte de declansarea bolii, se bea cate o cana de ceai la 20-40 de minute, timp de cateva ore. In cazul cand gripa s-a declansat, ceaiul se va bea numai in afara perioadelor de febra, cu aceeasi frecventa, timp de o zi.

Atentie: in magazinele noastre nu veti gasi maghiranul prezentat ca planta medicinala, ci sub forma de condiment, in raioanele alimentare. Uneori poarta denumirea comerciala de majoran.

Busuiocul – administrat tot sub forma de ceai fierbinte cu miere, revitalizeaza rapid organismul si ne invioreaza, ajutandu-ne de asemenea sa stopam procesul gripal in orice faza a sa, dar mai ales in faza de debut. Se bea foarte cald, inghitind lent si lasandu-l sa alunece pe gat, abtinandu-ne sa mancam in timpul tratamentului. O doza de soc consta in 6-7 cani cu infuzie de busuioc indulcit cu miere, baute la intervale de 15-30 de minute una de alta. Ceaiul se prepara prin punerea a 1-2 tulpini florifere de busuioc la o cana de apa clocotita si lasarea la infuzat timp de 15 minute; daca apare febra, se adauga si 1-2 lingurite de menta la o cana de ceai.

Homeopatie

Oscillococcinum – este un remediu produs de laboratoarele franceze Boiron, prezentat sub forma de granule ambalate in mici flacoane, granule care inglobeaza in cantitati infinitezimale un extract vegetal. Acest medicament incredibil de eficient – declara cei care l-au folosit, si numarul lor este mare – poate fi administrat cu succes atat atunci cand suntem sanatosi, pentru a preveni imbolnavirea, cat si in timpul fazei de coctiune ori chiar dupa declansarea starii gripale. Administrarea se face conform prospectului inclus in fiecare cutie. Este bine sa stiti ca si atunci cand profilaxia gripei a dat gres se mai poate opri procesul de evolutie al bolii, luand o noua serie de 3 doze de Oscillococcinum.

Vaccinul antigripal Plantextrakt – nu este, asa cum s-ar putea crede, o solutie injectabila, ci este vorba tot de un remediu homeopatic. Granulele acestui vaccin, care se administreaza oral, contin in cantitati infinitezimale virusuri de la Institutul “Cantacuzino”, preluati din cele mai recente tulpini. Administrarea se face numai in scop profilactic, in modul indicat de farmacist.

Leacuri Din Batrani
Hreanul – sinusurile congestionate si nasul infundat se vindeca fara gres daca punem pe frunte 2-3 linguri de hrean ras, invelit intr-o basma rosie. Hreanul se tine 5-30 de minute pe frunte si la radacina nasului. Cei cu o piele foarte sensibila vor tine mai putin cataplasma, altfel pot aparea inflamatii serioase. In tratamentul gripei si al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importanta, deoarece daca respiram normal, pe nas, sunt evitate complicatiile bronsice si pulmonare. Ca si tratament rapid al sinuzitei, acest leac nu are echivalent, o cura de 5 zile in care facem aceasta aplicatie de 1-2 ori pe zi eliminand rapid aceasta afectiune.

Ceapa – tusea si bronsitele sunt vindecate cu decoct de ceapa. Se iau doua cepe intregi, cu tot cu coaja, de marime medie, se spala si se pun la fiert in 1 si 1/2 cana de apa, timp de un sfert de ora. Se bea decoctul cald, indulcit sau nu, pe stomacul gol si fara alte adaosuri. Ceaiul are un gust nu tocmai placut, insa actioneaza foarte rapid si se zice ca nu exista leac mai bun contra tusei si durerilor de gat si de piept.

Bai
Imediat ce simtiti primele semne ale racelii, recurgeti la traditionala si eficienta terapie a bailor. Cu ajutorul lor, debutul unei infectii poate sa fie stopat.

Baie de picioare cu temperatura progresiva – bagati-va picioarele intr-un lighean cu circa 1,5 litri de apa calda (35 grade C), adaugand progresiv apa fierbinte, pana cand atingeti temperatura finala de 40 grade C. Durata baii este de 10-15 minute. Picioarele se sterg si se incalta sosete groase. Baia progresiva poate fi facuta zilnic.
Bai complete cu ace de pin (sau esenta) – temperatura din baie sa fie de 18-21 grade C, iar temperatura apei din cada de 35-38 grade C. Durata baii sa nu depaseasca 20 de minute. Se adauga 150 g de ace de pin oparite intr-un saculet pe baie de aburi sau 10 picaturi de ulei de pin (se gaseste la Plafar). Dupa baie, obligatoriu, urmeaza odihna la caldura in pat, vreme de o ora. (Nu faceti niciodata baie cu stomacul plin. Evitati baile calde daca suferiti de varice, iritatii si infectii ale pielii, tulburari de ritm cardiac.)

Medicina naturista

Sfaturi pentru infruntat iarna. Anotimpul rece are riscurile sale: virusurile ce ne aduc tusea si guturaiul pandesc in autobuze, in metrou, in birouri, magazine, scoli, gradinite, ba si la usa medicului de familie. In zilele friguroase si umede, infectiile virale se raspandesc ca focul in frunzisul u…

Sfaturi pentru infruntat iarna

Anotimpul rece are riscurile sale: virusurile ce ne aduc tusea si guturaiul pandesc in autobuze, in metrou, in birouri, magazine, scoli, gradinite, ba si la usa medicului de familie. In zilele friguroase si umede, infectiile virale se raspandesc ca focul in frunzisul uscat. Pentru milioane de oameni, ele fac parte obligatoriu din neplacerile iernii. Cateodata, ni se intampla ca pana in primavara sa racim de trei-patru ori. Aceasta rezistenta scazuta la infectii se explica, in general, prin slabirea capacitatii de autoaparare a organismului. Pentru a opune germenilor patogeni un sistem imunitar realmente capabil de lupta, este necesar sa-l antrenam din timp.Paza buna trece primejdia rea

Multa miscare in aer liber, o hrana echilibrata si bogata in vitamine, cat mai putin stres, suficiente ore de recreere si somn, nelasand la o parte nici buna dispozitie – toate acestea impreuna pot sustine o imunitate viguroasa. Cu alte cuvinte, un mod de viata sanatos si rational ne protejeaza impotriva bolii. Faptul ca afara bate vantul, ploua sau ninge nu e un motiv sa ne inchidem in casa. Dimpotriva, plimbarile pe vreme rea sunt binevenite ca antrenament al potentialului nostru imunitar. Atentie insa la imbracaminte: ea trebuie sa ne fereasca de frig si umezeala. Dusurile alternative calde si reci, ca si sauna reprezinta mijloace utile de calire, cu o influenta benefica asupra rezistentei la imbolnavire.
In schimb, consumul masiv de alcool, fumul de tigara si aerul uscat din camerele incalzite cu calorifere produc efecte negative. Ultimele doua suprasolicita caile respiratorii si le irita mucoasele ce au tocmai rolul de a respinge cele dintai atacul lansat de virusuri si bacterii. De aceea, este important sa ne ingrijim de intretinerea unui climat corespunzator in incaperi. De exemplu, putem spori umiditatea aerului asezand pe radiatoare prosoape inmuiate in apa si apoi stoarse.V-a “prins”? Apelati mai intai la plante

Daca totusi simtim ca “ne-a prins”, nu e cazul sa apelam pe data la arsenalul medicamentelor chimice pentru o raceala oarecare. Resursele vindecatoare ale naturii ne ofera o multitudine de posibilitati de a-i invinge pe inamicii aducatori de tuse si guturai. Astazi, oamenii invata sa regandeasca modalitatile de abordare a problemelor sanatatii lor, convingandu-se tot mai mult de folosul reintoarcerii la vechile leacuri ale bunicii si la preparatele obtinute 100% din plante.
La cele dintai semne de raceala, cum ar fi stranuturile dese si usturimile in gat, putem apela la cateva remedii sigure: – Extract de echinaceea, o planta cu actiune imunostimulatoare deosebita, comercializata in Romania sub numele de Imunogrip (“Plantextract” Cluj). – Gargara cu infuzie de salvie si propolis lichid, contra durerilor de gat. – Multe ceaiuri fierbinti (soc, busuioc, cimbrisor, rozmarin) in care se stoarce lamaie sau grapefruit. – Mestecarea de propolis solid (1-2 g). – Miere propolizata.– Daca tusiti Unele extracte de plante sunt in mod deosebit indicate pentru combaterea tusei. Cimbrul are o actiune calmanta, antispastica si bactericida, totodata favorizand si expectoratia. Patlagina fluidizeaza secretiile si amelioreaza spasmele obositoare de tuse. Combinatia de cimbru cu patlagina relaxeaza contractiile cailor respiratorii.– Daca aveti guturai Cel mai bun remediu impotriva guturaiului il constituie terapia cu uleiuri eterice pentru inhalatii. Pe piept si pe spate se poate aplica prin masaj un balsam preparat dintr-un amestec de uleiuri de menta (10 picaturi), cimbru (10 picaturi) + 1/2 pahar de ulei de masline sau floarea-soarelui. Uleiul de menta areefect bactericid si expectorant. O actiune similara o are si uleiul de cimbru. De asemenea, uleiurile de molid si de pin stimuleaza expectoratia, avand totodata un rol dezinfectant. Uleiurile eterice continute in balsamuri sunt absorbite prin piele, iar cele administrate sub forma inhalatiilor patrund direct in caile respiratorii. Spre deosebire de medicamentele chimice, ele nu agreseaza mucoasele.– Daca aveti febra In cazul cand a aparut febra, ea poate fi redusa prin aplicarea de comprese pe piept si pe coapse. Bune rezultate in combaterea febrei se obtin si prin activarea transpiratiei, sustinuta, de pilda, prin consumarea unei cantitati mai mari de infuzii de plante. La aceasta metoda pot recurge insa numai persoanele care au circulatia sangvina echilibrata si tensiunea normala.
O recomandare cu valabilitate generala in gripe si raceli: repausul la pat este esential pentru o insanatosire rapida. Una sau doua zile de repaus la pat in faza de inceput a bolii previn deseori prelungirea nedorita a infectiei virale, cu toate manifestarile ei dezagreabile.Gilda Fildan

Intariti-va sistemul imunitar

Nu intotdeauna veti reusi sa ocoliti infectiile virale. In schimb, va puteti consolida intr-o masura apreciabila potentialul de autoaparare al organismului dvs. In acest scop, va oferim mai jos zece sugestii utile.– Acordati atentie hranei bogate in vitamine Mai ales in sezonul rece, hrana dvs. zilnica trebuie sa contina multa vitamina C. Dar si painea din faina integrala, ca si produsele lactate sunt un sprijin pretios pentru sistemul imunitar.– Beti in permanenta suficiente lichide Consumul de lichide va protejeaza mucoasele, le impiedica sa se usuce si le face rezistente la infectii.– Nu incalziti excesiv locuinta Desigur ca nimeni nu vrea sa sufere de frig iarna, insa pe de alta parte nu este recomandabil sa exagerati cu incalzirea, deoarece aerul cald si uscat din incaperi va face vulnerabili la agresiunea virusurilor.– Iesiti mai des in aer liber Miscarea impulsioneaza resursele dvs. de autoaparare. In acelasi timp, va trebui sa evitati, totusi, suprasolicitarea, fiindca si ea, la randul ei, va poate slabi sistemul imunitar. Deci nu faceti jogging pana la epuizare.– Luati masuri de calire Foarte utile sunt sedintele regulate de sauna, incheiate cu o “turnare rece”. Sau adunati-va tot curajul si faceti in fiecare dimineata dusuri alternative, care au acelasi efect. Incepeti cu un dus cat mai fierbinte cu durata de trei minute, urmat de unul rece de numai 20 de secunde. Procedura se face de trei ori consecutiv.– Dormiti pe saturate Faceti acest lucru ori de cate ori simtiti nevoia. Este o necesitate stringenta a corpului dvs. si trebuie sa i-o respectati, daca doriti ca el sa lucreze ca o masinarie bine unsa. Doar in somn sistemul imunitar are posibilitatea de a se regenera efectiv, intrucat atunci alte functii ale organismului se reduc la minimum.– Nu fumati prea mult Fireste, e mai usor sa dai sfaturi decat sa le pui in practica, dar in acest caz, cu un efort de vointa, va puteti proteja impotriva unei bronsite cronice si altor afectiuni ale bronhiilor.– Evitati substantele alergene Un test alergologic va va lamuri pe deplin. Iar in momentul cand veti sti cu certitudine ce substante va provoaca reactii alergice, nu va ramane decat sa le evitati, scutindu-va astfel de accesele de tuse.– Stati departe de aglomeratii Daca s-a anuntat o epidemie de gripa, e preferabil sa va abtineti pe cat posibil de la saluturile cu strangeri de mana si cu sarutari pe obraji. Si, in primul rand, ocoliti aglomeratiile.- Impiedicati agravarea simptomelor Ati observat primele semne de raceala, cum sunt stranuturile si usturimile in gat? In aceasta faza va pot fi de folos preparatele imunostimulatoare cu extract de echinaceea. Daca ati inceput deja sa tusiti, apelati la picaturile cu extract de cimbru.
Din sipetul bunicii

– Solutia de sare de bucatarie, trasa pe nari, fluidizeaza si elimina secretiile nazale, degajand respiratia.
– Siropurile cu extracte de patlagina si anason calmeaza spasmele de tuse. Se iau de preferinta seara, pentru preintampinarea acceselor de tuse peste noapte. In schimb, remediile cu actiune expectoranta, de exemplu, cimbrul, trebuie administrate in cursul zilei.
– Inhalatiile cu uleiuri eterice, ca menta sau cimbrul, stimuleaza expectoratia, ajutandu-ne sa respiram mai liber. Pe langa inhalatiile cu cateva picaturi de ulei puse in vasul cu apa clocotita, mai exista si varianta de administrare sub forma unguentelor aplicate pe piept si pe spate printr-un masaj bland.
– Infuziile preparate din flori de tei ori flori de soc activeaza transpiratia, ajutand la expulzarea pe aceasta cale a microorganismelor patogene din corpul nostru. Contra durerilor de gat se recomanda ceaiul de salvie baut cat mai fierbinte, cu inghitituri mici.
– Compresele sunt un leac minunat impotriva durerilor de gat. Compresele simple sau impachetarile cu felii de lamaie puse de jur-imprejurul gatului atenueaza simtitor simptomele. Ele se acopera cu un fular gros si se lasa sa actioneze o ora. Preferabil mai multe ore sau in tot cursul noptii.
In infectii virale si raceli este important sa ne odihnim cat mai mult si, in primul rand, sa renuntam la orice activitati fizice obositoare. Vom bea cantitati mari de lichide si ne vom intretine umiditatea normala a mucoaselor, sugand bomboane cu uleiuri eterice. Daca in intervalul unei saptamani simptomele nu se atenueaza vizibil sau febra devine alarmanta, va fi necesar sa consultam un medic.

Forma maxima

Tincturi si uleiuri de plante- Sezonul de recoltare a plantelor medicinale a inceput. Majoritatea florilor au ajuns la maturitate si pot fi culese pentru uscare sau transformarea lor in felurite produse de sanatate. Saptamana aceasta, revista noastra va prezinta retetarul de tincturi si uleiuri de p…

Tincturi si uleiuri de plante– Sezonul de recoltare a plantelor medicinale a inceput. Majoritatea florilor au ajuns la maturitate si pot fi culese pentru uscare sau transformarea lor in felurite produse de sanatate. Saptamana aceasta, revista noastra va prezinta retetarul de tincturi si uleiuri de plante, care nu trebuie sa lipseasca din casele dvs. daca vreti sa fiti sanatosi. Fie ca le culegeti, fie ca le cumparati de la piata, prepararea lor este simpla, iar eficienta lor – maxima –
Tincturile

Sunt extracte de plante, care se obtin din combinarea lor cu produse alcoolice de cel putin 60%: alcool rafinat alimentar diluat cu apa, rachiu de fructe sau de secara, vodca. Este strict interzisa atat folosirea alcoolului etilic, cat si a spirtului medicinal. Preparatele se pun la soare sau in locuri calde, se scutura zilnic, se lasa vreme de 2-3 saptamani. Cand sunt gata, se strecoara prin doua bucati de tifon, se preseaza bine, pentru ca sucul sa iasa din plantele macerate, se pastreaza in sticle de culoare inchisa, infundate bine cu dop de pluta. Doza obisnuita: 5-10 picaturi, luate ca atare sau diluate in ceai ori apa fierbinte. Extern, tincturile se folosesc pentru ungerea locurilor bolnave ori sub forma de cataplasme.

Tinctura de cimbrisor
(Thymus serpyllum)

Mod de preparare: florile de cimbru (salbatic sau de gradina), culese pe soarele amiezii de vara, se toaca marunt si se pun intr-o sticla, umpland-o pana la gat (fara sa fie presate). Deasupra se toarna rachiu de fructe (prune, pere, mere etc.) de 38-40%, care trebuie sa acopere complet florile. Se leaga la gura si se pune la soare vreme de doua saptamani. Se scutura in mod regulat. Cand e gata, se strecoara si se pune in sticle de culoare inchisa.
Bolile pe care le vindeca: incetinirea cresterii la copii (se ung picioarele cu tinctura de cimbru), scleroza in placi (ungerea sirei spinarii cu tinctura de cimbru), tulburari menstruale, infectii ale traiectului urinar, boli de nervi, nevroze faciale, reumatism, dureri de ovare, boli ale cailor respiratorii, boli de plamani (pleurezii, enfizem).
Posologie: intern – 20-30 picaturi de tinctura de cimbru se iau o data pe zi, diluate cu apa.

Tinctura de coada-soricelului
(Achillea millefolium)

Mod de preparare: florile culese pe soare se toaca marunt, se pun intr-o sticla si se acopera cu rachiu de 38-40%. Se lasa la soare vreme de 14 zile, scuturandu-se din cand in cand. Se strecoara, se pune in sticle bine infundate, de culoare inchisa.
Bolile pe care le vindeca: menstre neregulate, menopauza, cancer genital, inflamatii ale testicolelor, leucoree, lipsa menstrelor, migrene, expectoratii cu sange, hemoroizi, dureri de stomac, arsuri.
Posologie: intern – 30-40 picaturi de tinctura se dilueaza cu ceai sau apa. Se iau dimineata si seara, inainte de mese.

Tinctura de coada-calului
(Equisetum arvense)

Mod de preparare: doua maini de coada-calului proaspata, taiata foarte marunt, se pun intr-o sticla si se acopera cu rachiu curat de secara. Se lasa la soare 14 zile, scuturand sticla regulat. Se strecoara, se pune la pastrat in recipiente de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: bolile de rinichi si de vezica (inclusiv pietrele), acumulari de apa in tesuturi, rani deschise, ulceratii, hemoroizi, picioare transpirate.
Posologie: intern – ca adaos in ceaiuri, 40-50 picaturi de 2-3 ori pe zi; extern – ca dezinfectant aplicat pe afectiunile pielii si pe picioarele transpirate.

Tinctura de galbenele
(Calendula officinalis)

Mod de preparare: doi pumni de flori se pun intr-un litru de rachiu si se lasa 14 zile la soare. Se strecoara lichidul si se pune in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: rani, sangerari, rupturi si intinderi musculare, tumori cancerigene, scurgeri vaginale.
Posologie: extern – comprese cu tinctura de galbenele, indoita cu apa fiarta si racita (in afectiunile pielii), 20-30 de picaturi adaugate in ceaiul pentru spalaturile vaginale.
Tinctura de traista-ciobanului
(Capsella bursa-pastoris)

Mod de preparare: planta intreaga – tulpina, frunze si flori – se toaca marunt si se baga intr-o sticla de un litru (pana la gat), acoperindu-se cu rachiu de secara sau de fructe (38-40%). Sticla se pune apoi la soare, vreme de doua saptamani, agitandu-se permanent. Se strecoara si se trage in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: imbolnaviri ale muschilor, lenevirea sfincterului si a muschilor care inchid traiectul urinar si vaginul, cadere de intestine.
Posologie: intern – 40 picaturi de tinctura, luate de trei ori pe zi, in ceai de cretisoara (o lingurita de planta, oparita cu un sfert de litru de apa in clocot, se infuzeaza scurt, se strecoara); extern – masarea zonelor dureroase.

Tinctura de valeriana
(Valeriana officinalis)

Mod de preparare: radacina uscata se zdrobeste marunt in piua sau se macina cu rasnita electrica de cafea, dupa care se pune intr-un borcan pana se umple pe trei sferturi, iar restul se completeaza cu rachiu. Se lasa trei saptamani la macerat, dupa care se strecoara. Se tine in sticlute mici, inchise la culoare.
Ce boli vindeca: insomnia (da un somn profund, fara a da insa si senzatia de somnolenta matinala pe care o dau somniferele de sinteza), palpitatiile cardiace, hipertensiunea, starile de nervozitate, tulburarile de menopauza.
Posologie: se iau 20-40 de picaturi in jumatate de pahar de apa, seara, inainte de culcare.

Tinctura de spanz
(Heleborus purpurascens)

Mod de preparare: radacina proaspata se taie marunt si se pune intr-un borcan pana se umple pe jumatate, dupa care se completeaza cu alcool de 60¡ pana la umplerea completa. Se lasa la macerat trei saptamani, dupa care se se filtreaza si se trage in sticlute mici, inchise la culoare.
Ce boli vindeca: reumatism, reumatism degenerativ, dureri musculare, rani greu vindecabile, tumori exteriorizate.
Posologie: extern – se fac frictiuni pe zonele durerose; in cazul ranilor si al tumorilor exteriorizate, se fac pensulari pe locurile afectate.
Atentie: tinctura de spanz este foarte toxica, motiv pentru care se depoziteaza in locuri sigure, departe de copii, cu o eticheta de avertizare. Se foloseste numai extern.

Tinctura de sunatoare
(Hypericum perforatum)

Mod de preparare: doi pumni de flori culese pe soare se pun intr-o sticla, dupa care se acopera cu rachiu. Se lasa trei saptamani la soare. Se strecoara si se pune in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: boli de nervi, inflamatii ale nervilor, nevroze, insomnii, slabiciuni provocate de nervi, hepatita, inflamatii ale colecistului (colecistita).
Posologie: intern – se iau o data pe zi 10-15 picaturi de tinctura, intr-o lingura de apa; extern – tinctura se unge pe locurile dureroase.

Tinctura de urzica
(Urtica dioica)

Mod de preparare: frunzele plantei, proaspat culese, se spala bine cu apa, se taie marunt, se pun intr-o sticla. Se toarna deasupra rachiu de secara curat (38-40%), astfel ca planta sa fie acoperita. Se lasa la loc cald, vreme de 14 zile.
Ce boli vindeca: caderea parului, eczeme, ulceratii, bataturi dureroase, micoze, pete pe piele, sciatica, inflamatii ale nervilor.
Posologie: se ung repetat locurile bolnave cu tinctura de urzici.
Uleiurile

Prepararea: In mare parte, uleiurile de plante se prepara in modul urmator: se pun doi pumni de flori sau plante intregi taiate marunt intr-o sticla, umpland-o pana la gat (fara a le indesa), iar deasupra se toarna ulei de masline, de porumb sau dovleac, presate la rece (preparare industriala), astfel ca untdelemnul sa depaseasca cu doua degete plantele. Se pun sticlele vreme de 14 zile afara, la soare, sau in apropierea sobei de gatit.

Uleiul de sunatoare
(Hypericum perforatum)

Mod de preparare: florile de sunatoare culese pe soare se pun intr-o sticla si se acopera cu untdelemn. Bine inchise, sticlele se pun la soare sau in bucatarie, langa soba de gatit. Dupa catva timp, untdelemnul se coloreaza in rosu. La doua saptamani implinite, se filtreaza lichidul printr-un tifon, se preseaza bine plantele, ca sa-si lase esenta, se pune uleiul de sunatoare in sticle de culoare inchisa.
Bolile pe care le vindeca: uleiul de sunatoare nu trebuie sa lipseasca din nici o casa. Se prepara usor si e valabil doi ani. Se foloseste cu mult succes in urmatoarele cazuri: rani deschise (plagi), luxatii recente, inflamatii ale glandelor si ganglionilor, obraz iritat, dureri de spate si sale, sciatica, reumatism, spondiloza, arsuri de soare, dureri de burta la copii (se unge pantecul cu ulei), orice afectiuni ale pielii.
Mod de intrebuintare: se maseaza locul dureros cu ulei, pana ce patrunde adanc in piele.

Uleiul de musetel
(Matricaria chamomilla)

Mod de preparare: se culeg florile de musetel pe soare. Se pun intr-o sticla mai mica, se acopera cu untdelemn de masline presat la rece. Bine astupata, sticla se pune la soare, vreme de 14 zile. Se strecoara, se pastreaza la frigider.
Bolile pe care le vindeca: inca din Antichitate, uleiul de musetel se folosea pentru vindecarea nevralgiilor si a mancarimilor pielii, a reactiilor alergice, a durerilor de urechi, a hemoroizilor, a scrantelilor, pentru ingrijirea tenului.
Mod de intrebuintare: se ung locurile cu probleme si se maseaza incetisor. Contra durerilor de urechi, se pun cu pipeta picaturi de ulei incalzit, in conductul auditiv.

Uleiul de cimbru
(Thymus serpyllum)

Mod de preparare: inflorescentele plantei se culeg la pranz, pe soare puternic, se pun in sticle, se acopera cu untdelemn. Se lasa 14 zile la soare sau la loc cald.
Bolile pe care le vindeca: lovituri, scleroze multiple, paralizia membrelor, imbolnaviri ale muschilor, reumatism.
Mod de intrebuintare: se maseaza locurile bolnave cu ulei de cimbru.

Reteta pentru vindecarea ulcerului gastric si duodenal, precum si a gastritelor Compozitie: 60 ml apa (doua linguri de supa), o lingura de malai cernut foarte fin, o lingura de miere de albine nefalsificata. Se pune apa la fiert intr-un ibric, se pune faina de malai si se freaca la foc mic circa un minut. Se ia de pe foc, se adauga mierea de albine si se amesteca pana ce se obtine o pasta perfect omogena. Se consuma calduta, dimineata, pe stomacul gol. Efectul tratamentului se simte dupa consumarea a circa 400 g miere de albine.

Leac contra durerilor de gat

Se fierbe o lingurita de seminte de ridichi si o lingura de miere intr-o jumatate de ceasca de otet. Adaugati apa pana ce taria otetului devine suportabila si faceti gargara de mai multe ori pe zi. Semintele de ridichi contin uleiuri eterice, bogate in sulf, si actioneaza ca un antibiotic natural.

Cum se previne gripa

Dieta cu mere Faceti o cura de mere crude, de doua-trei zile pe saptamana, in care mancati 0,500-1 kilogram de mere rase cu coaja cu tot. In tot timpul dietei speciale, nu mancati nimic altceva.

Sirop de ceapa

Se curata cinci cepe mari, se taie felii subtiri si se pun intr-un castron, cu opt linguri de miere. Se lasa o zi si o noapte, amestecand cat se poate de des. Se lasa un sirop care se strecoara, se pune intr-o sticla cu dop si se tine la frigider. Doza: cate o lingurita, de trei-patru ori pe zi.

Propolisul in afectiunile respiratori

Propolisul se cumpara de la piata. Un bastonas de propolis solid, din care se ia o farama cat o gamalie de chibrit, care se lipeste in adancitura dintre masele, seara, la culcare. Propolisul se dizolva lent, este preluat de saliva si astfel se face ungerea intregii zone afectate. Am recomandat procedeul multor persoane care mi-au multumit, altele nu l-au suportat din cauza mirosului de rasina si a faptului ca irita putin mucoasa cavitatii bucale (dar tot el o si vindeca). Dar persoanele care au intr-adevar probleme de sanatate, nu tin seama de aceste mici neplaceri.

Vindecarea T.B.C.-ului cu caverna
12 oua, cu coaja cu tot, se tin timp de 12 ore in suc natural de lamaie (trebuie sa le acopere), apoi se bat bine, se amesteca cu 1 kg de hrean curatat de coaja si dat pe razatoare, 1 litru de tuica naturala tare (palinca de prune), 1 kg de miere. Daca avem, adaugam si putin sirop din muguri de brad. Amestecul se tine la macerat intr-un borcan, vreme de noua zile, dupa care se ia zilnic cate un paharel, dupa mesele principale.

Reteta contra tusei rebele
Tusea rebela, cauzata de raceli, se vindeca sigur in doua-trei zile daca se bea, in loc de apa, ceai din stiuleti de porumb. Se spala un stiulete cu boabe cu tot (de preferinta cu cocean rosu), indiferent de soi, indiferent de anotimp. Se pune la fiert intr-un litru de apa. Cand lichidul incepe sa se coloreze, se strecoara si se bea. Cine vrea, poate sa lase o parte din lichid in oala si sa fiarba porumbul mai departe, pana se inmoaie boabele, care se pot consuma ca atare, cu sare sau zahar. Ceaiul se bea caldut.

Sirop contra durerilor de gat
Se prepara astfel: 6 linguri de zahar caramelizat (ars in craticioara) se sting cu o cana de apa. Se fierbe timp de 10 minute, impreuna cu o ceapa mica (necuratata de coaja), o nuca in coaja (spalata si sparta), o lingurita de seminte de chimen si 3 frunzulite de dafin. Dupa cele 10 minute se ia de pe foc, se tine vasul acoperit pana la racirea lichidului, care se strecoara, se baga intr-o sticla si se tine la rece. Se iau o data pe zi 5 lingurite, intre mese, pana cand siropul se termina. La terminarea lui a disparut si boala.

Leac pentru vindecarea tumorilor cerebrale
Se fierb 2 litri de apa, timp de o jumatate de ora. Din apa fiarta se masoara 1 1/4 litri, in care se pun 7 lingurite pline (cu varf) cu spanz pisat si se mai fierb 5 minute. Se lasa la racit, apoi se strecoara prin tifon. Sticla se tine la frigider. In prima zi, se ia cate o lingurita dimineata, la pranz si seara, dupa mese. A doua zi, se iau cate 2 lingurite dimineata, la pranz si seara, dupa mese; a treia zi se iau cate trei lingurite etc. Doza zilnica se mareste cu o lingurita pe zi, pana se ajunge la 20 lingurite dimineata, 20 la pranz si 20 seara. Se face o pauza de 10 zile, dupa care se repeta tratamentul. Daca nu ajunge cantitatea preparata initial, sa mai face o portie.

Toamna   trei campioni in lupta cu raceala si gripa:. Ardeiul Iute, Hreanul si Ceapa.
Toamna da semne ca se apropie de sfarsit. Mai rupem o fila din calendar. Superba agonie a copacilor, incarcata de aur si de rugina, e pe sfarsite, aleile parcurilor si potecile din paduri sunt troienite de frunze. Degeaba lumineaza soarele acest spectacol de gala, caci ziua e tot mai mica, iar diminetile sunt tot mai reci. Din punctul de vedere al sanatatii, aceasta perioada de trecere spre iarna este o incercare serioasa, pe care trebuie sa stim sa o depasim. Sfarsitul lui octombrie si inceputul lui noiembrie reprezinta perioada de varf a guturaiului si racelilor de tot felul, deoarece organismul este inca in curs de adaptare la sezonul rece, alimentatia incepe sa fie saracita, starea de buna dispozitie (care este cel mai bun medicament) este in scadere, iar zilele insorite, urmate de cele friguroase, creeaza socuri, in urma carora sistemul imunitar devine foarte vulnerabil. Din fericire, in afara de stropii de tina si guturai, toamna ne aduce si nenumarate remedii, pentru a lupta eficient cu frigul si cu consecintele sale de tot felul, dintre care raceala este, fara indoiala, pe primul loc.
Utilizand farmacia naturii, este foarte posibil sa nu mai fie nevoie sa apelam la pilulele costisitoare si care adesea nu au nici un efect, punandu-ne la adapost organismul de capriciile vremii si mentinandu-ne mereu in forma maxima. Iata in continuare cateva comori de sanatate, scoase la lumina de prin camarile toamnei.Ardeiul Iute

Cu conditia sa poata fi suportat, ardeiul iute este un prieten de nadejde in timpul perioadelor friguroase. El pune circulatia in miscare, incalzeste corpul, distruge rapid germenii infectiosi din zona gatului, desfunda nasul si usureaza respiratia, doar prin simpla lui ingerare. In medicina populara, el este foarte folosit in tratamentul tuturor formelor de raceala, prin raceala intelegandu-se o gama larga de afectiuni, de la guturai si bronsita, pana la durerile de sale (lombosciatica) produse de statul in frig sau curent. Iata cateva retete foarte eficiente cu ardei iute, care, se spune, “iau boala cu mana”:
– Dureri de gat – Doua linguri de apa clocotita se pun peste un varf de cutit de seminte de ardei iute, se lasa 20 de minute, apoi se amesteca cu miere lichida (3 linguri). Se consuma cu inghitituri mici, lasand sa alunece bine pe gat. Efectele sunt imediate.
– Gripa – Atunci cand boala are ca focar de iradiere gatul, procesul imbolnavirii poate fi stopat daca se beau doua-trei cani de ceai fierbinte de maghiran (Majorana hortensis) sau rozmarin (Rosmarinus Officinalis) (se vand in magazine, la raionul de condimente), in care s-a pus un varf de cutit de seminte de ardei iute.
– Guturai – Ciorbele, supele si sosurile cu ardei iute desfunda imediat nasul, intensifica circulatia in zona capului si cresc temperatura corpului. In cazul in care din cauza guturaiului simtiti ca nu mai aveti miros, inspirati in dreptul unei despicaturi facuta cu cutitul intr-un ardei iute.
– Sensibilitate la frig – Frigurosilor, mai ales in timpul iernii, le este foarte utila introducerea in alimentatie a ardeiului iute. Acesta nu numai ca intensifica circulatia si creste temperatura corpului, dar are si efecte stimulente asupra sistemului nervos, marind capacitatea de efort, creand o stare de vioiciune si buna-dispozitie. Doza? – jumatate de ardei iute pe zi.
– Tuse – O lingurita de plamadeala in rachiu de ardei iute pusa intr-un pahar de apa si bauta cu inghitituri mici opreste pe loc un acces de tuse, anesteziind pur si simplu terminatiile nervoase de la nivelul gatului. Acest preparat are in plus si un efect antiinfectios foarte energic la nivelul gatului. Plamadeala se face simplu: peste 20-30 de ardei iuti bine maruntiti cu cutitul se toarna o jumatate de litru de rachiu; se lasa sa stea intr-un borcan bine inchis, vreme de o saptamana, dupa care se filtreaza si se trage intr-o sticla, care va fi bine infundata si tinuta la intuneric.
– Durerile musculare care apar la frig trec imediat daca se maseaza foarte usor locul afectat cu o solutie formata din cinci linguri de ardei maruntit, jumatate de pahar de otet si jumatate de pahar de spirt, care au stat sapte zile la macerat. Acest preparat este foarte bun pentru masaj (o data sau de doua ori pe zi) si pentru cei care au extremitatile reci.
– Raceala la sale (lombosciatica) – Iata o reteta straveche: se iau 9 ardei iuti rosii si doua linguri de seminte de ciumafaie. Se piseaza impreuna in piua, apoi se pun intr-un ulcior, se adauga jumatate de litru de rachiu si se lasa 9 zile incheiate, dupa care se strecoara. Se face masaj in fiecare seara, dupa asfintitul soarelui, si in fiecare dimineata, inainte de rasarit.Hreanul

Leac popular stravechi la romani, hreanul este un medicament natural deosebit de eficient in gripe si in raceli. Ceva mai bland decat ardeiul iute, este foarte bun si in tratamentul bolilor cronice. De aceea, cei care au sinuzita, bronsita ori rinita cronica pot apela la ajutorul lui din timp, pentru a avea o toamna si o iarna lipsite de probleme.
– Sinuzita, rinita acuta si cronica (nasul infundat) – Se vindeca toate fara gres, folosind o reteta babeasca. Se pun pe frunte doua-trei linguri de hrean ras, invelite intr-o basma rosie (nu se stie de ce, dar e musai sa fie rosie!). Hreanul se tine 5-30 de minute pe frunte si la radacina nasului. Cei cu o piele foarte sensibila se vor unge in prealabil cu o alifie de galbenele si vor tine mai putin cataplasma, altfel pot aparea inflamatii serioase. In tratamentul gripei si al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importanta,deoarece daca respiram normal, pe nas, sunt evitate complicatiile bronsice si pulmonare. Ca tratament rapid al sinuzitei, acest leac nu are echivalent, o cura de cinci zile, in care facem aceasta aplicatie de unu-doua ori pe zi, eliminand rapid aceasta afectiune.
– Bolile pulmonare grave se vindeca foarte bine daca pe langa tratamentul clasic, pe care este foarte necesar sa nu-l intrerupeti, mai folositi si urmatorul remediu: 12 oua, cu coaja cu tot (atentie sa fie spalate foarte bine!), se tin timp de 12 ore in suc natural de lamaie (trebuie sa le acopere), apoi se bat bine, se amesteca cu un kilogram de hrean curatat de coaja si dat pe razatoare, un litru de tuica naturala tare (palinca de prune), un kilogram de miere. Daca avem, adaugam si putin sirop din muguri de pin sau brad (se gasesc si la Plafar). Amestecul se tine la macerat intr-un borcan, vreme de noua zile, dupa care se strecoara prin tifon si se ia zilnic cate un paharel, dupa mesele principale. Este un tratament bun si pentru vindecarea sechelelor pneumoniei, precum si pentru tuberculoza pulmonara.
– Bronsita se trateaza eficient cu hrean si miere de albine. Peste trei lingurite de hrean ras se pun trei linguri de miere, dupa care se amesteca bine si se lasa un sfert de ora sa se intrepatrunda. Se administreaza tot acest amestec pe parcursul unei zile. Tratamentul dureaza minimum trei saptamani.Ceapa

Atunci cand cele mai puternice remedii, mai mult sau mai putin naturale, au dat gres, ceapa se poate dovedi un ajutor de nadejde. Ea drege gatul si plamanii, calmeaza tusea si elimina infectia ca prin farmec. Din nenumarate leacuri cu ceapa, am ales doar trei, pe care este bine sa le aveti la indemana in aceasta iarna, pentru urmatoarele afectiuni:
– Bronsita – O ceapa mai mare, taiata rondele, se fierbe cu un pahar de alcool rafinat pe foc foarte mic, pana cand spirtul se evapora complet, iar ceapa se ingalbeneste putin. Se adauga: un borcan de 400 ml de miere de albine, un pachet de unt si 250 g ulei de floarea-soarelui. Se fierb pana se obtine un siropputin legat. Se strecoara, iar ceapa se arunca. Se adauga 30-40 de picaturi de tinctura de propolis luat de la un magazin apicol, cand produsul s-a racit. Se iau trei lingurite pe zi (copiii) si trei linguri pe zi (adultii).
Rezultatele sunt excelente!
– Durerile de gat – Sase linguri de zahar caramelizat (ars in craticioara) se sting cu o cana de apa. Se fierb timp de zece minute, impreuna cu o ceapa mica (necuratata de coaja), o nuca in coaja (spalata si sparta), o lingurita de seminte de chimen si trei frunzulite de dafin. Dupa cele zece minute se ia de pe foc, se tine vasul acoperit pana la racirea lichidului, care se strecoara, se baga intr-o sticla si se tine la rece. Se iau o data pe zi cinci lingurite, intre mese, pana cand siropul se termina. La terminarea lui, a disparut si boala.
– Tusea – Un doctor batran din Piatra-Neamt, m-a invatat ca atunci cand tusea si bronsitele nu mai trec, trebuie baut un decoct de ceapa fierbinte. Se iau doua cepe intregi, cu tot cu coaja, de marime medie, se spala si se pun la fiert intr-o cana si jumatate de apa, timp de un sfert de ora. Se bea decoctul cat mai cald, indulcit sau nu, pe stomacul gol si fara alte adaosuri. Daca supravietuiti gustului acestui elixir, sigur ca vindecati. Se zice ca nu exista leac mai bun contra tusei si durerilor de gat si de piept, mai ales pentru copii.
– Febra – Reteta din muntii Apuseni: sosete cu ceapa. Se taie trei-patru cepe mijlocii, foarte marunt, apoi se baga in niste sosete de lana si se incalta. Deasupra, se mai pune o pereche de sosete, tot de lana, si se doarme cu ele pana dimineata. Picioarele raman calde pana ce febra scade, iar – fiind doua perechi de ciorapi – mirosul de ceapa nu se va simti.

Plantele aromate alunga bolile
Maghiranul
(Majorana hortensis)

In magazinele noastre, aceasta minunata planta se gaseste sub forma de condiment (se mai numeste si magheran sau majoran), dar puterea sa tamaduitoare deosebita o recomanda in primul rand ca iarba deleac. Atunci cand simtim ca ne da tarcoale raceala, vom bea trei-patru cani de ceai fierbinte de maghiran, preparat foarte simplu: la o ceasca de apa clocotita se pune o lingurita cu varf de planta maruntita (asa cum se afla in pungile in care se vinde in magazin); se lasa sa stea un sfert de ora – douazeci de minute, dupa care se filtreaza. Se bea fierbinte, indulcit cu una-doua lingurite de miere de albine.
Acest ceai baut fierbinte, cate o cana la jumatate de ora, creste temperatura corpului si ne face sa transpiram, eliminand astfel intens toxine. O explicatie pentru uimitoarea putere a acestui ceai de a opri racelile in faze incipiente este aceea ca produce o crestere brusca a temperaturii corpului (ca intr-un acces de febra, dar fara a da dureri de cap ori de muschi, ameteala). Or, este stiut ca anumite celule imunitare actioneaza cel mai eficient la temperaturi ale corpului situate in jurul a 38?C, aceasta fiind si explicatia faptului ca facem febra atunci cand suntem bolnavi. In plus, dozele repetate de maghiran, luate la intervale mici, produc o stare de relaxare musculara si de buna dispozitie, care sunt un adevarat elixir atunci cand vrem sa invingem boala.
Macesul
(Rosa Canina)

Vitamina C naturala este unul din cele mai eficiente si verificate remedii pentru a rezista la frig si pentru a invinge raceala. Macesele sunt de departe cea mai importanta sursa de vitamina C, dintre plantele cunoscute. O portie de o lingurita de macese pe zi, atunci cand suntem sanatosi si efectuam efort in limite normale, ori de doua-trei lingurite de pulbere de macese (Rosa Canina), atunci cand suntem bolnavi ori trebuie sa depunem eforturi mari in frig, sunt mult mai eficiente decat orice pastila vitaminizanta. Se recomanda macesele luate in aceasta doza in tratamentul gripei si guturaiului, ca adjuvant in infectiile bronsice si pulmonare, precum in orice boala care produce febra.
Busuiocul
(Ocimum basilicum)

Busuiocul trebuie administrat sub forma de ceai fierbinte cu miere. El revitalizeaza rapid organismul si ne invioreaza, ajutandu-ne, de asemenea, sa stopam procesul gripal, in orice faza a sa, dar mai ales in faza de debut. Se bea foarte cald, inghitind lent si lasandu-l sa alunece pe gat, abtinandu-ne sa mancam in timpul tratamentului. O doza de soc consta in sase-sapte cani cu infuzie de busuioc indulcit cu miere, baute la intervale de 15-30 de minute una de alta. Ceaiul se prepara prin punerea a una-doua tulpini florifere de busuioc la o cana de apa clocotita si lasarea la infuzat timp de 15 minute; daca apare febra, se adauga si una-doua lingurite de menta, la o cana de ceai.

Terapii orientale

Terapii orientale

Lectia de afectiune adresata organismului nostru continua. Bizara in aparenta, ea duce la rezultate de exceptie cand e practicata cu consecventa, ajutandu-ne sa transformam stresul cotidian in energie vitala. Intre sentimente si organism exista o legatura puternica, pe care inteleptii chinezi o activeaza prin zambet. Adresat de obicei altora, zambetul poate fi intors catre interior. Un izvor de bucurie si sanatate

Tehnici De Aplicare
Coborarea surasului in organe
Partea din fata a corpului

•Ochii. Descretiti-va fruntea. Imaginati-va ca intalniti o persoana pe care o iubiti sau ca priviti o priveliste extrem de frumoasa. In privirile dvs. rasar bucuria si un zambet. Cu ochii inchisi, incercati sa vi-l imaginati cat mai bine. Cat e de luminos! Incercati sa simtiti energia declansata de zambet, in ochi. Este o energie care aduce lumina si pacea. Toate exercitiile care urmeaza pornesc de la aceasta lumina adunata in ochi prin suras si care trebuie apoi condusa in intreg organismul.

• Obrazul. Lasati energia zambetului sa porneasca din ochi catre un punct aflat la mijloc, intre sprancene. Faceti-o apoi sa coboare spre nas, apoi in obraji. Incercati sa simtiti cum zambetul imaginar va intinde pielea obrajilor, penetrand in profunzimea muschilor faciali. Zambetul va incalzeste acum intreg obrazul. Conduceti-l spre buze, simtiti cum colturile gurii vi se intind. Lasati-l sa patrunda in limba. Lipiti-va varful limbii de bolta gurii si lasati-o in aceasta pozitie, pana la sfarsitul programului. Ca efect, doua dintre canalele de energie care ne strabat corpul vor fi activate. Acum mutati energia zambetului in maxilare. Simtiti cum scapa de tensiunile care se acumuleaza in ele.

•Gatul. Trimiteti zambetul catre gat, o zona extrem de tensionata a corpului. Cu toate ca este stramt, gatul este locul de trecere pentru majoritatea sistemelor organismului. Aerul, hrana, sangele, hormonii si semnalele sistemului nervos circula in sus si in jos prin el. Cand suntem stresati, sistemul se deregleaza, activitatile se ingramadesc si se blocheaza in gat, ceea ce produce rigiditate. Faceti asemenea maestrilor taoisti, care isi imagineaza ca au un gat de broasca testoasa. El se retrage incet in carapace si se elibereaza de chinul de a tine intruna capul drept. Coborati surasul in gat si imaginati-va cum energia lui calda si luminoasa inlatura toate tensiunile. Gatul este o poarta foarte importanta de protectie a organismului.

•Timusul. Acum energia surasului trebuie sa coboare in timus, casa iubirii (in medicina chineza), a focului, locul energiei de vindecare, lacasul energiei universale chi. Prezenta surasului il destinde, il mangaie, il face sa creasca asemenea unui boboc de floare. Imaginati-va cum se desface, cum izbucneste ca un nufar in soare, raspandind in jur energia vindecatoare, aflata intre petalele lui.

•Inima. Lasati caldura surasului sa va curga in inima, asemenea unui elixir. Imaginati-va cum coboara spre ea si o incalzeste. Inima are nevoie de multa lumina si energie, are nevoie sa se stie iubita, pentru ca, la randu-i, sa poata iubi. Nici un alt organ nu trudeste cat inima. Ea este locul dragostei, al compasiunii, al respectului si onestitatii, dar si al bucuriei si multumirii. Stand cu ochii inchisi, incercati sa simtiti cum inima infloreste, si ea, progresiv, cum se deschide in fata surasului dvs., cum imprastie in toate organele energie vitala. Mai greu la inceput, prin perseverenta si exercitiu cotidian veti ajunge sa simtiti efectiv cum inima dvs. tresalta in clipa cand ii adresati zambetul. La fel ca in practicile de autosugestie, subconstientul ne ajuta sa comunicam cu toate organele. Preia gandurile pe care le adresam. Intr-un articol publicat in revista “Formula As”, se vorbea despre capacitatea de optimizare a eului nostru interior, despre efectul de exceptie pe care il are un gand pozitiv, de tipul “ma simt bine, ma simt foarte bine, sunt fericit”… Daca este adevarat, si studiile psiho-medicale o dovedesc -, de ce sa nu aiba un efect la fel de puternic un sentiment personal de afectiune, adresat inimii? Multumiti-i, deci, pentru munca ei neoprita de a pompa sangele cu o presiune constanta, menita sa-l faca sa circule in intregul corp.

•Plamanii. Aflati aproape de inima, va fi usor sa mutati energia dezvoltata in ea catre ei. Aduceti surasul in toate alveolele pulmonare. Multumiti-le pentru munca magnifica de a aproviziona corpul cu oxigen si de a elimina deseurile de gaze toxice. Incercati sa simtiti cum suprafata lor se destinde, devine mai fina, mai frumos colorata, mai umeda. Simtiti-i cum vibreaza de energie. E momentul acum sa patrundeti cu zambetul in adancimea plamanilor, sa va eliberati de tristete si de depresii. Umpleti-va plamanii cu parfumul sperantei, ascunsa in dragostea degajata de inima. Imaginati-va pur si simplu ca respirati bucurie, ca ea va patrunde in plamani prin suras.

•Ficatul. Situat in partea dreapta a corpului, sub cavitatea toracica, ficatul are si el nevoie sa fie incurajat. Cand cedeaza ficatul, boala e prezenta in organism. In lupta cu cancerul, de exemplu, fortificarea ficatului este fundamentala, de aceea alimentatia joaca un rol decisiv. Multumiti-i, deci, pentru rolul complex pe care il indeplineste in digestie, pentru stocarea substantelor hranitoare, dar si pentru eliminarea substantelor toxice. Dupa primul suras, cand simtiti ca ficatul dvs. tresare si va raspunde, patrundeti adanc, in el. Ce se afla acolo? Furie, enervare, oboseala si stres? Incurajati-l din nou cu un zambet si ajutati-l sa primeasca in el stari pozitive: bucurie, frumusete si bunatate (o “emanatie” pe care inteleptii chinezi o pun pe seama ficatului). Aveti rabdare. Ficatul are mare nevoie de un suras. Imaginati-va exact cum arata si zambiti-i din toate puterile, ca unui prieten apropiat. In scurta vreme, starea noua, de bine, se va raspandi in intreg organismul. O benefica energie va va cuprinde, cu pretul unui suras.

•Rinichii. Situati in interiorul partii inferioare a cavitatii toracice, inspre spate (de o parte si alta a coloanei vertebrale), rinichii sunt responsabilii principali cu curatirea organismului de toxine: filtreaza sangele, excretiile si deseurile toxice, mentinand echilibrul hidric. Vor deveni si ei mai sanatosi, mai curati si puternici, daca le veti adresa un suras. Localizati-i cu ochii inchisi si adresati-le, pe rand, multumirile dvs. Cu siguranta ca zambetul va ajunge si la glandele suprarenale, aflate in imediata apropiere, marile noastre furnizoare de adrenalina si alti hormoni. Va vor multumi pe loc, oferindu-va un supliment de energie. Mai zambiti inca o data si coborati (fara cablu) in profunzimea rinichilor. Incercati sa intuiti toata frica si spaima care salasluiesc in ei. Zambiti-le cu toata bucuria si dragostea, multumiti-le si lor pentru truda si ca sa va elibereze de nelinistile in care traiti.

•Pancreasul si splina. Primul se afla deasupra taliei, spre centru-stanga. El este liferantul de insulina din corp, atat de necesar pentru a regla nivelul zaharului din sange si enzimele digestive. Stresul si alimentatia proasta il pun la grea incercare. Iata de ce are mare nevoie sa fie crutat, dar si inconjurat de afectiune. Identificati-i pozitia si trimiteti-va zambetul catre el. Faceti acelasi lucru cu splina, aflata in partea stanga, la marginea de jos a cosului pieptului. Trebuie sa ii fim recunoscatori pentru ca produce anticorpi impotriva unor boli redutabile. Mai modesta decat celelalte organe vitale, cand se supara ne da adesea de furca, asa ca e bine sa o imblanzim cu un suras. Si dupa ce simtiti ca cele doua organe dau semne de bine, patrundeti cu lumina surasului si in adancul lor, dorindu-le, asemenea unor prieteni, sanatate si bucurie.

•Organele genitale. Aflate la baza abdomenului, ele sunt numite de medicina chineza “palatul ovarelor” (cand e vorba despre femei) si “palatul spermei” (cand se refera la barbati). Si intr-un caz si in altul, datoria noastra este sa “incalzim” zonele respective cu lumina interioara a zambetului, sa o coboram, pe rand, in ovare, uter si vagin, respectiv in prostata si in testicule. Sa le multumim pentru energia sexuala pe care ne-o daruiesc, pentru ca participa atat de mult la sentimentul de implinire prin dragoste si ne ajuta sa facem copii. Aveti rabdare cu ele. Vizualizati-le pe fiecare in parte si proiectati asupra lor intreaga puterea surasului, asemenea unei raze de soare. Dupa cateva exercitii, veti fi rasplatiti pe deplin. Organele genitale se vor incarca de o benefica energie si, lucru extrem de important, va vor ajuta sa stapaniti si sa echilibrati pornirile sexuale necontrolate. Dvs. sunteti cei care trebuie sa isi controleze dorinta, si nu dorinta sa puna, tiranic, stapanire pe dvs. Multumiti-le organelor genitale pentru munca pe care o fac si gratie careia apartineti unui sex bine determinat. Energia sexuala este energia fundamentala a vietii.

•Din nou, ochii. Odata incheiate “plecaciunile” in fata organelor aflate in partea din fata a corpului, intoarceti-va surasul de unde a plecat: la ochi. Acolo se afla izvorul lui si tot acolo trebuie sa se intoarca pentru a-si relua energia. De data asta, e randul sinelui dvs. sa fie onorat cu un suras. Chiar asa: suradeti-va cat mai total si mai stralucitor, pentru efortul si bunavointa cu care ati facut o calatorie atat de importanta in interiorul trupului dvs., un circuit de afectiune menit sa laude si sa reconforteze uriasa activitate pe care organele dvs. o depun ca sa va tina in viata, veseli si sanatosi. Si acum, o rasplata: in ziua cand exercitiile pe care le-am prezentat vor fi insusite corect, deschideti ochii si priviti-va in oglinda. Expresia dvs. obosita si deprimata a disparut. Locul ei a fost luat de un zambet iradiant, care urca spre ochi din adancuri si care va ramane intiparit pe obraz. Dovezile de afectiune v-au fost rasplatite cu energie vitala. Iubire dai, iubire primesti, iata elixirul sanatatii si al vietii traite cu bucurie plenara.
Rodica Demian

Din intelepciunea taoista

Sfaturi de urmat zi de zi

Mancati cumpatat

• Nu va supraalimentati niciodata pana in punctul de a va simti “indopati”. E un atac impotriva vietii. Si, mai ales, nu va intindeti dupa o masa copioasa in pat. Plimbati-va. Miscarea usureaza digestia.

• Abtineti-va de la orice fel de mancare seara, inainte de a va culca.

• Mancati des si in cantitati mici. In felul acesta, va asigurati o digestie corecta si nu va supraincarcati cele cinci organe majore.

• La masa, incepeti cu alimentele fierbinti, continuati cu cele calde, iar daca nu exista si alimente reci, beti apa rece. Inainte de masa, inspirati totdeauna profund.

• Daca mancati prea mult, evitati sa beti multa apa si nu inghititi prea repede.

• Primavara, preferati alimentele condimentate, vara pe cele acide, toamna pe cele amare, iar iarna evitati alimentele sarate.

• Daca mancati pe saturate dupa o perioada de post, veti face o indigestie.

• Nu mancati fructe crude pe stomacul gol, pentru ca produc o incalzire daunatoare deasupra diafragmei.

• Legumele crude, consumate in exces, pot altera starea de sanatate.

Evitati excesele

• Mersul pe jos, cand dureaza prea mult, vatama tendoanele.

• Statul indelungat pe scaun e vatamator pentru piele.

• Statul indelung in picioare face rau oaselor.

• Statul intins, in pat, slabeste energia vitala.
Tratament naturist contra impotentei sexuale
(precum si a vitaminizarii si revigorarii organismului)

Reteta-unicat, experimentata pe mai multe persoane de diferite varste, care a dat rezultate de-a dreptul miraculoase. Reteta consta din urmatoarele fructe si legume la indemana tuturor celor interesati: 3 bucati telina cat pumnul (circa 1,5 kg), 1 kg morcovi spalati bine cu o perie (pentru a nu se elimina coaja), 1 kg mere ionatane cu o aroma mai deosebita, 1/2 kg miez de nuca, 2-3 bucati lamai, 2-3 bucati portocale, 1/2 kg miere de albine, o sticla vin alb (Tamaioasa Romaneasca de Cotnari). Toate aceste fructe si legume se spala, se curata si se dau prin masina de tocat, se amesteca intr-un vas de plastic sau emailat pana ce toata aceasta compozitie se omogenizeaza, apoi se pune la borcane tinute la frigider timp de o saptamana, pentru macerare. Se folosesc cate doua linguri de trei ori pe zi inainte de mesele principale cu o jumatate de ora. Timp de 20 de zile, concomitent, se folosesc circa 60-80 g grau/zi incoltit, care se poate consuma cu compot sau fructe de sezon, aceasta timp de 30 de zile, cu o pauza de o luna, dupa care se reia aceasta cura naturala pana ce organismul este complet revigorat.

Pregatirea graului: se spala si se pune intr-un borcan plin cu apa calduta. Il vom lasa acolo 24 de ore, il vom clati, il vom pune intr-o farfurie adanca, avand grija sa-l mentinem mereu umed. Il vom clati in fiecare zi. Graul va germina – aparitia unui punct mic alb – in doua zile (vara) si cel mult patru zile (iarna). Apoi se spala bine de fermenti, dupa care se consuma la masa de pranz.
Rusalin Todor – Bucuresti, tel. 01/647.22.08

Cum se vindeca tumora canceroasa la gat prin metoda Valeriu Popa
Se pun comprese cu ulei de ricin incalzit la 40C pe un material din lana subtire (pura, nu amestecuri), acoperita cu un plastic. Compresa se va aplica cate doua ore dimineata si doua ore seara. Peste noapte, se pun comprese cu coada calului oparita (50 g planta), care se tin pana dimineata. Dupa compresele cu ulei de ricin, locul se spala cu apa calduta si cu sapun pentru copii (locul ramane acid in urma compresei). Se va face gargara cu ceai de obligeana macerat la rece (se pun seara la macerat doua lingurite de radacina de planta la 250-300 ml apa distilata, dimineata se filtreaza, se incalzeste putin, apoi se face gargara, minimum de trei ori pe zi, cate 5 minute). Daca gustul ceaiului este greu de suportat, se poate pune putina miere pura. Regim alimentar foarte sever: se beau pana la doi litri suc de morcovi pe zi, la care se vor adauga 400-500 ml suc de sfecla rosie. Se consuma circa 300 g germeni de grau incoltit. Durata regimului este de minimum 21 de zile. Se fac clisme seara si dimineata cu infuzie de galbenele, rostopasca, alternativ. Spalaturi vaginale (la femei) cu o infuzie usoara de galbenele, numai seara. Cantitatea de apa pentru clisme este de doi litri, numai apa distilata. De asemenea, daca bolnavului ii e sete si doreste apa, poate bea numai apa distilata. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
Sergiu Bob – Bucuresti, tel. 01/610.71.46

Reteta contra transpiratiei picioarelor
Tratament garantat impotriva transpiratiei excesive a picioarelor, fara nici un fel de reactii adverse. Dimineata, se pune in fiecare ciorap in zona degetelor picioarelor cate o lingurita de acid boric (H3Bo3) si se merge asa toata ziua, iar seara cand ne intoarcem de la serviciu se spala picioarele si se schimba ciorapii. Transpiratia poate sa mai apara dupa circa trei luni, cand se poate repeta tratamentul, scapand astfel definitiv de aceasta problema. Cu acest tratament, eu personal am scapat de transpiratie. L-am recomandat si unor colegi care imi multumesc ori de cate ori ma intalnesc.
Nicolae Petre – Str. Arinului nr. 1, bl. 46, sc. D, et. 1, ap. 67, Ploiesti, cod 2000, jud. Prahova

Guturaiul

Termenul comun pentru afectarea virala a cailor aeriene respiratorii superioare este cuvantul raceala, cu sinonimul lui, guturai. Desi el lasa impresia unei boli unitare, cercetarile realizate in ultimele 3-4 decenii au dovedit ca realitatea e mai complexa.
Cauza bolii este virala, fiind incriminate in jur de 400 tipuri serologice de rinovirusuri, fapt ce explica recidivele frecvente de “raceli” la multe persoane, dar mai ales la cei cu sistem imunitar slabit, motiv pentru care aceste persoane fac mai usor si alte infectii (herpes, pneumonii, gripe severe s.a.). Guturaiul apare in tot cursul anului, dar mai mult in sezonul friguros si umed, fiind cea mai frecventa boala a copiilor in primii ani de viata.
Factorii favorizanti la copii sunt: greselile de alimentatie, distrofiile, vegetatiile adenoide, alergiile, astmul, mediu nefavorabil, praf, fum de tigari, frig ori caldura excesiva. La adulti, mai ales la varstnici, riscul este mare, datorita existentei unor suferinte cronice de tot felul: pulmonare, cardiovasculare, de sange, renale, hepatice, metabolice, diabet. Persoanele din aceste mentionari pot face o asemenea viroza la fiecare 2-3 luni, in tot anul.
Semnele si simptomele bolii. Bolnavul se plange de o stare de disconfort, simte ca ii ard ochii si fata, are obstructie nazala, la care se adauga o secretie apoasa continua ce irita pielea din jurul orificiilor nazale externe, stranuturi, uneori epistaxis (sange din nas), usturimi in gat sau doar senzatie de gat uscat, usoare dureri in faringe dar accentuate la inghitit, ori tuse fara expectoratie. Herpesul la nas, la buze este frecvent, dar cand este localizat la ochi, prezentarea la specialist devine o urgenta.
Semnele bolii la sugari (trebuie cunoscute bine de mame, pentru a solicita sprijin medical): iritabilitate inexplicabila, refuzul sanului si al biberonului, durere de cap sugerata de fata incruntata si de ducerea repetata a manutelor la cap. Daca la aceste semne se mai adauga perioade de apatie, in starea lor generala, un tonus vital scazut, varsaturi, febra, jena la lumina, somnolenta, convulsii precedate de incordarea muschilor cefei si a sirei spinarii, se impune spitalizarea grabnica, existand suspiciune pentru debutul unei meningoencefalite, deci nu un simplu guturai. In cazul cand un adult in familie e racit, copilul trebuie izolat preventiv. La copilul mic, la batrani, bolnavi cronici, debilitati, rinofaringitele acute virotice se complica adeseori grav. Femeia gravida trebuie sa fie chiar exagerata in respectarea mai ales a masurilor generale preventive, deoarece prezenta virusurilor in corp si folosirea majoritatii medicamentelor pot perturba integritatea fatului.
Complicatiile. Este important sa dam atentie acestor “raceli”, pentru ca pot aparea complicatii, in timpul sau la scurt timp dupa boala, ca de exemplu: crize cardiace, accidente vasculo-cerebrale, arteritice, flebite, agravarea diabetului si a unor boli cronice la ochi, redesteptarea unei tuberculoze, sinuzita, otita, psoriazis, pusee alergice, herpes, Zona Zoster, astm bronsic, infectii microbiene sau fungice (cu mucegaiuri). In toate aceste cazuri, este necesara regandirea si completarea terapiei.
Cum trebuie tratat guturaiul. Asa-zisele medicamente ce pot opri “racelile”, sau picaturile nazale pentru a reduce edematierea si congestia mucoasei rinofaringelui, sau picaturile instilate cu scopul de a opri scurgerea apoasa abundenta din primele 3-4 zile de boala sunt considerate, pe drept cuvant, discutabile. Jumatate din toate medicamentele prescrise in aceste viroze pot fi considerate ca nefiind fondate stiintific, mai direct spus, panica oamenilor in fata bolii este “binisor” speculata. Conduita de urmat se stabileste in functie de fiecare caz in parte, de gravitate, fiind stiut ca, respectand chiar niste masuri simple, in cele mai multe cazuri, boala evolueaza favorabil. Antibioticele sunt, in cazul racelilor, inutile, chiar periculoase, prin aparitia in ultimele decenii a microbilor rezistenti la toate medicamentele aflate in uz. Virusurile nu pot fi neutralizate de antibiotice. Ca o paranteza, adaug constatarea ca si in infectiile bacteriene, cand este prezenta febra, trebuie asteptat 2-3 zile, in care ea trebuie combatuta prin alte mijloace, mai simple. Numai daca situatia nu se amelioreaza, se administreaza un antibiotic sau mai multe. De ce trebuie procedat astfel? Deoarece antibioticul opreste infectia mai repede, organismul are putin timp la dispozitie pentru a percepe agentul agresor si a produce anticorpii care sa-l neutralizeze la o noua confruntare cu boala.
Masurile generale ce urmaresc ridicarea rezistentei organismului, a imunitatii lui naturale sunt cea mai buna alegere. Fortificarea sistemului imunitar a fost si este un subiect tratat permanent in numerele revistei “Formula As”.
Sfaturi utile:
• Evitati suflarea energica a ambelor nari deodata, pentru ca exista pericolul de diseminare a infectiei, in sinusurile paranazale si in urechi.
• Evitati administrarea locala, in nas, a solutiilor continand sulfamide, antibiotice ori vasoconstrictoare, deoarece pot produce alergii severe, paralizarea micilor vase din nas, chiar alterarea nervilor mirosului sau propagarea agentilor herpesului pe calea nervilor olfactivi in creier.
• Aerul din camera sa fie usor umezit si mereu improspatat, iar temperatura sa fie in jur de 20 de grade.
Alte masuri ce pot creste rezistenta organismului: exercitii fizice, dozarea efortului in anotimpul friguros. Alimentatia va fi usor restrictiva, bazata pe legume si fructe, fiind cunoscut ca nu este bine ca tubul digestiv sa fie incarcat cu mancare multa ori greu digerabila (tubul digestiv la om, prin lungimea sa mare, arata sigur ca a fost creat pentru alimente de origine vegetala).
• Se vor evita alimentele si lichidele reci sau fierbinti, tuica si vinul fiert, ceaiurile prea fierbinti, alimentele iritante. Se va consuma apa la temperatura camerei, sucuri de fructe sau de legume indoite cu apa, compot preparat in casa, supe de legume. Mai nou, se recomanda ca indulcirea sa fie moderata, zaharul incetinind activitatea unor globule albe din sange, ce au mare rol in imunitate. De asemenea, s-a dovedit ca polenul si mierea slabesc puterea de aparare a mucoasei faringelui la agenti infectiosi, si aceasta nu numai la astmatici. Nu mai sunt recomandate pensulatii (badijonari) in fundul gatului cu “dezinfectante” (violet de gentiana, albastru de metilen, hipermanganat de potasiu, gaz s.a.). Obiceiul fumatului si al consumului de bauturi alcoolice este dovedit ca foarte daunator sanatatii, in primul rand, prin deteriorarea mecanismelor ce participa la asigurarea unei imunitati puternice. In prezent se considera ca 80% din toate bolile se datoreaza unui stil de viata si unei alimentatii nesanatoase!
Tratamentul cu medicamente este limitat de faptul ca virusurile, in prezent, nu pot fi inactivate, neutralizate. Folosirea Interferonilor nu a dat rezultate in guturaiuri si nici in gripe sau Sars (sindromul acut respirator atipic, “pneumonie ucigasa”). Vaccinurile, nici ele nu pot fi eficiente, pentru simplul motiv ca virusurile, prin transferul rapid de gene intre ele, dobandesc o mare variabilitate, chiar in cursul unei singure epidemii, rezultand adesea virusuri noi, cu care omenirea nu s-a mai intalnit, deci nu are aparare contra lor. In prezent, problema imunizarilor/vaccinurilor este plina de controverse. Personal, am vazut listate peste doua sute de boli ce sunt agravate sau chiar provocate de orice vaccin! Numai repaosul alimentar, fizic, psihic pot fi de ajutor intr-o infectie virala! In ciuda afirmatiei ca niciodata vitaminele sub forma de pastile nu vor fi la fel de eficiente ca cele din alimentele naturale, se pot totusi administra: Vitamina E – doua capsule pe zi, Vitamina C la fel, comprimate cu Magneziu si Vitamina B6, o injectie cu Vitamina B12 s.a.
Important de retinut: orice “raceala” banala, ce nu trece in cateva zile, aparand febra si inrautatirea starii generale (mai ales la copii sau persoane debilitate), necesita interventia medicului. Contagiozitatea acestor viroze tine mai mult de slabiciunea unui organism erodat de un mod gresit de viata decat de agresivitate virala, deci sa nu neglijam preocuparea zilnica de a trai cat mai rational si echilibrat.

Raceala, fara medicamente

•Baie calda la picioare. De cum se instaleaza primele semne ale racelii, faceti o baie calda la picioare. Intr-un lighean se pun circa 2 litri de apa calda (35 de grade), peste care se adauga progresiv apa fierbinte, pana se ajunge la 40 de grade. Baia dureaza 10-15 minute, apoi picioarele se usuca si se incalta sosete calde. Baia poate fi repetata zilnic.

•Una-doua zile de stat in pat, la o temperatura egala, fac minuni. Corpul lupta singur cu raceala (copiii si batranii trebuie obligatoriu sa stea in pat).

•O cura de transpiratie (daca nu aveti probleme de circulatie) – Seara, beti cantitati mari de ceaiuri fierbinti care produc transpiratia: soc, tei, salvie. O baie calda la final sporeste efectul. Culcati-va imediat, bine inveliti. Veti transpira puternic. Dupa una-doua ore, schimbati lenjeria si frecati-va trupul cu un servet uscat.

•Doze marite de vitamina C – dar numai cand boala se instaleaza, altfel nu au efect. Ea trebuie administrata in mod curent, pentru intarirea sistemului imunitar.

•Evitati alimentele care produc secretia de mucus: lactatele, ouale, amidonul, zaharul.

•Baie cu sulfat de magneziu – umpleti cada cu apa cat de calda suportati si scufundati-va pana la gat. Dizolvati in ea doi pumni de sulfat de magneziu. Ramaneti in apa cat va simtiti bine, cu o compresa rece pe frunte. Iesiti, stergeti-va usor, inveliti-va intr-un prosop si bagati-va in pat. Atentie: acest tratament le este interzis copiilor, varstnicilor si persoanelor cu probleme circulatorii.

•Bautura anti-raceala: intr-o cana de apa calda, amestecati un varf de cutit de piper, sucul unei lamai, un catel de usturoi dat pe razatoare si 1 g de vitamina C. Beti incet, inghititura de inghititura.
– beti multe lichide, pentru a le inlocui pe cele pierdute prin transpiratie
– faceti inhalatii cu aburi fierbinti si cateva picaturi de eucalipt (desfunda nasul)
– iesiti la aer, imediat ce va simtiti mai bine, si plimbati-va
– nu va imbracati prea gros, nu supraincalziti camera, nu va asezati langa o sursa de caldura. Lasati-va corpul sa-si piarda caldura in mod natural.

 Mierea

 Un dar al albinelor, prea putin folosit. Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, as…

Un dar al albinelor, prea putin folosit

Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, asa incat abia i se vedea intrarea. Ursul insa a simtit mirosul de miere, care l-a atras atat de puternic, incat s-a incumetat sa dezgroape stupul, luptand aprig cu albinele. Presupun ca in cele din urma lupta a fost castigata de urs, care a rezistat stoic la zecile de intepaturi, prada sa de razboi fiind vreun kilogram de miere, pe care l-a consumat pe nerasuflate, cu tot cu fagure. Privesc urmele luptei – un crater maricel, sapat de Mos Martin cu o truda considerabila, si ma intreb ce forta irezistibila exercita mierea asupra ursilor, daca-si risca pentru ea chiar si viata. Sa fie doar gustul dulce si parfumat? Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, dure adesea, ale mediului in care traiesc. O “informatie” simpla, pe care ele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii. Tocmai de aceea ne-am propus sa vorbim pe larg despre miere, un dar gratuit al albinelor, dar prea putin folosit.

Ce este mierea

Grecii antici spuneau despre miere ca este un dar al zeilor, care este adunat de catre albine din roua de pe flori, fiind o ramasita de la ospetele nocturne ale nimfelor. Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumina, materializare care hraneste nu doar corpul, ci si mintea si sufletul, fiind din acest motiv cel dintai dintre alimente. In Evul Mediu, se credea ca mierea este sintetizata de catre albine dintr-o esenta subtila a florilor, pe care doar ele aveau puterea sa o capteze si apoi sa o transforme in acel lichid chihlimbariu. Prin secolul al Xix-lea, s-au facut primele analize care au stabilit ca mierea este o combinatie de zaharuri simple, incercandu-se inlocuirea sa cu zahar din trestie si, mai apoi, din sfecla. Multa vreme s-a facut in mod fals o echivalare intre miere si zahar, cele doua fiind insa extrem de diferite. Mierea este mult mai complexa. Un biochimist american, B. H. Weller, afirma ca “nici cu aparatura supersofisticata din secolul al Xxi-lea nu poate fi inca sintetizat un produs care sa se apropie prin compozitia sa biochimica si prin calitatile biologice de miere, care constituie inca un mare mister pentru stiinta”.

Mierea si zaharul

Mentionam faptul ca in secolul al Xix-lea s-a facut o echivalare total incorecta intre zahar si miere, ele neavand aproape nimic in comun, in afara faptului ca ambele joaca rolul de indulcitor. Zaharul este format dintr-o singura substanta, in timp ce mierea este o combinatie de aproape o suta de substante organice (conform ultimelor studii), dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o mare complexitate, neputand fi reproduse in laborator prin mijloacele actuale. Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit. Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat in mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, in timp ce zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism decat cu niste costuri considerabile pentru starea de sanatate. De pilda, din momentul in care a fost inlocuita mierea cu zaharul, numai frecventa cariilor dentare a crescut de patruzeci de ori, iar cea a diabetului, de peste o suta de ori. In 150 de ani, dulciurile au devenit din delicatesa un aliment de baza pentru societatea de consum, ceea ce si explica multitudinea de probleme de sanatate a omului modern, de la banalele migrene si sensibilitati, la infectii, la obezitate si tulburarile imunitare grave. Mult prea complexe si importante, efectele negative ale zaharului asupra sanatatii vor fi obiectul unui articol separat. In cele ce urmeaza, vom vorbi strict despre efectele mierii in terapie, atat ca medicament de sine statator, cat si ca inlocuitor al zaharului, calitate in care are cele mai puternice efecte terapeutice.

Mica farmacie cu miere

Mierea ca excipient
Excipientii sunt acele ingrediente ale medicamentelor care au un rol de transportor pentru substanta activa. Fara doar si poate ca mierea este cel mai bun excipient din lume, pentru ca nu are nici un fel de reactii adverse, se combina usor cu orice fel de extract si, important, face remediile mai usor asimilabile. Atunci cand administram uleiuri volatile din plante, tincturi (de propolis, rasina, muguri etc.), laptisor de matca, sucuri de plante, mierea este un intermediar de neinlocuit, fiind un vehicul mult mai bun decat apa. Se amesteca oricare din aceste extracte cu 1-2 lingurite de miere si se administreaza pe stomacul gol; nu numai ca gustul va fi mai bun, dar efectele vor fi considerabil mai puternice. Din farmacia casei nu trebuie sa lipseasca acest produs al stupului, care accentueaza actiunea remediilor.
Hidromelul
Intr-o sticla de jumatate de litru se pun 3-4 linguri de miere lichida, un sfert de lingurita de polen de albine si se completeaza restul cu apa de izvor. Se inchide sticla ermetic si se lasa la macerat vreme de doua zile, la temperatura camerei, agitandu-se din cand in cand. Rezulta o bautura acrisoara, foarte slab alcoolizata, cu efecte stimulente si tonice cu totul deosebite.
Mierea propolizata
Este un remediu antiinfectios exceptional pentru gat si pentru caile respiratorii medii, avand si efecte imunostimulatoare foarte puternice. Se obtine punand in 8 linguri de miere poliflora – 4 lingurite de tinctura de propolis (se gaseste in magazinele naturiste si apicole), dupa care se amesteca bine, pana se omogenizeaza. Se ia cate o lingurita din acest preparat de 4-6 ori pe zi, pe stomacul gol. Fiecare lingurita de miere se tine in gura pana se dizolva si aluneca incet pe gat, asa incat sa-si exercite din plin efectele antiinfectioase asupra acestei zone.
Unguentul cu miere
Un pachet de unt este incalzit intr-o cratita, la foc mic, pana se incinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute pana cand devine limpede, asa incat sa se vada fundul vasului de fierbere. Se ia de pe foc si se toarna fara sedimentele de pe fundul cratitei intr-un vas separat. Cat untul este fierbinte, se mai adauga o lingurita de ceara de albine (se gaseste la apicultori), dupa care se lasa sa se raceasca. Cu putin timp inainte ca untul cu ceara sa se intareasca, se adauga 4 lingurite de miere si se amesteca bine, dupa care preparatul se pune intr-un borcan.
Este un excelent unguent de intretinere a pielii, cu o putere de patrundere fara egal, in comparatie cu produsele de acest gen. Se poate combina si cu diferite tincturi, din care se amesteca cate 10 picaturi la o lingurita de unguent: musetel pentru afectiuni alergice, sunatoare pentru arsuri, arnica pentru sensibilitate la frig, tataneasa pentru entorse si luxatii etc.

Utilizari Interne Ale Mierii

Caria dentara – acum aproape sapte ani, impreuna cu un prieten, am luat hotararea de a manca numai miere si produse indulcite cu miere, fara a mai consuma deloc zahar, sub nici o forma. Si pentru ca lucrurile sa fie clare, ne-am abtinut chiar din acea zi de la toate bunatatile care contineau zahar, performanta mentinuta pana in prezent. Sincer sa fiu, am facut acest lucru mai mult ca exercitiu de vointa decat din convingere, insa rezultatele care au aparut m-au convins ca renuntarea la zahar in favoarea mierii nu este o simpla “superstitie naturista”. Primul care a remarcat efectele alimentatiei cu miere a fost dentistul meu, care a observat ca, in cativa ani, cariile aflate in formare au stagnat in marea lor majoritate, fara a mai evolua, iar alte carii noi nu au aparut. Acest lucru a fost remarcat si la prietenul meu si, mai recent, la… dentistul meu, care a fost atat de impresionat de rezultatele obtinute, incat a renuntat si el, de trei ani, la zahar in favoarea mierii. Mai ales cei care au probleme dentare grave ar fi bine sa adopte dieta cu miere, care este un adevarat elixir de sanatate pentru dinti.
Prevenirea diabetului – un grup de cercetatori americani a studiat pe doua loturi a cate 200 de voluntari, toti avand parinti diabetici si deci avand o puternica predispozitie genetica spre diabet, efectele inlocuirii totale a zaharului cu miere. Rezultatele i-au uluit pe cercetatori: dupa 20 de ani, rata imbolnavirii de diabet era 0 la lotul de consumatori de miere, in timp ce la lotul martor, 40% dintre participanti sufereau in diferite grade de diabet. Mai mult, studii facute pe bolnavii cu diabet de tip I si Ii au aratat ca boala da mult mai putine complicatii la cei care au inlocuit complet zaharul cu mierea decat la cei care au continuat sa aiba o dieta cu zaharicale, chiar masurata strict.
Constipatia – un excelent mijloc de reglare a tranzitului intestinal este consumul pe stomacul gol a doua-trei lingurite de miere, dimineata, imediat dupa trezire. Prin enzimele pe care le contine, mierea este un bun activator al proceselor de eliminare, avand si un efect de reglare a florei intestinale.
Frigiditatea si impotenta – un remediu excelent este hidromelul, obtinut dupa reteta de mai sus, care are efecte tonice, afrodiziace si chiar usor euforizante, ceea ce explica folosirea sa pe scara larga, in traditiile anumitor popoare meridionale. Se beau 2-3 pahare pe zi, de preferinta pe stomacul gol.
Oboseala, iritabilitatea psihica – mai ales dupa un efort intelectual sau fizic intens, doua lingurite de miere luate cu putina apa fac minuni in recapatarea fortelor si in imbunatatirea tonusului psihic.
Insomnia – un leac traditional pentru un somn bun si odihnitor este o cana de lapte cald, indulcit cu 2-3 lingurite de miere lichida. Daca adaugam si o jumatate de lingurita de praf de seminte de fenicul, somnul va veni negresit.
Obezitatea – in timpul curelor de slabire, doua linguri de miere lichida luate pe stomacul gol, cu putina apa, accelereaza procesul pierderii in greutate si diminueaza considerabil stresul curelor de infometare. Pe termen lung, inlocuirea zaharului cu miere ajuta la dobandirea si pastrarea unei greutati corporale echilibrate.
Ciclul menstrual dureros sau cu sangerari abundente – cu cinci zile inainte si pe toata perioada ciclului, nu consumati deloc zahar sau produse cu zahar, ci folositi doar miere. Daca in acest interval de timp renuntati si la prajeli, la produsele de origine animala, este foarte posibil ca ciclul sa se regleze de la sine, fara nici un alt medicament.
Tusea, durerile de gat, gripa in faza incipienta – se consuma sase lingurite pe zi de miere propolizata (obtinuta dupa reteta de mai sus).

Retete De Frumusete Cu Miere

Tenul cu pori dilatati, patat sau obosit – se face o baie de aburi vreme de 10 minute deasupra unei infuzii fierbinti de musetel si salvie, dupa care se aplica pe obraz un strat subtire de miere lichida, care se pastreaza vreme de 30-60 de minute, dupa care se sterge cu un tampon inmuiat in lapte.
Tenul sensibil – se aplica o masca formata din doua lingurite de miere lichida, 2 lingurite de smantana si un galbenus de ou. Se tine vreme de o ora, dupa care se indeparteaza cu un tampon inmuiat in infuzie de musetel.
Pentru cresterea parului – se face un masaj la radacina parului cu miere diluata cu apa cat sa devina lichida. Dupa masaj, se lasa mierea sa actioneze vreme de 30 de minute la radacina parului, dupa care se spala parul, dar nu cu sampon, ci cu o combinatie de galbenus de ou si coniac in proportii egale.
Intretinerea pielii uscate – imediat dupa baie, se aplica unguentul din unt si miere, a carui reteta am descris-o mai sus. Acest preparat hraneste pielea si o protejeaza, facand-o catifelata si mult mai rezistenta la factorii de mediu agresivi. Masajul pe tot corpul cu acest preparat facut dupa baie este un foarte bun mijloc de intarire a sanatatii, mai ales la venirea sezonului rece.
Ilie Tudor

 

 

 

 

 

 

 

Forma maxima

Gripa de primavara. (Ultimul atac)- Cateva remedii verificate -. Iata ca, macar din punct de vedere calendaristic, a sosit si multiubita primavara, iar natura se intoarce incet, dar sigur, la viata. Deocamdata este extrem de prudenta. Gerurile si ninsorile se pot intoarce oricand, iar soarele acestor…

Gripa de primavara
(Ultimul atac)– Cateva remedii verificate –

Iata ca, macar din punct de vedere calendaristic, a sosit si multiubita primavara, iar natura se intoarce incet, dar sigur, la viata. Deocamdata este extrem de prudenta. Gerurile si ninsorile se pot intoarce oricand, iar soarele acestor prime zile de martie este inca prea delicat si anemic pentru a putea incalzi. Parte “nedesfacuta” de universul in care a fost asezat, omul este si el supus capriciilor anotimpului tulbure dintre iarna si primavara. Iata-ne deci panditi de o multime de boli care ne-nhata pe nevazute, cand ne asteptam mai putin. In fruntea lor, o cunostinta mai veche: Gripa, insistenta si antipatica, tocmai acum, cand starea noastra de spirit se pregatea si ea sa infloreasca. Asa se face ca pentru unii, in loc sa bata la usa bucuria zilelor insorite, au batut durerile de gat, raceala si tusea. Din fericire, sipetul cu remedii naturiste mai are in sertare leacuri rapide, pe care vi le punem in continuare la dispozitie.
1. Baile fierbinti
Atunci cand simtim primele frisoane, cand incepe sa ne curga nasul sau deja avem durerile de gat specifice racelii, baile fierbinti sunt ajutorul cel mai rapid pentru a opri in fasa boala, care altfel ne-ar da batai de cap zile in sir. Cum procedam? Simplu: – umplem cada cu apa calda la 37¡C, temperatura pe care o verificam fie cu termometrul de baie, fie inmuind putin cotul in ea (temperatura apei trebuie sa fie doar putin mai ridicata decat cea a corpului); – intram in cada si lasam sa mai curga putina apa fierbinte, asa incat temperatura apei sa mai creasca cu un grad – doua, maximum trei; – ramanem in apa fierbinte (pe care o mai incalzim din cand in cand prin adaugarea de apa la temperatura ridicata) vreme de 30-45 de minute, si pentru a pune foarte bine sangele in miscare, facem eventual un periaj energic al talpilor, al pieptului si al gatului; – imediat dupa ce am iesit din apa ne stergem, ne ungem cu putina crema pe intregul corp (pielea fiind degresata de contactul prelungit cu apa fierbinte) si apoi ne bagam pentru macar jumatate de ora sub paturi, la caldura, cautand sa ne relaxam cat mai profund. Aceste bai, cunoscute inca de pe vremea bunicilor, sunt incadrate intr-o terapie extrem de la moda – termoterapia – si, dincolo de faptul ca ne relaxeaza si ne dau o senzatie placuta de confort, au un puternic efect antigripal. De ce? Pentru ca la temperaturi ale corpului ceva mai ridicate decat in mod obisnuit, capacitatea de lupta a sistemului imunitar creste simtitor, in timp ce rezistenta microbilor scade considerabil. Rezultatul este spectaculos: virusurile gripei sunt anihilate in cateva ore, iar organismul capata imunitate naturala la tipul respectiv de gripa.
2. Sucul de citrice
Luati o lamaie sau un grapefruit cu tot cu coaja si spalati-l foarte bine (pentru a indeparta eventualele substante chimice cu care a fost tratat). Dati pe razatoare coaja (atat partea galbena, cat si cea alba de dedesubt) si puneti-o deoparte. Apoi stoarceti foarte bine fructul intr-un pahar, adaugati una-doua lingurite de miere, coaja rasa anterior si completati restul cu apa. Lasati o ora-doua la macerat totul, dupa care puteti bea elixirul obtinut. Daca un suc obisnuit, obtinut doar din miezul fructului, are un usor efect inviorator si aduce o cantitate destul de redusa de vitamina C, sucul complet, obtinut din miez si coaja, este un medicament redutabil. Uleiurile aromatice secretate in partea de suprafata a cojii, pe langa faptul ca au acel exceptional parfum al citricelor, sunt si agenti antiinfectiosi foarte puternici, in timp ce niste substante amare continute de coaja alba, numite flavone, au un efect exceptional de reducere a febrei, de stimulare a imunitatii, de protectie a inimii si vaselor de sange. Beti trei-patru pahare din acest suc intr-un interval de timp de 12 ore si veti obtine un efect superior celui al medicamentelor obisnuite, care de obicei actioneaza doar asupra simptomelor, fara a trata gripa propriu-zisa.
3. Supele calde
Chiar daca pare mai degraba aliment decat medicament, supa calda (mai ales de gaina) a devenit in ultimii ani in Occident un remediu la moda. Tot mai multi medici recomanda persoanelor racite, inaintea clasicelor antibiotice, aspirine si paracetamoale, supele fierbinti asezonate cu verdeata (marar si patrunjel, in special) din belsug. Cum poate substitui o banala supa medicamentele obisnuite? Simplu, prin continutul de substante antibiotice naturale al multor legume care intra in compozitia ei, intre care la loc de frunte se afla ceapa, telina si patrunjelul. Mai mult, supa fierbinte este un adevarat elixir pentru gat si caile respiratorii superioare, prin insusi efectul sau termic (bacteriile si virusurile nu rezista la temperaturi ridicate). Si ar mai fi un mic secret: in timp ce alimentele obisnuite necesita un efort considerabil al organismului pentru digestie (ceea ce scade simtitor capacitatea de lupta a sistemului imunitar), supele aduc un surplus considerabil de energie, fara a solicita prea mult digestia.
Mai ales in primele saptamani de primavara, supele calde de legume sunt un aliment excelent, deopotriva energizant si usor, marind capacitatea de aparare a organismului si ajutandu-l in eventualitatea unor infectii respiratorii. Daca simtiti ca raceala va da tarcoale, eliminati temporar (pentru minimum 24 de ore) orice alt aliment si intretineti-va cu sucuri din fructe proaspete si aceste supe fierbinti. Este foarte posibil sa nu mai aveti nevoie de un alt remediu.
4. Usturoiul
In timpul epidemiei de gripa sau atunci cand simtiti ca va pandeste raceala, usturoiul face minuni. Mestecati cate o jumatate de catel de usturoi dimineata, la pranz si seara, pentru a preveni imbolnavirea. Daca v-a prins raceala, zdrobiti cinci catei de usturoi si amestecati-i bine cu 10 lingurite de miere de albine lichida. Luati din acest preparat cate o lingurita din jumatate in jumatate de ora si inghititi-l incet, lasandu-l sa alunece pe gat. Savantii au descoperit mai mult de douazeci de substante antivirale si antibacteriene in usturoi, care este unul dintre cele mai puternice antigripale cunoscute.
5. Cataplasmele cu mustar
In magazinele naturiste gasiti micile boabe galbene ale mustarului si niste seminte usor alungite, inchise la culoare, cu efect calmant asupra pielii – semintele de in. Din aceste doua ingrediente se obtine un leac redutabil contra bronsitei, gripei si pneumoniei: cataplasma cu mustar. Iata cum se prepara ea: – in rasnita electrica se pun o lingurita de boabe de mustar si 4-5 lingurite de seminte de in; – se macina cele doua ingrediente impreuna, dupa care se pun intr-un vas in care se adauga apa calduta, amestecand pana se formeaza un terci; – terciul astfel obtinut se intinde pe un tifon pus pe zona pieptului si gatului, unde se tine vreme de 15-60 de minute. Acest leac stravechi stimuleaza circulatia sangelui in zona pieptului, intensifica reactia imunitara la nivelul plamanilor si arborelui bronsic, prevenind complicatiile racelilor.
6. Starea de spirit pozitiva
In anul 2001, Statele Unite au fost tara “campioana” in materie de gripa, 77% din populatie suferind o infectie cu virus gripal in timpul sezonului rece. Numarul imens de spitalizari, cheltuielile enorme pentru asistenta medicala, precum si rata destul de ridicata a deceselor i-au determinat pe responsabilii din domeniul sanatatii sa-si puna o serie de intrebari legate de conditiile care favorizeaza contaminarea cu aceasta boala. Unul dintre studii a avut ca obiect, contrar obiceiului, nu persoanele care s-au imbolnavit, ci, din contra, cele care au fost imune in timpul epidemiilor de gripa. Se pare ca numitorul comun al celor care nu se imbolnavesc nu este nici alimentatia, nici vaccinurile sau suplimentele de vitamine si minerale, ci pur si simplu starea de spirit pozitiva. O autosugestie de genul: “Acum nu am timp sa ma imbolnavesc, am lucruri mult mai bune de facut”, spusa cu convingere si optimism, valoreaza mai mult decat cele mai avansate forme de tratament medicamentos. Fireste insa ca nu afirmatiile sunt elixirul in acest caz, ci mai ales starea psihica armonioasa. Din acest motiv, mai multe organizatii de sanatate din Sua au editat brosuri cu sfaturi psihologice extrem de simple, dar surprinzator de eficiente, atunci cand vrem sa avem un psihic sanatos si care sa ne fereasca chiar de bolile fizice. Iata cateva din sugestiile simple, selectate de specialisti:
– Faceti cu cat mai mult entuziasm tot ceea ce va propuneti. Cautati sa fiti creativ la locul de munca, acasa, atunci cand faceti proiecte. Aceasta va va mentine tonusul psihic si fizic la cote maxime si in mod reflex imunitatea.
– Exprimati-va cat mai liber comunicand, desenand sau pictand, cantand sau dansand. Exprimandu-ne liber, descatusam emotiile din subconstient, eliminam tensiunile launtrice si ne eliberam psihic spontan.
– Hraniti-va mintea cu lucruri pozitive. Mai ales atunci cand privim la televizor – care a devenit principalul mijloc de informare si agrement – este bine sa evitam stirile care pun accentul pe violenta, filmele din genul horror sau de actiune sangeroasa, muzica agitata si cu mesaj agresiv. Este bine sa alegem programe relaxante, artistice sau care prezinta peisaje din natura.
– Fiti cat mai afectuosi – dragostea este un elixir deopotriva pentru suflet si pentru corp, avand darul de a aplana conflictele relationale, de a diminua nivelul stresului si al tensiunii psihice.
Sfaturile de mai sus pot parea banale, insa o data aplicate, creeaza un climat psihologic extrem de favorabil – o adevarata bariera impotriva imbolnavirilor de tot felul. De altfel, nu mai este un secret relatia dintre stresul psihic si scaderea capacitatii naturale de aparare a organismului. Ce ar fi daca am invata macar pentru cateva zile sa ne debarasam de incarcatura emotionala negativa prin aceste demersuri simple?
7. Remediile din plante
Daca mijloacele de tratament prezentate pana acum se refera in primul rand la prevenirea gripei sau la oprirea sa in primele faze, medicamentele din plante pe care vi le prezentam in continuare se preteaza si la tratamentul etapelor avansate ale bolii. Chiar daca se spune ca “o gripa tratata se vindeca in 7 zile, in timp ce cea netratata se vindeca intr-o saptamana”, tot mai multe studii arata contrariul. Daca produsele farmaceutice chimice, oricat de elaborate, nu reusesc sa vina de hac virusurilor gripale, remediile din plante medicinale au o actiune extrem de puternica impotriva lor. Iata o selectie a catorva din cele mai puternice medicamente naturale antigripale care se gasesc acum in farmaciile si magazinele naturiste de la noi.

Antigrip
(Produs de “Dacia Plant”, Sebes, Alba)

Este un adevarat “foc lichid”, creat dintr-o combinatie de sase plante aromatice si condimente iuti. Are un gust picant extraordinar de intens si un efect dezinfectant pe masura. Este un remediu extrem de eficient in faza de debut a racelilor, intrucat actioneaza foarte puternic la nivelul gatului si nasului (pe care il desfunda instantaneu), care sunt focarele principale din care iradiaza gripa. De asemenea, are un efect antitusiv imediat, anesteziind pur si simplu terminatiile nervoase de la nivelul gatului care declanseaza reflexul de tuse. Il gasim in farmaciile si in magazinele naturiste sub forma de tinctura, din care se ia o lingurita diluata in apa (altfel gustul picant este prea intens) de 3-6 ori pe zi. Se poate folosi si sub forma de gargara, mai ales de catre persoanele cu sensibilitate gastrica sau hipertensiune, care suporta mai greu plantele aromatice iuti.

Voseptol
(Produs de “Plantavorel”, Piatra-Neamt)

Este un amestec de uleiuri volatile de eucalipt, lavanda, pin, menta si cimbru, la care se adauga extractul de propolis. Pastilele rezultate din aceasta combinatie au un efect dezinfectant exceptional la nivelul gatului, arborelui bronsic si plamanilor, ferindu-ne de complicatiile guturaiului si gripelor. Este util si persoanelor care sufera de astm sau de bronsita cronica si care primavara au de dat un test greu in fata variatiilor climatice specifice acestui anotimp. Se iau 3-6 pastile pe zi, care nu se inghit direct, ci se sug pentru ca uleiurile volatile sa actioneze pe intreg traiectul respirator.

Febrifug
(Produs de “Dacia Plant”, Sebes, Alba)

Este o aspirina lichida naturala, extrasa din mai multe plante care contin derivati ai acidului salicilic (denumirea stiintifica a aspirinei): cretusca, salcie, muguri de plop alb etc. Rezultatul este un remediu care scade febra, reduce durerile musculare, elimina durerile de cap si starea de ameteala specifica gripei, fara a da insa efectele secundare ale aspirinei de sinteza.

Septilin
(Produs de “Himalaya Drug Co.”)

Este un medicament obtinut din plante din flora indiana, extractul de baza fiind dintr-un arbust numit “guggul” (Commiphora wighti), a carui seva face adevarate minuni in intarirea sistemului imunitar. In prezent, aceasta planta este o speranta in tratamentul infectiilor acute si recidivante: gripa, bronsita, pneumonie, cistita, nefrita. Se fac cu Septilin tratamente de minimum trei saptamani, fiind indicat atat pentru adulti, cat si pentru copiii peste sase ani.Ilie Tudor O informatie foarte utila: in cazul in care nu gasiti aceste remedii la farmaciile sau magazinele naturiste din orasul dvs., le puteti cere prin posta de la o firma specializata din Bucuresti, “Radix” S.R.L. la tel. 021/434.28.26, 0744/47.94.44, 0722/37.71.55.

 

 

 

 

 

 

 

Sfaturi de alungat boala -Gripele, Virozele Si Sistemul Imunitar – Anotimpul gripelor si-al virozelor a inceput. Sanatatea noastra depinde de acum inainte de capacitatea de aparare a organismului. O “armata” foarte bine organizata, dar care in ultima vreme se confrunta cu probleme care o depasesc: s…

Sfaturi de alungat boala –Gripele, Virozele Si Sistemul Imunitar – Anotimpul gripelor si-al virozelor a inceput. Sanatatea noastra depinde de acum inainte de capacitatea de aparare a organismului. O “armata” foarte bine organizata, dar care in ultima vreme se confrunta cu probleme care o depasesc: stresul, poluarea si alimentatia. Pentru ca “paza buna trece primejdia rea”, “Formula As” va propune o sinteza a celor mai eficiente metode de intarire a sistemului imunitar, principala arma in lupta cu boala. Medici si terapeuti naturisti cu mare experienta va vor ajuta sa preveniti suferintele sezonului rece si urmarile lor –

Dr. Pavel Chirila, Cabinetul “Naturalia” – Bucuresti, tel. 01/491.51.33, 491.51.36 Poate sa para paradoxal, dar medicina naturista incepe cu o lectie a imunitatii, sfatuind bolnavii mai degraba ce sa nu faca, decat ce sa faca. Spunem asta pentru ca noi plecam de la ideea ca un organism hranit corect, alaptat un timp suficient la san, – atunci cand se naste, hranit corect in continuare si evitand poluarea din mediul inconjurator, ar trebui sa aiba o imunitate buna, normala. Astazi, de cele mai multe ori, imunitatea este prabusita, din cauza agresiunii diferitelor surse de poluare. Prima masura pentru a corecta imunitatea si pentru a o proteja este evitarea medicamentelor chimice, in general, si a antibioticelor, in special. Astfel de medicamente care pot favoriza infectiile sunt: analgezicele, neurolepticele, antidepresivele, antiinflamatoarele, sulfamidele, antibioticele, diureticele, anestezicele etc. Noi nu pledam impotriva antibioterapiei de principiu, credem insa ca este un abuz sa tratezi o infectie acuta de cai respiratorii superioare cu antibiotice. Infectii usoare, precum bronsitele, traheo-bronsitele, laringitele, faringitele, amigdalitele si rinosinuzitele, s-ar putea trata cu succes prin metode fitoterapeutice si homeopatice. Antibioticele rezolva, intr-adevar, mai repede un puseu infectios, dar scad imunitatea organismului-gazda, predispunand la o noua infectie. Din pacate, antibioticele reprezinta inca cea mai frecventa prescriere de medicamente din lume. Asa au aparut germenii rezistenti la antibiotice, rezistenta instalata tocmai datorita abuzului de antibiotice. Pentru protejarea imunitatii in sezonul de iarna, se impune abordarea cu mult discernamant a imunizarilor active prin vaccinari. Observam foarte multe cazuri de reactii secundare dupa vaccinari, ceea ce trebuie sa dea de gandit. In ultimii ani, se practica multe polivaccinuri, ceea ce poate duce – cu timpul – la situatii catastrofale. Un polivaccin obliga sistemul imunitar sa reactioneze ca aparare, in foarte multe directii deodata, iar organismul fabrica anticorpi in mod inegal. Asta inseamna ca se reuseste doar partial vaccinarea, iar organismul este incapabil sa raspunda eficient pe foarte multe directii deodata. A treia situatie ingrijoratoare o reprezinta reactiile adverse post-vaccinale, intalnite mult mai des ca inainte. Tot pentru protejarea sistemului imunitar, o grija a omului modern ar trebui sa fie felul in care isi alege hrana, nepoluata sau cat mai putin poluata. In Romania, nu exista inca magazine ecologice, care sa contina o hrana pura 100%, dar putem gasi o hrana cat mai putin tratata chimic. La noi se vinde, deocamdata, foarte multa hrana industrializata sau semiindustrializata, cu procese diferite de rafinare, expandare, atomizare, tratare cu E-uri. Multi din acesti aditivi scad imunitatea. De aceea, recomandam sa se consume cat mai multa hrana naturala si sa se evite, pe cat posibil, aceste E-uri imunodeprimante. Din pacate, cea mai grava sursa de poluare ramane tot cea provenita din alimentatie. Lista completa a E-urilor deosebit de nocive (dar acceptate pe teritoriul Romaniei!), este cuprinsa in cartea recent aparuta la Editura “Christiana”, “E-urile si problemele de sanatate”.
Ca sa intram in iarna “aparati”, putem lupta pe cai naturale prin ceaiuri de fructe de padure (uscate pe cale naturala), singura sursa de alimente nepoluate din Romania. Beti ceaiuri de macese, paducel, catina, afine, porumbe. In farmacii exista, de regula, multe combinatii de ceai negru cu arome de diferite fructe (dar aroma nu este naturala!), ca si amestecuri de fructe uscate, care sunt tratate cu arome chimice – deci de evitat. Recomand ca ceaiurile preparate din fructe uscate, culese din padure, sa fie baute sub forma de infuzie prelungita: se toarna apa fierbinte peste fructe seara si se lasa pana dimineata (aproximativ 8 ore). Se strecoara si se pot indulci cu miere. O alta masura profilactica in sezonul rece este consumul de ceai verde. Se bea sub forma de infuzie lasata 1-2 minute. Apara organismul de virozele din timpul iernii. Alte plante utile: Pulmonaria officinalis (plamanarica), Hyssopus officinalis (isopul), Salvia officinalis (salvia), Basilicum (busuiocul) – pot fi consumate ca infuzie sau ca tinctura. Tinctura de plante are si o valoare terapeutica, nu numai profilactica. Important, mai ales pentru tineri, este sa-si protejeze picioarele cu sosete calduroase, pentru a rezista mai bine frigului si racelilor.
Pentru cei dornici sa-si procure o serie de remedii naturiste, magazinul “Naturalia” ofera ceaiuri de isop, busuioc, dar si faina integrala, buna pentru prepararea painii de casa. Trebuie precizat ca omul ingera cea mai mare cantitate de E-uri tocmai prin paine, care contine de regula aditivi alimentari (afanatori, integratori etc.), de aceea, oferim posibilitatea de-a fi preparata o paine “curata”. Avem la “Naturalia” si combinatii de cereale, extracte hidroalcoolice (Tonic 2 este un extract de plante cu efect antiinfectios), orez nedecorticat, orz, secara. Avem si miere de mana – recomandata pentru bolnavii cu viroze respiratorii. Este o miere care nu produce alergii, caci este facuta din secretia unor lahnide (niste insecte care lasa un suc pe frunzele arborilor), prelucrata apoi de albine. Rezulta, deci, o miere neflorala, tocmai buna pentru persoanele alergice la polen. La fel de buna este si mierea din Valea Nerei (o rezervatie a Academiei Romane) – zona lipsita de poluare.
Pentru cei interesati: magazinul “Naturalia” se afla in Calea Floreasca nr. 25, tel. 231.04.21, program 9.30 – 18.30.

Ing. Ioan Groza, Cabinetul “Natura” – Arad, str. Lucian Blaga nr. 15, tel. 057/28.09.47 Si eu cred ca o cauza principala in slabirea imunitatii organismelor o constituie poluarea, in egala masura cu alimentatia nesanatoasa si cu stresul. Recomand in prag de iarna, in primul rand, maceratele la rece sau ceaiurile vitaminizante de macese, catina alba, mere, porumbar (fructe), urzica vie (frunze), paducel (fructe, flori si frunze), papadie (frunze), afin, zmeur si mure (fructe, frunze). Poate ca trebuie sa precizez cum se foloseste fiecare parte din planta: din flori, frunze si pulpa (in cazul catinei, maceselor, murelor si al porumbarului) se prepara infuzie, iar din seminte, coaja si radacina se prepara decoct (fierbere). Semintele se fierb 5-6 minute, coaja 5-10 minute, iar radacina 15 minute. Maceratul la rece se prepara prin inmuierea plantei in apa rece, de seara si pana dimineata. Catina alba (bobitele sunt portocalii) se prepara astfel: se spala crengutele cu tot cu fruct si se pastreza ca atare in loc uscat, chiar pana la primavara; daca trebuie sa se consume imediat, se desprind bobitele de pe crengute cu un cutitas si se pun intr-un vas, sfaramandu-se cu paleta pentru piure. La o lingura de fructe zdrobite se adauga 1/4 l apa rece, se amesteca bine cu o lingurita si, dupa 10-15 minute sau cateva ore, se strecoara. Se consuma fie ca atare, fie cu o lingurita de miere. Fructul zdrobit, ramas dupa strecurare, se fierbe 5 minute in 1/4 l apa si se bea.
Mai recomand in prag de iarna cura cu:
– Tinctura de propolis (concentratie 20-30%, de la Plafar) – in decursul unei zile se iau 20-30 de picaturi diluate in 100 ml de apa, timp de una-doua saptamani.
– Polen – se consuma 2 lingurite de granule zilnic, timp de o luna.
– Usturoi – se mananca 3-5 catei zilnic, timp de doua-trei saptamani, sau se beau cateva inghitituri de macerat de usturoi, timp de doua-trei saptamani.
– Hrean – se consuma ca salata sau ca macerat, dupa voie, timp de doua-trei saptamani sau mai mult.
– Lamai – se consuma ca atare, suc sau macerat – timp nelimitat.
– Ridiche neagra (salata sau macerat), timp de doua-trei saptamani sau mai mult.
– Mere – ca atare, suc sau macerat, timp nelimitat.
– Apa limpede de argila galbena. Apa de argila se prepara astfel: un borcan de 5 l se umple seara cam 1/4 cu argila si se completeaza apoi cu apa. Se amesteca de cateva ori in decurs de 1-2 ore cu o lingura de lemn si se lasa pana a doua zi, cand apa s-a limpezit. Se indeparteaza corpurile usoare de la suprafata, se ia din lichid cu un polonic si se strecoara printr-o bucata de tifon, impaturita de doua ori. Se pot bea 0,5-1,5 l zilnic, timp de cel putin trei saptamani sau pe termen lung. Dupa ce se termina lichidul din borcan, se mai umple cu apa inca o data, peste argila deja depusa. Efectele acestei ape sunt formidabile: mentine sanatatea si vindeca foarte multe boli.
Chiar daca vine frigul, evitati sa mancati multa carne si grasimi animale; in schimb, sa nu va lipseasca legumele, fructele – mai ales crude. Recomand celor care vor sa se imunizeze impotriva racelilor si a gripelor frectii cu Vitalizant, pe care si-l pot achizitiona de la cabinetul “Natura” din Arad.Ruxandra Constantinescu
Leacuri populare rusestiContra gripeiIntaritor cu aloe si miere Luati urmatoarele ingrediente, respectand exact greutatile indicate:
– 1,500 g planta de aloe in varsta de 3-5 ani, data prin masina de tocat carne. Plantele nu trebuie udate cu 5 zile inainte de preparare.
– 2.500 g miere pura (de preferinta poliflora).
– 3.500 l vin rosu, cu o tarie de 18-20¡ si dulce.
Toate ingredientele se pun intr-un vas de sticla de culoare inchisa, se amesteca bine si se lasa intr-un loc intunecos si rece, vreme de 5 zile, inainte de folosire. Vasul trebuie sa fie bine inchis.
Administrare: in primele 7 zile se ia cate o lingurita de trei ori pe zi, cu doua ore inainte de mesele principale. In saptamana urmatoare, doza creste la doua lingurite, luate de trei ori pe zi, inainte cu o ora de mesele principale. Minimul curei este de doua saptamani, dar randamentul maxim il da daca este tinuta o luna si jumatate. Efectul curei este atat profilactic, cat si curativ. Actiunea ei este foarte rapida. Gripa poate fi vindecata in doua zile.
Preparatul se recomanda si in alte afectiuni, printre care: artrita, astm, hipertensiune, tromboflebita, septicemie, guta, paralizie, reumatism, tulburari cardiace, afectiuni ale rinichilor si organelor genitale, Tbc pulmonar, ulcer stomacal, cancer.

</b><b>Vin de coacaze negre Se amesteca o jumatate de cana de vin de coacaze negre cu o jumatate de cana de apa. Amestecul se bea seara, dupa care pacientul se culca si se inveleste bine. Bautura provoaca o transpiratie abundenta. Daca hainele sunt prea ude, se schimba. Doza se repeta dupa o ora. A doua zi dimineata, se ia o jumatate de cana de vin fierbinte, fara apa. Racela se “rupe”, dar pacientul trebuie sa stea in pat inca 24 de ore si sa se hraneasca cu mancare usoara.

Cand curge nasul sau pentru raceli la cap 1. Se inhaleaza adanc pe nas frunze uscate de tutun, pisate si cernute. Nasul nu va mai curge.
2. Trageti usor apa calduta pe nas, pana cand va ajunge in gat. Puteti adauga si cateva picaturi de lamaie.
3. Puneti o felie de paine facuta din faina de grau, pe plita sau pe un gratar. Lasati-o sa arda incet. Fumul se inhaleaza pe nas, vreme de 2-3 minute. Aceasta metoda este foarte eficace.
4. Ungeti-va talpile cu tinctura de iod, puneti-va sosete de lana pura si dormiti peste noapte cu ele. Pana a doua zi se vindeca orice raceala la cap.
5. Abtineti-va sa beti orice fel de lichid (inclusiv suc de fructe sau de legume), vreme de 24 de ore. Este o metoda radicala, care da rezultate bune.
6. Bai fierbinti la picioare, cu sifon (se incalzeste dupa ce se scoate din sticla), sare si mustar. Se fac seara, inainte de a va culca. Puneti-va apoi ciorapi de lana si dormiti cu ei in picioare.
O regula generala: pe toata durata anotimpului rece, purtati in picioare numai sosete de lana curata, schimbate in fiecare zi. Picioarele calde va feresc de raceli si de gripa.

Un vechi remediu oriental pentru guturai si dureri de gatApa de mare Acest remediu e folosit de milenii pe tot cuprinsul Rusiei, fiind considerat ca un medicament fara gres, pentru guturai si raceli. In fiecare prag de iarna, numerosi suferinzi se duceau pe malul marilor din toate partile Rusiei si chiar din Asia. Tratamentul e simplu si foarte eficace: se face o gargara profunda in gat, cu apa proaspata de mare, de mai multe ori pe zi. “Proaspata”, deoarece apa de mare se strica repede, daca este pastrata intr-un recipient. Apa nu trebuie sa fie prea rece, se incalzeste usor inainte de folosire, dar nu trebuie sa fie nici fiarta. Practicienii chinezi considerau acest tratament eficace, chiar si in cazurile de cancer al cavitatii bucale.

 

Terapia Condimentelor. Borcanasele cu arome, pastrate pentru condimentarea mancarii, pot fi transformate in medicamente.. Piperul, scortisoara si neamul lor fac adevarate minuni. Acum, in miez de iarna, cand intreaga natura a adormit, si o data cu ea si indragitele noastre plante de leac, este momentul…

Terapia Condimentelor
Borcanasele cu arome, pastrate pentru condimentarea mancarii, pot fi transformate in medicamente.
Piperul, scortisoara si neamul lor fac adevarate minuni

Acum, in miez de iarna, cand intreaga natura a adormit, si o data cu ea si indragitele noastre plante de leac, este momentul cel mai bun pentru a descoperi tainicele puteri vindecatoare ale condimentelor. Orice gospodina are in camari, adesea fara sa stie, o adevarata farmacie. Fiecare condiment este un mic panaceu care, folosit cu arta, poate vindeca cele mai diverse boli, de la micile indigestii pana la reumatism, gripa sau boli de inima. Puse in mancare, luate sub forma de pulbere sau adaugate in ceai, piperul, dafinul, cuisoarele ori scortisoara sunt plante medicinale la fel de puternice ca oricare altele. In Extremul Orient, nu exista medicament natural care sa nu aiba in el macar un condiment. Aceasta, pentru ca plantele aromatizante amplifica foarte mult absorbtia principiilor active de catre organism.
O arta foarte subtila si rafinata, cultivata de milenii in Orient, este aceea de a influenta mintea si psihicul cu ajutorul condimentelor. Banala nucsoara, de exemplu, in anumite doze, devine un euforizant extraordinar de puternic, iar in doze foarte mari este un… drog halucinogen cu actiune mai intensa decat a morfinei. Condimentele pot induce o putere de concentrare mai buna, un dinamism si o vointa mai puternice, pot fi afrodisiace sau somnifere. Fiecare dintre ele determina reactii psihologice nebanuit de intense. Iata, asadar, ca avem suficiente motive sa descoperim lumea fermecata ce se ascunde in borcanasele si cutiile cu miros ademenitor din bucatariile noastre.Piperul
(Piper Nigrum)

Este regele neincoronat al condimentelor. In toata lumea sunt consumate anual tone de piper, de diferite feluri: negru, alb, cu bobul lung, rosu etc. In mod traditional, la noi se foloseste piperul negru, motiv pentru care deocamdata ne vom ocupa numai de el. Adaugat in mancare, mai ales pe timp de iarna, piperul negru este un adevarat elixir. El pune in miscare si digestia cea mai lenesa, face sangele sa circule mai bine si ne incalzeste corpul. Toti cei care au probleme cum ar fi indigestia frecventa, balonarea (produsa mai ales de contactul cu frigul), infectiile frecvente in gat, ar trebui sa foloseasca acest condiment. Ca planta medicinala, piperul negru este extrem de puternic in tratarea catorva afectiuni.
– Infectiile in gat, guturaiul – In aceste afectiuni, putine leacuri sunt atat de puternice ca piperul negru. Intr-o cana de ceai fierbinte (nu conteaza de care, poate fi busuioc, menta, cimbrisor etc.) se pun 2-3 varfuri de cutit de piper negru. Se lasa cateva minute, dupa care se bea cu inghitituri mici. Efectele sunt aproape imediate: gatul se descongestioneaza, narile se desfunda, o fierbinteala placuta se raspandeste in intreg corpul. Raceala trece numaidecat.
– Tusea – Se pun intr-o jumatate de litru de rachiu tare sau, mai bine, de spirt alimentar diluat cu apa, 4 linguri de piper negru macinat, dupa care se lasa la macerat minimum 5 zile. Preparatul obtinut in acest mod se filtreaza, dupa care se administreaza astfel: se pune o lingurita de macerat intr-un pahar cu apa si se amesteca. De cate ori simtim nevoia sa tusim, luam cate o inghititura mica. Terminatiile nervoase a caror iritare genereaza tusea vor fi in acest fel pur si simplu anesteziate, iar gatul va fi dezinfectat.
– Sensibilitate la frig – Vreme de o saptamana nu consumati deloc hrana rece (mai ales de la frigider) si la fiecare masa consumati 2-3 varfuri de cutit de piper negru macinat.
– Reumatismul – Cu o plamadeala de piper negru in rachiu, obtinuta la fel ca cea de la tuse, masati zonele dureroase de 2-3 ori pe zi. Piperul negru incalzeste articulatiile si le face sa fie mai elastice, calmand durerile reumatice. Tratamentul este eficient mai ales atunci cand este frig si umezeala afara.
– Astenia – Venirea sezonului rece si lipsa de lumina ne fac pe multi dintre noi sa devenim inactivi, sa evitam excesiv de mult iesirile afara, “paralizandu-ne” parca initiativa. Poate parea greu de crezut, dar cateva doze de piper ne vor incalzi si la propriu si la figurat, lecuindu-ne pe data. Introduceti la fiecare masa o doza de piper negru cat de mare puteti suporta (nu trebuie sa apara jena digestiva sau alte stari de disconfort). Acest tratament se face maximum 5 zile la rand, iar efectele sale sunt miraculoase.
Precautii: Piperul negru poate agrava afectiuni cum ar fi: gastrita hiperacida, hipertensiune, starile de nervozitate. In aceste afectiuni va fi deci administrat cu prudenta. Este contraindicat in starile inflamatorii acute si in hipertensiune grava.Cuisoarele
(Eugenia caryophillata)

Au fost aduse din India in urma cu multe milenii, iar apogeul carierei lor medicale l-au atins in Egiptul Antic. Cuisoarele sunt una din plantele dezinfectante cele mai puternice de pe pamant. O singura cuisoara pusa, de exemplu, intr-o fiertura de carne ii va prelungi termenul de valabilitate cu 24 de ore. De aceea, sunt necesare la conservarea aproape oricarui aliment, dar si pentru combaterea unei multitudini de boli infectioase. Iata un mic ghid terapeutic al cuisoarelor.
– Colita de putrefactie, disfunctii biliare – Se pun in salatele de fructe (de mere, grapefruit, lamaie) 1-2 varfuri de cutit de cuisoare pisate. Se fac cure cu astfel de salate, mancate inainte de fiecare masa, vreme de o saptamana.
– Balonare – Inainte si dupa masa se ia un varf de cutit de pulbere de cuisoare. Gustul vom vedea ca este destul de greu de suportat, dar efectul este mai puternic decat al oricarui medicament.
– Prevenirea racelilor – Se mesteca 1-2 cuisoare pe zi, mai ales atunci cand intram in contact cu mari aglomeratii umane.
– Durerea de masea – Se piseaza o cuisoara si se pune la masea. Efectul anesteziant este aproape instantaneu.
– Mancarimi ale pielii si piscaturile de insecte – Se amesteca praf de cuisoare cu apa pana se face o pasta, care se aplica pe piele. Va va surprinde puterea efectului lor.Cardamonul
(Elettaria cardamonum)

Este un condiment traditional arab, care relativ curand a ajuns si la noi. Il veti gasi in magazinele naturiste sub denumirea de cardamon si in magazinele arabesti sub denumirea de hell. Este folosit mai ales in condimentarea cafelei si a dulciurilor cu cacao, deoarece neutralizeaza toxicitatea anumitor alcaloizi. Cea mai mare faima si-a castigat-o cardamonul ca reintineritor, fiind pe drept cuvant numit in franceza samanta dragostei. Sa cunoastem impreuna cateva taine ale folosirii acestei plante aromatizante:
– Intoxicatii diverse – Se consuma zilnic 10 seminte de cardamon, mestecate pe stomacul gol. Se adauga 4-5 boabe de cardamon in cafea pentru a-i neutraliza acesteia toxicitatea.
– Impotenta si frigiditate – Se pun peste doua galbenusuri de ou 2 varfuri de cutit de cardamon si 2 lingurite de miere lichida. Se amesteca foarte bine totul, dupa care se consuma cu inghitituri mici acest elixir. Efectele sunt cu atat mai puternice, cu cat tratamentul cu samanta dragostei este facut mai des.
– Eructatii – Dupa fiecare masa se mesteca cateva seminte de cardamon.
– Digestie lenesa – Inainte de masa cu 10 minute, se iau cu putina apa cateva seminte de cardamon pisate in piua. Nu doar digestia, ci intreg organismul se vor inviora imediat.Scortisoara
(Cinnamonum ceylanici)

Este un arbore originar din insula Ceylon (Sri Lanka), a carui scoarta are un parfum cu totul si cu totul special, fiind recoltata de secole pentru a fi adusa in Europa. Este folosita inca din Evul Mediu pentru intarirea inimii, combaterea gripei, ca afrodisiac si pentru tratarea durerilor interne. La noi in tara era introdusa de poticarasi (nume dat in Transilvania farmacistilor) in toate remediile administrate contra colicilor gastrice si abdominale. Iata afectiunile in care se foloseste cu succes scortisoara.
– Probleme circulatorii si cardiace – Se iau in fiecare zi, dimineata si seara, doua varfuri de cutit de scortisoara cu miere lichida. Acest tratament are si efecte reglatoare asupra activitatii sistemului nervos.
– Sughit, spasme digestive – Peste trei varfuri de cutit de pulbere de scortisoara se toarna un pahar de apa fierbinte. Se lasa putin la infuzat, dupa care se consuma cu inghitituri mici. Actiunea sa binefacatoare este prompta.
– Sangerari ale gingiilor – Se face o infuzie concentrata din o lingurita scortisoara si o cana de apa fierbinte. Se fac cu acest preparat clatiri ale gurii de doua ori pe zi.
– Dereglari ale apetitului – Se fac cure cu salata de fructe si cu dulciuri usoare in care se adauga scortisoara. Aceste dulciuri sunt foarte agreate de cei cu apetit slab, iar pe mancaciosi ii tempereaza.Nucsoara
(Myristica fragans)

Este o sora a scortisoarei, aceste doua condimente fiind adesea folosite impreuna. In cantitati mici, nucsoara stimuleaza digestia si este un excitant usor; in doze mai mari, nucsoara este calmanta si somnifera. Iata cateva retete cu nucsoara.
– Insomnie – Se pun la macerat de dimineata pana seara 1-2 lingurite de nucsoara cu o cana de apa. Beti atat cat puteti din acest macerat (cu sau fara miere) inainte de culcare.
– Nevralgii – Se bea un ceai fierbinte in care s-au pus 2-3 varfuri de cutit de nucsoara. Durerea va fi alinata considerabil si veti simti o stare agreabila de confort.
– Halena (miros urat al gurii) – Inainte si dupa masa se ia un varf de cutit de nucsoara, impreuna cu un varf de cut cuisoare.
– Ejaculare precoce – Se ia zilnic jumatate de lingurita de nucsoara pisata, cu apa, in doza unica.Dafinul
(Laurus nobilis)

Era una din plantele cele mai iubite in Grecia Antica pentru mireasma intensa si delicata a frunzelor sale. A fost introdus in alimentatie, mai intai ca un fel de medicament adaugat la hrana zilnica, pentru a creste puterea de digestie si a evita intoxicatiile. Si-a intrat in drepturi o data cu aparitia zacustilor si a celorlalte conserve de toamna, in a caror pastrare si aromatizare este neinlocuit. Ca leac este foarte puternic (putand fi folosit si ca planta de prim-ajutor) in urmatoarele afectiuni:
– Betie, intoxicatii, otravire – 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute sunt un vomitiv si antitoxic redutabil. Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt.
– Digestie grea (atonie digestiva) – Se pun in mancaruri 1-2 frunze de dafin. Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil.
– Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei – Se pun 10 frunze de dafin intr-o cana de apa clocotita. Se lasa la racit, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi.
– Gripa, bronsita – Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa). Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid.
Precautii: Deoarece in doze mari este vomitiv, dafinul trebuie pus in cantitati mici in mancare, fiindca s-ar putea sa consumati hrana cu placere, dar sa o dati afara imediat. Exista persoane care nu suporta (tot din cauza efectului sau vomitiv) nici cantitati mici de dafin; in cazul lor, mancarea va fi pregatita fara dafin.

 

 

 

AROMATERAPIE

Prin aromaterapie intelegem acea ramura a terapeuticii de inspiratie naturista, si mai precis fitoterapeutica, care urmareste ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor si a parfumurilor, respectiv pe calea unor produsi volatili si odoranti, extrasi in majoritatea cazurilor din plante aromatice. Produsi care ni se prezinta fie sub forma unor esente naturale, fie a unor uleiuri esentiale.

Aceste substante erau folosite inca din vremurile imemorabile ale istoriei omenirii, atat in scopuri terapeutice cat si de alt gen (de exemplu in scopuri condimentare sau pentru producerea de parfumuri). Cum practica mumificarii, de exemplu, este mai veche decat civilizatia egipteana de care in genere ne legam, ea fiind cunoscuta inca din epoca aramei si cum folosirea efectelor conservante ale esentelor volatile si aromatice era indispensabila in aceste practici, devine evident faptul, ca aromaterapia este extrem de veche.

Efectele aromaterapiei

Primele studii cu adevarat stiintifice, privind actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale – asta inseamna a unor principii volatile extrase din diverse plante aromatice – le datoram lui J. Miguel, si dateaza numai din 1894. El a observat, in cursul unor cercetari experimentale, ca vaporii de cimbru, dincolo de temperaturi de 15 grade distrug majoritatea bacteriilor existente in praful din laboratorul sau. Daca actiunea acestor vapori era prelungita la 3 zile, numai 2% din totalitatea bacteriilor mentionate mai supravietuiau. Este stiut insa, ca prodigioasa putere bactericida si microbicida proprie esentelor aromatice, se exercita nu numai in exteriorul organismului, ci si in interiorul sau. In plus, actiunea acestor esente este extrem de variata si de complexa.

Astfel, esentele de cimbru, lavanda, pin si eucalipt, exercita notabile actiuni antiseptice, mai ales in domeniul aparatului pulmonar, digestiv si urinar, in timp ce acelea de rozmarin, favorizeaza producerea si evacuarea bilei. Pe de alta parte ceapa, usturoiul, lamaia si ienuparul, impiedica formarea de pietre la nivelul aparatului biliar si renal, in timp ce esentele de lavanda, maghiran, verbina, chiparos si anason, exercita nete efecte antispasmodice. In ceea ce priveste esenta de lamaie, mai precizam faptul, ca aceasta, in anumite concentratii, neutralizeaza bacilul tific si stafilococul, in numai 5 minute, iar pe cel difteric in 20. Efecte stimulante exercita la randul lor esentele de busuioc, salvie, pin si rozmarin, iar antifermentative intestinale acelea de ceapa, usturoi, cimbru, marar, anason, lamaie si ienupar. Alte esente exercita actiuni aperitive, afrodisiace, cicatrizante, diuretice, antireumatismale, febrifuge, antitoxice, antivirale ca si de alt gen.

Multora din esentele aromatice mentionate le este proprie o extraordinara forta de difuziune, prin structurile organismului. In acest sens, doctorul Jean Valnet, autorul unui remarcabil tratat intitulat “Aromotherapie-traitement des maladies par les essences des plantes”, respectiv “Aromaterapia –  tratamentul bolilor prin esente de plante”, ne-a facut dovada pe cale experimentala, a efectului terapeutic in cauza. Razand o mica suprafata din pielea de pe capul unui cobai si frecand aceasta zona cu esenta de lavanda, o vom gasi pe aceasta, respectiv lavanda, o jumatate de ora mai tarziu, in rinichii cobaiului examinat, in urma autopsierii animalului in cauza. Interesant este ca esentele aromatice nu produc obisnuinta si nu exercita efecte secundare nocive, proprii multor medicamente de sinteza.

Intr-o asemenea situatie, este intru totul justificat interesul care se acorda in lume, la ora actuala, fitoterapiei in general si aromaterapiei in particular. Este, de asemenea justificat interesul, cu totul special, acordat practicilor traditionale de tratament, concretizat in studii effectuate la scara planetara si sub egida O.M.S. (Organizatia Mondiala a Sanatatii).

Condimentele:

Medicina imparte grupul mare si eterogen al condimentelor in 5 mari categorii principale :

–          condimentele saline reprezentate in speta prin sare

–          condimentele acide reprezentate la randul lor in special de otet si de sucul de lamaie, adica de acidul citric

–          urmeaza condimentele asa numite aliacee, reprezentate de ceapa, usturoi, praz precum si de alte produse asemanatoare

–          condimentele picante de genul mustarului, al boielei de ardei

–          condimentele aromate in care intra de fapt numai mirodeniile. In aceasta categorie se grupeaza o larga paleta de plante indigene si exotice ca : cimbrul, mararul, tarhonul, leusteanul, chimenul, coriandrul, anasonul si ienibaharul. Apoi caperele, vanilia, dafinul, scortisoara, cuisoarele si inca multe altele.

Doar piperul, tot produs exotic, intra in categoria condimentelor picante, si nu in aceea a aromelor.

Uleiurile cu efect terapeutic

Din mirifica paleta oferita de natura, pe linia de plante aromatice, ne vom opri, in continuare, doar asupra unui mic exemplu : usturoiul. Veti fi de acord ca in acest caz avem de a face cu o planta robusta cu virtuti alimentare, medicale, si aromatice in acelasi timp, si care practic infrunta toate anotimpurile, inclusive iarna : planta care este cunoscuta cu denumirea stiintifica de Allium Sativum. Desigur, virtutile alimentare ale acestei plante din familia Liliaceelor sunt pe deplin cunoscute. Mult mai putin cunoscute insa sunt virtutile medicale si cele aromatice. Merita sa stim, in acest sens, ca, in antichitate, de exemplu, usturoiul reprezenta un autentic panaceu. Intre timp practicile etnoiatrice pe marginea acestei plante aproape ca au fost uitate pentru ca, in zilele noastre, sa asistam la o a doua glorie a usturoiului. Inainte insa de a vorbi despre aceasta a doua glorie, merita sa semnalam, cred, o serie de practici etnoiatrice multiseculare, legate de usutoroi, care s-au transmis din generatie in generatie si care, pe buna dreptate, au atras atentia oamenilor de stiinta, contribuind in felul acesta la gloria mentionata.

Usutoriul cuprinde foarte multi constituienti chimici care fac din el un laborator in miniatura. Principalii dintre acestia sunt sulful, prezent in diverse combinatii organice, apoi iodul, acidul silicic, uleiul eteric sulfuros sau alilsulfitul cum i se mai spune, alilpropilul disulfit, atilpropilul trisulfit, etc. Remarcabil este, de asemenea, si continutul in vitamine al ustoriului, mai ales al acelora din grupul B, ca si continutul in oligoelemente, respectiv in saruri minerale de tot felul. Usturoiul, in sfarsit, mai contine si doua puternice antibiotice, dupa cum au demonstrat cercetari recente. Spre exemplu, pentru scaderea tensiunii arteriale, se recomanda a se bea, in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cate un pahar cu apa, in care au fost puse la macerat peste noapte, 2-3 catei de usturoi, faramitati in prealabil. Un alt exemplu il constituie infuzia de usturoi, folosita in tratamentul ateromatozei.

Iata cateva din aceste uleiuri, dimpreuna cu proprietatile lor medicinale :

·         Uleiul de usutoroi este in principal vermifug, apoi aperitiv si hipotensor.

·         Uleiul de cimbru exercita nete efecte spasmolitice, secretomotorii si antiseptice, aceste ultime proprietati fiind superioare multor altor uleiuri

·         Uleiul de fenicul exercita efecte spasmolitice si sporeste diureza

·         Uleiul de coriandru si chimion exercita proprietati spasmolitice, stomahice (aperitive) si carminative

·         Uleiul de pin este un bun antiseptic al cailor respiratorii si urinare, avand de asemenea si proprietati diuretice.

·         Uleiul de ienupar este si el diuretic, favorizand in mod preponderent eliminarea azotului si a clorului pe cale renala. Acelasi ulei este si hipotensor.

Utilizari practice

Dupa cum vedem, plantele aromatice se dovedesc de mare folos atat in domeniul medicinei si cu atat mai mult in acela al alimentatiei

Trecand in continuare la uleiurile volatile aromatice, folosite in scopuri medicinale, vom preciza ca acestea se obtin prin macerarea plantelor in cauza in ulei comestibil, timp de 4-5 saptamani. Dar, pentru ca prepararea lor nu este intotdeauna chiar atat de simpla, este preferabil sa le folosim sub forma lor standardizata si comercializata.

Uleiul de brad, pin si de molid (Aetheroleum Abieti, Aetheroleum Pini si Aetheroleum Piceae) sunt desfolosite ca inhalante, datorita proprietatilor lor antiinflamatorii si antiseptice, in tratamentul inflamatiilor cailor respiratorii. Aceleasi uleiuri mai pot fi folosite si ca aromatizante pentru bai sau ca deodorizante pentru incaperi.

Uleiul de ienupar (Aetheroleum Juniperi) este si el folosit in aceleasi inflamatii ale cailor respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronsice, de unde folosirea sa mai ales in tratamentul bronsitelor. Acelasi ulei s-a mai dovedit eficace si in tratamentul afectiunilor reumatismale, folosit ca aromatizand al bailor, ce se fac in acest scop.

Uleiul de levantica (Aetheroleum Lavandulae) este un excelent antiseptic, diminuand flora microbiana din rani, mai poate fi administrat si sub forma de bai calde, facute cu ½ ora sau cu o ora inainte de culcare, cand exercita efecte sedative pentru sistemul nervos si calmeaza durerile migrenoase.

Uleiul de menta (Aetheroleum Menthae) este folosit ca dezodorizant al incaperilor, ca dezodorizant al gurii, corijand mirosul si gustul neplacut, cand este folosit ca apa de gura, ce se obtine din dizolvarea a cateva picaturi din acest ulei, intr-un pahar cu apa, cu care ne vom clati in continuare cavitatea bucala. Tot uleiul de menta mai este folosit si ca inhalant in tratamentul laringitelor si a traheitelor. Amestecul a 5 ml ulei de menta dizolvat in prealabil in 95 ml alcool, s-a dovedit eficace in tratamentul durerilor reumatice sau al mancarimilor urticariene, folosit sub forma de frectii locale. Inhalatia de ulei de menta se prepara prin dizolvarea a cateva picaturi din acest ulei, intr-un vas cu apa fierbinte; vaporii degajati de aceasta solutie fiind adanc inhalati, pentru a patrunde in laringe si in caile aeriene superioare.

Aceste uleiuri mai pot fi folosite si in diverse combinatii, ceea ce le potenteaza efectele.

REIKI

REIKI

 Initiere in Reiki grad 1-4

Ce este Reiki?

Iată câteva dintre definiţiile date, de-a lungul timpului, acestui sistem:

• Tehnică de vindecare spirituală (Mikao  Usui)
• Reiki este un sistem. Acolo nu există nici o superstiţie, doar fapte reale (Hawayo Takata)
• Înţelepciune şi Adevăr (Hawayo Takata)
• Ştiinţă şi Artă  (Hawayo Takata)
• Energia Spirituală a Forţei Vieţii (rev. Joseph Sparti)
• Reiki este Dragoste, Compasiune, Armonie, Adevăr, Încredere şi Lumină. Este o expresie a noastră înşine.

Mikao Usui

Iniţiat de la vârsta de patru ani în meditaţie şi în unele arte marţiale, Mikao Usui a fost multă vreme obsedat de întrebarea: “De ce nu putem vindeca şi noi bolnavii aşa cum făcea Iisus ?”. Răspunsul i s-a revelat după o meditaţie de 21 de zile desfăşurate pe muntele Kurama din Japonia. Astfel, a apărut sistemul Reiki, astăzi cunoscut în întreaga lume. În anii ce i-au rămas de trăit, Mikao Usui s-a consacrat tratării bolnavilor şi formării de terapeuţi Reiki.

În Reiki nu veţi folosi propria dumneavoastră energie, ci fluxul energiei universale a vieţii, care va fi canalizat spre cei din jurul dumneavoastră prin intermediul mâinilor, ochilor, suflului sau intenţiei.

REI – înţelepciunea divină, minune, universal, luminozitatea divină, omniprezent, omnipotent, strălucitor, universal, clar etc.

KI – energia vitală, forţa universală, forţa generatoare a cerului şi pământului. (În chineză se numeşte chi, în sanscrită – prana, în creştinism – lumină etc.)

Idealurile Reiki

Arta secretă a chemării fericirii,

Vindecarea spirituală a tuturor bolilor,

Începând de azi elimină teama,

Începând de azi nu mai fi îngrijorat,

Începând de azi devotează-te muncii tale,

Începând de azi ai grijă de semenii tăi şi de toate fiinţele vii,

Dimineaţa şi seara împreunează-ţi mâinile pentru rugăciune,

Rosteşte aceste cuvinte din inima ta şi cântă aceste cuvinte.

Beneficiile Reiki

Ajută corpul să se autovindece
Elimină durerea
Reduce stressul, anxietatea, frustrarea
Echilibrează organele şi glandele
Oferă echilibru emoţional şi mental
Echilibrează sistemul nervos
Echilibrează energiile organismului
Accelerează procesele de vindecare prin stimularea sistemului imun
Detoxifică şi curăţă corpul, purifică totodată şi chakrele
Curăţă şi elimină blocajele energetice
Diminuază efectele secundare ale medicamentelor
Reducerea consumului de medicamente
Creşte conştiinţa spirituală
Dezvoltă compasiunea şi respectul pentru viaţă
Aduce o mare bucurie, pace interioară şi echilibru
Creşte intuiţia, creativitatea, gândirea logică, clară
Aduce exact ceea ce este necesar în viaţa practicantului în acel moment
Nu are efecte nocive sau dăunătoare
Nu crează  dependenţă

Odată ce ai fost pus pe lungimea de undă a razei Reiki vei rămâne pe aceeaşi frecvenţă cu ea,  pentru totdeauna.

Arta punerii mâinilor spre vindecare este la fel de veche ca şi munţii, oamenii au practicat punerea mâinilor încă de la începutul timpurilor. Este un instinct natural  să pui mâna pe cel rănit sau bolnav.

–       Vindecătorul REIKI are acces la această energie într-un mod mult mai eficient datorită  INIŢIERII pe care o primeşte, care elimină blocajele din canalele de energie ale corpului său.

–       REIKI ajută la echilibrarea trupurilor fizice, energetice şi emoţionale, atât ale noastre cât şi ale pacienţilor. Veţi observa că poziţiile mâinilor pentru REIKI corespund poziţiilor organelor, glandelor şi a Chakrelor corespunzătoare acestora.

Ce nu este Reiki?

Nu este o religie.

Nu este un cult

Nu este o sectă

Nu este un panaceu universal

Nu este o medicină alternativă

Principiile Reiki

Kyo dake wa                    Doar astazi

1. Okoru-na                      1. Nu te enerva

2. Shinpai suna                2. Nu te ingrijora

3. Kansha shite                3. Arata apreciere

4  Gao hage me               4. Munceste din greu (asupra ta)

5. Hito shinsetsu ni           5. Fii bun cu ceilalti

Cele cinci principii Reiki provin din cele enunţate de împăratul Meiji (1818-1912).

 DOAR  ASTĂZI  SĂ  AM  ÎNCREDERE  DEPLINĂ (să trăiesc „acum”)

Toate lucrurile se întâmplă în concordanţă cu credinţa divină.  Am să ascult de sfatul spiritului meu (SINELE  SUPERIOR)  şi  voi da voie vieţii şi muncii mele să se desfăşoare în limitele planului divin. A-mi face griji, a mă nelinişti,  înseamnă a nu avea încredere în rolul pe care Dumnezeu îl joacă în viaţa noastră.  Dacă noi vom asculta de vocea noastră interioară, noi vom creşte, vom ajunge să recunoaştem şi accepta locul pe care îl ocupăm în lume şi să  pornim de aici înainte în dragoste şi compasiune.

 DOAR  ASTĂZI  SĂ  MUNCESC  CINSTIT

Mă iubesc pe mine însămi  suficient de mult ca să-mi dau seama  că acţiunile mele afectează pe ceilalţi.  Am face munca cu onestitate, înseamnă  a fi cinstit faţă de mine însămi. Dacă creem armonie în noi înşine, ajutăm la armonizarea lumii. Dacă colaborăm la dragoste şi echilibru, vom avea parte de aceste binefaceri în propria noastră viaţă. Încearcă să vezi  încercările vieţii ca lecţii pe care Dumnezeu încearcă să ţi le ofere pentru a-ţi da şansa de a învăţa. A fi spiritual înseamnă a fi conştient de propriile tale nevoi, precum şi de nevoile altora. Desăvârşirea vine din străduinţa cinstită pe care o facem în fiecare zi pentru a ne perfecţiona pe noi şi pentru a ajuta pe alţii.

 DOAR ASTĂZI ÎMI VOI ACCEPTA BINEFACERILE (în sens   Christic, binefacerile  sunt  lecţii de viaţă  atât rele cât şi bune).

Aceasta înseamnă că mă voi uita la viaţa mea şi voi aprecia ce am cu adevărat. Cheia a avea tot ceea ce îţi trebuie, este să vizualizezi pozitiv, să gândeşti pozitiv, pentru că obţii  tot ceea ce gândeşti. Învaţă să gândeşti în mod constructiv şi astfel  să-ţi aduci în viaţă  energiile de care ai într-adevăr nevoie. Dacă gândeşti lumină, va fi lumină. Dacă gândeşti întuneric (ai gânduri întunecate), tu vei deveni întunecat. Dă-i voie spiritului tău  să-ţi spună de ce ai tu neapărat nevoie. Noi suntem lumina lui Dumnezeu pe pământ, aşa că lasă lumina să se manifeste prin tine, în adevăr, frumuseţe, armonie, dragoste şi îndestulare.

 NUMAI  ASTĂZI  VOI  FI  ÎMPĂCAT

Atunci când eşti furios, eşti controlat. A fi furios înseamnă a fi controlat de altceva sau altcineva. Este o încăpăţânare de a nu vedea, de a nu lua în seamă lucruri despre tine care nu-ţi fac plăcere. Furia te limitează şi-ţi  produce neajunsuri fizice şi emoţionale. Energia este viaţă şi dacă eşti furios, furia ta pătrunde în mâncare, în materialul locuinţei şi în toate formele de viaţă  din universul nostru. Această energie a furiei trebuie transformată în dragoste şi echilibru. Zâmbeşte şi primeşte zâmbetul altora. Dragostea va răspunde cu dragoste. Gândeşte roz, aceasta este culoarea iubirii.

NUMAI  ASTĂZI  VOI AVEA  RESPECT PENTRU TOT CE ESTE VIAŢĂ

Ni s-au  oferit  toate condiţiile  pentru a trăi în armonie şi respect. Până nu vom învăţa să ne respectăm şi să ne iubim pe noi înşine, nu vom fi în stare să respectăm şi să iubim pe alţii şi să fim în armonie cu planul divin. Lumea noastră este împânzită de tehnologie care ne ajută să comunicăm, dar ştim noi oare să comunicăm unii cu alţii în dragoste şi respect? Suntem atât de preocupaţi de vieţile noastre individuale, că nu ne putem rezerva timp nici pentru a mirosi o floare. Cei mai mulţi dintre oameni nu au respect pentru viaţă. Dacă ar avea, nu s-ar delecta cu distrugerea speciilor de animale şi cu uciderea celor ce le sunt fraţi şi surori (oameni). Noi, ca vindecători, suntem instrumentele planului divin şi trebuie să le arătăm celorlalţi calea spre  înainte  în dragoste şi compasiune. Pământul este o fiinţă vie, iubitoare, trebuie să înţelegem aceasta şi să-l ajutăm pentru a reajunge la echilibrul iniţial. Umanitatea a abuzat de pământ (mama lor) iar noi trebuie să-l ajutăm să se vindece. Numai prin aceasta vom putea să devenim  întregi (conform planului  divin).

Cele doua percepte Reiki

1. PERSOANA  TREBUIE  SĂ  CEARĂ (să fie vindecată sau iniţiată)

Noi trebuie să cerem să fim vindecaţi. Prin a cere, noi ne deschidem la nivelul gâtului. Când verbalizăm şi ne auzim spunând: „Vreau să schimb starea în care mă aflu, vreau să-mi schimb starea de existenţă!”. Prin această cerere, persoana  respectivă afirmă o decizie conştientă, de a se implica în procesul de vindecare. Această cerere poate fi făcută de asemeni la nivelul sufletului  (cererea de vindecare să fie făcută din tot sufletul persoanei care o solicită).

Ca vindecător REIKI, tu eşti viaductul, canalul prin care curge energia REIKI. Este esenţial să asculţi şi să-ţi oferi serviciile unei cereri  venite din  tot sufletul.

2. TREBUIE SĂ EXISTE UN SCHIMB DE ENERGIE PENTRU SERVICIU

Energia vindecătoare aparţine universului şi lui Dumnezeu. Totuşi există necesitatea unui schimb creativ de la pacient la vindecător, care îşi pune la dispoziţia  pacientului timpul şi serviciul său oferit pacientului pentru vindecare. Dacă oferă ceva gratis, aceasta cauzează un dezechilibru datorită unei obligaţii care trebuie plătite. Schimbul de energie între cele două persoane implicate menţine echilibrul. Schimbul de energie poate implica orice, de la conceptul de energie precipitată (bani), până la schimbul de servicii. Cei care practică REIKI la un nivel profesional, îşi stabilesc o sumă fixă pentru onorariu.  Acest onorariu reprezintă valoarea serviciului care este considerat de majoritatea oamenilor ca o realitate completă. Starea de sănătate este ea însăşi o valoare şi reflectă, în ultimă instanţă, sentimentele de dragoste  de sine şi de apreciere de sine ale persoanei care doreşte să se vindece. (Cât este deschiderea pacientului, atât primeşte. Ce dai este valoarea pe care o dai tu pe tine.).

Etica in Reiki

Pentru un tratament complet se tin palmele cate 5 minute in fiecare pozitie.Inainte de tratament se spala mainile cu apa rece sau daca nu este posibil se curată mental cu lumina alba. Nu se mediteaza in timpul tratamentului, nu se vizualizeaza nimic, nu ne concentram pe actiune. Stam relaxati fiind un canal cat se poate de curat si pur de energie Reiki. Nu se ating zonele intime ale pacientului. In aceste zone palmele se tin la distanta de 3-5 cm de corp. Nu se dezbraca pacientul. Energia trece prin haine. Nu se insista pe locurile foarte dureroase. Nu se ating ranile deschise. Nu se discuta cu alte persoane cazurile altor pacienti. Se poate vorbi cu pacientul daca acesta doreste. Daca pacientul adoarme nu il vom trezi. Dupa tratment se spala iarasi mainile cu apa rece sau se curata mental. Mental maestru isi imagineaza o sabie de lumina alba care taie legaturile energetice cu pacientul. Se discuta cu pacientul despre senzatiile din corp. Se recomanda serii de cate 10 -12 sedinte in care primele 3 trebuie sa fie facute una dupa alta in trei zile consecutive. In cazuri grave se pot face mai multe tratamente pe zi. La gradul II pentru vindecarea la distanta este necesar să se ceara acordul persoanei careia i se fac directarile energetice pe o anumita problema. In caz contrar directarea se va face pentru binele suprem al persoanei respective, pentru conexiunea si intrarea in armonie cu divinitatea

Istoria Reiki

Istoria Reiki-ului tradiţional începe, în secolul al XIX-lea, cu Mikao Usui. El a găsit într-o mânăstire nişte manuscrise vechi, în limba sanscrită, datând de circa 2500 de ani, care descriau o metodă de vindecare practicată de Buddha. Materialul nu conţinea însă informaţia privind activarea şi punerea în funcţiune a energiei, acestea fiind omise intenţionat pentru a fi protejate de neaveniţi.  

Mikao Usui a hotărât să se retragă 21 de zile pentru post, rugăciune şi meditaţie pe muntele sfânt Kuriyama (Koriyama, Kurama Yama), situat la 12 kilometri nord de Palatul Imperial din Kyōtō. S-a instalat într-o grotă, a aşezat în faţa sa 21 de pietre şi în fiecare dimineaţă arunca deoparte câte una, ca modalitate de măsurare a trecerii timpului.

În primele 20 de zile, pe care le-a petrecut rugându-se şi postind, nu s-a întâmplat nimic deosebit. În dimineaţa celei de-a 21-a zile, după ce a aruncat şi ultima piatră, o lumină puternică a apărut, apropiindu-se de el. Iniţial s-a speriat, dar apoi s-a gândit că aceasta ar putea fi răspunsul la întrebările lui. Lumina l-a lovit în mijlocul frunţii, în zona chakrei Ajna, iar el a leşinat. În acea stare, Usui a văzut mai multe baloane multicolore în care erau înscrise simbolurile Reiki, primind totodată informaţii în legătură cu modul în care se activează energia vindecătoare.

Pentru Mikao Usui a fost o iniţiere divină prin care, în sfârşit, aflase răspunsul la întrebările sale.

Mikao Usui a lăsat cunoaşterea sa, succesorului său Chujiro Hayashi care, la rândul său, o iniţiază pe doamna Hawayo Takata, de la care Reiki-ul se răspândeşte în Europa şi SUA.

USUI SHIKI REIKI RYOHO ŞI CARACTERISTICILE REIKI

Usui Shiki Reiki Ryoho este sistemul Reiki care se practică şi se predă actualmente cel mai mult pe glob, care combină învăţăturile şcolii Takata cu cele japoneze, provenite din Usui Reiki Gakkai. Acest sistem implică o combinaţie a celor două stiluri de Reiki, cel occidental şi cel oriental, practicat în Japonia. Deşi e o îmbinare a învăţăturilor spirituale ale celor două curente, este simplu, uşor de învăţat şi de aplicat în societatea modernă. Este flexibil, adaptabil oricărei situaţii, foarte practic, disponibil pentru toţi cei interesaţi şi furnizează rezultate şi efecte imediate, vizibile, deosebite.

ACORDAJUL

Acordajul Reiki este un ritual prin care practicantul este racordat la sursa de energie universală. Acordajul are trei mari componente: cea fizică, unde maestrul efectuează un anume ritual, cea energetică, unde se deschid anumiţi centri energetici şi se curăţă anumite meridiane energetice şi componenta spirituală, unde practicantul primeşte un anumit număr de ghizi de Lumină, o cunoaştere la nivelul sinelui şi daruri de la Divinitate. Toate acestea fiind oferite de Divinitate spre a evolua şi a ne îndeplini misiunea personală pe această planetă.

Cu fiecare acordaj primit, creşte şi responsabilitatea maestrului/practicantului faţă de el, de oamenii pe care trebuie să-i ajute şi faţă de Divinitate.

Ce se intampla dupa acordaj – criza de vindecare

1. Incepe procesul de curatare.

2. Persoana care a primit acordajul trebuie sa se bea multa apa in aceastaperioada pentru ca ajuta in procesul de curatare

3. Pot sa apara diverse senzatii in chakre

4. Persoana acordata este pregatita sa practice pe ea si pe alte persoane

5. Pot sa apara experinte noi extrasenzoriale

6. Creste intuitia

7. Practicarea zilnica a autotratamentului pregateste persoana respectivapentru acordajul de gradul II

Ce se întâmpla după acordaj?

Dupa acordaj este bine sa va rezervati putin timp pentru relaxare, sa savurati experintele. Unele persoane dupa acordaj se simt ametite. Cel putin o ora ramaneti in casa sa va odihniti dand astfel timp energiilor sa se aseze putin. După acordaj începe acel celebru ciclu de 21 de zile de curăţare, prin careorganismul se adaptează la noua frecventa energetica. Apar aici (nu întotdeauna), fenomene de oboseala, somnolenta, uşoare răceli, dureri de gat,stomac instabil, nervozităţi sau pur si simplu nu se manifesta nici unul din acestefenomene. Dupa acordaj se bea multa apa, si se practica poziţiile mâinilor zilnic(măcar acea perioada de 21 de zile). Este un proces de detoxificare a organismului care se poate manifesta la nivel fizic, emotional, mental si/sau spiritual. Cand observi simptomele este bine sa ai o atitudine pozitiva in ceea cepriveste schimbarea, te ajuta foarte mult lasand astfel mai usor energiile vechi sa se curete.In prima saptamana chakrele incep sa se curete cate una pe zi. Pot sa apara senzatii la nivelul corpului fizic. In zona chakrelor aceste senzatii pot fi de caldura, rece, intepaturi, pulsatii etc. Nu exista zona a vietii voastre pe care Reiki sa nu o schimbe si asupra careia sa nu aiba efect. Vindecarea apare ca rezultat al cresterii vibratiei, a deblocarii si echilibrarii chakrelor si canalelor. Reiki va lucra pentru a vindeca relatiile tale, va contribui la indeplinirea telurilor benefice pentru experinta acestei vieti si pentru manifestarea in realitate a dorintelor care sunt in armonie cu divinitatea, va vindeca si echilibra trecutul si prezentul. Pe parcursul celor 21 de zile a procesului de curatare, in primul ciclu de 7 zile, este bine sa te concentrezi pe problemele personale, fizice si emotionale. In a doua saptamina, concentreza-te pe relatiile tale cu alti oameni, problemele societatii si pe linistirea problemelor mentale. A treia saptamina este destinata schimbarilor spirituale

Purificarea fizica

Se pot experimenta simptome ale racelii, disconforturi minore ca: dureri musculare, febra, dureri de cap, dureri in git, mucozitati in exces, tuse, constipatie, diaree si alte simptome minore, pe masura ce toxinele sint eliberate si corpul se curata si se echilibreaza. Pentru a usura simptomele: faceti plimbari lungi, faceti exercitii fizice sau practicati yoga, respirati aer curat si beti cantitati mari de apa proaspata. Mincati mincare usoara: fructe proaspete, legume si sucuri. Incercati sa va tineti departe de cafea si nicotina.

Purificarea emotionala

Emotiile ascunse adanc, pot iesi la suprafata, aparent fara motiv: furie, frustrare, suparari, frica, tristete sau altele. Aceste emotii au fost reprimate sau suspendate din timpuri vechi, din aceasta viata sau din altele, si acum sunt eliberate. Aceasta experinta nu trebuie sa te afecteze emotional. Observ-o ca o persoana din afara, neimplicata. Nu da vina pe nimeni pentru aceste sentimente. Doar experimenteaza-le pe masura ce ies la suprafata si apoi lasa-le sa plece. Pentru a usura efectele: mediteaza, inspira si expira incet si profund. Poti sa faci o baie lunga si fierbinte. Daca adaugi sare in apa aceasta curata corpul fizic. Apa poate sa devina neagra cand curata corpul fizic

Purificarea mentala

Formele gand vechi, sabloanele de comportament si vechile obiceiuri pot iesi acum la suprafata. Dorinte ascunse in ceea ce priveste alimentatia, bauturile, nicotina, cofeina, etc. se pot accentua. Ganduri de invinuire, blamare, victimizare, abuz, renegare, auto-distrugere, auto-compatimire, etc, pot sa apara. Acestea pot fi vindecate la fiecare nivel al fiintei noastre, din aceasta viata sau din altele.Nu te invinui si nici nu lasa aceste impulsuri sa te stapineasca. Doar simte-le, lasa-le sa plece, apoi inlocuieste gandurile negative cu altele noi pozitive.Pentru a usura efectele: fi ingaduitor cu tine, fa acele lucruri care te fac sa te simtiti bine, repeta afirmatii pozitive, mantre, si/sau asculta muzica favorita, toatea cestea usureaza intensitatea potentialului negativ ale gandurilor ce ies acum la suprafata.

Purificarea Spirituala

Credintele tale acum  pot fi rascolite si schimbate, credinta in cum opereaza aceasta lume, cum ar trebui sa fie relatiile tale, religia, ce este important in viata ta. Pe masura ce aceasta se intampla, revelatii si noi semnificatii vor deveni clare. Acum se pun bazele unei noi gandiri. Devii mai intuitiv, mai intelept se poate chiar sa iti schimbi fundamental gandirea spirituala, modul in care vezi lumea.Pentru a usura efectele: Vorbeste cu oameni care sunt receptivi la nou, despre experientele tale, citeste carti spirituale, asculta casete motivationale si trateaza-te pe tine insuti cu iubire si intelegere. Acum castigi noi nivele de intelegere. Accepta ca totul este bine si ca acest proces este perfect normal. Traieste pacea. Lasa constient Divinitatea sa te umple de dragoste si intelepciune. În această perioadă de 21 de zile este recomandată efectuarea autotratamentului zilnic şi consumul de cât mai multe lichide, de preferat energizate sau apă sfinţită. Dupa acest termen se poate face acordajul pentru gradul II.

Nota: daca aveti si alte simptome pe care nu le puteti intelege, luati legatura cu Maestrul vostru Reiki pentru asistenta.

Gradul I: după inițiere, practicantul poate face autotratament iar după un timp şi tratament. Pozițiile de punere a mâinilor sunt simple și intuitive, se merge pe principiul de sus în jos, urmărindu-se chakrele, pe fața și pe spatele trupului. De asemenea se aplică mâinile în locurile dureroase.

Gradul al II-lea: după inițiere, practicantul primește primele simboluri Reiki, cu ajutorul cărora își poate activa palmele pentru o mai mare eficiență și poate face tratament și prin realizarea și vizualizarea simbolurilor în anumite puncte bine precizate. Poate efectua tratamente la distanţă şi tratamente mai eficiente folosind simbolurile. De asemenea, simbolurile permit curățarea încăperilor de energii negative, dăunătoare, curățarea și energizarea mâncării, dar și trimiterea luminii la distanță, crearea câmpurilor de protecție.

Gradul al III-lea – sau profesor –: după inițiere, practicantul primește noi simboluri și învață tehnici suplimentare. Poate face acordaje altor persoane. De multe ori, acest grad se “sare” şi se trece direct la maestru.

Maestru: după inițiere, noul maestru poate la rândul lui să facă altora inițieri/acordaje şi cunoaşte simbolurile specifice maeştrilor.

După fiecare inițiere, urmează o perioadă de criză de vindecare, de purificare, cu o durată de 21 de zile, în care practicantul trebuie să-și facă autotratament zilnic și să practice un regim de viață cât mai echilibrat și cu un meniu lacto-vegetarian.

GRADUL I

Chakrele şi rolul lor 

 

Chakrele

Chakrele reprezintă legătura dintre corpul fizic şi cel subtil. Pe corpul uman se găsesc 7 centri principali de energie acestia făcȃnd legătura aurei cu corpul, după filosofia tibetană. Fiecare centru energetic este legat de un canal de energie. Cele 7 chakre sunt: 

 

Chakra rădăcinii (MULADHARA) situată la baza (în zona sacrală), de culoare roşie. Cristalul aferent: hematit, granat, rubin, jasp.

Chakra sexuală (SVADHISHTHANA) situată la două degete sub ombilic, de culoare portocalie. Cristalul aferent: piatra lunii, carneol.

Chakra plexului solar (MANIPURA) situată în dreptul stomacului, de culoare galbenă. Cristalul aferent: citrin, chihlimbar, topaz, ochi de tigru.

Chakra inimii (ANAHATA) situată în dreptul inimii, de culoare verde şi roz. Cristalul aferent: cuarţ roz, aventurin, jad, turmalină.

Chakra gȃtului (VISHUDDHA) situată în golul de la gȃt, de culoare albastră. Cristalul aferent: sodalit, acvamarin, turcoaz.

Chakra frunţii (AJNA), denumită şi al 3-lea ochi, situat în mijlocul frunţii, de culoare mov. Cristalul aferent: ametist, safir, lapis lazuli.

Chakra coroanei (SAHASRARA) situate în vȃrful capului, de culoare albă sau argintie. Cristalul aferent: cristal de stȃncă, diamante.

Rolul şi importanţa chakrelor

Omul comunică cu mediul înconjurător prin intermediul celor şapte chakre principale. Ele asigură un permanent schimb de energii subtile care au rolul de a mijlocii comunicarea în orice situaţie.

Prin chakre, fiinţa umană primeşte informaţii de la alte fiinţe umane, atunci cȃnd se urmăreşte un schimb de informaţii, sau atunci cȃnd are loc o comunicare. Comunicarea verbală este o acţiune separată şi este coordonată de conştient. Schimbul de energii subtile care are loc prin sistemul chakrelor se desfăsoară sub coordonarea subconştientului.

Rolul important al purificării chakrelor constă în creşterea percepţiei extrasenzoriale, dezvoltarea intuiţiei şi acumularea de energii subtile. Ȋn această situaţie, atunci cȃnd avem o comunicare verbală cu o anumită persoană, intuiţia, prin intermediul subconştientului şi al energiilor subtile primite prin chakre, poate să conducă la ideea că persoana cu care comunicăm încearcă să ne prezinte o imagine falsă despre subiectul în discuţie.

Chakrele sunt importante, pentru că ne asigură informaţii suplimentare despre anumite subiecte de care suntem interesaţi.

De exemplu:

Dacă ne gȃndim la o persoană foarte importantă, putem să-i simţim starea interioară.

Dacă ne gȃndim la un răsărit de soare, putem să simţim căldura soarelui, sau unele persoane mai senzitive pot vedea cu ochiul minţii imaginea soarelui care răsare.

Dacă ne gȃndim la o persoană foarte dragă, putem să-i simţim prezenţa foarte aproape sau putem să o vedem.

Dacă ne gȃndim la o persoană cu care suntem în conflict, se poate simţi o stare de tulburare şi agitaţie interioară, furie, dorinţa de răzbunare, agresivitate.

Prin purificarea chakrei muladhara se poate ajunge la o stare de stabilitate fizică şi psihică. Ȋn această situaţie va creşte încrederea în propria persoană şi se poate trece la purificarea chakrei swadhistana, care se poate realiza prin audiţia exerciţiilor înregistrate pe casete sau cd-uri. Atunci cȃnd această chakră a fost purificată, sentimentul de teamă sau de nelinişte va fi îndepărtat din viaţa dvs. De asemenea, veţi avea încredere în viitor, datorită faptului că vă puteţi adapta oricărei situaţii.

Prin purificarea chakrei manipura se poate creea în primul rȃnd starea de calm şi de linişte interioară, care vă conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cȃnd veţi putea să vă conştientizaţi forţa gȃndurilor, veţi înţelege cȃt de mult rău v-aţi făcut gȃndind negativ despre propria voastră persoană sau despre altcineva.

Chakra manipura vă poate asigura legătura cu elementul foc, prin intermediul căreia puteţi să vă purificaţi corpul, prin arderea impurităţilor sau a stresului.

Prin purificarea chakrei anahata se poate obţine un echilibru al energiilor yin şi yang. Atunci cȃnd partea pozitivă şi partea negativă sunt în armonie, se produce o transformare în fiinţa respectivă, care conduce la dezvoltarea sentimentului de iubire necondiţionată către toate fiinţele, către toate animalele, către toată creaţia. Ȋn această situaţie veţi putea înţelege diferenţa dintre dragoste şi iubire.

Prin purificarea chakrei vishudha putem îndepărta pentru totdeauna stările de nemulţumire interioară faţă de propria persoană sau faţă de alte subiecte. De asemenea, putem să ne apropiem mai mult de scopul vieţii şi să incercăm să-l căutăm.

Un rol important în practica spirituală îl are scopul vieţii. Oamenii care trăiesc fără să se gȃndească la acest subiect din cȃnd în cȃnd, se pot îndepărta de el fără sa fie conştienţi.

Prin purificarea chakrei ajna se poate dobȃndi un echilibru între fizic şi psihic, ceea ce în timp conduce la deschiderea celui de-al 3-lea ochi. De asemenea, poate creşte frecvenţa de vibraţie a corpului, încȃt scȃnteia divină să se trezească şi să înceapă să-l influenţeze în mod benefic pe practicant. Odată cu trezirea scȃnteii divine, persoana respectivă ar putea să beneficieze de o creştere spectaculoasă a intuiţiei.

Prin purificarea chakrei sahasrara se poate realiza o rezonanţă mai, mare cu toate energiile subtile din Univers.

Exerciţiile pentru purificarea chakrelor sunt deosebit de uşor de realizat, ele constituie prima etapă pe drumul autocunoaşterii şi al autoperfecţionării. De asemenea, poate reprezenta o primă etapă pentru o mai bună comunicare cu natura.

Purificarea chakrelor

Ȋn această perioadă benefică pentru evoluţia spirituală, tot mai mulţi oameni încercă să se informeze despre acest subiect. O parte din ei au şi motive bine întemeiate, cum ar fi:

– probleme în legătură cu sănătatea fizică sau psihică

– curiozitatea

– evoluţia spirituală

– eşecuri

– temeri

– traume

– ambiţii nesatisfăcute

Pentru omul modern este greu de acceptat ideea că s-a îndepărtat de natură, iar situaţiile neplăcute prin care trece din această cauză, reprezintă o consecinţă nedorită.     Civilizaţia îşi face tot mai mult simţită prezenţa în viaţa noastră cotidiană. Sunt aşadar, tot mai frecvente cazurile în care oamenii din diferite categorii sociale, se trezesc depăşiţi de situaţii la care nu pot găsi rezolvare, cum ar fi:

– migrene

– indispoziţii frecvente

– emotivitate exagerată

– oboseală nejustificată

– stres

– fobii

– lipsa unui partener de viaţă

Ȋntoarcerea la natură se pare că este soluţia salvatoare.

Prezentăm în continuare un minim de informaţii care vă pot face să înţelegeţi mai uşor cum ar fi bine să începeţi să vă ajutaţi singuri.

Pentru a înţelege mai bine ce dorim să vă transmitem, încercaţi să vă gȃndiţi de unde vine energia electrică spre consumatori. Ea este creată într-o termocentrală, iar la ieşirea către beneficiari, curentul electric are o tensiune şi o intensitate foarte mare. Pentru a putea fi folosit de consumatori, curentul electric este transformat de cȃteva ori, în aşa fel încȃt atunci cȃnd ajunge la destinaţie, tensiunea şi intensitatea lui să fie în limite accesibile.

La fel se întȃmplă şi în Univers.

Energia universală este generată de Creator în centrul universului şi are o frecvenţă de vibraţie foarte mare, ceea ce îi conferă şi un grad de puritate deosebit.

Prin intermediul chakrelor, omul primeşte din univers o cantitate de energie universală care îi este necesară, pentru a-şi putea întreţine activităţile corpului fizic. Aşadar, chakrele modifică frecvenţa de vibraţie a energiei universale primite din univers în aşa fel încȃt ea să aibă frecvenţa de vibraţie mai mică, dar foarte apropiată de cea a corpului uman.

Fiecare chakră are legatură cu o glandă cu secreţie internă, aceasta, la rȃndul ei, alimentȃnd organele cu care este în legătură directă. Aşadar, pentru a trăi în condiţii mai bune, ar fi bine să ne purificăm chakrele.

După cum am mai spus, chakrele sunt centre energetice. Ele se găsesc localizate pe linia mediană a corpului. Sunt în număr de 7 şi se numesc astfel: Muladhara, Svadhishthana, Manipura, Anahata, Vishuddha, Ajna şi Sahasrara.

Chakrele localizate în partea de jos a corpului reflectă latura noastră instinctuală, cele de sus latura noastră mentală.

Atunci cȃnd sunt deschise, purificate, se consideră că sunt operative la nivelul cel mai înalt. Există multe tehnici pentru echilibrarea şi purificarea chakrelor, dar cel mai mult se folosesc cele de deschidere a lor.

 

Prima chakră: MULADHARA,

este localizată între anus şi sex. Aceasta vibrează cu elementul pămȃnt şi are culoarea roşie. Stabilitatea psiho-fizică este sentimentul de referinţă a acestei chakre.

Vibrȃnd cu elementul pămȃnt, vine vorba aşadar de dreptul de a fi aici, de a exista, de a avea grijă de noi, de a avea posesiuni, iar cȃnd chakra e închisă sau afectată, intervine teama, depresia, neîncrederea în viitor. Prima chakra are legătură cu oasele, labele picioarelor şi intestinul gros. Simţul corespondent este mirosul, iar dacă acest simţ nu este bine dezvoltat, este semn că această chakră nu funcţionează bine. Ȋn cazul în care chakra Muladhara se află în dezechilibru, pot apărea diferite manifestări neplăcute, cum ar fi:

– dureri în zona sacrală

– tulburări ale circulaţiei venoase în zona anusului

– creşterea corpului în greutate

– tulburări de miros

– stare de nesiguranţă

– comportament violent datorită lipsei de siguranţă

– stare de somnolenţă nejustificată

– stare de mȃnie

– dezordine în gȃndire

– imposibilitatea obţinerii a ceea ce este necesar pentru existentă

A doua chakră: SVADHISHTHANA, se află deasupra osului pubis, la jumătatea distanţei dintre pubis şi ombilic, puţin mai sus de prima chakră. Aceasta vibrează cu elementul apă şi este de culoare portocalie.

Această chakră se referă în mod direct la dreptul de a simţii, de a exprima şi înţelege emoţiile, nevoile şi dorinţele, iar dacă se află în dezechilibru, apare sentimentul de vinovăţie foarte pronunţat. Chakra este în legătură cu sentimentele şi sexualitatea, atunci cȃnd este deschisă. Sentimentele curg în mod liber, fără a dovedi emotivitate extremă.

Dezechilibrul chakrei se poate resimţii sub diferite aspecte cum ar fi:

– dificultăţi financiare

– lipsă de control în relaţie cu alţi oameni

– mȃncat în exces

– sentimente de vinovăţie

– tulburări emoţionale

– teama de a nu fi abandonat, de a nu fi iubit, de a nu fi agresat de semeni

– frica nejustificată faţă de diferite subiecte (apă, întuneric, necunoscut, oameni, aglomeraţie, bătrȃneţe, boală, samd)

– probleme cu rinichii, vezica urinară sau prostate

– dureri în zona pelviană sau în zona şalelor

– plăcere exagerată de a mȃnca

– perturbarea funcţiei de reproducere

– agresivitate sexuală (verbală sau fizică)

– coportament ostil faţă de sexul opus, dezgust, respingere, samd.

A treia chakră: MANIPURA, se află în zona plexului solar. Vibrează cu elementul foc şi are culoarea galbenă. Organele pe care le poate influenţa sunt: ficatul, stomacul, splina, intestinul subţire, sistemul digestiv. Chakra Manipura poate influenţa autocontrolul în diferite situaţii, dar în mod deosebit, în situaţii limită cȃnd corpul este suprasolicitat. Are legătură cu corpul mental, unde sunt stocate toate gȃndurile noastre.

O funcţionare insuficientă a acestei chakre se poate manifesta sub diferite forme, cum ar fi:

– teamă nejustificată

– lipsa de încredere în propriile forţe

– lipsa de autocontrol

– lipsa de respect pentru alte persoane sau faţă de propria persoană

– emotivitate, timiditate

– tulburări digestive

– gastrită, ulcer gastric şi duodenal

– diabet, hipoglicemie

– insuficienţă hepato-biliară

– artrită

– depunerea de strat adipos în partea de mijloc a corpului

– scăderea memoriei

– digerarea cu dificultate a alimentelor

A patra chakră: ANAHATA, este localizată în zona inimii. Are o deosebită importanţă în corp, deoarece fiind situată între cele trei chakre inferioare şi între cele trei chakre superioare, are rolul de a face legătura dintre ele şi de a menţine o stare de echilibru.

Elementul cu care vibrează este aerul, iar culoarea este verde. Sentimentele pe care chakra le stimulează sunt:

– dragostea şi prietenia

– iertarea şi acceptarea

– compasiunea

– grija faţă de semeni

– iubirea necondiţionată faţă de toate fiinţele din univers.

Funcţionarea insuficientă a acestei chakre poate genera probleme de ordin emoţional, cum ar fi:

– tristeţea

– melancolia

– amărăciunea

– incapacitatea de a dărui iubire propriei persoane sau altora

– neputinţa de a ierta

– simţ critic exagerat sau chiar ură

Disfuncţia chakrei mai poate duce la:

– boli cardiovasculare

– tulburări de respiraţie

– astm

– alergie

– cancer pulmonar

– pneumonie

– hipertensiune

– dureri de spate

– cancer mamar.

A cincea chakră: VISHUDDHA, este situată la baza gȃtului. Vibrează cu elementul Akasha, aceasta fiind marea bibliotecă a universului, unde sunt stocate toate informaţiile legate de fiinţele umane. Părţile corpului pe care le influenţează sunt umerii şi gȃtul.          Funcţionarea insuficientă a acestei chakre poate crea dificultăţi în exprimarea ideilor, sentimentelor, convingerilor, stări interioare contradictorii care pot genera nemulţumire permanentă.

Deasemenea, poate determina unele afecţiuni:

– în zona gȃtului

– depresii

– dificultăţi de vorbire

– scolioză

– laringită

– afecţiuni ale gingiilor

– insuficienţă biliară datorită îndepărtării de scopul vieţii.

A şasea chakră: AJNA, mai poate fi numită şi al treilea ochi sau al şaselea simţ.             Caracteristica principală a acestei chakre este stăpȃnirea de sine. Ȋn traducere, Ajna înseamnă “a şti”, “a recepţiona” sau “a comanda”. Culoarea care vibrează cu această chakră este indigo strălucitor. Părţile corpului influenţate de Ajna sunt ochii şi emisferele cerebrale.

Disfuncţia chakrei poate să determine probleme de natură emoţională sau mentală, cum ar fi:

– lipsa preocupării spirituale

– refuzul de a învăţa din experienţele pe care ţi le oferă viaţa şi astfel ele se tot repetă

– anxietate

– paranoia

– teama de a nu înţelege sau de a folosi capacităţile extrasenzoriale

– lipsa concentrării

– probleme ale sinusurilor

– migrene

– afecţiuni oculare

– tulburări neurologice etc.

A şaptea chakră: SAHASRARA, localizată în creştetul capului, vibrează ca şi culoare cu violetul strălucitor. Părţile corpului pe care le influenţează sunt: cortexul cerebral, creierul,

prin urmare, întregul corp. Dezechilibrul chakrei poate conduce la incapacitatea de a avea încredere în viaţă sau de a avea o viziune de ansamblu asupra vieţii, deoarece liberul arbitru nu mai funcţionează, iar asta se numeşte involuţie spirituală. De asemenea, se pot crea probleme de sănătate cum ar fi:

– afecţiuni ale scheletului

– afecţiuni ale sistemului muscular şi nervos (scleroza multiplă)

– disfuncţia glandei epifize

– probleme cerebrale

– tulburări genetice

Aşadar, chakrele au o deosebită importanţă pentru noi ca fiinţe umane. Dacă v-aţi regăsit într-una sau mai multe afecţiuni despre care am vorbit, ar fi bine să luaţi atitudine şi să încercaţi să vă ajutaţi singuri, la nivel energetic, pentru că după purificarea chakrelor, implicit stările psihice şi corpul fizic, să funcţioneze armonios.

Pentru aceasta există cȃteva exerciţii ce vă pot revitaliza în scurt timp. Persoanele interesate de armonie şi echilibru au la îndemână cursul complet pentru echilibrarea chakrelor prin intermediul Terapiei Universale. Este o metodă practică de lucru cu chakrele şi corpurile fine, care produce efecte benefice încă din primele zile de studiu. Ȋn urma alimentaţiei cu prana veţi avea o vitalitate crescută, o memorie mai bună şi un zâmbet constant.

Meditatia Joshin Koki Ho

Este o tehnica incredibil de rapida si usoara careridica vibratia energetica dar care se interzice persoanelor cu astm sau hipertensiune. Exercitiul se realizeaza in picioare, intr-o pozitie care sa asigure un cat mai mare echilibru, picioarele departate la latimea umerilor, se inspira adanc, limba se afla in cerul gurii, vizualizam o lumina de un alb stralucitor care intra prin chakra Sahasrara odata cu inspiratia, oconducem prin Ajna, Vishuddha, Anahata, Manipura si Swadhistana unde cu respiratia oprita vizualizam cum energia se acumuleaza din ce in ce mai mult si ne inunda corpul, constientizam cum fiecare celula a fiintei noastre, este hranita de Reiki, cand consideram ca suntem plini de energie, pe expiratie vizualizam lumina cum paraseste corpul nostru prin maini, talpi, apoi prin tot corpul. Se practica oricand in stari de stress, apatie, tristete sau suparare.

Curăţarea canalelor Ida şi Pingala

Canalele Ida şi Pingala sunt două trasee energetice adiacente canalului central Sushumna; ele coboară elicoidal şi simetric în jurul acestuia din urmă. Blocarea lor produce grave discontinuităţi energetice la nivelul câmpurilor, de buna lor funcţionare depinzând şi gradul de deschidere a chakrelor, tocmai de aceea fiind atât de importantă curăţarea acestora.

Pentru a curăţa canalele  Ida şi Pingala vom folosi degetele index şi mijlociu de la mâna dominantă, pe care le vom plasa la ceafă, în proiecţia dorsală a celui de-al treilea ochi, şi vom face mişcări repetate şi bruşte până la baza osului coccis, de trei până la nouă ori. Curăţarea canalelor Ida şi Pingala se va realiza întotdeauna înaintea tăierilor

 

 

AUTOTRATAMENTUL

Autotratamentul constă, pe scurt, în a pune palmele pe dumneavoastră. Energia care “curge” prin palme va avea întotdeauna vibraţie mai mare decât a corpului. Altfel spus, pentru a ne creşte vibraţia şi a ne vindeca de anumite afecţiuni, este necesar a ne aşeza mâinile pe corp şi a lăsa energia să meargă unde este necesar. Trebuie precizat că orice afecţiune sau boală apare prima dată în câmpurile noastre subtile ca un deficit de energie sau ca o acumulare de energii malefice şi abia apoi apare în corpul fizic ca boală propriu-zisă. Prin urmare, în timpul autotratamentului, corpul se curăţă de energiile negative şi se reface necesarul energetic al corpului nostru, prevenind sau îndepărtând anumite boli.

Poziţiile palmelor pentru autotratament:

Cap	Gât	Piept	Abdomen	Spate
– creştet –emisferele cerebrale – frunte, ceafă – urechi – ochi	– pe laterale	–plămâni deasupra chakrei inimii – chakra inimii – sâni – plexul solar –chakra gâtului, faţă, spate	–deasupra buricului – chakra II – zona pelviană	– la fel de sus          până jos.

Echilibrarea chakrelor sau autotratamentul rapid

Autotratamentul rapid se efectuează la fel, 5-10 minute fiecare poziţie:

1.   O palmă pe chakra 1, cealaltă pe chakra 7

2.   O palmă pe chakra 2, cealaltă pe chakra 6

3.   O palmă pe chakra 3, cealaltă pe chakra 5

4.   Ambele palme pe chakra 4 (inimii).

Bastonul de foc

Constă în energizarea coloanei vertebrale şi în acelaşi timp curăţarea canalului energetic principal/canalul guvernor. Se execută ţinând o mână pe gât în zona cervicală, iar cealaltă mână în zona coccisului. Este foarte eficient dacă se execută din trei poziţii:

Prima poziţie: o mână pe gât în zona cervicală – cealaltă în zona coccisului

A doua poziţie: o palmă pe marea vertebră – cealaltă la nivelul chakrei III din spate

A treia poziţie: palmele una lângă cealaltă la nivelul inimii.

Tratamentul altei persoane

Pentru tratamentul altei persoane se urmează aceeaşi paşi ca şi la autotratament. Se începe cu poziţiile de cap, apoi gât, piept, abdomen, după care se parcurge pe spate şi pe picioare.

La sfârşit se execută bastonul de foc.

Tratamentul animalelor

Tratamentul animalelor respectă acelaşi principiu ca şi tratamentul unui om, trebuie doar adaptat la dimensiunile animalelor. În cazul în care este vorba despre un cȃine mare se începe cu poziţiile de cap, parcurgând corpul acestuia până la coadă. Dacă este vorba despre un animal mic, acesta se poate ţine între palme şi transmite energie.

Dacă un animal refuză tratamentul, nu trebuie să insistaţi; animalele sunt foarte sensibile la energii, ele simt cȃnd au sau nu au nevoie de energie. Dacă totuşi insistaţi pot interpreta dorinţa dumneavoastră ca pe o agresiune. 

Tratamentul plantelor

Plantele de asemenea au nevoie de energie; ele trebuie îngrijite, curăţate, iubite şi tratate.

– Se energizează pământul în care sunt plantate.

– Se energizează apa cu care le udăm.

– Se ţin palmele în jurul coroanei, făcând tratament plantei.

Tratamentul copiilor mici

Tratamentul copiilor mici, se face doar cu acordul părinţilor şi doar în prezenţa acestora.

Ȋn cazul infecţiilor

Nu se efectuează tratamente reiki în caz de infecţii, apendicite, amigdalite sau alte “iţe”. Nu se transmite energie infecţiilor, deoarece în aceste cazuri avem de a face cu organisme vii care se află sub influenţa energiei şi se dezvoltă mai bine.

Ȋn cazul anesteziilor

Nu se efectuează tratamente reiki şi nu se transmite energie pacienţilor ce urmează să facă anastezie cu 24 de ore înainte de intervenţie.

Tratamentul reiki, prin punerea palmelor este foarte eficient în recuperarea în urma anesteziilor.

!ATENŢIE!

Reiki nu este o metodă de a diagnostica. Nu este permisă punerea de diagnostic sau de schimbare a medicaţiei. Pacientul poate fi rugat să îşi facă analizele şi cu acestea să meargă la un medic, care să îi schimbe tratamentul sau să îi pună un diagnostic.

Tăierile Reiki

Reprezintă o modalitate de curăţare de legături şi de corzi, care se leagă pe chakrele din spate. Cu palmele activate, tăierile se fac trecând în forţă cu palma de la umărul drept şi şoldul stâng, iar apoi între umărul stâng şi şoldul drept.

Perierile Reiki

Au ca scop îndepărtarea energiilor negative de pe canalele energetice posterioare. Se fac cu degetele răsfirate pe orizontală, la diferite niveluri ale coloanei vertebrale, dinspre interior spre exterior. În general se fac trei serii de câte patru perieri.

Energizarea alimentelor şi a băuturilor

Energizarea alimentelor sau a băuturilor se face transmiţȃnd energie prin palme timp de 10 minute. Odată cu energizarea se produce şi o curăţare energetică a lor. Este foarte indicată, deoarece nu toate alimentele, mai ales cele deja preparate, sunt curăţate din punct de vedere energetic.

Pentru energizarea băuturilor este indicat a ţine cana sau paharul între palme timp de 10 minute. Se produce o energizare puternică ce duce la creşterea calităţii lichidului. Foarte indicat şi în cazul cafelei, avȃnd ca efect anihilarea efectelor nocive.

GRADUL II

La acest grad, se face iniţiere prin simboluri şi se învaţă modul şi scopul folosirii lor.

Ce sunt simbolurile? 

Simbolurile sunt chei care deschid porţile către anumite dimensiuni. Ele concentrează energia pentru a putea fi folosită în diferite scopuri. Simbolurile sunt tridimensionale şi fiecare are propria lui vibraţie şi acţiune.

Când activăm un simbol, acolo vin gizii de Lumină din dimensiunea pe care respectivul simbol a deschis-o.

Nu este permisă desenarea simbolurilor pe alte persoane fără acordul acestora.

Se consideră agresiune energetică. Singurul loc unde se pot desena simboluri fără acordul persoanelor este vertical deasupra chakrei a VII-a.

Activarea simbolurilor

Sunt mai multe căi de activare a simbolurilor, dar toate au ca prim fundament intenţia. Astfel avem: 

Activarea fizică. Se face folosind mâna, palma, degetul III (sau degetul de forţă), trei degete unite ca la închinăciunea ortodoxă, sau degetele I, III, IV (precum binecuvântarea cristică).

Activarea mentală. Se face prin vizualizarea mentală a simbolurilor. Mai exact, ne imaginăm simbolul ca fiind scris în întuneric cu lumină. El se va activa în momentul în care va atinge vibraţia şi luminozitatea de activare.

Activarea prin suflare. Se poate face prin imaginarea simbolului şi realizarea lui cu aerul suflat. Avantajul benefic este că vibraţia aerului suflat are de obicei vibraţia noastră interioară, deoarece aerul intră în legătură cu sângele, iar sângele corespunde sufletului, deci luminii noastre interioare.

Activarea propriu-zisă a simbolurilor. Se desenează simbolul fizic, mental sau prin suflare şi i se spune numele de trei ori.

Activarea şi dezactivarea palmelor. Se face înainte de tratament sau autotratament prin desenarea lor în palmă, de dimensiuni atât de mici, încât să se suprapună suprafeţei mâinii.

De exemplu, se desenează CKR în palme, apoi se spune numele de trei ori şi se bate în acelaşi timp din palme de trei ori.

Dezactivarea. Se face prin frecarea palmelor una de cealaltă şi prin suflarea aerului printre ele.

1. CHO KU REI

Toata puterea Universului aici! Acum!

Este cunoscut ca fiind Simbolul Puterii.

Acţiuni:

– Energizare.

– Deschide acccesul la energie.

– Concentrează energia acolo unde este activat.

– Accelerează fluxul energiei.

– Protecţie energetică şi spirituală.

Utilizări:

– Energizarea tuturor simbolurilor care îi succed.

– Înainte de a începe tratamentul sau autotratamentul, pentru a te conecta la energii.

– După terminarea tratamentului, pentru sigilarea energiilor vindecătoare.

– Concentrează şi amplifică energia în locul unde este desenat.

– Curăţarea unor spaţii de energii malefice împreună cu SHK.

– Aplicat pe chakre împreună cu Sei-He-Ki  deschide, curăţă şi protejază chakrele.

– Aplicat pe mȃncare, lichide, cristale, bijuterii le curaţă şi le energizează.

– Util pentru sigilarea energiilor, tratamentelor, iniţierilor, dimensiunilor.

– Se aplică în palme înainte de autotratament.

– Pentru protecţia maşinii se activează sus, jos şi pe lateralele maşinii.

– Pentru protecţia obiectelor se face CKR pe ele.

Primul simbol cu care vom lucra in cadrul gradului al doilea de Reiki este Cho Ku Rei, prescurtat CKR, care, in traducere libera inseamna “Pune Puterea Aici” de unde si denumirea de simbol al puterii. Acest simbol are rolul de a da putere si de a amplifica si, de aceea, de foarte multe ori, orice alt simbol am aplica, terminam prin aplicarea unui Cho Ku Rei pentru amplificarea puterii.

Intai se deseneaza bara orizontala, apoi cea verticala, si in final cele trei spirale care au sensul de rotatie invers acelor de ceasornic (antiorar, trigonometric). Bara orizontala simbolizeaza sursa de lumina, bara verticala reprezinta in partea sa superioara calea urmata de lumina si mai apoi canalul central energetic Sushumna, iar punctele de intersectie ale spiralei reprezinta cele sapte chakre principale.

Prima utilizare a lui Cho Ku Rei este in activarea palmelor.

El se deseneaza in palme cu degetele mainii opuse in timp ce i se pronunta (mental sau cu voce tare) numele de trei ori. Acest simbol are capacitatea de a da putere mai mare celorlalte simboluri, amplificandu-le eficacitatea, numele sau reprezentand o mantra folosita pentru marirea puterii. Aplicat pe chakrele principale si secundare, acest simbol are puterea de a le energiza si de a le deschide si le creeaza, de asemenea, o protectie impotriva energiilor negative.

Pentru a realize protectia unui spatiu, a unei camere de exemplu, putem folosi simbolul Cho Ku Rei aplicandu-l pe fiecare perete in parte, avand grija ca miscarea noastra in jurul camerei sa fie antiorara, apoi aplicandu-l pe tavan sip e podea. Simbolul creeaza astfel bariere energetice de-a lungul peretilor, bariere care au vibratia specifica acestui simbol. Se mai poate aplica si in colturile superioare dintre pereti si tavan pentru a amplifica efectul protective al acestuia. Aplicat astfel, simbolul puterii purifica spatial respective de energii negative si de formele gand invasive care nun e lasa san e traim viata linistiti. Nu rareori intalnesc personae care imi spun ca mobile lor scartaie infernal, desi nu este noua si ca in casele lor domina o atmosfera apasatoare si rece. Aceste fenomene se datoreaza actiunii elementalilor si a formelor gand malefice care pot fi eliminate prin utilizarea simbolului Cho Ku Rei.

Putem aplica simbolul Cho Ku Rei pe manacare sip e bautura pentru a o purifica. Sa nu uitam faptul ca mancarea si bautura au o capacitate foarte mare de a inmagazina energii, atat malefice cat si benefice si ca multe dintre afectiunile digestive se datoreaza unei infestari cauzate de diverse forme de Ki greu. De aceea este bine ca inainte sa mancam sa aplicam mental sau cu mana un simbol al puterii deasupra farfuriei cu mancare sau deasupra paharului. Putem san e si imaginam in centrul mancarii sau al bauturiii un Cho Ku Rei luminos cu intentia de a purifica mancarea de tot ceea ce este malefic. Aplicarea CKR pe mancare si bautura poate uneori sa schimbe gustul acesteia in bine prin eliminarea factorilor energetici perturbatori care afecteaza chiar si chimismul mancarii respective. Incercati un mic experiment. Turnati in doua pahare vin din aceeasi sticla, unuia din pahare dandu-I lumina prin aplicarea unui Cho Ku Rei. Gustati apoi vinul din paharul asupra caruia nu s-a intervenit si mai apoi din cel caruia I s-a aplicat simbolul. Veti constata diferente de gust ceea ce theoretic ar trebui sa fie imposibil, avand in vedere provenienta comuna a vinului din cele doua pahare.

Cu totii cunoastem sentimental neplacut pe care ni-l imprima daruirea de cadouri prietenilor nostril si persoanelor iubite. Cu totii asteptam cu nerabdare sa vedem daca celor dragi le plac sau nu cadourile primate din partea noastra; cautam o privire, un gest, o vorba, care san e asigure ca darul a fost primit cu placere si cu iubire. V-ati gandit insa vreodata ca energia Reiki ne poate ajuta in a face un obiect menit sa fie daruit sa prezinte un interes mai mare sau sa aiba un impact mai mare asupra persoanelor respective ? Ei bine, acest lucru este posibil. Aplicand asupra obiectului respective simbolul Cho Ku Rei, I se imprima o energie binefacatoare si luminoasa, care creeaza in jurul darului o aura de gust si frumusete. Putem aplica simbolul “cu intentia ca darul sa fie placut de persoana …”. Si atunci practice introducem o informatie, un cod, care urmeaza sa se declanseze in cazul persoanei vizate. Experimentati cu prima ocazie cand faceti un cadou si aplicati simbolul asupra sa si remarcati, apoi, efectul pe care il are asupra persoanei dragi. Cu siguranta nu veti fi dezamagiti ! Si totusi, aplicarea unui simbol de putere asupra unui obiect nu are doar efectul de a-I mari calitatile estetice, ci si de a-I oferi protectie. Atunci cand aplicam CKR pe un obiect, fie ca acesta este menit sa fie daruit, fie ca nu, cream un camp de protectie in jurul obiectului respective. Aplicatiile acestei proceduri pot fi multiple. Iata cateva aplicatii : mergeti intr-un loc aglomerat si va temeti san u vi se fure geanta sau telefonul mobil – pur si simplu desenati mental simbolul Cho Ku Rei pe obiect cu intentia sa fie protejat de hoti si asa va fi; aveti un loc favorit unde va asezati in casa si nu doriti ca nimeni altcineva sa va ocupe locul – aplicati Cho Ku Rei mentalizand intentia potrivita; ati vazut intr-un magazine un obiect pe care ati dori sa-l cumparati si nu aveti bani la voi, insa stiti ca va puteti intoarce in zece minute cu suma respective si totusi sunteti constienti de posibilitatea vanzarii obiectului altcuiva – aplicat Cho Ku Rei pe obiectul respective cu intentia sa va astepte un timp anume pan ace il cumparati. Si totusi remarcati faptul ca aplicarea simbolurilor in general trebuie facuta obligatoriu fara incalcarea liberului arbitru al nimanui. Tocmai de aceea ganditi-va de doua ori inainte sa faceti ghidusii cu simbolurile in cazul in care stiti ca s-ar incalca astfel dorinta sau vointa cuiva sau daca credeti ca o anumita situatie s-ar orienta astfel in favoarea dumneavoastra cat timp acest lucru nu ar trebui sa se intample.

Cho Ku Rei reprezinta una dintre cheile prin care se poate accesa energia Reiki si se poate astfel utilize pentru eliminarea blocajelor energetice de diverse naturi. Ce este in esenta un blocaj energetic ? In mod normal, in corpul nostru, energia circula liber si fara oprelisti de-a lungul meridianelor energetice si lumina este filtrate correct de catre sistemul chakrelor. Atunci cand din cauza unor energii negative, entitati malefice sau atacuri psihice, aceste fluxuri energetice sunt intrerupre, se cheama ca intr-un anumit loc a aparut un blocaj energetic. Aplicarea simbolului puterii pe zona ce contine energia blocata, ajuta la eliberarea acesteia si astfel la restabilirea fluxului energetic normal. In majoritatea cazurilor, cel putin in faza initiala, blocajele energetice se manifesta prin senzatia de DURERE.         Durerea este, spuneam intr-un capitol anterior, un mod foarte util de avertizare atunci cand se iveste un blocaj energetic. Reciproca insa, nu este valabila. Exista blocaje energetice care nu dau senzatia de durere si exista blocaje care desi produc durere, atunci acesta dispare nu inseamna ca blocajul a disparut si el in mod necesar, ci  doar, atenuat sau, si mai grav, s-a camuflat sau si-a mutat localizarea pe traiectul energetic respectiv. In aceste cazuri trebuie fie san e bazam pe propria intuitie, fie sa reusim sa masuram intr-un fel, de exemplu ajutandu-ne de un pendul, daca respectivul blocaj mai este inca present, si daca da, unde. Iata deci ca simbolul puterii are capacitatea sa anihileze instantaneu la aplicare senzatia de durere, alinand suferintele aparute. Prin aceasta functie a sa, simbolul este capabil sa reduca disconfortul fizic si, de ce nu, si pe cel psihic, caci orice durere ne “calca si pe nervi, nu-I asa ?

Cho Ku Rei se poate utilize si pentru stoparea hemoragiilor de marime mica provenite din taieturi, contuzii, lovituri, cu precizarea ca, in acest caz, imediat dupa aplicarea simbolului, sangerarea este posibil sa se accentueze un timp scurt, dupa care pur si simplu sa se opreasca brusc.

Linistirea persoanelor nervoase sau anxioase poate fi un alt mod practice de utilizare a simbolului de putere. Aplicat in cel de-al treilea ochi, acest simbol are capacitatea de a calma si de a induce o stare de liniste si relaxare. Daca sunteti solicitati sa ajutati la calmarea unei personae care sufera de frica, anxietate sau nervi, puteti foarte simplu sa proiectati imaginea mentala a Cho Ku Rei in frunte, in dreptul chakrei Ajna si, la nevoie, sa mentineti imaginea luminoasa a simbolului in aceasta pozitie pentru cateva momente. Cu siguranta persoana respective se va linisti. Aplicat cu intentie, Cho Ku Rei poate produce, in anumite cazuri, chiar si o anestezie a unei zone din corp prin suprimarea in mare parte a sensibilitatii dureroase. Legat de acest aspect putem sa completam cu aplicarea simbolului pe chakra coroanei (Sahasrara), adica deasupra capului unei persoane, gest care ar echivalara cu o veritabila binecuvantare a persoanei in cauza.

Aplicat asupra diverselor tipuri de aparatura electrica, Cho Ku Rei produce schimbari vizibile. In cazul telefonului mobil, de exemplu, aplicarea acestui simbol va produce o crestere a semnalului receptionat si, in consecinta, o mai buna calitate a impulsului sonor din casti. Aplicat mental pe conexiunea de internet, face ca aceasta sa se accelereze si sa functioneze in mod continuu la parametrii optimi. Aplicat asupra unui automobile, Cho Ku Rei il protejeaza de eventualele situatii neplacute din trafic, de accidente, etc.

Energizarea apei pe care o bem poate fi, de asemenea, o metoda foarte eficienta de a net rata anumite afectiuni si, in special, de a preveni aparitia diverselor boli. Energizarea apei implica atat curatarea ei de eventualele energii negative continute cat si efectiva sa energizare, care duce la cresterea beneficitatii, apa capatand astfel adevarate proprietati curative. Cho Ku Rei are capacitatea sa schimbe temperatura sau starea vremii. In acest scop, simbolul se aplica pe cer, cu intentia de a schimba vremea. Nu trebuie sa va asteptati ca acest lucru sa se intample de prima data, caci, aceasta tine in principal de puterea practicantului Reiki respective, dar mai mult de acceptul divin de a realize aceasta schimbare. Incercati totusi si, cu voia lui Dumnezeu, este posibil chiar sa si reusiti.

Nu trebuie omisa si o alta utilizare, foarte importanta a simbolului Cho Ku Rei – protectia spirituala impotriva tuturor formelor de magie neagra, atacuri psihice si energetice. Se poate afirma ca aceasta utilizare se poate aplica tuturor simbolurilor din Reiki si ca, in cazul in care suferim din cauza unor astfel de atacuri, este bine sa utilizam in terapie TOATE simbolurile pe care le cunoastem.

Cho Ku Rei inversat

Cho Ku Rei în varianta inversată se foloseşte pentru a extrage lumina dintr-un obiect, situaţie sau persoană. Se aplică cu succes în cazul legăturilor făcute cu lumina care se disipeaza atunci cȃnd acest simbol este aplicat, cu intenţia de a scoate energia din acestea.

Se desenează acest simbol în sensul invers acelor ceasornicului (levogir), deasupra tumorilor şi a zonelor inflamate, pentru că în acest fel energia negativă este extrasă din ele.

În timpul şedinţelor aşteaptă să fi ghidat în ce sens să foloseşti simbolul.

Folosind simbolul, o dată în senul acelor de ceasornic şi o dată invers acelor de ceasornic, poate fi util pentru materializarea lucrurilor de care ai nevoie în viaţă. Ar trebui, de asemenea ţinut minte că, conul de energie din emisfera nordică, de cele mai multe ori se mişcă în sensul acelor ceasornicului, în timp ce, în emisfera sudică, aceeaşi energie circulă în direcţia opusă acelor de ceasornic.

Ţine cont de sensul în care se scurge apa de la chiuvetă când se formează un con, sensul lui de rotire arată sensul scurgerii energiei în acea emisferă.

Cho Ku Rei 3D (tridimensional)

Acest simbol se poate imagina în jurul nostru, cum ne cuprinde şi ne protejează de energiile malefice din jur. Asigură crearea de cȃmpuri energetice protectoare, de ecranări bioenergetice, care ne protejează de factorii agresori din mediu.

2. SEI HE KI

Umanitatea şi Divinitatea se unesc pentru a forma un Întreg

 

Este cunoscut ca fiind Simbolul Armoniei.  

Acţiuni:

– Armonizare.

– Deschidere.

Utilizări:

– Curăţarea unor încăperi, împreună cu Cho-Ku-Rei se aplică pe pereţi, tavan, podea iar în mijlocul camerei se desenează CKR,SHK,HSZSN.

– Purificarea mâncării, băuturilor, cristalelor, împreună cu CKR.

– În caz de depresie, tristeţe, supărare, anxietate, frică, furie, frustrare, gelozie.

– Deschide chakrele şi câmpul pentru eliminarea energiilor negative de la nivelul respectiv.

– Sei-He-Ki desenat dublu deasupra capului, armonizează emisferele cerebrale.

– Lucru cu subconştientul.

– Aplicare în palme pentru autotratament, împreună cu CKR.

– Armonizarea unui grup de persoane, se activează SHK şi CKR deasupra grupului.

3. HON SHA ZE SHO NEN

Nu există trecut, prezent, viitor.

Divinitatea din mine, salută divinitatea din tine!

Este cunoscut ca Simbolul vindecării la distanţă.

Acţiuni:

– Tratament mental.

– Tratament cauzal.

– Tratament distal.

– Protecţie împotriva magiei negre.

– Vindecă trecutul, prezentul şi viitorul.

– Transcede timpul şi spaţiul.

– Eliberează karma negativă.

– Intrare în Cronica Akasha.

Utilizări:

– În terapia la distanţă.

– În proiectele Reiki.

– În direcţionarea energiei în timp şi spaţiu.

– În dezlegarea magiei.

METODE PENTRU DIRECŢIONAREA ENERGIEI LA DISTANŢĂ

Metoda distanţei

Se activează palmele cu toate simbolurile cunoscute. Se aşează palmele în faţa noastră, în dreptul plexului şi se mentalizează persoana căreia îi trimitem energie între palmele noastre. Se activează în aer simbolurile, între palme, CKR, SHK, HSZSN (desenare plus rostirea numelui de trei ori), se trimite energie 10-15 minute. La sfârşit se mulţumeşte Divinităţii şi este ideal a se face o rugăciune pentru cel tratat.

Metoda fotografiei

Se activează palmele cu cele trei simboluri. Pe fotografia cu persoana căreia dorim să îi facem tratament, se activează simbolurile CKR, SHK, HSZSN, după care, se asează palmele la cca 5 cm de fotografie şi se transmite astfel energie timp de 10-15 minute.

În timpul autotratamentului

Se poate direcţiona energie în timpul autotratamentului. Atâta timp cât staţi cu palmele în poziţiile de autotratament, vă declaraţi intenţia ca palmele dv. energetice să fie aşezate în aceleaşi poziţii pe pacientul aflat la distanţă.

Transmiterea energiei la distantă în cazul în care nu aveţi acceptul persoanei

Se transmite energie folosind condiţionarea: “Spre binele lor suprem dacă vor să primească această energie, după Voia Lui Dumnezeu şi atât cât le este lor îngăduit.”

Meditatia prin simboluri

După ce s-a primit acordajul pentru un simbol, acesta poate fi folosit la capacitate maximă după ce se face meditaţia prin simbol. Meditaţia este simplă şi constă în vizualizarea simbolului alb, pe un fond întunecat. Meditaţia are ca scop implementarea, pentru a putea fi utilizat ulterior, prin vizualizare direct pe locul dorit.

Intrarea in simboluri

Toate simbolurile Reiki sunt tridimensionale, au inaltime, latime si adancime, asa ca experimenteaza-le pe toate la rand, desenandu-le in aer la dimensiuni foarte mari, imaginandu-ti ca se maresc, si apoi intra in ele. Lasa esenta fiecarui simbol sa-ti intre in corp si in minte si probabil ca vei simti intelegere sau inspiratie. Aceasta tehnica se preteaza cel mai bine la spatii deschise, daca reusesti sa gasesti un loc unde sa ai intimitate.

Pasitul pe simboluri

Imagineaza-ti ca unul dintre simboluri este desenat pe jos si paseste in interiorul lui. Asteapta putin, pana cand poti simti Reiki curgand, apoi incepe sa pasesti, urmarind forma simbolului, incet si constant. Daca ai un spatiu potrivit (mare), probabil ca ti-ar placea sa inchizi ochii, deoarece acest lucru sporeste senzatia pe care o ai. Experimenteaza frumusetea formei simbolului in timp ce spui in linistea numele lui. Daca folosesti Simbolul Distantei, iti poti imagina si faptul ca te conecteaza cu viitorul Sine, formand un pod peste timp. Aceasta experienta poate sa fie deosebit de puternica si patrunzatoare

METODE PENTRU DIRECŢIONAREA ENERGIEI  ÎN TRECUT

Acest fapt nu schimbă trecutul, dar poate schimba percepţia, acţiunea şi urmările acelui eveniment în timpul prezent şi viitor. Se trimite energie 10-15 minute pe zi.

Se foloseşte metoda distanţei transmiţȃnd energie către momentul care se doreşte vindecat.

Se poate transmite energie către un eveniment folosind următoarea afirmaţie, spre exemplu: ” Îmi trimit energie în trecut  la data …….. pentru situaţia …… pentru a anihila orice energii şi informaţii malefice, orice forme de gând malefice create atunci şi rog îngerii mei de Lumină să îmi arate ceea ce eu trebuia să învat din acea situaţie, totul spre binele meu suprem cu Voia Lui Dumnezeu.”

METODE PENTRU DIRECŢIONAREA ENERGIEI  ÎN VIITOR

Se foloseşte de asemenea metoda distanţei transmiţând energie unui eveniment viitor. Se poate transmite energie unui examen, unui intreviu, pentru un contract, unui botez sau nuntă, pentru un concediu etc.

Proiectele Reiki

Se scrie proiectul pe o coală de hȃrtie. Proiectul să fie formulat corect, la timpul prezent, în acord cu Legile Divine. Pe verso se desenează cu pixul toate simbolurile cunoscute, apoi se activează cu degetele. Se împătureşte coala şi se transmite energie zilnic timp de câte 10-15 minute.

Dacă proiectul nu este în acord cu Legile Divine sau nu face parte din Voinţa Divină nu se întamplă nimic.

Exemplu de proiect  “Mihai are serviciul ideal, la locul ideal, cu colegii ideali, cu şeful ideal, primeşte salariul ideal, are programul ideal totul după Voia Lui Dumnezeu în acord cu Legile Divine.”

ATENŢIE!

Nu se face tratament sau iniţiere fără acordul persoanei.

Nu se întrerupe tratamentul medicamentos şi nu se recomandă medicamente de către practicanţii Reiki dacă nu sunt medici.

Nu este nevoie să se dezbrace pacientul ca să i se facă un tratament Reiki.

Nu se ating zonele intime ale pacientului decât cu acordul acestuia.

Nu înseamnă că un practicant Reiki grad I poate vindeca orice.

Nu se pun diagnostice prin Reiki dacă practicantul nu este medic.

Nu există nici o contradicţie între Reiki şi alte tratamente energetice sau forme de terapie (asta dacă nu se folosesc demonii în scop terapeutic!).

Nu se insistă pe locurile dureroase decât atât cât este nevoie şi, dacă doare, se îndepărtează palmele, apoi se revine pe măsură ce durerea scade în intensitate.

Nu se informează energia care ne curge prin palme cu propriile noastre gânduri, sentimente şi instincte.

Nu se discută cazurile întâlnite folosindu-se numele pacienţilor, tot ce se află în timpul terapiei este confidenţial.

GRADUL III

4. SHIKA-SO

Simbolul de Comunicare

Este cunoscut ca fiind Simbolul de Comunicare.

Se foloseşte pe chakra gâtului. Se poate folosi împreună  cu celelalte simboluri.

Curăţă chakra gâtului şi deschide canalele de comunicare.

Este folosit pentru comunicarea cu alte persoane, cu eul superior, cu ghizii spirituali, cu îngerii şi entităţile de Lumină. Îl putem desena între noi şi altă persoană uşurând comunicarea, în cazul unei conferinţe între noi şi ascultători, se poate trimite îngerului păzitor, ghidului Reiki pentru a înlesni comunicarea cu acesta.

Împreună cu CKR, SHK, HSZSN se poate accesa orice entitate din univers căreia dorim

să-i adresăm o întrebare, să purtăm un dialog sau căreia îi cerem ajutorul.

5. SHIKA-SEI-KI

Energia care se revarsă de la inimă la inimă.

Este cunoscut ca fiind un Simbol pentru Inima.

Shika-Sei-Ki se foloseşte pe chakra 4 (a inimii). Curăţă chakra şi elimină energiile negative, răul de pe suflet. Este un simbol care curăţă sufletul. Este foarte importantă utilizarea lui, pentru că sufletul este energia de bază a omului, dacă acesta este murdar, afectează întreg sistemul omului. Nu poţi vindeca un om fără a vindeca întâi sufletul său.

Se poate folosi Sei-He-Ki, care deschide chakra, apoi Shika-Sei-Ki, care să o cureţe. Îl putem folosi în caz de supărare, tristeţe, oboseală, suferinţă în dragoste, tot ceea ce ţine de probleme de inimă şi suflet.

Noi toţi avem nevoie de Iubire!

6. Dai-Ko-Mio

Lăcaş măreţ al marii lumini strălucitoare.

Este cunoscut ca fiind Simbolul Maestru.

Interpretarea esoterică a simbolului:

“Mare lumină strălucitoare, străluceşti asupra mea”.

Se foloseşte atunci când vrem să întărim forţa alături de celelalte simboluri, dimineaţa, ca exerciţiu energetic

DAI = mare

KO = lumină

MYO = asupra mea

se activează prin vizualizare, o dată, şi se spune numele de 3 ori

Este cel mai important simbol din Reiki şi are cea mai înaltă vibraţie. Vibraţia Dai-Ko-Mio este aproximativ egală cu vibraţia crucii.

Dai-Ko-Mio face legătura cu sursa de Lumină. În momentul în care se face iniţiere pe Dai-Ko-Mio, se face legătura directă cu sursa de Lumină, Duhul Sfânt. Astfel, cel care are iniţiere pe acest grad preia Lumina direct de la Duhul Sfânt, ceea ce până la gradul III nu se poate, Lumina fiind preluată prin maestru.

Simbolul Dai-Ko-Mio poate fi folosit în combinaţie cu toate simbolurile cunoscute.

Activarea palmelor acum se face începând cu DKM, apoi restul simbolurilor, iar la sfârşit iarăşi DKM sau este suficient DKM şi CKR.

DKM conectează la Energia Divină.

Meditaţia în Mişcare

Cu faţa spre fereastră sau spre est. Se activează palmele cu DKM şi CKR. Se activează CKR pe fiecare chakra (protecţia pe chakre).

Se desenează DKM în faţă la circa o lungime de braţ, în dreptul chakrei inimii. Apoi, cu ambele palme luăm lumina ce se iveşte prin deschiderea acelei dimensiuni şi înconjurăm de trei ori, cu braţele întinse, începând de sus în jos, aura spunând numele DKM. Când ajungem în partea de jos, strângem energia negativă la nivelul chakrei II. După ce am strâns astfel rezidurile energetice din câmpul nostru, facem aceeaşi mişcare de trei ori, doar că la sfârşit arunc sfera în dimensiunea imediat următoare în jos, spunând de trei ori: “Îmi declar prezenţa mea divină aici, acum, pe pământ!“

Meditaţia activa

Un exerciţiu ce se face dimineaţa şi în orice moment al zilei când avem nevoie de ajutor divin.Repetat de 3 ori devine meditaţie.

1. Activez Dai Ko Mio
2. Activez Hon Sha Ze Sho Nen
3. Se emite mental: „ Afirm prezenţa mea divină pe pământ ” ( de 3 ori ).
4. Cele trei etape ( 1, 2, 3 ) se repeta de 3 ori. În timp ce se emite mental această frază, palmele urcă pe inspir şi coboară pe expir

Meditatia Rei Ji Ho

Este o tehnica usoara dar care necesita ascultarea intuitiei, se executa inainte de orice tratament, desenam toate simbolurile in palme, incepand cu simbolul maestru apoi impreunam mainile in pozitia gasho, anuntam intentia de a utilliza energia Reiki, spunem o rugaciune pentru ca aceasta sa ii foloseasca persoanei pentru binele ei suprem si in toate planurile, dupa care ducem mainile aflate tot in pozitia gasho in dreptul celui de al 3-lea ochi. Cu varfurile degetelor atingem fruntea si cerem energiei sa ne ghideze mainile in pozitiile in care persoana are cea mai mare nevoie.Incercam sa uitam pozitiile clasice si lasam mainile sa se aseze de la sine, fara a incerca sa intelegem sau sa controlam cu mentalul nostru “De ce asa ?, De ce nu altfel ?!” In tehnica aceasta nu exista timp limita, si cu cat ii dam mai multa importanta cu atat merge mai bine, cu atit mai mult invatam sa distingem fluxurile de energie, afinitatile ei, ne marim intuitia si ajungem sa ne percepem ghizii. Aceasta este metoda originala prin care Usui o folosea.

Sfera de Protecţie

O metodă foarte eficientă de protecţie este şi sfera Reiki. Aceasta se realizează imaginindu-ne că suntem înconjuraţi de o sferă luminoasă, strălucitoare, careia îi aplicăm în toate direcţiile simboluri Reiki, pentru a-i da putere şi lumină. O putem conecta şi la energiile îngerilor vindecători, pentru a preveni instalarea factorilor patogeni în propriul organism. in cazul în care se doreşte ca această sferă să aibă şi un rol deflectiv al energiilor îndreptate înspre noi, se poate imagina şi vizualiza că suprafaţa sa exterioară este oglindită, reflectorizantă. Se poate implementa şi intenţia de a reflecta toate energiile negative în Pămant, cu toate că, personal, prefer să le trimit în Lumină pentru a le arde sau curăţa.

Ȋmi activez în palme cu toate simbolurile invatate.

Vizualizam pe tot corpul pacientului si pe fiecare chakră toate simbolurile.

Se scot degetele energetice, însoţite de respiraţia de scoatere (ca şi cum am sorbi ceva).

Desenăm pe degetele energetice cate un simbol, (ne imaginăm că repirăm numai prin degetele energetice).

Se face rugăciunea de mulţumire şi ajutor.

Se desenează cate un  CKR pe locul operat şi se ia energia negativă cu varfurile mainilor energetice şi se trimit apoi în Lumină în reciclajul cosmic. (Scot şi arunc).

După ce aruncăm de mai multe ori energia negativă, întrebăm pacientul cum se simte şi cerem o nouă descriere a senzaţiilor acestuia.

9. Dacă mai există ceva pe locul operat energetic se desenează CKR; SHK  informand persoana că a mai rămas ceva şi că trebuie să permită primirea informaţiilor la nivel conştient pentru a putea întelege cauza şi scopul bolii sale.

La fel şi pentru terapeut, şi el are ceva de învăţat din fiecare relaţie cu pacienţii.

După ce am rezolvat problema se desenează un CKR pe locul operaţiei se taie legătura cu pacientul.

Se mulţumeşte entităţilor superioare pentru ajutorul acordat. Se introduc la loc degetele energetice şi se începe un tratament gradului I cel putin 30 min. Ideal este un tratament complet.

Se spală terapeutul pe maini, astfel întrerupand orice legătură cu pacientul.

Terapeutul trebuie să fie atent la decodificarea informaţiilor primite de la entităţile superioare şi cele din aura pacientului.

Manual

Usui Shiki Reiki Ryoho

Gradul IV/Maestru Reiki

Ce implică titlul de maestru Reiki ?

Există o serie de lucruri pe care un maestru Reiki trebuie să le facă şi pe care trebuiesă le cunoască. Se presupune că cel care este maestru a ales această cale ca urmare a pasiunii sale de a păşi pe calea luminii şi a adevărului şi nu doar pentru titlu sau pentrudiplomă. Aşadar, până la urmă, un maestru Reiki trebuie să îndeplinească următoarelecondiţii:

•să cunoască în amănunt toate simbolurile Reiki, împreună cu utilizările acestora;

•să cunoască toate tehnicile specifice fiecărui grad în parte;

•să cunoască perfect toate procedurile de iniţiere, corespunzătoare fiecărui grad în parte;

•să răspândească pretutindeni lumina, adevărul şi cunoaşterea;

•să îndrume oamenii spre credinţă şi rugăciune;

•să ajute la evoluţia spirituală generală a omenirii;

•să-şi cunoască liniajul (genealogia maeştrilor dinaintea lui) şi să-şi respecte maeştriicare l-au format;

•să fie capabil să se îngrijească de propria stare fizică, psihică şi energetică;

•să adopte o atitudine pozitivă legată de toate aspectele vieţii;

•să caute să-şi lărgească permanent bagajul de cunoştinţe din domeniul său cu cât mai multe informaţii;

•să nu ignore opiniile altora, întrucât orice lucru spus conţine un sâmbure de adevăr sau o lecţie despre viaţă;

•să nu se abată din calea spre iluminare şi să nu cedeze ispitelor care inevitabil îi apar în drum;

•să fie blând cu semenii săi, cu plantele şi cu animalele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7. Dai-Ko-Mio Tibetan

Este un simbol de vibraţie superioară.

Se foloseşte în iniţieri, în sintonia de vindecare, în curăţarea personală şi a încăperilor şi ori de cate ori maestru simte nevoia.

Este foarte util cand o chakră este blocată şi nu se deschide cu celelalte simboluri.

Cea mai importantă utilizare a variantei tibetane a simbolului este în timpul acordajelor, cand acesta are funcţia de a deschide canalul central pentru a facilita pătrunderea simbolurilor şi a energiilor acolo. Orice energie negativă sau reziduală care prezintă dificultăţi în îndepărtare şi curăţare poate fi uşor eliminată aplicand acest simbol. El poate fi aplicat în colţurile şi în centrul camerelor pentru o purificare spirituală a zonei şi pentru creşterea vibraţiei locului respectiv.

8. Şarpele de Foc

Este un simbol foarte puternic. Nu este nevoie decât să-l memorezi  şi el îţi va apare automat în minte.

Şarpele Tibetan de foc ajută la împământare şi la echilibrarea sistemelor chakrelor  ca întreg sau poate fi folosit la echilibrarea chakrelor individuale.

Acest simbol  este foarte bun pentru a fi folosit  pe tine  sau pe alţii pentru a restaura  în caz de epuizare energetică.

Este folosit frecvent pentru purificarea de motive nefavorabile (energii sau obiceiuri proaste), atât în tine cât şi în pacienţi.

Nu este nevoie să desenezi şarpele Tibetan de foc. Gândul tău este suficient pentru a evoca puterea acestui simbol. Tu vei şti unde şi când să-l foloseşti, întrebând  Sinele tău  superior  sau  Sinele Superior al pacientului. Din ce puterea ta de manifestare va creşte, din aceea gândul la acest simbol va fi mai eficient  pentru evocarea puterii simbolului.

Se foloseşte în iniţieri pe partea posterioară, iar în terapie pe partea anterioară.

Utilizări:

– In terapie, pentru calmarea persoanelor agitate, obosite sau triste.

– Este util pentru liniştirea mulţimilor agitate.

– Deschiderea drumurilor: ŞARPELE, CKR, SHK, HSZSN, DKM şi se trimite pentru a deschide drumurile pana la destinaţie după Voia Lui Dumnezeu.

– Este util împotriva spiritelor focului, se trimite de la nivelul şoldului. Spiritele focului îl urmează astfel curăţand campurile de ele.

– Se poate folosi în frunte pe chakra celui de al treilea ochi împotriva hipnotizatorilor.

 

9. Dragonul de Foc

Se foloseşte în terapie pe spatele persoanei.

Este util în probleme de coloană, dureri menstruale, menopauza sau alte dureri la nivel de spate.

Poate transforma raul pe care ni-l face cineva în bine.

10. RAKU – legătura cu pământul

 

Raku este un simbol de maestru Reiki prea puţin menţionat şi folosit. Este utilizat cu preponderenţă la finalul acordajelor, avand rolul principal de a separa aurele maestrului şi iniţiatului. Simbolul Raku reprezintă imaginea fulgerului de energie care coboară de la sursă şi împământează fiinţa umană pentru a produce echilibrarea mediilor intern şi extern. Are o acţiune rapidă, dar scurtă de durată, întrucât omul are capacitatea de a se lega prin corzi energetice de alte persoane sau de diferite situaţii.

Pornind de la această utilizare de a separa aurele, unii îl folosesc pentru a despărţi doi oameni în conflict. Eu vreau să atrag atenţia asupra unei alte întrebuinţări extrem de importante, de care am devenit constient abia după ce am început să ajut oameni bolnavi.

Recomand să desenaţi Raku la finalul oricărei sesiuni Reiki şi în special a tratamenetelor. Altfel există riscul să rămaneţi “conectaţi” cu pacientul. Cum am ajuns eu la concluzia aceasta? Am încercat sa ajut o persoană cu torticolis (contractură mai mult sau mai puţin dureroasă a muschilor gatului care limitează mişcarea capului), iar în perioada în care îi faceam tratamente (deşi la distanţă), aveam şi eu aproximativ aceleaşi simptome: îmi mişcam cu greutate gatul (…). Durerea a trecut abia după ce la finalul tratamentelor am desenat Raku.  Această practică este cu atat mai importantă în cazul în care aveţi de-a face cu boli grave (de exemplu cancer etc.).

Raku se foloseşte în special în timpul iniţierilor, în faza lor finală, pentru a tăia corzile energetice ce se stabilesc între maestru şi discipol, avand rolul eliberării de karmă negativă, deschizand meridianele energetice şi amplificand împămaantarea. Raku este în consecinţă un simbol iniţiatic.

Raku se aplică pe spatele persoanei, de sus în jos, pornind de la ceafă şi până în zona sacrală. Este folosit întotdeauna la sfârşitul unei şedinţe de terapie pentru a tăiaeventualele corzi dintre terapeut şi pacient. La sfârşitul iniţierilor, aplicareasimbolului   Raku produce separarea câmpurilor maestrului şi a iniţiatului,evitând riscul preluării energiilor negative prin împământare. La nivel astral,simbolul Raku arată ca un fulger luminos de scurtă durată care, odată aplicat, produce efecte vizibile asupra pacientului, fără a permite apariţia efectului de „vase comunicante”. Simbolul Raku este întâlnit în mai multe sisteme Reiki, avându-şi originea în tradiţia tibetană, în care un fulger simbolizează independenţa şi detaşarea, permiţându-se accesul la o cale fără obstacole către sursa de lumină. De aceea, acest simbol acţionează foarte eficient în curăţarea canalului guvernor, eliminând blocajele de la acest nivel şi permiţându-i astfel fluxului energetic Ki o circulaţie uşoară şi profundă prin sistemul de meridiane energetice ale corpului. Aplicat pe spatele unei persoane, îi oferă acesteia capacitatea de a se detaşa de aspectele neplăcute ale propriei existente. Asigură succesul terapeutic în tratarea problemelor apărute ca urmare a traumelor din copilărie. Având capacitatea de împământare, acest simbol are o acţiune directă şi asupra sistemului osos, completând tratamentul diferitelor afecţiuni de la acest nivel (decalcifieri osoase, osteoporoză, osteopatii, spondiloze cervicale etc.).

Punctul Hui-yin

Chakrele fiind inundate de energie universală în mod natural, preiau o parte din această energie pe care o trimit în organismul uman, unde va circula prin 14 meridiane (12 meridiane principale + 2 meridiane extraordinare).

Unul dintre meridianele extraordinare, important pentru Reiki, este Jenn Mo (meridianul concepţiei). Primul punct al acestui meridian este Hui Yin care are o importanţă deosebită. Acest punct este amplasat în mijlocul muschiului pubococcigian (muschiul bazinului inferior). Incordat în anumite condiţii, acest muschi produce încarcarea creierului cu energie. În timpul iniţierilor, maestrul trebuie să menţină contractat permanent punctul Hui Yin, situat la jumătatea distanţei dintre anus şi organele genitale externe, pentru a păstra un flux continuu al energiei prin extrameridianele Du Mai şi Ren Mai.

Pentru a face acordajele trebuie contractat punctul Hui Yin. La început, este necesar un efort constient pentru menţinerea lui contractat. Prin exerciţiu trebuie ca Hui Yin să fie contractat fără efort şi să poată fi menţinut astfel, în timp ce faceţi exerciţii de respiraţie, mergeţi sau vă plimbaţi. Acest lucru se va realiza printr-un exerciţiu de contractare astfel :

Etapa 1 : Se contractă timp de 10 secunde

Etapa 2 : Se contractă timp de 30 de secunde

Etapa 3 : Se contractă timp de 1 minut.

In tot acest timp se va respira normal.

“Cercetari recente efectuate de Gerhard H. Eggetsberger, directorul Institutului de Biocibernetica din Viena, au aratat ca muschiul bazinului inferior (pubococcigian), plasat intre coccis, pubis si articulatiile coxofemurale, stimuleaza prin activitatea sa producerea hormonilor si endorfinelor, ale caror mesaje ajung, prin maduca spinarii si diverse zone de conexiune, in sistemul neurovegetativ, provocand la nivelul capului o stare psihica de varf.”

FOLOSIREA  LUI  HUI YIN  PENTRU  CREŞTEREA  ENERGIEI TALE  REIKI

Energia REIKI curge prin tine, nu de la tine. Poţi să creşti cantitatea de energie REIKI pe care o canalizezi prin conectarea a două dintre meridianele principale ale acupuncturii:  Canalul  central şi Canalul guvernator.

Canalul central porneşte de la perineu (punctul de pornire se află între anus şi organele genitale), merge în sus pe mijlocul feţei corpului, suind spre cap şi se opreşte deasupra buzei superioare.

Pentru  a conecta aceste două meridiane, trebuie să contracţi HUI YIN-ul tău (HUI YIN-ul este aşezat la jumătatea  distanţei dintre anus şi organele  genitale). Se procedează astfel: se plasează vârful limbii pe palat (cerul gurii), chiar în spatele incisivilor frontali superiori (punctul de sfârşit al canalului central). Punctul HUI YIN este începutul canalului central. Nu forţa contracţia HUI YIN-ului prea mult că astfel te vei distrage de la munca de vindecare. Prin practică graduală, vei putea aprecia durata de timp cât poţi ţine HUI YIN-ul contractat. O vizualizare  utilă ar fi să-ţi imaginezi un fir care  leagă ombilicul cu HUI YIN-ul, imaginează-ţi că tragi uşor de fir şi  că îl prinzi de ombilic cu un cârlig de rufe.

Când faci tratament REIKI la un nivel mai înalt, când foloseşti simboluri, energia pe care o transmiţi poate să crească, folosind această practică  cu HUI YIN-ul. La fel ca şi alte aspecte ale REIKI-ului, va trebui să practici aceste poziţii  pentru a te putea simţi confortabil folosindu-le.

MICUL CIRCUIT CERESC

Micul Circuit Ceresc ajuta la cresterea cantitatii de qi din corp, desface blocajele de pe meridiane si intareste sistemul imunitar. Ca rezultat pot disparea multe dureri cronice, se poate preveni astfel imbolnavirea, se poateimbunatati functionarea creierului, se pot trezi diferite functii latente (al treilea ochi, de exemplu) si prelungi viata.

In medicina chineza, energia curge prin doua canale principale:

1        Vas Conceptie sau Yin care incepe de la baza trunchiului, din perineu, intr-un punct situat la mijlocul distantei dintre anus si sex. Urca spre pelvis, trece prin organele abdominale, prin inima, gat, pentru a se opri la mijlocul santului mento-labial, santul de sub buza inferioara.

2        Vas Guvernator sau Yang care incepe la jumatatea distantei dintre varful coccisului si anus, parcurge zona lombara, urca prin coloana vertebrala spre creier, ajunge in crestetul capului, coboara si trece pe sub nas, pana deasupra buzei superioare.

Cele doua canale formeaza un circuit, organul care le conecteaza fiind limba. In timpul meditatiei ce va urma, limba, din acest motiv, se va lipi de cerul gurii.

Incepem sa relaxam corpul, gradat, relaxarea fiind importanta pentru sanatate si bunastare si antidot impotriva stresului. Ne imaginam o bila rosie nu mai mare decat inelul facut de aratator si degetul mare. Plasam mintal aceasta bila sub ombilic. Simtim vibratia energiei in interiorul corpului, o adunam cu ajutorul mintii, formand o sfera placuta si calda de energie, un foc, un soare ce straluceste deasupra unui ocean. O coboram pana in punctul perineal, unde incepe Vas Conceptie, sursa principala de energie in corp. Alocam suficient timp pentru a simti aceasta energie pulsand si respirand in interiorul nostru, ca un ocean ale carui valuri se duc inainte si inapoi. Aducem acum sfera energetica in punctul dintre coccis si anus, unde incepe Vas Guvernator. Lasam energia sa radieze din ombilic si perineu in coccis si in osul sacru. O ridicam pe coloana pana in dreptul rinichilor. Simtim o senzatie placuta de caldura la nivelul rinichilor si o stare placuta de calm interior. O mai ridicam putin pana in dreptul glandelor suprarenale, care ne vor trimite o explozie de adrenalina. O ridicam pe coloana pana la mijlocul spatelui, energizand puternic zona. Lasam energia sa radieze in sus, catre punctul dintre vertebrele T5 si T6, care este opus inimii, si simtim cum creste energia de acolo. Lasam energia sa radieze pana in dreptul cervicalei celei mai proieminente, C7. O aducem in adancitura de la baza craniului („groapa cu minciuni”), lasand-o sa radieze spre partea posterioara a coloanei. O urcam in crestetul capului, simtind conectarea energetica puternica cu sfera universala infinita. Lasam energia sa radieze catre punctul dintre sprancene, marind cantitatea de energie de acolo. O coboram in punctul situat la baza gatului, acolo unde se afla tiroida. Lasam energia sa curga in punctul inimii, o coboram in dreptul plexului solar, si apoi lasam energia sa se intoarca in ombilic.  Simtim vibratia energiei in interiorul corpului, o adunam cu ajutorul mintii, formand o sfera placuta si calda de energie, un foc, un soare ce straluceste deasupra unui ocean. O coboram pana in punctul perineal, unde incepe Vas Conceptie, sursa principala de energie in corp. Alocam suficient timp pentru a simti aceasta energie pulsand si respirand in interiorul nostru, ca un ocean ale carui valuri se duc inainte si inapoi. Aducem acum sfera energetica in punctul dintre coccis si anus, unde incepe Vas Guvernator. Lasam energia sa radieze din ombilic si perineu in coccis si in osul sacru. O ridicam pe coloana pana in dreptul rinichilor. Simtim o senzatie placuta de caldura la nivelul rinichilor si o stare placuta de calm interior. O mai ridicam putin pana in dreptul glandelor suprarenale, care ne vor trimite o explozie de adrenalina. O ridicam pe coloana pana la mijlocul spatelui, energizand puternic zona. Lasam energia sa radieze in sus, catre punctul dintre vertebrele T5 si T6, care este opus inimii, si simtim cum creste energia de acolo. Lasam energia sa radieze pana in dreptul cervicalei celei mai proieminente, C7. O aducem in adancitura de la baza craniului („groapa cu minciuni”), lasand-o sa radieze spre partea posterioara a coloanei. O urcam in crestetul capului, simtind conectarea energetica puternica cu sfera universala infinita. Lasam energia sa radieze catre punctul dintre sprancene, marind cantitatea de energie de acolo. O coboram in punctul situat la baza gatului, acolo unde se afla tiroida.

Lasam energia sa curga in punctul inimii, o coboram in dreptul plexului solar, si apoi lasam energia sa se intoarca in ombilic.  Simtim vibratia energiei in interiorul corpului, o adunam cu ajutorul mintii, formand o sfera placuta si calda de energie, un foc, un soare ce straluceste deasupra unui ocean. O coboram pana in punctul perineal, unde incepe Vas Conceptie, sursa principala de energie in corp. Alocam suficient timp pentru a simti aceasta energie pulsand si respirand in interiorul nostru, ca un ocean ale carui valuri se duc inainte si inapoi. Aducem acum sfera energetica in punctul dintre coccis si anus, unde incepe Vas Guvernator. Lasam energia sa radieze din ombilic si perineu in coccis si in osul sacru. O ridicam pe coloana pana in dreptul rinichilor. Simtim o senzatie placuta de caldura la nivelul rinichilor si o stare placuta de calm interior. O mai ridicam putin pana in dreptul glandelor suprarenale, care ne vor trimite o explozie de adrenalina. O ridicam pe coloana pana la mijlocul spatelui, energizand puternic zona. Lasam energia sa radieze in sus, catre punctul dintre vertebrele T5 si T6, care este opus inimii, si simtim cum creste energia de acolo. Lasam energia sa radieze pana in dreptul cervicalei celei mai proieminente, C7. O aducem in adancitura de la baza craniului („groapa cu minciuni”), lasand-o sa radieze spre partea posterioara a coloanei. O urcam in crestetul capului, simtind conectarea energetica puternica cu sfera universala infinita. Lasam energia sa radieze catre punctul dintre sprancene, marind cantitatea de energie de acolo. O coboram in punctul situat la baza gatului, acolo unde se afla tiroida. Lasam energia sa curga in punctul inimii, o coboram in dreptul plexului solar, si apoi lasam energia sa se intoarca in ombilic, unde o stocam prin spiralarea ei mentala, acoperind ombilicul cu ambele palme (stanga peste dreapta la barbati, cu spiralarea energiei in sens orar, si dreapta peste stanga la femei, cu spiralarea in sens antiorar de 36 ori). Dupa care se inverseaza sensul si la barbati si la femei, spiralarea facandu-se doar de 24 de ori.

Ne odihnim. Culegem roadele circularii energiei si a echilibrarii fluxului energetic prin Micul circuit ceresc. Avem un sentiment de pace interioara, calm si claritate. Revenim in ritmul propriu.

Suflul Vital / Divin

1. Se inspiră cu punctul Hui-yin contractat şi cu limba în cerul gurii.

2. Se desenează cu limba în spatele dinţilor, simbolul Cho Ku Rei + numele de 3ori.

3. Se suflă în palme->plex->coroana->plex->palme.

Suflul/ Respiraţia Violet

1. Se contractă Hui-yin.

2. Se plasează vȃrful limbii în cerul gurii.

3. Se inspiră imaginȃnd Lumina Albă ce trece prin chakra coroanei->limbă->partea anterioară a corpului->traversează Hui-yin->urcă prin coloană pȃnă în centrul capului pe care îl umple de Lumină.

4. Se transformă în albastru-violet, rotindu-se orar.

5. Pe fondul acestei străluciri violete se desenează Dai Ko Mio Tibetan.

Pregătirea Maestrului şi a camerei

• Se purifică camera cu beţişoare parfumate sau tămȃie
• Se pun lumȃnărele în colţurile camerei
• Se purifică aura cu beţigaş parfumat
• Se activează palmele cu toate simbolurile
• Se face protecţia pe chakre cu CHR şi SHK
• Se execută Meditaţia Ȋn Mişcare
• Se desenează şi activează CKR şi SHK pe pereţi, pe tavan şi pe podea
• Se desenează şi activează în centrul camerei DKM, DKM Tibetan şi celelalte simboluri
• Se face o rugăciune de mulţumire şi de ajutor pentru iniţiere:

Către: Sfȃnta Treime, Sfinţi, Ȋngeri, ghizi, protectori spirituali.

• Se invocă toţi ghizii, îngerii, arhanghelii etc, care pot, trebuie şi vor să vină să asiste, vindece, să facă această iniţiere şi să transmită toate informaţiile necesare pentru persoanele iniţiate şi pentru tine.
• Cei care au iniţieri pe mai multe sisteme pot folosi şi alte metode de curaţare personală şi a camerei.

Atentie: Poziţia corectă pe scaun este cu tălpile lipite de sol şi mainile în rugăciune.

 Inainte de a începe iniţierea se declară gradul pe care se face respectiva iniţiere.

Tehnici si metode de energizare/curătare practicant Reiki

Tehnici japoneze detaliate

Meditaţia Gassho

Scopul: de curăţire a chakrelor. Inainte de a începe meditaţia Gassho se face un exerciţiu pentru a trezi energia, numit Giamstart , cu degetul mare în interiorul mâinii se inspiră cu mâinile intinse şi se expiră cu mâinile la piept de câteva ori, pentru a simţi energia pe coloană. Apoi ne aşezăm şi intrăm în meditaţia Gassho.

Invocaţia luminii

Invoc lumina Hristului lăuntric, sunt un canal curat şi perfect, lumina îmi este călăuză.

Cu mâinile unite în dreptul inimii, cu coloana dreaptă, ne concentrăm pe degetul 3 şi pe chakra 2, se inspiră pe nas cu limba în cerul gurii şi se expiră cu limba jos (fără zgomot). Gândurile care apar nu se iau în seamă. Putem să spunem o mantră, să facem invocaţia luminii sau o frază de genul: „Să prospere divinitatea din mine”. Se poate face zilnic ca şi practică – 5, 10, 30 minute.

Kenyo-Kan

I se mai spune şi tehnica de curăţat pe uscat. Se foloseşte pentru a ne feri de vibraţiile altora sau de ale noastre cand sunt distructive. Anunţăm mental de ceea ce vrem să scăpăm (pentru lucruri mărunte : un telefon, ce a zis cineva etc.). Mâna dreaptă pe umărul stâng se deplasează în diagonală spre şoldul drept. Mâna stangă pe umărul drept se deplasează în diagonală pe şoldul stâng. Mâna dreaptă pe umărul stâng se deplasează în diagonală pe şoldul drept. Mâna dreaptă perie braţul stâng orientat cu palma în sus. Mâna stângă perie braţul drept orientat cu palma în sus.

Haushim – Koketsu – Ho:

Tehnica de mai sus aplicată altei persoane Terapeutul se aşează în spatele pacientului cu mâna stângă pe umărul pacientului; cu mâna dreaptă trasează 8 x-uri sau 16 diagonale, începând de la umărul stang al pacientului. Cu degetele 2 şi 3 în formă de V, începând din zona cervicală, alunecăm de o parte şi de alta a coloanei până în zona coccisului, unde apăsăm de 10 ori. Cu ambele mâini dăm praful la o parte de la coloană spre exterior, de cel puţin 3 ori.

Reiki Mawashi:

Funcţionează pe principiul dreapta dă, stânga primeşte. Se practică în grup, ţinându-ne de mâini (alternând bărbat-femeie). Energia va circula în sensul acelor de ceasornic câteva minute, apoi în sens invers, aceeaşi durată.

Hatsu Rei Ho

Hatsu = invoca, a genera – Rei = spirit,  Hatsu Rei Ho = Metoda de a genera Reiki. Mulți practicanți consideră că practicarea acestui exercițiu duce la creșterea și intensificarea conexiunii cu energia Reiki. De aceea este recomandat ca această meditație să devină o practică zilnică. Aceasta va duce la amplificarea abilităților de a folosi Reiki având un efect cumulativ în dezvoltarea spirituală. De asemenea se pare că la origine, această tehnică a fost creată ca un ritual în cadrul căruia parcticantul primește Reiju.

Hatsu Rei Ho poate fi practicat stând pe scaun sau în seiza. Meditația Hatsu Rei Ho este împărțită în mai multe secțiuni: Focalizarea, Baia uscată, Conectarea, Respirația de curățare a spiritului, etc. Această clasificare este făcută pentru ca tehnica să fie reținuta mai ușor. In practică, Hatsu Rei Ho funcționează ca un tot unitar.

Descrierea tehnicii Hatsu Rei Ho

Atunci cand este practicată în grup, ea se numește Shuyo Ho. Coloana trebuie să fie dreaptă dar nu tensionată. Palmele îndreptate în jos se țin relaxate pe coapse. Inchideți ochii și concentrați-vă atenția în zona Tanden – în interiorul corpului la jumătatea distanței dintre ombilic și osul pubian. Câteva momente relaxați-vă și urmăriți în liniște respirația fără să o influențați. Nu interferați cu ritmul normal al inspirației și expirației, fiți doar un spectator al respirației fără să depuneți nici un efort.

Focalizarea (Mokunen)

Fiind interiorizat, faceți următoarea afirmație mentală: “Acum încep meditația Hatsu Rei Ho”.

Baia uscată (Kenyoku)

Prima parte a tehnicii Hatsu Rei Ho este o curățare energetică sau nivelarea aurei și poate fi folosită și separat pentru a realiza o deconectare față de oameni, lucruri, gânduri, emoții, situații, energii etc.

Această tehnică poate fi făcută cu contact fizic sau poate fi realizată fără atingere, dar la suprafața corpului, în aură. Ȋn timp ce respirația decurge fără efort, inspirați pe nas și expirați pe gură. Ridicați mâna dreaptă deasupra umărului stâng cu vârfurile degetelor poziționate în zona unde se termină clavicula. Palma este deschisă și orientată spre corp. Mișcați mâna în diagonală în josul corpului dinspre umărul stâng spre șoldul drept într-o mișcare lina ce sugerează o acțiune de periere. Apoi aduceți mâna stângă în dreptul umărului drept și repetați mișcarea in diagonală spre șoldul stâng. Repetați această secvență de mișcări de trei ori periind aura de sus în jos, în diagonală, cu fiecare mână.           Apoi plasați mâna dreaptă la nivelul umărului stâng, ținând mâna stângă drept în față dvs. Mișcați mâna dreaptă de-a lungul exteriorului mâinii stângi într-o mișcare de periere, în jos până la vârful degetelor. Repetați aceeași mișcare de periere cu mâna stângă pe exteriorul mâinii drepte. Repetați acest proces cu amble mâini încă o dată.

Ȋn versiunea Gendai ho, Kenyoku se execută în modul următor: mâna dreaptă perie de la umărul stâng până la șoldul drept; mâna stângă perie de la umărul drept la șoldul stâng; mâna dreaptă perie de la umărul stâng până la șoldul drept (această mișcare se execută pe expirație scotând sunetul haa). Apoi plasând mâna dreaptă la nivelul umărului stâng, cu mâna stângă ținută drept în fața dvs. mișcați mâna de-a lungul exteriorului brațului drept în jos până la vârful degetelor. Repetați mișcarea cu mâna stângă de-a lungul mâinii drepte. Repetați cu mâna dreaptă de-a lungul mâinii stângi.

Versiunea Kenyoku din Gendai ho este prezentată ca versiunea originală Usui. Totuși, alte surse, descriu versiunea Usui ca executând perierea mâinii pe interior în loc de exterior. Altă versiune descrie perierea de la nivelul încheieturii până la vârful degetelor ținând palma deschisă în loc de întreg brațul. Folosiți ghidarea intuiției în alegerea versiunii dvs.

Conectarea

Acest pas este din versiunea Hiroshi Doi, aparent nefăcând parte integrantă a formei originale de Hatsu Rei Ho. Ridicați mâinile deasupra capului păstrând palmele la aceeași depărtare cu lățimea umerilor. Palmele sunt orientate spre în sus iar vârful degetelor spre exterior.

Kenyo-ku

Este o tehnică simplă de curățare a aurei terapeutului sau practicantului de Reiki, prin care se înlătură legăturile cu persoana tratată.

Prin Reiki nu se face nici un fel de schimb energetic, între practicant și persoana tratată, deoarece practicantul nu dă energie din energia lui, totuși câteodata mici reminiscente ale gândurilor formă din aura celui tratat se pot prinde de aura practicantului, care în timp fiind netratate duc la boli, după cum am mai spus. Pentru a fi siguri că nu am preluat nimic din aura persoanei tratate, facem Kenyo-ku. Activăm simbolul de putere în palme pe rând, apoi palma dreaptă o așezăm pe umărul stâng și printr-o mișcare rapidă, ca de scuturare, trasăm o diagonală, până pe șoldul drept, urmăm aceiași mișcare de scuturare rapidă dar cu mâna stângă, plecând de pe umărul drept, în jos pe diagonală până la șoldul stâng, repetăm mișcarea cu amândouă mâinile de câte 3 ori după care tot plecând de la umărul cu mâna dreaptă, prin aceeași mișcare rapidă de scuturare, mergem de-a lungul mâinii stângii pe interiorul acesteia și invers cu mâna stângă scuturăm brațul drept tot de 3 ori.

Exercițiul este extrem de rapid și revigorant, ajută în orice fel de situații de panică, frică, tristețe sau nervozitate.

Heso Chiryo

Exercițul, constă în contactul cu degetul mijlociu, acesta canalizează cea mai multă energie din buric. Apăsăm ușor pe buric, până simțim pulsul în deget, ochii se țin inchiși pentru o mai bune interiorizare și în momentul în care simțim pulsul, vizualizăm lumina cum pătrunde și se contopește cu ființa noastră. Scopul acestei meditații rapide este de a obține pace și echilibru interior și se poate executa oriunde și oricând timp de 5 minute.

Sei He Ki Chiryo

La această tehnică se folosește evident simbolul mental-emoțional și se utilizează pentru a ne schimba în bine anumite comportamente sau trăsături de caracter, știind că toate acestea își au sediul în subconștient. Ȋncepem cu o afirmație pozitivă de genul “Am un echilibru și un calm interior perfect”, bineînțeles că afirmația este sugestivă și fiecare este liber să shimbe ceea ce dorește. Se pune mâna dominantă, în cazul meu, dreapta, eu fiind dreptaci, pe creierul mic și stânga pe frunte. Se activează simbolul mental-emoțional, în aer cu privirea, după care se repetă timp de 5 – 10 minute afirmația dorită. După cele 5 – 10 minute se ia mâna stângă de pe frunte și se continuă câteva minute cu mâna dreaptă.     Exercițiul durează 5 – 10 zile, bineînțeles, durata variază, de la caz la caz.

Tehnica dușului cu Reiki

Această primă tehnică a tradiției japoneze activează și purifică integral corpul energetic prin inundarea acestuia cu Reiki, de parcă acesta ar fi scăldat în lumină și este atât de rapidă și de ușoară încât o poți utiliza aproape oriunde. Este ideal să fie practicată în primele ore ale dimineții, înaintea dușului obișnuit sau înainte și după un autotratament, precum și în orice alte momente ale zilei pentru purificarea ta – de exemplu, când tocmai te-ai întâlnit cu oameni certăreți sau negativi sau ai vizitat pe cineva la spital.

1. Stai confortabil în picioare sau jos.Ţine-ți ochii închisi sau întredeschiși și începe să îți încetinești și să-ți adâncești răsuflarea până când vei putea menține un ritm încet și constant.
2. Plasează-ți mâinile în poziția Gassho. Stai în acest fel câteva momente și intenționează să folosești Reiki pentru a-ți purifica și activa energia corporală.
3. Separă-ți mâinile și ridică-le deasupra capului, cât mai sus posibil, ținându-le depărtate la douzăcei-douăzeci și cinci de centimetri, dar cu palmele îndreptate una spre alta.
4. Așteaptă câteva momente până când începi să simți Reiki între cele două palme (vei avea o senzație de furnicături, căldură sau răceală), apoi întoarce-ți palmele în jos, astfel încât acestea sa fie îndreptate către chakra creștetului.
5. Vizualizează și intenționează să primești un duș cu Reiki prin palme. Reiki curge peste și prin corpul tău fizic și energetic, purificându-te și înlăturând orice energie negativă. Dacă ai Gradul Doi, iți poți inchipui o imagine a Simbolului Puterii curgând prin tine, iar Maestrii Reiki pot vizualiza curgând Marele Simbol. Ȋncet, spune mantra simbolului de trei ori, imaginându-ți-l si cum vibrează prin corpul tău energetic.
6. Când vei simți vibrația energiei Reiki curgând peste și prin tine, mișcă-ți mâinile, cu palmele încă îndreptate către tine și începe să le muți încet în jos, în fața chipului, păstrând mâinile la o distanță de corp de douăzeci-treizeci centimetri. Intenționează ca Reiki să curgă din mâinile tale și să continue să purifice și să te revitalizeze, în timp ce îți lași mâinile de-a lungul corpului, către picioare și tălpi. Ȋn final, întoarce-ți palmele astfel încât sa fie îndreptate către podea și eliberează-ți încet energia; orice energie negativă se va scurge prin tălpi în pământ, intenționând ca aceasta să se transforme și să fie folosită de către planeta noastră.
7. Repetă exercițiul de câteva ori – de trei ori ar fi ideal – și te vei simți purificat, revitalizat și plin de viață, în timp ce energia Reiki va curge prin toate celulele tale și îți va umple toate parțile corpului cu lumina și puterea sa de vindecare.
8. Unește-ți din nou mâinile în poziția Gassho și petrece-ți câteva momente mulțumind energiei Reiki, apoi incheie exercițiul. Poate fi util să bați din palme o dată sau de două ori, pentru a te putea întoarce la o stare mai conștientă, dacă acest exercițiu ți-a dat o senzație de “confuzie”.

După încheierea acestui exercițiu, întregul corp este activat de Reiki, iar mâinile tale sunt pline de lumina Reiki, așa că ar fi o perioadă ideală pentru autovindecare – sau ai putea să continui cu ce ți-ai propus să faci înainte.

Tehnici și metode de tratament Reiki

Chirurgia psihică

Persoana se relaxează, se spune sau nu ce problemă are dacă este în corpul fizic, unde este, dacă are formă, ce formă are, ce mărime, ce culoare, aspect, greutate, dacă face zgomot, convenim cu persoana să fie sinceră, să se concentreze cât poate, atunci când nu poate, să răspundă la întrebări şi să ne spună că nu cunoaşte răspunsul, ca să putem trece la altă întrebare este bine să aibă ochii închişi chiar din prima fază scopul acestei faze este de a ajunge la miezul problemei, la localizarea afecţiunii, disconfortului ultima întrebare pe care i-o punem înainte de a începe efectiv sa lucrăm este: “Eşti pregătit să scapi de acest lucru, de această problemă?” aşteptăm din partea pacientului un răspuns ferm, DA. Dacă răspunsul nu este ferm, fie repetăm această întrebare, fie mai adăugăm întrebări la cele de mai sus. După care repetăm întrebarea cheie, cea pe care am subliniat-o.

Beaming, scanning, cleaning – trei metode de investigare şi tratament

Pe lângă utilizarea simbolurilor Reiki, nu trebuie să uităm că o iniţiere ne oferă capacitatea de a simţi în palme câmpuri, aure, chakre şi energii prin deschiderea foarte puternică a chakrelor corespunzătoare. Prin iniţierea în Reiki, palmele noastre devin antene emiţătoare de lumină (la nivel astral semănând cu farurile unui automobil pe timp de noapte), cât şi receptoare de semnale şi senzaţii din cele mai diverse. Cumulând toate acestea şi cu intuiţia crescută oferită de prezenţa ghizilor spirituali, putem afirma că devenim adevărate biodetectoare energetice, funcţie pe care o putem aplica în trei variante principale:

beaming (engl. beam = „rază”),

scanning (engl. to scan = „a scana”),

cleaning (engl. to clean = „a curăţa”).

Beaming-ul se realizează prin simpla intenţie de a trimite o rază de lumină vindecătoare la distanţe mici. Se poate face beaming unor pacienţi aflaţi în aceeaşi cameră dar care, din diverse motive, nu pot fi atinşi. Victimele accidentelor foarte traumatizante, ale arsurilor sau ale violului nu suportă în general să fie atinse şi, în consecinţă, tratamentul lor se va face la distanţă sau prin beaming. Putem trimite raze de lumină vindecătoare cu întreaga palmă sau folosindu-ne doar de degete, în cazul în care şi acestea sunt activate cu simboluri Reiki. Aşadar, se poate face beaming cu toată mâna, cu ambele mâini, cu un deget sau cu trei etc. Beaming-ul este o tehnică folosită frecvent în cazul chirurgiei psihice şi în cazul tratării unor microafecţiuni (mici calculi renali, biliari, chisturi etc.). Este util ca în timpul procedurii de beaming să ne şi imaginăm, să vizualizăm efectiv raza de lumină vindecătoare pornind din mâinile noastre, acest lucru amplificând puterea ei. Se poate face beaming şi cu ajutorul privirii, având în vedere faptul că o iniţiere Reiki ne acordează la lumină întregul corp şi nu doar palmele. În acest caz, fixăm cu o privire blândă locul de pe corpul pacientului asupra căruia dorim să direcţionăm raza de lumină.

Scanning-ul, (scanarea aurei), se bazează pe capacitatea noastră de a simţi în palme dezechilibrele apărute sau instalate în anumite regiuni energetice ale pacientului. Nefiind standard, senzaţiile care pot apărea în palme variază de la un individ la altul şi pot fi reprezentate de: furnicături, înţepături, senzaţie de încălzire sau răcoare, pulsaţii. Scanarea pacientului se va face fie în poziţia culcat, fie în picioare, cu una sau cu ambele mâini,ţinând degetele mâinilor împreunate. Ea se face de sus în jos, coborând uşor palmele de-alungul corpului acestuia, la o distanţă minimă de cinci centimetri de corpul său fizic. Acolo unde există dezechilibre, vor apărea inevitabil diverse senzaţii; în acest caz (decodificarea acestora se va realiza automat, intuitiv), se va aplica metoda cleaning, a curăţării, cunoscută şi sub numele de „greblare”.

Cleaning-ul este o metodă cu rol decongestiv, care eliberează zona de orice fel de blocaj energetic şi reglează foarte rapid tensiunea arterială. „Greblarea” se va realiza cu palmele, având degetele despărţite unele de altele. O palmă are rol activ, realizând mişcări foarte line de-a lungul aurei pacientului, cealaltă având un rol pasiv, de receptor, adunând energiile culese de prima.

Pe măsură ce se adună energii uzate în palma receptoare, acest fapt va da senzaţii de îngreunare din ce în ce mai puternice. Intuitiv, din când în când, vom face o mişcare bruscă de aruncare, cu mâna receptoare în jos, cu intenţia de a trimite toate energiile negative culese de palme „în pământ, sau acolo unde este voia bunului Dumnezeu”. După realizarea procedurii de greblare, vom uniformiza întotdeauna câmpurile pacientului prin vizualizare, intenţie sau prin mişcări simetrice ale palmelor de-alungul câmpurilor, de sus în jos.

Cleaning-ul are efecte benefice pentru organism, înlăturând în general instantaneu simptomele afecţiunilor, deblocând meridianele energetice. Metoda cleaning se poate aplica şi cu ajutorul metodei degetelor energetice în scopul greblării interioare, vizualizând cum degetele noastre se prelungesc pe o anumită distanţă, pătrunzând în câmpurile pacientului şi curăţând câmpurile sale. Atunci când resimţiţi vreo durere de orice fel, pentru a vă calma senzaţia, recomand călduros o greblarea zonei dureroase.

Pulsing-ul (pulsaţia) este o altă metodă de decongestionare şi de uniformizare a câmpurilor şi se realizează strict deasupra unei zone bolnave prin închiderea şi deschiderea repetată şi rapidă a palmei activate cu simboluri.

Pulsing-ul mai are rolul de a îmbunătăţi circulaţia sângelui în zonele în care se aplică, dând rezultate foarte bune în tratamentul varicelor.

Tapping-ul este şi el o metodă de terapie locală. Se realizează printr-o bătaie ritmică cu degetele sau cu vârfurile acestora pe diferite zone ale corpului, având un rol decongestiv şi de purificare a energiilor. Blocajele apărute la nivel de punct se pot rezolva uşor prin această metodă. Desigur, beaming-ul, scaiming-ul, cleaning-ul, pulsing-ul şi tapping-ul sunt metode care se vor folosi combinat în terapeutică, în funcţie de intuiţia terapeutului, astfel încât să se poată conferi pacientului o stare de sănătate şi confort într-un timp cât mai scurt.

Am trecut în revistă procedeele şi simbolurile corespunzătoare gradului al doilea de Reiki, neavând pretenţia că am epuizat întregul arsenal de tehnici posibile. De altfel, asupra acestora vom reveni în cadrul unui capitol dedicat tehnicilor avansate. După ce am trecut de al doilea grad, este timpul să învăţăm ce presupune statutul de maestru Reiki, care sunt capacităţile terapeutice ale acestuia şi care sunt tehnicile principale utilizate

Chirurgia energetică

Şedința de tratament prin chirurgie energetică va debuta totdeauna printr-un dialog cu pacientul. Despre probleme și localizarea lor la nivel fizic, despre senzații și manifestări.        Este indicat a se încerca un exercițiu de imaginație al pacientului, prin care să descrie problema ca formă, mărime, greutate, culoare, suprafață, sunet, căldură, mod de acțiune, descrieri pe care, în general, oamenii le fac în mod spontan atunci cand vorbesc liber despre problemele pe care le simt.

Pacientul va fi întrebat dacă vrea să se elibereze de acea problemă și dacă este pregătit pentru aceasta, dar și pentru ceea ce va urma dupa “insănătoșire”.

Şedința de tratament se face fără a se atinge pacientul, care va fi așezat într-o poziție comodă, cu ochii inchiși.

Purificarea aurei prin Reiki

Cel mai înțelept mod de a începe autovindecarea este purificarea aurei. iți poți echilibra aura prin intermediul luminii Reiki, după cum urmează :

1. Stai jos sau în picioare în așa fel încât să îți fie comod și așează-te cu mâinile în poziția Gassho; stai câteva momente respirând adânc și regulat, până când simți că ajungi într-o stare de calm și de concentrare.
2. Ridică-ți mâinile deasupra capului, cu palmele îndreptate una înspre cealaltă și intenționează ca Reiki să înceapă să curgă în interiorul tău prin chakra creștetului. Când simți că începi să ai o senzație de furnicătură cauzată de energia Reiki, coboară-ți brațele până când acestea ajung să formeze un arc, fiecare palmă fiind îndreptată spre câte o parte laterală a corpului, la o distanță de aproximativ șaizeci de centimetri de trunchiul tău.
3. Intenționează ca Reiki să iasă prin fiecare dintre palmele tale pentru a-ți purifica, echilibra și armoniza toate straturile aurei; ți-ai putea dori să vizualizezi Reiki sub forma unei lumini sclipitoare, care îți iese prin fiecare dintre mâini, mișcându-se în spirală în interiorul aurei tale. Ai putea percepe, intuitive, anumite zone de blocaj pe suprafața aurei, reprezentate sub forma unor fâșii mai întunecate, ce ar putea avea o culoare de genul gri-deschis sau închis, maro sau galben opac și este posibil să le poți “vedea” cum încep să se disperseze pe măsură ce Reiki acționează asupra lor.
4. Rămâi în aceeași poziție, lăsând Reiki să curgă în interiorul aurei tale, timp de trei-cinci minute sau până când simți că aură îți este plină de această lumină vibrândă, vindecătoare și că blocajele au dispărut.
5. Așează-ți încă o dată mâinile în poziția Gassho și mulțumește pentru Reiki.
6. Relaxează-te si întoarce-te la lucrurile de care voiai să te ocupi înainte de începerea tratamentului.

HIPER ŞI HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ, ACCIDENTE VASCULARE, MIGRENE

Una dintre mâini pe spatele capului, în zona occipitală, cu degetele orientate în sus, în timp ce cealaltă mână este aşezată uşor pe partea opusă a gâtului, chiar deasupra arterei carotide. Se ţin mâinile în poziţie până când simţi că a fost de ajuns şi apoi reversezi poziţia mâinilor.

În cazurile în care tensiunea arterială este foarte mare (18–20), vă sugerăm să începeţi tratamentul prin ţinerea mâinii pe gât pentru o perioadă de timp (în aceeaşi şedinţă), apoi reluat tratamentul la 30 secunde. Apoi, de fiecare dată când începi tratamentul, măreşti timpul de expunere la energie. Continuă tratamentul astfel atâta timp cât simţi o echilibrare în energiile corpului. Această precauţie  evită scăderile bruşte ale tensiunii artieriale care pot cauza leşin sau ameţeli.

TRATAREA  UNEI  LEZIUNI  ÎN  URMA  UNUI  ACCIDENT

Tratarea unei răni, fracturi de os, rupturi musculare, arsuri.

Fracturile de os, la început se reduce fractura. Tratamentul REIKI pentru os se face în jurul zonei afectate pentru a reduce edemul, sângerarea şi durerea.

Tratamentul arsurilor: este bine să ţii arsura acoperită pe parcursul şedinţei REIKI. Pansamentul se schimbă atunci când eşti sigur că nu se mai scurge energie REIKI pe mâini.

Laser Ho

Este un procedeu din tehnica radiantă. Degetul mare, cel mijlociu si inelarul de la mâna dreaptă se unesc iar degetele de la mâna stângă sunt toate unite si ridicate în sus. Mâna stângă functionează ca un releu, ca o antenă iar dreapta merge la locul bolnav dar nu înainte să se activeze toate simbolurile asupra degetelor astfel unite ale mâinii drepte.

Se foloseste la abcese de masea, tumori, etc. Acest exercitiu tine de tratamente locale, dacă dezechilibrul sau durerea nu dispare se trece la tratament complet de Reiki.REiki