Tratamente naturiste pentru parodontoza

Potrivit statisticilor, 70% dintre oamenii din intreaga lume sufera de paradontoza (parodontopatia sau mobilitatea dentara), o afectiune cronica de tip inflamator si de origine microbiana, in ultimii ani cazurile fiind in continua crestere.
Paradontoza reprezinta o degenerare a paradontiului, tesut prin care sunt fixati dintii in osul maxilarelor, constand in retractia gingiilor, dezvelirea pronuntata a dintilor si, in final, caderea lor. Este o boala a gingiilor si nu a dintilor.

Boala, in stadiu mai avansat, este considerata ireversibila, evoluatia ei putand insa fi stopata printr-o buna igiena orala si cu ajutorul medicului stomatolog.

Paradontoza evolueaza in timp indelungat si progresiv cu simptome discrete, de aceea este foarte importanta o diagnosticare din timp a bolii. Apare atunci cand organismul este slabit, cu imunitate scazuta si expus pentru o perioada lunga de timp la stres de diverse cauze. La inceput gingia isi pierde culoarea roz devenind un rosu aprins, apoi se atrofiaza, retragandu-se spre baza dintilor, iar in faze avansate dintii incep sa se miste si sa cada pe rand, in strarea cea mai avansata a bolii.

Principalele simptome ale paradontozei sunt:

– inflamatia si sangerarea gingiei la periaj;
– miros neplacut al gurii (halena);
– prurit, senzatie de tensiune interdentara;
– gingii fragile, care se desprind usor de dinti.

Factori care contribuie la declansarea paradontozei:

– depunere de tartru pe dinti;
– o igiena bucala deficitara;
– pozitia dintilor pe arcade;
– cariile;
– lucrari protetice adaptate incorect;
– factori generali: varsta, predispozitia genetica, anumite boli cronice (ex: diabetul zaharat), stresul, imunitate scazuta, starile fiziologice (sarcina, pubertatea);
– fumatul, consumul de cafea si bauturi alcoolice in exces;
– o alimentatie bogata in zahar, deficiente de vitamina C, calciu si acid folic etc.

Tratamentul paradontozei

Tratamentul este destul de complex si, in general, nu implica vindecarea completa ci doar incetinirea evolutiei bolii.

Tratamentul se aplica de catre medic in cabinetele stomatologice si, in functie de stadiul bolii, poate consta in aplicatii locale de antiinflamatoare si antibiotice, interventii chirurgicale (chiuretajul gingival si subgingival, chirurgia osoasa alveolara, gingivectomii), tratament ortodontic si de imobilizare, restaurari coronare sau protetice etc.

Cateva tratamente naturiste pentru paradontoza:

• Maseaza gingiilor cu ulei de masline (ajuta la atenuarea durerilor si cicatrizarea ranilor);
• Seara inainte de culcare, dupa spalarea pe dinti, se pun 2-3 picaturi de ulei de susan pe deget si se maseaza gingiile, tratamentul dureaza minim 3 luni.
• Mesteca in fiecare zi o radacina de hrean care, datorita proprietatilor sale revulsive creste afluxul de sange in zona gingiilor;
• Tinctura de Hrean – sub forma de frectii locale, clatiri ale gurii cu tinctura diluata (20 picaturi la un pahar cu apa), cataplasme.
• Clateste gura, timp de 5 minute, de 3 ori pe zi, cu un amestec din 40 de picaturi de tinctura de propolis diluate in 50 ml apa sau cu tinctura din scoarta de stejar (diluata cu apa);
• Maseaza gingiile zilnic cu sare marina, suc de aloe vera sau zeama de lamaie;
• Mesteca zilnic 4-5 g de propolis, apoi inghite, pana la vindecare;
• Faceti gargara cu decoct de scoarta de stejar 4-5 linguri la o cana de apa;
• Aplica pe gingii, pe spatiile dintre dinti, coenzima Q10 (reduce inflamatia);
• La fiecare periaj, presara pe pasta de dinti extract din seminte de strugure (foloseste o periuta de dinti cu peri foarte moi).
sursa: feminin.netul.ro

RETETE DE PASTE DE DINTI NATURALE

Reteta 1: 2 parti argila alba (pulbere), 1 parte menta (pulbere), 0,5 parti cimbrisor (pulbere), 1 parte musetel (pulbere).
Amestecul se pastreaza intr-un borcanel inchis in dulapior
ul de la baie. In momentul folosirii, se ia din el o lingurita si se amesteca fie cu apa, fie cu un ceai de plante (salvie, galbenele, zmeur, rachitan etc.) pana se obtine o pasta omogena, gata pentru periaj.
Reteta 2: 1 parte argila alba (pulbere), 0,5 parti zmeur frunze (pulbere), 1 picatura menta ulei esential.
Argila si pulberea de zmeur se pastreaza intr-un recipient, din care la nevoie se ia o cantitate egala cu o lingurita si se mixeaza cu apa, pana la omogenizare. La final, se adauga si picatura de ulei de menta. Pulberile de plante se obtin macinand planta uscata cu ajutorul rasnitei de cafea.
Reteta 3: Se umezeste peria de dinti si se incarca cu pulbere de argila cat cuprinde, iar deasupra se adauga o picatura de tinctura de propolis (30%). Cu aceasta compozitie se realizeaza periajul dentar, de doua ori pe zi.
Reteta 4: 1 lingurita argila alba (pulbere), 1 picatura fenicul ulei esential, musetel infuzie. Se amesteca argila cu infuzia de musetel, pana se obtine o pasta omogena, la care se adauga picatura de ulei de fenicul.

RETETE PENTRU APE DE GURA NATURALE
Apa de gura cu propolis: 250 ml (1 pahar) apa, 10 picaturi tinctura de propolis 30%. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu menta si busuioc: 250 ml busuioc (macerat la rece sau infuzie), 1 picatura de ulei esential de menta. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu argint coloidal: 250 ml (1 pahar) apa, 2 linguri argint coloidal. Se amesteca si se clateste gura dupa periaj.
Apa de gura cu plante antiseptice: 1 parte musetel (macerat la rece/infuzie), 1 parte coada-soricelului (macerat la rece/infuzie), 1 parte salvie (macerat la rece/infuzie), 1 parte cimbrisor de camp (macerat la rece/infuzie). Se clateste gura dupa periaj.
Toate aceste preparate pot fi folosite si in scop preventiv, dar sunt eficiente si in tratarea gingivitelor, parodontopatiilor, abceselor dentare, aftelor etc.
dr. stomatolog
CRISTINA CHIPER, tel. 0726/54.95.09

Inflamatie a gingiei ca urmare a unor mici leziuni. Poate fi de natura iritativa, toxica sau infectioasa si se manifesta prin congestiem sangerare, ulceratii.
Plante ce pot fi utilizate – afinul, cimbrisorul, coada calului, jalesul, sunatoarea, trandafirul.
Uz extern
Afinul – infuzie din 2 lingurite afine uscate, zdrobite, peste care se toarna o cana cu apa clocotita – 250ml. Se lasa acoperita 20-30 de minute si apoi se strecoara. Se face gargara de mai multe ori pe zi, una inaininte de culcare.
Cimbrisorul – decoct din 1-2 linguri pulbere planta, la o cana cu apa-250ml. Se fierbe 5-10 minute si apoi se strecoara. Se fac spalaturi bucale.
Coada calului – decoct din 2 lingurite de planta maruntita, la o cana cu apa-250ml. Se face gargara de mai multe ori pe zi.
Jalesul – infuzie din 2 lingurite de frunze la 100ml de apa, cu care se clateste gura sau se tine calduta in gura, cate 5 minute.
Sunatoarea – infuzie din 2 linguri cu planta uscata, maruntita, peste care se toarna 200ml apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute si apoi se strecoara. Se fac gargare de mai multe ori pe zi din care una seara, inainte de culcare.
Trandafirul – infuzie din 3-5 linguri cu petale, peste care se toarna 200ml apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute si se strecoara. Se face gargara de trei ori pe zi.

Aspirina vegetala

Scurt istoric
In urma cu aproape 200 de ani, chimistul francez Leroux a obtinut din coaja de salcie (Salix sp.) primul extract cu efect de scadere a febrei, salicina, un fel de aspirina primitiva. In 1835, chimistul german Karl Lewieg a descoperit acidul salicilic, iar in 1868 un grup de chimisti germani condus de Adolf Kolbe a obtinut aceeasi substanta dintr-o varietate de carbune extrem de raspandita (huila). Apoi, acidul salicilic a primit numele de aspirina, care s-a raspandit in intreaga lume: era primul medicament de sinteza din istoria omenirii. De atunci au trecut mai mult de o suta de ani, iar aspirina a reusit sa reziste invaziei noilor medicamente alopate. Pe langa traditionalele utilizari (in guturai, gripa si dureri de cap), s-au descoperit noi si noi proprietati ale sale, de la reducerea incidentei infarctului miocardic, pana la inhibarea cresterii anumitor tipuri de tumori.
Pe de alta parte, mii de oameni au murit din cauza abuzului de aspirina (care provoaca hemoragii grave), altii au facut sau si-au agravat gastrita sau ulcerul gastric, si-au scazut dramatic capacitatea de aparare a organismului impotriva infectiilor ori si-au grabit moartea prin fragilizarea vaselor de sange care iriga creierul. Aceste neajunsuri cu adevarat grave ale aspirinei i-au facut pe cercetatori sa isi orienteze atentia spre sursele naturale de aspirina. Astfel s-a ajuns la punctul din care s-a plecat in urma cu 200 de ani. Prezentam in continuare proprietatile exceptionale ale plantelor care contin salicilati – adevaratele aspirine vegetale.
Efecte terapeutice
Sute de studii realizate in spitale si clinici din intreaga lume au pus in evidenta proprietatile terapeutice cu adevarat exceptionale ale salicilatilor din plante, izolati sub forma aspirinei vegetale. Iata cateva din cele mai importante indicatii si proprietati terapeutice ale acidului salicilic:

– febra, guturai, gripa. Acidul salicilic are un efect febrifug rapid si eficient, actionand direct asupra mecanismelor de reglare termica din creier. El determina cresterea debitului de sange periferic si provoaca transpiratia, care este cel mai simplu mecanism de reglare a temperaturii corpului. Ca atare, plantele care contin cantitati mari de salicilati sunt recomandate in racelile de toate felurile, atat pentru a grabi procesul de vindecare, cat si pentru a diminua suferintele produse de boala.

– dureri de cap, dureri reumatice, inflamatii ale articulatiilor. Acidul salicilic este eficient mai ales in durerile de intensitate medie si mica. Este folosit in cefalee (dureri de cap), dureri musculare, dureri articulare. Actiunea anti-durere are loc la nivelul creierului, unde acidul salicilic are efect inhibitor asupra centrilor nervosi. Are efect antiinflamator asupra tuturor tesuturilor inflamate (cum este cazul in reumatismul acut sau cronic) sau cu edeme.

– ischemie cardiaca, predispozitie spre infarct. In urma unor studii realizate la Universitate de Medicina din California si la cea din Colorado s-a ajuns la concluzia ca 500 mg de acid salicilic luat zilnic timp indelungat reduce cu 20-50% riscul infarctului miocardic (atac de cord) la bolnavii cardiaci. 500 mg de acid salicilic sunt continuti de: 5-7 grame de pulbere de coaja de salcie (Salix fragilis sau Salix purpurea) sau 4-5 grame de muguri de plop (Populus alba sau Populus tremula).

– guta. Acidul salicilic favorizeaza eliminarea pe cale urinara a acidului uric aflat in sangele bolnavilor de guta (boala caracterizata prin depunerea acidului uric in exces la nivelul articulatiilor mici, ceea ce produce imobilitatea articulatiilor si dureri atroce);

– tromboflebita, tromboza, accident vascular cerebral (hemoragie cerebrala). Rolul binefacator al acidului salicilic se datoreaza efectelor sale antiagregante plachetare, adica acelei capacitati de a se opune aglomerarii si conglomerarii plachetelor sanguine (trombocite) responsabile direct de coagularea exagerata a sangelui si de consecintele acesteia: aparitia de trombusuri in vasele miocardului, de hemoragii sau de zone de necroza in creier. Efectul benefic a fost observat mai ales la persoanele care prezinta risc crescut pentru aceste accidente (hipertensivii, diabeticii, obezii).

– sterilitatea masculina. Mecanismele de actiune in acest domeniu sunt insuficient elucidate, dar este cert ca atat cantitatea, cat si motilitatea spermatozoizilor este imbunatatita sub actiunea acestei substante.

– boli virale (herpes, gripa, HIV). Acidul salicilic nu distruge virusii, dar inhiba actiunea lor daunatoare asupra organismului;

– prevenirea cataractei. Conform cercetarilor unui reputat oftalmolog de la Facultatea de Medicina a Universitatii Yale, acidul salicilic este capabil sa previna sau sa intarzie mult aparitia cataractei, actionand asupra unei enzime care favorizeaza acumularea de sorbitol (substanta zaharata responsabila de formarea cataractei la o varsta mai inaintata) in cristalin.

– cancer, tumori benigne. Prin mecanisme inca neelucidate, acidul salicilic s-a dovedit capabil sa incetineasca si uneori chiar sa opreasca dezvoltarea unui proces tumoral malign produs in laborator asupra unor animale de experienta.

Surse naturale
Salcia (Salix sp). Insasi denumirea de acid salicilic a aspirinei este imprumutata de la numele stiintific al zecilor si sutelor de specii de salcie raspandite pe intreg globul. Coaja salciei, culeasa primavara, inainte sa-i dea frunzele, este extrem de bogata in salicilati, fiind initial materia prima pentru aspirina, inainte sa fie descoperit procedeul de prelucrare chimica a huilei.

Plopul. La noi in tara exista patru specii de plop (plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), plopul tremurator (Populus tremula) si cel hibrid (Populus hibrida)), ai caror muguri sunt bogati in salicilati. Mugurii se culeg la sfarsitul lui februarie si inceputul lui martie. Pe langa efectul de aspirina naturala, ei mai au proprietati antiinfectioase si cicatrizante (mai ales plopul negru), stimulente ale regenerarii tesuturilor si ale sistemului imunitar.

Taula (Spiraea salicifolia). Este un arbust care creste in zona de campie, fiind una din cele mai bogate plante in acid salicilic din lume. De altfel, se presupune ca de la denumirea stiintifica a acestei plante provine si denumirea „aspirina”.

Cretusca (Filipendula ulmaria). Este o planta care infloreste in lunile de vara, cu flori delicate, albe, cu un miros foarte dulce, asemanator cu al mierii. Partea sa aeriana este mai bogata in acid salicilic decat coaja de salcie si, in plus, i se atribuie un efect antiinfectios puternic. Un aspect important este acela ca numai in stare proaspata planta contine salicilati, acestia evaporandu-se prin uscare.

Iasomia (Jasminum officinalis). Este o planta care creste in zona sub-tropicala, are flori albe cu un parfum extrem de suav si de placut. Initial, iasomia a fost si ea una din sursele naturale de aspirina, pe langa salicilati avand principii aromatice cu efecte cu totul exceptionale: febrifuge, antialgice, stimulente generale, reglatoare foarte subtile ale activitatii nervoase.

Portocalele (coaja si fruct) sunt si ele surse naturale de aspirina, ceea ce explica efectul lor foarte bun in gripe, bronsite acute, afectiuni infectioase cu febra in general. Se recomanda sucul obtinut din fructul intreg (cu tot cu coaja) obtinut prin mixare, care se consuma cat mai proaspat. Este febrifug, stimulent imunitar, relaxant, antivomitiv, reduce durerile de cap.

Pericole si accidente la care se expun consumatorii de aspirina de sinteza
Putini oameni stiu ce risc presupune consumul, mai ales cel abuziv, de aspirina (adica de acid salicilic obtinut sintetic). Foarte multi isi fac rau fara sa stie, luand aspirina la cel mai mic simptom, fara a consulta medicul. Acidul salicilic sintetic, adica aspirina, provoaca urmatoarele neajunsuri:

– Produce tulburari grave de coagulare a sangelui, favorizand producerea hemoragiilor interne. In fiecare an, iarna mai ales, zeci de persoane sunt internate in spital cu hemoragii interne grave produse de abuzul de aspirina.

– Favorizeaza aparitia ulcerului gastric si a gastritei hiperacide. Asa numita “aspirina tamponata” inlatura in buna masura acest neajuns, dar nu total, deoarece afectarea directa a mucoasei gastrice nu este singurul mecanism prin care acidul salicilic sintetic produce aceasta categorie de boli.

– Inhiba actiunea antimicrobiana a leucocitelor (principalele celule ale sistemului imunitar), ceea ce are consecinte negative asupra organismului uman, impiedicand astfel unele procese imunologice. Inhiba productia de anticorpi (factori sanguini specifici de aparare imunologica), de unde rezulta o rezistenta mult mai slaba in fata unor boli infectioase cum ar fi gripa, de exemplu (contrar credintei populare ca aspirina ajuta la vindecarea gripei). Este important de stiut insa ca acest efect este specific numai aspirinei sintetice, nu si salicilatilor aflati in stare naturala in plante!

Concluzii practice
1. Evitati auto-medicatia. Atunci cand va hotarati sa faceti un tratament cu aspirina sau cu medicamente care ar putea contine aceasta substanta, consultati mai intai medicul pentru a evita astfel intoxicarea cu acest produs, care in cantitati mari este extrem de periculos.

2. Folositi sursele naturale de aspirina, cum ar fi scoarta de salcie plesnitoare (Salix fragilis) sau salcie rosie (Salix purpurea), mugurii de plop alb (Populus alba) sau plop tremurator (Populus tremula). Toate sunt plante extrem de abundente in flora noastra. Cel mai eficient este extractul combinat din aceste plante, obtinut prin macerare plus decoctie.

Iata reteta: se pun 2 linguri de planta bine maruntita la macerat in jumatate de pahar de apa de seara pana dimineata; dimineata se filtreaza, iar solutia rezultata se pune deoparte; planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de pahar de apa vreme de 5 minute dupa care se lasa sa se raceasca. In final, se combina maceratul la rece cu decoctul racit (trebuie sa aiba sub 40 de grade Celsius), iar preparatul obtinut se consuma in 1-2 reprize, avand toate efectele benefice ale aspirinei anterior mentionate.

3. Studiati cu atentie sursele mascate de aspirina, cum ar fi diferitele pilule contra racelii, comercializate in farmacii. Atunci cand intalniti denumirea de aspirina sau de acid acetilsalicilic, trebuie sa fiti foarte prudenti in administrarea medicamentului respectiv.

4. Nu faceti tratamente indelungate cu aspirina de sinteza, deoarece efectele secundare nocive vor fi mai mari decat cele benefice. Preferati mai bine o sursa naturala. Pentru prevenirea infarctului, de exemplu, inlocuiti cele 500 mg de aspirina cu coaja de salcie sau muguri de plop.

5. Consumati suc de portocale preparat casnic. Pe langa salicilatii usor asimilabili, veti beneficia si de aportul flavonoidelor, esentelor volatile, vitaminelor si acizilor organici pe care acestea le contin. In afectiuni cronice cum ar fi reumatismul, tromboflebita, bolile cardiace etc. se recomanda sucul obtinut dintr-o portocala cu tot cu coaja, 1 lingura de miere si o jumatate de pahar de apa de izvor. Toate aceste componente se maruntesc bine cu mixerul de bucatarie, dupa care se filtreaza si se consuma pe stomacul gol. Gustul este destul de puternic, aproape neplacut, dar efectele benefice sunt cu totul extraordinare. Acelasi suc este indicat in guturai si in stari gripale, in locul “pilulelor minune” cu aspirina de sinteza, care nu reusesc sa imite aroma si efectele terapeutice ale citricelor.

Stiati ca…
… acidul salicilic a fost descoperit inca din antichitate?

Descoperirea aspirinei a fost anticipata inca din anul 400 i.Hr. de catre parintele medicinii moderne, medicul grec Hipocrate. Acesta recomanda utilizarea pulberii din coaja de salcie (Salix sp.) pentru scaderea temperaturii corpului, iar femeilor gravide ajunse la termen le recomanda sa mestece frunze de salcie pentru diminuarea durerilor nasterii. El afirma ca atat coaja, cat si frunzele de salcie contin “un principiu subtil” cu efect antitermic si analgezic. Aceasta l-a determinat pe cercetatorul francez Leroux sa cerceteze coaja de salcie si sa descopere astfel salicina.

…denumirea aspirinei nu s-a stabilit nici in ziua de azi de unde provine? Cei mai multi cercetatori sustin ca provine de la planta Spiraea salicifolia, care este foarte bogata in acid salicilic. Germanii sustin ca termenul aspirina ar proveni din limba germana unde Spiersaure este denumirea acidului salicilic.

… populatia planetei consuma munti de aspirina?

Pe plan mondial, se consuma anual aproape o suta de mii de tone de aspirina – mai mult de 5 miliarde de tablete de aspirina la o populatie a planetei de aproape 7 miliarde de oameni. In Europa si in SUA se inregistreaza consumul cel mai mare de aspirina si tot aici sunt si cele mai multe cazuri de deces din cauza abuzului.

sursa: kamala.ro

Hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială este o afecţiune foarte des întalnită. Creşterea tensiunii arteriale peste media şi limitele normale este însoţită de ameţeli, dureri de cap, astenie. Alături de unii alcaloizi din plante sau alte substanţe active utilizate în fitoterapie, o serie de plante sau ceaiuri medicinale consumate sub formă de infuzii, macerate şi tincturi, în cure de lungă durată, pot regla tensiunea sangelui în artere, înlăturand sau ameliorand efectele produse de această boală.

Macerat de usturoi cu miere şi propolis

Reţeta acestui remediu provine din vechea medicină chinezească şi se bazează pe virtuţile terapeutice ale celor trei ingrediente de bază: usturoiul, propolisul şi mierea de albine.
Mai întai se prepară tinctura de usturoi 60 la sută (600 g de bulbi trecuţi prin maşina de tocat carne la 1 l alcool de 90-95°). Se lasă la macerat o săptămană, folosindu-se doar lichidul de după decantare. Apoi se prepară tinctura de propolis: la 100 ml alcool de peste 80° se adaugă 20 g propolis; amestecul se introduce într-un vas, se încălzeşte la 30-35°C şi se amestecă bine; procedura se repetă zilnic, timp de o săptămană, după care, amestecul se lasă la decantat şi se alege doar lichidul curat. Se amestecă apoi cele trei ingrediente: 62 la sută tinctură de usturoi, 32 la sută miere de albine (de preferinţă provenită de la flori de salcam, deoarece conţine o mare cantitate de flavonoide, cu acţiune hipotensivă şi diuretică) şi 6 la sută tinctură de propolis. În acest macerat se adaugă o tinctură 10 la sută din flori şi frunze de păducel, talpa gaştei şi frunze de mesteacăn, în părţi egale. Adăugarea acestei tincturi în preparatul de bază se face în proporţie de 10 la sută.

Remediul obţinut se ia sub formă de picături diluate în ceai medicinal sau apă, de 3 ori/zi, cu jumătate de oră înaintea meselor principale sau între mese. Se începe cu 3 picături şi de fiecare dată se mai adaugă la doză cate o picătură. Cand se ajunge la 25 de picături, se păstrează această doză timp de o zi, apoi se continuă luand din doză, de fiecare dată, cate o picătură. Cand se ajunge la 3 picături, se face pauză o zi şi se reia tratamentul. Se continuă în acest fel timp de 1-2 luni. După o pauză de 1-2 luni se poate relua. Acest tratament este contraindicat în hipotensiunea arterială.

Tratarea hipertensiunii arteriale cu plante medicinale

În flora spontană există plante cu principii active cunoscute ca avand efect sedativ şi de reducere a stresului. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală, specialist în fitoterapie, una dintre acestea este talpa gaştei (Leonurus cardiaca), de la care se utilizează partea aeriană: “Este o plantă cu bun efect calmant şi se recomandă, mai ales, în cazul hipertensiunii care survine pe un fond de iritabilitate, manie, încordare. Talpa gaştei are proprietatea de a diminua tensiunea din artere prin reglarea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine. De asemenea, este utilă, alături de păducel, în hipertensiunea instalată la menopauză”. Se prepară infuzie din 3 linguri de plantă la o cană cu apă şi se iau 3-5 linguri/zi. Se poate administra şi sub formă de tinctură: 20 g plantă macerată, timp de 7-8 zile, în 100 ml alcool de 70°. Se iau cate 20-30 de picături, de 2-3 ori/zi.

O altă plantă utilă este păducelul (Crataegus monogyna), de la care se folosesc frunzele, florile şi fructele: “Compoziţia chimică a materiei uscate din această plantă a fost studiată de către farmacişti şi s-a demonstrat că are un efect de scădere a tensiunii arteriale, prin dilatarea vaselor coronare şi vaselor de sange. Planta nu este toxică şi nu dă efecte secundare. Păducelul este nelipsit din tratamentele naturiste pentru bolile inimii şi ale vaselor de sange, fiind acceptat astăzi în tratamentul hipertensiunii şi de către unii medici cardiologi”.

Se prepară infuzie din flori, frunze şi fructe uscate de păducel, o linguriţă la o cană cu apă clocotită. Se iau 3-5 linguri/zi. Efecte deosebite are tinctura de păducel: 20 g plantă macerată 10 zile în 100 ml alcool de 60°. Se iau cate 10-15 picături, de 3 ori/zi, amestecate în puţină apă sau ceai hipotensiv.

Rădăcina de valeriană (Valeriana officinalis), spune dl prof. Milică, este un binecunoscut sedativ şi se recomandă la persoanele care fac hipertensiune pe fondul unor stări de nervozitate şi nelinişte şi care au adesea palpitaţii, crize de sufocare sau dureri abdominale. De asemenea, “ceaiul din frunze de roiniţă (Melissa officinalis) este un bun calmant, antidepresiv şi ajută la eliminarea stărilor de manie, iritabilitate şi frustrare care întreţin adesea sau pot chiar declanşa pusee de hipertensiune”. Acest ceai este indicat, mai ales, persoanelor agitate, care nu se pot odihni.

Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) este recomandată de dl Milică în hipertensiunea însoţită de epistaxis şi în cea apărută la menopauză, această plantă avand, pe langă acţiunea hipotensivă, calitatea de a opri hemoragiile.

O plantă foarte apreciată în reglarea tensiunii arteriale este usturoiul (Allium sativum), în special, tinctura de usturoi, cate 20 de picături de 3 ori/zi, într-un pahar cu apă.

Nu trebuie uitate florile de tei, pentru efectul lor liniştitor, florile de sunătoare, care elimină tensiunea psihică şi uleiul de levănţică, cate 2-3 picături de 3 ori/zi, contra insomniei.

Unele plante, spune dl Milică, acţionează contra hipertensiunii arteriale indirect, prin efectul lor diuretic. Printre acestea, coada calului, mătase de porumb, teci de fasole, frunze de mesteacăn, feciorică, trei fraţi pătaţi, cozi de cireşe amare.

Şi vascul ajută, dar trebuie utilizat cu mare atenţie

O plantă folosită în medicina populară contra hipertensiunii dar care a starnit multe controverse între aceasta şi fitoterapie este vascul. Despre vasc (Viscum album), dl Milică spune că are un bun efect de scădere a tensiunii dar este şi o plantă care are o anumită toxicitate. De aceea, “bolnavii de inimă trebuie să fie foarte atenţi atunci cand folosesc vasc şi, dacă apar aritmii cardiace, trebuie întreruptă administrarea plantei”. De fapt, vascul ar avea un efect reglator, astfel încat la hipertensivi scade tensiunea, iar la hipotensivi ajută la creşterea ei. De reţinut este că se foloseşte numai vascul de pe măr, păr, cireş şi brad. Nu se foloseşte vascul de pe plop, salcie, salcam, stejar şi arţar, care este otrăvitor.

Frunzele de vasc se administrează numai în amestecuri cu alte plante, în doze strict controlate. Iată reţeta unui astfel de amestec: frunze de vasc (30 g), coada calului (20 g), fructe de păducel (20 g), flori de coada şoricelului (10 g), flori de mentă (10 g), flori şi frunze de păducel (10 g). Se prepară infuzie din 1 lingură amestec la o cană cu apă şi se beau 1-2 căni/zi, în mai multe reprize, în cure de 2-3 luni.

Evitarea hipertensiunii impune un regim de viaţă fără stări emotive şi de stres, cu o alimentaţie controlată, bogată în legume, fructe şi lactate, borş de tăraţe, drojdie de bere, oţet de mere, sucuri din sfeclă roşie, hrean, morcov, roşii, lămai şi orz verde, asociate cu remedii din plante medicinale.

Mai trebuie menţionat că un tratament naturist nu substituie medicamentele clasice. Bolnavul trebuie să ia medicamentele stabilite, mai ales în situaţiile de criză hipertensivă. Tratamentul naturist se poate administra în paralel cu medicamentele alopate, ca adjuvant, în toate formele de hipertensiune, mai puţin în urgenţe.
sursa: evenimentul.ro